ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3964/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3964/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

R O M Â N I fA

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 141 din 06

aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în baza art. 20 C. pen. raportat

la art. 174 -175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și

art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.M., la 4 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71

C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350

C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 27

octombire 2011 la zi.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat în folosul statului de la inculpat un topor

folosit de acesta la săvârșirea faptei aflat la Camera de corpuri delicte a Parchetului

de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

În baza art. 169

alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către partea vătămată F.V. a unei

furci ridicată de la locul faptei și aflată la Camera de corpuri delicte a Parchetului

de pe lângă Tribunalul Giurgiu, fiind ambalată și sigilată.

A fost obligat

inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență București suma

de 2.263 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate

F.V.

A fost obligat

inculpatul să plătească părții vătămate F.V. suma de 5.000 RON despăgubiri civile.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că inculpatul I.M. locuiește în comuna G., județul

Giurgiu, și este vecin cu partea vătămată F.V., locuințele celor doi fiind despărțite

de un loc viran, iar între inculpat și familia părții vătămate există o stare conflictuală

mai veche.

Inculpatul, prin

atitudinea sa agresivă, amenințări și cuvinte jignitoare, a încercat să-i intimideze

pe membrii familiei F. ori de câte ori a avut ocazia și, din acest motiv, partea

vătămată împreună cu soțul acesteia își conduc și își așteaptă copii în stația de

autobuz când pleacă și respectiv când se întorc de la serviciu.

În seara zilei

de 26 octombrie 2011, în jurul orelor 19:30, partea vătămată F.V. împreună cu soțul

acesteia F.M., au mers în stația de autobuz pentru a-i aștepta pe cei doi fii ai

lor.

În timp ce așteptau

în stația de autobuz, inculpatul a trecut pe lângă ei cu bicicleta îndreptându-se

spre locuința sa.

Pentru că autobuzul

întârzia și li se făcuse frig partea vătămată și soțul acesteia au plecat spre domiciliu,

iar în timp ce se deplasau pe uliță l-au văzut pe inculpat stând în fața porții

locuinței lui ținând în mână un topor.

Când s-au apropiat

inculpatul s-a repezit la F.V., a prins-o de haine și, în timp ce încerca s-o tragă

în curtea locuinței lui, a lovit-o de mai multe ori cu toporul în cap.

Zbătându-se, partea

vătămată a reușit să scape și a plecat spre locuința sa țipând de durere și alertându-i

pe vecini.

La scurt timp

au sosit și fiii părții vătămate, care aflând ce s-a întâmplat au sesizat organele

de poliție și au chemat ambulanța.

Persoana vătămată

a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, unde i s-a stabilit

diagnosticul „Agresiune fizică, T.C.C. acut deschis. Plăgi de scalp frontal, temporal

stâng, parietal stâng. Criză P. C”, după care a fost transferată la Spitalul Clinic

de Urgență București, unde a fost internată în perioada 27 octombrie 2011-03

noiembrie 2011, cu diagnosticul: „T.C.C. minor gr. 1, afirmativ prin agresiune fizică,

din data de 26 octombrie 2011. Fractură frontală. Plăgi contuze - medio frontală,

parietală stânga și fronto-sfenoidală stânga suturate în alt serviciu”, timp în

care i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Din concluziile

raportului de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei eliberat de

S.M.L. Giurgiu la data de 07 noiembrie 2011, a rezultat că, „numita F.V. prezintă

leziuni traumatice corporale care pot data din 26 octombrie 2011. Ele au putut fî

produse prin lovire repetată cu corp dur. Necesită aproximativ 30 zile de îngrijire

medicală, dacă nu survin complicații. Leziunile traumatice corporale constatate

nu i-au pus în primejdie viața și nu se constituie în infirmitate sau sluțire dacă

nu survin complicații.”

Deși constatările

medico-legale au stabilit că leziunile traumatice corporale produse părții vătămate

prin fapta inculpatului nu i-au pus acesteia viața în pericol s-a apreciat că această

faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

S-a avut în vedere

că inculpatul a premeditat fapta, s-a înarmat cu un topor și a așteptat-o pe partea

vătămată în fața locuinței lui și când aceasta s-a apropiat a lovit-o de mai multe

ori cu toporul în zona capului.

Lovirea repetată

a părții vătămate cu un topor în zona capului, pe fondul unor relații de dușmănie

mai vechi denotă faptul că inculpatul a acționat cu intenția de a o ucide pe aceasta.

Fapta a fost dovedită

prin următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate;

proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă; fișa de constatări

preliminare; raportul de primă expertiză medico legală cu examinarea persoanei

din 07 noiembrie 2011; declarațiile martorilor F.M., F.D., R.T., C.M., M.L.; declarațiile

inculpatului.

Inculpatul a recunoscut

că a lovit-o pe F.V. cu toporul în cap, în seara zilei de 26 octombrie 2011, versiunea

sa fiind aceea că partea vătămată împreună cu soțul și cu cei doi fii au pătruns

în curtea sa înarmați, l-au lovit și atunci a mers în holul casei de unde a luat

toporul și a lovit partea vătămată pentru a se apăra.

Această versiune

a inculpatului nu a fost susținută de niciuna din probele dosarului.

Astfel, în primele

declarații date imediat după comiterea faptei, inculpatul a precizat că venea din

sat cu bicicleta și în apropierea locuinței sale a trecut pe lângă F.V. și F.M.,

care, când au ajuns în dreptul locuinței lui i-au adresat mai întâi injurii, apoi

au pătruns în curte, unde la scurt timp au venit și cei doi fii ai acestora, declarații

prin care s-a confirmat afirmația părții vătămate și a soțului său F.M. că așteptau

pe cei doi fii să vină de la serviciu, însă întrucât s-a făcut frig au renunțat

să-i mai aștepte și au plecat spre casă.

Martora M.M.,

vecină cu inculpatul și partea vătămată se afla la poarta locuinței sale la momentul

agresiunii și când a auzit-o pe partea vătămată țipând s-a îndreptat spre ea și

„l-a văzut pe I.M. în timp ce se îndrepta spre locuința sa având într-o mână un

topor și în cealaltă o furcă pe care i-o luase din mână numitei F.V. I.M. a intrat

în locuința sa și a stins toate luminile”.

Aceeași martoră

a afirmat că a mers împreună cu F.V. la locuința acesteia și după ce „a pansat-o”

au venit și fiii acesteia care au anunțat ambulanța și poliția.

Dacă faptele s-ar

fi petrecut astfel cum susține inculpatul, să fie agresat de cele 4 persoane, nu

ar mai fi avut posibilitatea să lovească partea vătămată, de mai multe ori, cu toporul

în zona capului, fără a fi împiedicat sau chiar agresat și nici nu ar fi reușit

să rețină furca părții vătămate.

Inculpatul a premeditat

săvârșirea faptei, i-a așteptat pe partea vătămată și pe soțul său care urmau să

treacă în drum spre casă, pe lângă poarta lui, a profitat de faptul că era întuneric,

s-a înarmat cu toporul, a așteptat la poartă și a lovit-o pe F.V. de mai multe ori

în zona capului, i-a luat furca lui F.M. și a intrat în curte datorită țipetelor

acesteia, după care a stins toate luminile.

De asemenea, s-a

mai reținut că inculpatul nu s-a temut să acționeze astfel, bazându-se pe faptul

că era mai puternic din punct de vedere fizic și mai tânăr decât partea vătămată

și soțul acesteia care avea 62 și respectiv 67 de ani.

Este adevărat

că după comiterea faptei și inculpatul a prezentat leziuni ușoare, ce nu au necesitat

îngrijiri medicale, fiind examinat medico-legal și prezentând echimoză palid violacee

de 2/2,5 cm în temporar stâng și echimoză violacee de 1/1 cm pe umărul drept dorsal,

însă acesta nu a formulat plângere penală împotriva niciunei persoane, la momentul

producerii leziunilor.

Oricum, în versiunea

susținută de inculpat, dacă ar fi fost agresat de 4 persoane înarmate, altele ar

fi fost leziunile.

Având în vedere

instrumentul folosit de inculpat pentru comiterea infracțiunii, respectiv un topor,

zona corpului unde au fost aplicate loviturile (zona capului), precum și numărul

și intensitatea acestora (din raportul de primă expertiză medico legală rezultând

trei plăgi tăiate de 5-6 cm), s-a apreciat că inculpatul a acționat cu intenția

de a ucide victima, pe fondul unor conflicte mai vechi, amenințări proferate cu

puțin timp în urmă și nu în ultimul rând pe fondul consumului de alcool.

Constatând vinovăția

inculpatului pe deplin dovedită, instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă

corespunzătoare cu executare în regim de detenție, având în vedere pericolul social

concret ridicat al faptei.

Totuși, având

în vedere vârsta inculpatului, poziția procesuală parțial sinceră, de recunoaștere,

regretarea a faptei și achiesare la pretențiile civile ale părții vătămate s-a apreciat

că pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea acesteia, astfel încât cuantumul

pedepsei va fi coborât sub minimul prevăzut de lege.

Împotriva sentinței

penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și inculpatul I.M.

Parchetul a criticat

sentința penală pentru netemeinicie, solicitând înlăturarea circumstanțelor atenuante

și majorarea pedepsei aplicate inculpatului.

Inculpatul a solicitat,

în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. raportat la

art. 44 alin. (2

1

) și alin. (3) C. pen. și, în subsidiar, reducerea pedepsei

până la minimum general.

Prin decizia penală

nr. 260/A din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva sentinței

penale nr. 141 din 06 aprilie 2012 a Tribunalului Giurgiu, a desființat, în parte,

sentința penală atacată și a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 alin.

(1) lit. b) C. pen., majorând pedeapsa principală aplicată inculpatului I.M. de

la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale.

A respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul I.M. și l-a obligat la 500 RON cheltuieli

judiciare statului din care 200 RON onorariu apărător din oficiu s-a avansat din

fondul Ministerului Justiției.

A menținut arestarea

preventivă a apelantului inculpat și a dedus prevenția de la 27 octombrie 2011 la

zi.

Referitor la apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Curtea a apreciat că în cauză

nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1)

lit. b) C. pen., inculpatul nedând dovadă de stăruință pentru înlăturarea rezultatului

infracțiunii sau pentru a repara paguba pricinuită. Împrejurarea că acesta a fost

de acord, cu ocazia audierilor din fața instanței de fond, cu despăgubirile solicitate

de partea vătămată, dar fără a întreprinde vreun demers pentru plata sumei cerute

de partea civilă, nu se circumscrie prevederilor art. 74 alin. (1) lit. b) C.

pen.

Față de cele arătate,

instanța de apel a înlăturat aplicarea dispozițiilor menționate și, pe cale de consecință,

a majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de către instanța de fond de

la 4 ani la 5 ani închisoare.

Având în vedere

natura infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă de comitere, urmările produse

prin activitatea infracțională, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată de Tribunal

nu satisface cerințele unei juste individualizări.

Însă, dat fiind

faptul că inculpatul a avut o conduită anterioară relativ bună, condamnarea pentru

ultraj survenind în cursului anului 1990, fiind reabilitat, iar de atunci nu a mai

avut conflicte cu legea penală, a menținut prevederile art. 74 alin. (1) lit.

a) C. pen., apreciind că o pedeapsă egală cu minimum special prevăzut de lege de

7 ani și 6 luni este prea aspră.

Referitor la apelul

declarat de inculpatul I.M., instanța de prim control judiciar a apreciat că, în

cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru reținerea stării de

legitimă apărare.

Din coroborarea

probelor administrate în cauză, declarațiile părților, declarațiile martorilor și

procesul-verbal de cercetare la fața locului, rezultă că cel care s-a manifestat

violent a fost inculpatul și tot inculpatul a inițiat atacul împotriva părții vătămate.

Din nicio probă nu rezultă că partea vătămată ar fi pătruns în curtea locuinței

inculpatului cu scopul de a-l agresa, iar fiii părții vătămate nici nu au fost prezenți

la fața locului la momentul incidentului, venind ulterior. Prezența stropilor de

sânge din curtea inculpatului pot fi explicați prin faptul că inculpatul a tras

de partea vătămată pentru a o băga în curtea sa. Însă urme de sânge s-au descoperit

atât la intrarea în curtea inculpatului, cât și în afara curții acestuia. Mai mult,

din planșele foto efectuate cu ocazia cercetării la fața locului, inculpatul a indicat

modul în care a lovit-o pe partea vătămată, observându-se cu claritate că partea

vătămată se afla în exteriorul curții în momentul în care a lovit-o.

Afirmația inculpatului

că situația de fapt a fost stabilită doar pe baza declarațiilor martorilor rude

cu partea vătămată nu corespunde adevărului, în cauză fiind audiate și alte persoane,

vecine cu părțile, și neaflate în vreo legătură de rudenie cu partea vătămată.

De asemenea, din

declarațiile martorilor rezultă că inculpatul se afla într-o stare conflictuală

cu familia părții vătămate, însă de fiecare dată cel care s-a manifestat violent

a fost inculpatul, fie prin agresarea verbală, dar și fizică a membrilor familiei

părții vătămate.

Față de cele arătate,

Curtea a apreciat că în cauză inculpatul nu a fost în legitimă apărare la momentul

comiterii faptei, ba mai mult a așteptat partea vătămată cu intenția vădită de a

o agresa.

În ceea ce privește

critica privind reindividualizarea judiciară a pedepsei, a apreciat-o ca vădit nefondată,

pentru motivele expuse anterior în calea de atac a parchetului. În plus, a reținut

că starea conflictuală generată de inculpat și care durează de o perioadă îndelungată

de timp, menținută tot de inculpat și care a culminat cu incidentul din data de

26 octombrie 2011, persoana inculpatului, cunoscut în localitate ca o persoană violentă,

sunt elemente care caracterizează personalitatea și conduita apelantului și care

conduc la concluzia că nu se justifică reducerea substanțială a pedepsei aplicată,

astfel cum a solicitat apelantul inculpat.

De asemenea, a

mai apreciat ca nejustificată cererea de reținere în favoarea inculpatului a circumstanței

atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., în condițiile în care atitudinea

procesuală a acestuia a fost una parțial sinceră.

Împotriva deciziei

a declarat recurs, în termen legal, inculpatul I.M. criticând-o sub aspectul nelegalității

și netemeiniciei, invocând, în drept, cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

În susținerea

orală a motivului de recurs, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice dată

faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare

corporală, întrucât, potrivit actelor medicale de examinarea a părții vătămate F.V.

rezultă că nu i-a fost pusă în primejdie viața, iar leziunile suferite au necesitat

pentru vindecare un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale.

În subsidiar,

a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul reținerii circumstanței

atenuante prev. de art. 73 lit. a) C. pen., depășirea limitelor legitimei apărări

având în vedere împrejurările comiterii faptei (partea vătămată înarmată cu o furcă

a pătruns în curtea inculpatului împreună cu soțul său și cei doi fii) și circumstanțele

personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut

comiterea faptei, dar în împrejurările menționate.

Înalta Curte,

verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul cazurilor

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc.

pen. - cât și din oficiu - potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen. - apreciază decizia atacată ca fîind legală și temeinică și recursul declarat

de inculpatul I.M. ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește

prima critică a recurentului inculpat privind greșita încadrare juridică dată faptei

reținute în sarcina sa, Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut o analiză judicioasă

a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanțe,

reținându-se în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea

juridică a faptei, respectiv, omor calificat, în forma tentativei, prev. de

art. 20 C. pen. rap. la 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Astfel, instanțele

de fond și apel au examinat cauza sub toate aspectele și în baza probatorilor administrate

au reținut că, în seara zilei de 26 octombrie 2010, pe fondul unei stări conflictuale

mai vechi, în timp ce partea vătămată F.V., împreună cu soțul său, se întorceau

din stația de autobuz, spre locuința lor, în dreptul curții inculpatului I.M., acesta

a prins-o de haine pe partea vătămată și în timp ce încerca să o aducă în curtea

imobilului unde locuia, a lovit-o de mai multe ori cu toporul în zona capului, luându-i

furca din mână. Reușind să scape, partea vătămată a plecat spre locuința sa țipând,

împrejurare în care a fost ajutată de vecini iar la scurt timp au sosit și fii părții

vătămate care au sunat la Serviciul Ambulanță, care a transportat victima la Spitalul

Județean de Urgență Giurgiu, de unde a fost dusă la Spitalul de Urgență din București.

Potrivit fișei

de observație clinică și a concluziilor raportului de expertiză medico-legală întocmit

de S.M.L. Giurgiu la data de 07 noiembrie 2011, numita F.V. a prezentat leziuni

traumatice corporale care pot data din 26 octombrie 2010 și au putut fi produse

prin lovire repetată cu un corp dur. Leziunile au necesitat pentru vindecare un

număr de 30 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații și nu i-au pus

în primejdie viața și nu constituie infirmitate sau sluțire.

Înalta Curte,

așa cum în mod constant a statuat în jurisprudenta sa, reține că pentru a putea

caracteriza activitatea infracțională a făptuitorului ca fiind făcută cu intenția

de a ucide, este necesar să fie întrunite mai multe condiții, și anume folosirea

unui obiect vulnerant apt să producă moartea, vizarea unor zone vitale și intensitatea

loviturilor.

Or, în raport

de aceste elemente împrejurările invocate de recurentul inculpat că viața victimei

nu i-a fost pusă în primejdie și a necesitat pentru vindecare un număr de 30 de

zile de îngrijiri medicale, nu sunt determinante în înlăturarea intenției inculpatului

la comiterea infracțiunii de omor, în forma tentativei.

Astfel, intenția

de a ucide este relevată în cauză de folosirea unui instrument apt să producă moartea,

un topor, loviturile repetate aplicate victimei, care trecea prin fața porții inculpatului,

intensitatea fiecărei lovituri, zona vitală a corpului în care s-au aplicat aceste

lovituri (la nivelul capului). În aceste condiții, inculpatul I.M. prin folosirea

toporului la lovirea victimei în zona capului, executând un atac direct asupra acesteia

prin aplicarea mai multor lovituri, de o mare intensitate, fără posibilitatea victimei

de a se apăra (raportul de forță dintre victimă și agresor fiind în favoarea inculpatului

sub aspect fizic, dar și al vârstei), a avut reprezentarea rezultatului faptei sale

pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce în plan subiectiv caracterizează

activitatea sa infracțională ca o tentativă la infracțiunea de omor calificat și

nu infracțiunea de vătămare corporală.

Împrejurarea că

rezultatul letal sau periculos pentru viață nu s-a produs, nu se datorează modalității

în care a acționat inculpatul, ci rezistenței fizice a părții vătămate, ajutorului

dat de vecinii și cei doi fii ai părții vătămate care au apelat Serviciul Ambulanță

și intervenției calificate a medicilor specialiști.

Înalta Curte constată

că cele două instanțe au reținut în mod corect că, tentativa de uciderea victimei

în fața curții inculpatului, constituie infracțiunea de omor calificat prev. de

art. 175 lit. i) C. pen., în raport de locul comiterii faptei conform art. 152

lit. a) C. pen., ulița respectivă fiind un drum de acces în localitate.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte reține că nu se justifică schimbarea încadrării juridice

a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap.

la art. 174 alin. (1) și art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală,

prev. de art. 181 C. pen. și, pe cale de consecință, apreciază ca ne fondată critica

recurentului inculpat sub acest aspect.

Totodată, apreciază

ca fiind nefondată și cea de-a doua critică a recurentului inculpat privind greșita

individualizare a pedepsei aplicate de către instanța de apel, în sensul nereținerii

circumstanțelor atenuante favorabile cu efecte asupra cuantumului prea mare al pedepsei.

Art. 73 lit.

a) C. pen., reglementează circumstanța atenuantă a depășirii limitelor legitimei

apărări, iar pentru existența acesteia este necesar ca făptuitorul să se fi aflat,

la începutul acțiunii sale, în legitimă apărare, să fi depășit limitele acestei

apărări, însă această depășire să nu fie determinată de starea de tulburare sau

temere provocată de atac.

Or, în cauză,

se constată, contrar celor susținute de către inculpat, că acesta nu avea cum să

depășească limitele legitimei apărări, legitimă apărare care din probatoriul administrat

în cauză, nu există în cauză, nefiind îndeplinite condițiile acesteia privind atacul

și apărarea.

Susținerile inculpatului

că partea vătămată împreună cu soțul său, înarmat cu o furcă, și cei doi fii ar

fi pătruns în curtea sa și l-ar fi agresat sunt infirmate de probatoriile administrate.

Relevante în aceste sens sunt mențiunile din procesul-verbal de cercetare a locului

faptei, declarațiile martorei M.M. vecină cu inculpatul și partea vătămată, care

se afla la poartă în momentul agresiunii și care a declarat că a auzit-o pe partea

vătămată țipând, a ieșit în stradă, moment în care a văzut că aceasta era plină

de sânge și a constatat că a fost lovită de inculpat cu un topor, pe care acesta

încă îl mai avea în mână, împreună cu o furcă, iar după incident inculpatul s-a

retras în locuința sa. Martora mai arată că împreună cu nora părții vătămate au

dus-o pe aceasta în casă și, la scurt timp, au sosit și fii părții vătămate care

au sunat la salvare. în depoziția sa, martora relatează și incidentele anterioare

dintre cele două părți, arătând că inculpatul i-a mai agresat pe soții F. și în

alte rânduri intervenind chiar într-un astfel de conflict pentru a-l salva pe F.M.

Apărările inculpatului

că în curtea sa ar fi intrat patru persoane și acesta s-a apărat sunt infirmate

și de declarațiile martorelor C.M. și R.T. care au declarat că cei doi fii ai părții

vătămate au venit după momentul agresiunii, când martorele o spălau pe partea vătămată,

ei fiind cei care au alertat organele de poliție și Serviciul Ambulanță. Mai mult,

în cazul unui atac exercitat de patru persoane inculpatul nu ar fi putut să ia furca

părții vătămate și ar fi suferit leziuni mult mai grave decât cele constatate cu

ocazia examinării sale medico-legale.

Rezultă, din considerentele

expuse, că inculpatul nu a acționat în legitimă apărare atunci când a săvârșit fapta

prevăzută de legea penală, acesta nu a recurs la violențe pentru a înlătura un pericol

creat de un atac al soților F., ci cu intenția de suprima viața părții vătămate

pe fondul unui conflict anterior dintre acesta și familia victimei.

Referitor la reținerea

altor circumstanțe atenuante decât cele prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. - conduita

inculpatului anterior comiterii faptelor -, Înalta Curte constată în acord cu instanța

de apel că, în raport cu natura infracțiunii săvârșite, gradul de pericol social

sporit al acesteia, determinat și de urmările socialmente periculoase ale faptei,

împrejurările în care aceasta a fost săvârșită și modul extrem de violent în care

a acționat inculpatul, care nu a ezitat să folosească toporul cu care se înarmase,

nu pot fi reținute alte circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului care să

conducă la reducerea cuantumului pedepsei aplicate de către instanța de prim control

judiciar.

La individualizarea

pedepsei aplicate, pe lângă circumstanțele reale arătate, au fost avute în vedere

și circumstanțele personale pozitive ale inculpatului, respectiv că a regretat și

recunoscut comiterea faptei, cu nuanțările menționate, s-a predat organelor de poliție,

iar anterior săvârșirii infracțiunilor a avut un comportament corespunzător în familie

și societate astfel cum rezultă din actele în circumstanțiere aflate la dosar, nefiind

cunoscut cu antecedente penale.

Circumstanțele

personale ale inculpatului au stat la baza aplicării pedepsei de către instanța

de apel într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, pedeapsă

care corespunde și în opinia Înaltei Curți, atât prin cuantum, cât și prin modalitatea

de executare, în regim de detenție, dublului scop educativ și coercitiv al sancțiunii

penale, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

Constatând că

nu sunt incidente, pentru motivele anterior arătate, niciunul dintre cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. și

nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpat, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind

legală și temeinică.

În temeiul

art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I.M., durata reținerii și arestării preventive

de la 27 octombrie 2011 la zi.

Având în vedere

că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte,

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 260/A din 24

septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 27 octombrie

2011 la 03 decembrie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

3 decembrie 2012.