ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2146/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 46/PI din 1 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins plângerea petentului A.P.G., ca inadmisibilă. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, în cauză, petentul a formulat plângere prin care a solicitat desființarea adresei nr. X/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, fiind nemulțumit de soluția dată, întrucât au fost încălcate regulile de competență din Codul de procedură penală. S-a mai reținut de instanța de fond că, în cauză, petiționarul a formulat plângere împotriva unei rezoluții inexistente.

Împotriva sentinței penale sus-menționate a declarat recurs petiționarul, solicitând, în scris, admiterea acestuia, casarea sentinței pronunțată și retrimiterea cauzei spre rejudecare unui alt complet de judecată, compatibil cu soluționarea dosarului, arătând că în mod inexplicabil i-a fost respinsă plângerea ca inadmisibilă, întrucât în adresa comunicată de parchet figura mențiunea "că împotriva acestei adrese se poate adresa instanței de judecată în termen de 20 de zile de la comunicare". A mai susținut că prin această soluție, i s-au lezat drepturile și interesele sale legitime, fiindu-i îngrădit în mod ilegal dreptul la justiție. Recursul este nefondat. Analizând hotărârea atacată, Curtea constată că soluția pronunțată este legală și temeinică.

Astfel, petiționarul s-a adresat cu plângere Curții de Apel Timișoara solicitând desființarea adresei nr. X/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În cauză, s-a cerut atașarea dosarului în care s-a dispus rezoluția atacată. Potrivit adresei aflată la dosar instanță fond, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a comunicat instanței că "nu se regăsește înregistrată o lucrare sub acest număr". Ca atare, în mod corect, instanța de fond a constatat că petiționarul a formulat plângere împotriva unei rezoluții inexistente, astfel că petiția sa nu se încadrează în prevederile limitative ale dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., și pe cale de consecință a respins-o ca inadmisibilă.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că acestea sunt nefondate, petiționarul fără a preciza niciun motiv care să vizeze netemeinicia sau nelegalitatea sentinței. Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., reprezintă un drept procesual al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea soluțiilor. Față de cele arătate, cum din examinarea în ansamblu, a sentinței recurate, nu se constată ca aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, iar în cauză nu s-au constatat motive care să justifice casarea hotărârii, urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.P.G. împotriva Sentinței penale nr. 46/PI din 1 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iunie 2010. Procesat de GGC - CT