ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2146/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 46/PI din 1 martie

2010, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen. a respins plângerea petentului A.P.G., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, în cauză, petentul a formulat

plângere prin care a solicitat desființarea adresei nr. X/2009 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara, fiind nemulțumit de soluția dată, întrucât

au fost încălcate regulile de competență din Codul de procedură penală.

S-a mai reținut de

instanța de fond că, în cauză, petiționarul a formulat plângere împotriva unei

rezoluții inexistente.

Împotriva sentinței

penale sus-menționate a declarat recurs petiționarul, solicitând, în scris,

admiterea acestuia, casarea sentinței pronunțată și retrimiterea cauzei spre

rejudecare unui alt complet de judecată, compatibil cu soluționarea dosarului,

arătând că în mod inexplicabil i-a fost respinsă plângerea ca inadmisibilă,

întrucât în adresa comunicată de parchet figura mențiunea "că împotriva

acestei adrese se poate adresa instanței de judecată în termen de 20 de zile de

la comunicare".

A mai susținut că

prin această soluție, i s-au lezat drepturile și interesele sale legitime,

fiindu-i îngrădit în mod ilegal dreptul la justiție.

Recursul este

nefondat.

Analizând hotărârea

atacată, Curtea constată că soluția pronunțată este legală și temeinică.

Astfel, petiționarul

s-a adresat cu plângere Curții de Apel Timișoara solicitând desființarea

adresei nr. X/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În cauză, s-a cerut

atașarea dosarului în care s-a dispus rezoluția atacată.

Potrivit adresei

aflată la dosar instanță fond, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a

comunicat instanței că "nu se regăsește înregistrată o lucrare sub acest

număr".

Ca atare, în mod

corect, instanța de fond a constatat că petiționarul a formulat plângere

împotriva unei rezoluții inexistente, astfel că petiția sa nu se încadrează în

prevederile limitative ale dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., și pe cale de consecință a respins-o ca inadmisibilă.

Analizând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că acestea

sunt nefondate, petiționarul fără a preciza niciun motiv care să vizeze

netemeinicia sau nelegalitatea sentinței.

Posibilitatea

formulării unor plângeri potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc.

pen., reprezintă un drept procesual al petiționarului, însă acesta nu

echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei

soluțiilor pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea soluțiilor.

Față de cele arătate,

cum din examinarea în ansamblu, a sentinței recurate, nu se constată ca aceasta

să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu,

iar în cauză nu s-au constatat motive care să justifice casarea hotărârii,

urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar,

cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul A.P.G. împotriva Sentinței penale

nr. 46/PI din 1 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 iunie 2010.

Procesat

de GGC - CT