ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1437 din 17 aprilie 2012 Judecătoria Pitești a declinat competența de soluționare a contestației formulate de condamnatul T.M. în favoarea Judecătoriei sector 4 București, apreciind că aceasta este competentă a judeca pricina potrivit dispozițiilor art. 460 și urm. C. proc. pen. rap.
la art. 74 alin. (5) din Legea nr. 275/2006 modificată care statuează faptul că judecătoria în raza căreia se află locul de detenție este competentă a soluționa contestațiile formulate împotriva hotărârii judecătorului delegat întrucât condamnatul se afla încarcerat la Spitalul Penitenciar J. Prin sentința penală nr. 1541 din 13 iunie 2012, Judecătoria sector 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, apreciindu-se că potrivit art. 26 alin. (8) din Legea nr. 275/2006 judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul este competentă a soluționa astfel de cereri, în cazul de față Judecătoria Pitești. Potrivit art. 43 C. proc. pen. a sesizat ivirea conflictului negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că instanța competentă a soluționa cauza privind pe condamnatul T.M. aparține Judecătoriei Pitești. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 275/2006 modificată: împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată și administrația penitenciarului pot introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Verificând actele dosarului Înalta Curte constată că numitul T.M.
a formulat contestație împotriva încheierii nr. 24/90/2012 a judecătorului delegat de la Penitenciarul C. Raportat la datele speței, Înalta Curte constată că la data formulării contestației condamnatul se afla încarcerat la Penitenciarul C., penitenciar aflat în raza de competență a Judecătoriei Pitești, instanță care potrivit dispozițiilor anterior menționate este competentă material și teritorial a soluționa cauza privind pe condamnatul T.M. Față de cele ce preced, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a contestației formulate de condamnatul T.M., în favoarea Judecătoriei Pitești, instanță căreia îi va trimite dosarul. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamantul T.M. în favoarea Judecătoriei Pitești, instanță căreia i se va trimite dosarul. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 august 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.