ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4213/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4213/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor

dosarului reține următoarele:

Prin

sentința penală nr. 433 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galați, pronunțată

în Dosarul nr. 1304/121/2012, s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art.

406 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 522

1

C. proc. pen.

admiterea cererii de rejudecare a cauzei penale soluționate prin sentința

penală nr. 518 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Galați, definitivă prin

decizia penală nr. 4664 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție (Dosar nr. 974/44/2006), cerere formulată de petentul condamnat M.I.

A fost anulată sentința penală nr. 518

din 17 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Galați și, în rejudecare, a fost

condamnat inculpatul M.I. la o pedeapsă de 6 (șase) ani și 6 (șase) luni

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani după

executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 lit.

i) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. (faptă din 03

octombrie 2004).

În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise

inculpatului M.I., pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost

menținută starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen. s-a dispus

deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a perioadei reținerii și arestării

preventive, de la 05 ianuarie 2012 (când a fost arestat în Italia, conf. adresei

nr. 1321606/COV/6C data 12 iulie 2012 Biroul Sirene) și până la data de 13

aprilie 2012 (când a fost preluat de autoritățile române), precum și de la data

de 13 aprilie 2012 până la zi, respectiv 18 septembrie 2012. S-a dispus totodată

anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 692/2005 din 01 iunie 2006, emis

în baza sentinței penale nr. 518 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Galați, și

emiterea unui nou mandat de executare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998

C. civ., a fost obligat inculpatul M.I. să plătească părții civile T.C. suma de

50.000.000 (cincizeci milioane) ROL, cu titlul de daune materiale, și 50.000.000

(cincizeci milioane) ROL, cu titlul de daune morale.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998

C. civ., a fost obligat inculpatul M.I. să plătească părții civile C.A.S. Galați

suma de 6.058.473 ROL, cu titlul de despăgubiri civile cheltuieli ocazionate cu

internarea părții vătămate T.C.

Conf. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008

s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii

profilului genetic în S.N.D.G.J. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008,

s-a adus la cunoștință inculpatului că probele biologice ce vor fi prelevate vor

fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

Pentru a pronunța această sentință penală,

Tribunalul Galați a reținut următoarele:

Condamnatul M.I., în conformitate cu dispozițiile

art. 522

1

C. proc. pen., a solicitat rejudecarea, de către Tribunalul

Galați, a cauzei în care a fost pronunțată sentința penală nr. 518 din 17

noiembrie 2005. În motivarea cererii astfel formulate s-a arătat de către condamnat

că a fost judecat în lipsă, fiind plecat din țară, iar ulterior a fost reținut de

către autoritățile străine și extrădat în România.

Analizând cererea inculpatului prin prisma

dispozițiilor prima instanță a constatat că aceasta este întemeiată, motivat de

faptul că instanța de fond, respectiv Tribunalul Galați, a pronunțat sentința penala

nr. 518 din 17 noiembrie 2005 fără ca inculpatul să fi fost prezent la vreun termen

de judecată pentru a fi audiat și a-și pregăti apărarea.

A reținut prima instanță că, din actele

și lucrările dosarului rezultă că sentința penală sus menționata a rămas definitivă

prin decizia penala nr. 4664 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, faptele săvârșite de inculpat s-au petrecut în luna octombrie 2004, iar

inculpatul a plecat din țară, acesta fiind reținut și arestat în Italia la data

de 05 ianuarie 2012, iar la data de 13 aprilie 2012 a fost predat autorităților

române.

Față de această situație, a constatat prima

instanță că cererea condamnatului, întemeiată pe dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., este întemeiată și trebuie admisă, cu consecința anulării sentinței

penale nr. 518 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Galați, și că trebuie să se

procedeze la rejudecarea cauzei.

În rejudecare, s-a constatat de către instanța

de fond faptul că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați,

inculpatul M.I. a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii

de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174

-175 lit. i) C. pen.

Ca și situație de fapt, s-a reținut că

partea vătămată T.C. și inculpatul M.I. sunt consăteni, ambii domiciliind în comuna

V.M., județul Galați.

În seara de 03 octombrie 2004, partea vătămată

T.C. era împreună cu martorii D.C. și M.I., colegi de serviciu, la barul SC B. SRL

V.M. și toți trei stăteau la o masă. La un moment dat a intrat în bar M.I., cu un

par în mână și, fără niciun motiv, a aplicat o lovitura în cap părții vătămate T.C.

Lovitura fiind puternică, partea vătămată a căzut la podea. Inculpatul a fugit.

Partea vătămată a rămas în stare de inconștiență

și în scurt timp a fost transportată și internată la Spitalul Județean „Sf. A.A."

Galați cu diagnosticul „plagă zdrobită preauriculară suturată stânga. Plagă antehelix

stânga - suturată, contuzie ureche medie cu miringită ureche stânga, hipoacuzie

profundă gravă".

În urma examinării medico-legale, s-a concluzionat

că partea vătămată prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire

cu corp contondent și care au necesitat pentru vindecare 14-15 zile îngrijiri medicale,

iar în urma vătămării partea vătămată a rămas cu hipoacuzie profundă mixtă ureche

stângă, ceea ce echivalează cu pierderea auzului la urechea stângă.

Inculpatul M.I. nu a putut fi audiat, întrucât

s-a sustras de la urmărirea penală, plecând din țară tocmai pentru că era conștient

de fapta comisă, gândind că așa va scăpa de răspundere penală.

Vinovăția inculpatului a fost dovedită

cu declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, act medico-legal, acte

de căutare.

La termenul de judecată din data de 14

septembrie 2012 inculpatul M.I. a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., în sensul că înțelege să recunoască fapta infracțională săvârșită

în totalitatea ei, așa cum a fost reținută prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Galați, înțelege să își însușească toate probele ce au fost administrate

în faza de urmărire penală și nu mai solicită administrarea altor probatorii în

faza cercetării judecătorești, fiind totodată de acord să despăgubească partea civilă

cu sumele pretinse la prima judecată, reprezentând daune materiale și morale, în

întregimea lor. A mai arătat inculpatul că este de acord să achite și cheltuielile

judiciare către stat.

Față de această situație, a arătat instanța

de fond că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului înțelege să aibă în

vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare

la dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârșite (în acest sens,

a arătat prima instanță că inculpatul a fost cercetat pentru o infracțiune contra

vieții, prin fapta sa punând în pericol viața părții vătămate, fapta prezentând

un grad de pericol social ridicat), modalitatea în care s-a comis fapta (prin lovituri

cu un par, aplicate în zona capului, care au condus la pierderea auzului la urechea

stângă de către partea vătămată, fapta fiind comisă și în public), de împrejurările

care agravează sau atenuează infracțiunea [în acest sens a arătat prima instanță

că inculpatul se afla la primul impact cu legea penala, în prima faza s-a sustras

de la cercetări, iar la acest moment înțelege să recunoască în întregime fapta comisă,

cerând a fi aplicate dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

solicitând ca pedeapsa ce urmează a-i fi aplicată să-i fie redusă cu o treime].

Față de toate aceste împrejurări, instanța

de fond a dispus anularea sentinței penale nr. 518 din 17 noiembrie 2005, pronunțată

de Tribunalul Galați, iar în rejudecare a aplicat inculpatului o pedeapsă cu privare

de libertate, luând în considerare dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. Au fost aplicate și dispozițiile art. 71 C. pen., în referire la

art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut

starea de arest a inculpatului M.I., iar potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive, de la 05

ianuarie 2012 (când a fost arestat în Italia), până la data de 13 aprilie 2012 (când

a fost preluat de autoritățile române), respectiv de la data de 13 aprilie 2012,

până la zi.

Împotriva sentinței penale nr. 433 din

18 septembrie 2012 a Tribunalului Galați au declarat apel în termen legal Parchetul

de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul M.I.

Prin decizia penală nr. 235/A din 6 noiembrie

2012 Curtea de Apel Galați a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Galați și de inculpatul M.I., împotriva sentinței penale nr. 433 din

18 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați, a desființat în parte sentința

penală nr. 433 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul

nr. 1304/121/2012 și în rejudecare a fost făcută aplicarea dispozițiilor art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen. în referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și redus

cuantumul pedepsei principale de 6 ani și 6 luni închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare.

Totodată, s-a constat ca fiind acoperit

prejudiciul în sumă de 6.058.473 ROL cauzat părții civile C.A.S. Galați reprezentând

cheltuieli ocazionate cu internarea părții vătămate T.C.

Analizând cauza prin prisma motivelor de

apel, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a reținut

că, în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului M.I. la pedeapsa

închisorii în cuantum de 6 ani și 6 luni, în condițiile în care prin sentința penală

nr. 518 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Galați acesta a fost condamnat la o

pedeapsă mai mică, de 6 ani închisoare.

În speță instanța de control judiciar a

avut în vedere că, fiind vorba despre demersul judiciar exclusiv al inculpatului

M.I., acestuia nu i se putea înrăutăți situația în propria cerere de rejudecare.

Astfel, instanța de control judiciar a

reținut că instanța de fond, admițând aplicarea în cauză a dispozițiilor privind

procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, ar fi trebuit să procedeze

la reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, pornind de la limitele de

pedeapsă reduse cu o treime în conformitate cu alin. (7) al art. 320

1

C. proc. pen., respectiv de la 5 ani la 8 ani și 4 luni închisoare în cazul infracțiunii

de tentativă la omor calificat.

Pe de altă parte, prin prisma principiului

non reformatio in pejus, prima instanță era obligată să rețină în favoarea inculpatului

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și să dea

eficiență dispozițiilor art. 76 C. pen., atâta vreme cât această circumstanță fusese

reținută anterior de instanțele care au soluționat cauza în primul ciclu de judecată.

În lumina acestor dispoziții legale, s-a

reținut că instanța de fond ar fi trebuit să aplice inculpatului M.I. o pedeapsă

principală mai mică de 5 ani închisoare, motiv pentru care Curtea a procedat la

desființarea sentinței penale apelate, sub acest aspect, și a aplicat inculpatului

M.I. o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, ca și consecință a reținerii dispozițiilor

art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C.

pen.

Curtea a apreciat că nu se impune aplicarea

unei alte modalități de individualizare judiciară a executării pedepsei decât executarea

efectivă, circumstanțele reale ale comiterii faptei (folosirea de violențe de intensitate

deosebită în mod nejustificat), dar și comportamentul procesual al inculpatului

(care, după săvârșirea faptei, a plecat din țară, sustrăgându-se de la procesul

penal) a condus la concluzia că numai prin executarea efectivă a pedepsei pot fi

atinse scopurile prevăzute de art. 52 C. pen. în privința inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat,

în termen legal, recurs inculpatul M.I., dosarul fiind înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 decembrie 2013 sub nr. 1304/121/2012.

În concluziile orale apărătorul recurentul

inculpat a criticat decizia pentru netemeinicie și neleaalitate sub aspectul cazului

de casare prevăzut de art. 395

9

pct. 14 C. proc. pen. solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și în rejudecare, reținând aplicarea dispozițiilor

art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., diminuarea cuantumului pedepsei stabilite de

instanța de control judiciar și schimbarea modalității de executare a acesteia,

apreciind că pedeapsa stabilită este mult prea severă și nu constituie o replică

socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității făptuitorului.

Concluziile reprezentantului Ministerului

Public ale apărătorului recurentului inculpat M.I., precum și ultimul cuvânt al

inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, urmând

a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat prin prisma

dispozițiilor prevăzute de art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată

recursul ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Examinând cauza prin prisma criticii formulată

de către inculpat privitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate, circumscrisă

cazului de casare prevăzut de art. 395

9

pct. 14  C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție verificând probatoriul cauzei și hotărârea atacată

în raport de criticile aduse constată faptul că în cauză prima instanță, precum

și instanța de control judiciar au dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2)

C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reținând o corectă situație de

fapt.

În cauză prezumția de nevinovăție de care

beneficiază inculpatul a fost răsturnată în cursul activității de probațiune, ansamblul

material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăției

inculpatului. În mod corect, prima instanță de judecată, și instanța de control

judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reținut

în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 alin. (1)

C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit.

c) și alin. (2) C. pen. reținând că în 03 octombrie 2004, inculpatul M.I., fără

niciun motiv, cu un par a aplicat o lovitura în cap părții vătămate T.C.

Examinând cauza prin prisma criticii formulată

inculpat privitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat

la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., de 4 ani și 6 luni închisoare, cu executare în

regim de detenție constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii

și periculozității făptuitorului de natură a realiza scopul și a îndeplinirii funcției

pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Astfel, instanța de recurs apreciază că

numai o pedeapsă privativă de libertate își poate atinge finalitatea, în îndreptarea

atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni, ceea ce a condus la o

corectă adecvare a criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., stabilindu-se o pedeapsă

al cărei cuantum să asigure reflectarea, atât a gravității concrete a acesteia,

prin fapta comisă, aducându-se atingere unei valori fundamentale, cum este viața

omului, dar și circumstanțelor reale ale săvârșirii ei, cu efectele sale în plan

sancționator, precum și a circumstanțelor personale.

Firește, în lumina criteriilor prevăzute

de art. 72 C. pen., gravitatea completă a unei activități infracționale trebuie

stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor

interne specifice faptei și făptuitorului.

În același timp însă, se impune ca în cadrul

operației de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună

toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și,

după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată

de propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare

pentru reeducarea celui condamnat.

Ori, fapta pentru care inculpatul M.I.

a fost condamnat de instanța de control judiciar este neîndoielnic gravă, astfel

că în operațiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte

având în vedere maniera în care acesta a procedat, activitățile ilicite desfășurate,

importanța și specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecințele

grave ale acțiunilor sale și, nu în ultimul rând, circumstanțele personale (atitudinea

cu privire la fapta comisă, antecedența penală) apreciază că resocializarea lui

viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin sancțiunile aplicate de instanța de

control judiciar, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.

Așa fiind, concluzia care se desprinde

este aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol

social a infracțiunii, dar și poziției procesuale a inculpatului, astfel că pedeapsa

aplicată, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare este

justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare,

precum și scopul preventiv al sancțiunii.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că

în cauză nu se impune o reindividualizare a pedepsei stabilită de instanța de control

judiciar, deoarece aceasta sub aspectul cuantumului reflectă în mod plural nu numai

gradul de pericol social ridicat al faptei comise de inculpat, circumstanțele reale,

dar și circumstanțele personale ale inculpatului, dându-i posibilitatea unei reintegrării

viitoare pozitive în societate, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 235 din 6 noiembrie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Compută din pedeapsa aplicată inculpatului

timpul executat în perioada 05 ianuarie 2012 -13 aprilie 2012 și de la 13 aprilie

2012 la zi, respectiv 19 decembrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 300 RON cu titiu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 19 decembrie

2012.