ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4213/2012

Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin sentința penală nr. 433 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul nr. 1304/121/2012, s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 522 1 C. proc. pen. admiterea cererii de rejudecare a cauzei penale soluționate prin sentința penală nr. 518 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 4664 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Dosar nr. 974/44/2006), cerere formulată de petentul condamnat M.I. A fost anulată sentința penală nr. 518 din 17 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Galați și, în rejudecare, a fost condamnat inculpatul M.I.

la o pedeapsă de 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. (faptă din 03 octombrie 2004). În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului M.I., pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen.

s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a perioadei reținerii și arestării preventive, de la 05 ianuarie 2012 (când a fost arestat în Italia, conf. adresei nr. 1321606/COV/6C data 12 iulie 2012 Biroul Sirene) și până la data de 13 aprilie 2012 (când a fost preluat de autoritățile române), precum și de la data de 13 aprilie 2012 până la zi, respectiv 18 septembrie 2012. S-a dispus totodată anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 692/2005 din 01 iunie 2006, emis în baza sentinței penale nr. 518 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Galați, și emiterea unui nou mandat de executare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul M.I.

să plătească părții civile T.C. suma de 50.000.000 (cincizeci milioane) ROL, cu titlul de daune materiale, și 50.000.000 (cincizeci milioane) ROL, cu titlul de daune morale. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul M.I. să plătească părții civile C.A.S. Galați suma de 6.058.473 ROL, cu titlul de despăgubiri civile cheltuieli ocazionate cu internarea părții vătămate T.C. Conf. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoștință inculpatului că probele biologice ce vor fi prelevate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J.

a profilului genetic. Pentru a pronunța această sentință penală, Tribunalul Galați a reținut următoarele: Condamnatul M.I., în conformitate cu dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., a solicitat rejudecarea, de către Tribunalul Galați, a cauzei în care a fost pronunțată sentința penală nr. 518 din 17 noiembrie 2005. În motivarea cererii astfel formulate s-a arătat de către condamnat că a fost judecat în lipsă, fiind plecat din țară, iar ulterior a fost reținut de către autoritățile străine și extrădat în România. Analizând cererea inculpatului prin prisma dispozițiilor prima instanță a constatat că aceasta este întemeiată, motivat de faptul că instanța de fond, respectiv Tribunalul Galați, a pronunțat sentința penala nr. 518 din 17 noiembrie 2005 fără ca inculpatul să fi fost prezent la vreun termen de judecată pentru a fi audiat și a-și pregăti apărarea.

A reținut prima instanță că, din actele și lucrările dosarului rezultă că sentința penală sus menționata a rămas definitivă prin decizia penala nr. 4664 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, faptele săvârșite de inculpat s-au petrecut în luna octombrie 2004, iar inculpatul a plecat din țară, acesta fiind reținut și arestat în Italia la data de 05 ianuarie 2012, iar la data de 13 aprilie 2012 a fost predat autorităților române. Față de această situație, a constatat prima instanță că cererea condamnatului, întemeiată pe dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., este întemeiată și trebuie admisă, cu consecința anulării sentinței penale nr. 518 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Galați, și că trebuie să se procedeze la rejudecarea cauzei.

În rejudecare, s-a constatat de către instanța de fond faptul că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, inculpatul M.I. a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 -175 lit. i) C. pen. Ca și situație de fapt, s-a reținut că partea vătămată T.C. și inculpatul M.I. sunt consăteni, ambii domiciliind în comuna V.M., județul Galați. În seara de 03 octombrie 2004, partea vătămată T.C. era împreună cu martorii D.C. și M.I., colegi de serviciu, la barul SC B. SRL V.M. și toți trei stăteau la o masă. La un moment dat a intrat în bar M.I., cu un par în mână și, fără niciun motiv, a aplicat o lovitura în cap părții vătămate T.C.

Lovitura fiind puternică, partea vătămată a căzut la podea. Inculpatul a fugit. Partea vătămată a rămas în stare de inconștiență și în scurt timp a fost transportată și internată la Spitalul Județean „Sf. A.A." Galați cu diagnosticul „plagă zdrobită preauriculară suturată stânga. Plagă antehelix stânga - suturată, contuzie ureche medie cu miringită ureche stânga, hipoacuzie profundă gravă". În urma examinării medico-legale, s-a concluzionat că partea vătămată prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp contondent și care au necesitat pentru vindecare 14-15 zile îngrijiri medicale, iar în urma vătămării partea vătămată a rămas cu hipoacuzie profundă mixtă ureche stângă, ceea ce echivalează cu pierderea auzului la urechea stângă.

Inculpatul M.I. nu a putut fi audiat, întrucât s-a sustras de la urmărirea penală, plecând din țară tocmai pentru că era conștient de fapta comisă, gândind că așa va scăpa de răspundere penală. Vinovăția inculpatului a fost dovedită cu declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, act medico-legal, acte de căutare. La termenul de judecată din data de 14 septembrie 2012 inculpatul M.I. a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., în sensul că înțelege să recunoască fapta infracțională săvârșită în totalitatea ei, așa cum a fost reținută prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, înțelege să își însușească toate probele ce au fost administrate în faza de urmărire penală și nu mai solicită administrarea altor probatorii în faza cercetării judecătorești, fiind totodată de acord să despăgubească partea civilă cu sumele pretinse la prima judecată, reprezentând daune materiale și morale, în întregimea lor.

A mai arătat inculpatul că este de acord să achite și cheltuielile judiciare către stat.

Față de această situație, a arătat instanța de fond că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului înțelege să aibă în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârșite (în acest sens, a arătat prima instanță că inculpatul a fost cercetat pentru o infracțiune contra vieții, prin fapta sa punând în pericol viața părții vătămate, fapta prezentând un grad de pericol social ridicat), modalitatea în care s-a comis fapta (prin lovituri cu un par, aplicate în zona capului, care au condus la pierderea auzului la urechea stângă de către partea vătămată, fapta fiind comisă și în public), de împrejurările care agravează sau atenuează infracțiunea [în acest sens a arătat prima instanță că inculpatul se afla la primul impact cu legea penala, în prima faza s-a sustras de la cercetări, iar la acest moment înțelege să recunoască în întregime fapta comisă, cerând a fi aplicate dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., solicitând ca pedeapsa ce urmează a-i fi aplicată să-i fie redusă cu o treime]. Față de toate aceste împrejurări, instanța de fond a dispus anularea sentinței penale nr. 518 din 17 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Galați, iar în rejudecare a aplicat inculpatului o pedeapsă cu privare de libertate, luând în considerare dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Au fost aplicate și dispozițiile art. 71 C. pen., în referire la art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului M.I., iar potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive, de la 05 ianuarie 2012 (când a fost arestat în Italia), până la data de 13 aprilie 2012 (când a fost preluat de autoritățile române), respectiv de la data de 13 aprilie 2012, până la zi.

Împotriva sentinței penale nr. 433 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galați au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul M.I. Prin decizia penală nr. 235/A din 6 noiembrie 2012 Curtea de Apel Galați a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și de inculpatul M.I., împotriva sentinței penale nr. 433 din 18 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați, a desființat în parte sentința penală nr. 433 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul nr. 1304/121/2012 și în rejudecare a fost făcută aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. în referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și redus cuantumul pedepsei principale de 6 ani și 6 luni închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare.

Totodată, s-a constat ca fiind acoperit prejudiciul în sumă de 6.058.473 ROL cauzat părții civile C.A.S. Galați reprezentând cheltuieli ocazionate cu internarea părții vătămate T.C. Analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a reținut că, în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului M.I. la pedeapsa închisorii în cuantum de 6 ani și 6 luni, în condițiile în care prin sentința penală nr. 518 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Galați acesta a fost condamnat la o pedeapsă mai mică, de 6 ani închisoare. În speță instanța de control judiciar a avut în vedere că, fiind vorba despre demersul judiciar exclusiv al inculpatului M.I., acestuia nu i se putea înrăutăți situația în propria cerere de rejudecare.

Astfel, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond, admițând aplicarea în cauză a dispozițiilor privind procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, ar fi trebuit să procedeze la reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, pornind de la limitele de pedeapsă reduse cu o treime în conformitate cu alin. (7) al art. 320 1 C. proc. pen., respectiv de la 5 ani la 8 ani și 4 luni închisoare în cazul infracțiunii de tentativă la omor calificat. Pe de altă parte, prin prisma principiului non reformatio in pejus, prima instanță era obligată să rețină în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și să dea eficiență dispozițiilor art. 76 C. pen., atâta vreme cât această circumstanță fusese reținută anterior de instanțele care au soluționat cauza în primul ciclu de judecată.

În lumina acestor dispoziții legale, s-a reținut că instanța de fond ar fi trebuit să aplice inculpatului M.I. o pedeapsă principală mai mică de 5 ani închisoare, motiv pentru care Curtea a procedat la desființarea sentinței penale apelate, sub acest aspect, și a aplicat inculpatului M.I. o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, ca și consecință a reținerii dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. Curtea a apreciat că nu se impune aplicarea unei alte modalități de individualizare judiciară a executării pedepsei decât executarea efectivă, circumstanțele reale ale comiterii faptei (folosirea de violențe de intensitate deosebită în mod nejustificat), dar și comportamentul procesual al inculpatului (care, după săvârșirea faptei, a plecat din țară, sustrăgându-se de la procesul penal) a condus la concluzia că numai prin executarea efectivă a pedepsei pot fi atinse scopurile prevăzute de art. 52 C. pen.

în privința inculpatului. Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul M.I., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 decembrie 2013 sub nr. 1304/121/2012. În concluziile orale apărătorul recurentul inculpat a criticat decizia pentru netemeinicie și neleaalitate sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 395 9 pct. 14 C. proc. pen. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și în rejudecare, reținând aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., diminuarea cuantumului pedepsei stabilite de instanța de control judiciar și schimbarea modalității de executare a acesteia, apreciind că pedeapsa stabilită este mult prea severă și nu constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității făptuitorului.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorului recurentului inculpat M.I., precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, urmând a nu mai fi reluate. Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Examinând cauza prin prisma criticii formulată de către inculpat privitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 395 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție verificând probatoriul cauzei și hotărârea atacată în raport de criticile aduse constată faptul că în cauză prima instanță, precum și instanța de control judiciar au dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare la aprecierea probelor reținând o corectă situație de fapt. În cauză prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul a fost răsturnată în cursul activității de probațiune, ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăției inculpatului. În mod corect, prima instanță de judecată, și instanța de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. reținând că în 03 octombrie 2004, inculpatul M.I., fără niciun motiv, cu un par a aplicat o lovitura în cap părții vătămate T.C.

Examinând cauza prin prisma criticii formulată inculpat privitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., de 4 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității făptuitorului de natură a realiza scopul și a îndeplinirii funcției pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Astfel, instanța de recurs apreciază că numai o pedeapsă privativă de libertate își poate atinge finalitatea, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni, ceea ce a condus la o corectă adecvare a criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., stabilindu-se o pedeapsă al cărei cuantum să asigure reflectarea, atât a gravității concrete a acesteia, prin fapta comisă, aducându-se atingere unei valori fundamentale, cum este viața omului, dar și circumstanțelor reale ale săvârșirii ei, cu efectele sale în plan sancționator, precum și a circumstanțelor personale. Firește, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea completă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei și făptuitorului.

În același timp însă, se impune ca în cadrul operației de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat. Ori, fapta pentru care inculpatul M.I.

a fost condamnat de instanța de control judiciar este neîndoielnic gravă, astfel că în operațiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte având în vedere maniera în care acesta a procedat, activitățile ilicite desfășurate, importanța și specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecințele grave ale acțiunilor sale și, nu în ultimul rând, circumstanțele personale (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedența penală) apreciază că resocializarea lui viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin sancțiunile aplicate de instanța de control judiciar, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.

Așa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social a infracțiunii, dar și poziției procesuale a inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al sancțiunii. Prin urmare, Înalta Curte consideră că în cauză nu se impune o reindividualizare a pedepsei stabilită de instanța de control judiciar, deoarece aceasta sub aspectul cuantumului reflectă în mod plural nu numai gradul de pericol social ridicat al faptei comise de inculpat, circumstanțele reale, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, dându-i posibilitatea unei reintegrării viitoare pozitive în societate, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 235 din 6 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului timpul executat în perioada 05 ianuarie 2012 -13 aprilie 2012 și de la 13 aprilie 2012 la zi, respectiv 19 decembrie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titiu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 19 decembrie 2012.