ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4364/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 noiembrie 2010 Curtea

de Apel Constanța a menținut starea de arest preventiv a inculpatului S.D.,

apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive

nu s-au schimbat, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol

pentru ordinea publică.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul S.D., solicitând

revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu prezintă pericol pentru

ordinea publică.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul inculpatului prin prisma motivului

invocat și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. îl

consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul

nr. 870/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului S.D. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 211 alin. (1) C. pen., art. 279 alin. (1) C. pen., art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g)

C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen., art. 239 alin. (1) și (2) C. pen., 217

alin. (1) C. pen.

Prin Sentința penală

nr. 280 din 15 septembrie 2010 Tribunalul Constanța l-a condamnat pe inculpat

la pedeapsa rezultantă a închisorii de 12 ani, reținând în esență următoarele:

În sarcina inculpatului

s-a reținut prin actul de sesizare al instanței că la data de 22 iulie 2008,

aflându-se cu turma de capre pe o solă de la marginea localității Tătaru, a

intrat în discuții neprincipiale cu partea vătămată Ș.G. - administratorul

solei de teren în cauză, pe fondul cărora a asmuțit câinii pe acesta

imobilizându-l la sol, inculpatul aplicându-i părții vătămate mai multe

lovituri cauzându-i leziuni localizate la nivel cranio-facial, cervical și

toracal stâng, ce i-au pus viața victimei în primejdie prin insuficiență

respiratorie acută consecutivă hemopneumotoraxului stâng, necesitând din punct

de vedere medico - legal 40 - 45 zile de îngrijiri medicale.

Totodată inculpatul

S.D., a sustras părții vătămate bijuterii și bunuri, precum și un pistol cu bile

marca „W.”.

În sarcina

inculpatului se mai reține faptul că, la data de 17/18 august 2007, pe timp de

noapte, a sustras din curtea locuinței părții vătămate M.N. un număr de 20

plăci internită și 12 scânduri, în valoare de 600 RON.

La data de 12 aprilie

2009, în jurul orelor 15 -16,30 inculpatul aflându-se în barul SC S.T. SRL din

satul Tătaru, comuna Comana, a provocat scandal public în sensul că, a săvârșit

acte și gesturi și s-a dedat la manifestări prin care a adus atingere bunelor

moravuri tulburând liniștea publică, ocazie cu care a exercitat violențe asupra

numiților G.I. și I.C.

Totodată inculpatul a

exercitat asupra agentului șef adjunct B.M. din cadrul Postului de Poliție

Comana, care s-a deplasat la fața locului în urma sesizării prin numărul unic

de urgență 112, amenințări prin mijloace de comunicare directă, precum și

lovirea acestuia și a autoturismului din dotarea postului de poliție.

Pe parcursul

desfășurării cercetării judecătorești în fața instanței de fond și apoi în fața

instanței de apel a fost verificată și menținută măsura arestării preventive

succesive, constatându-se de fiecare dată, că temeiurile avute în vedere la

luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, lucru constatat și prin încheierea din

4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Arestarea preventivă

a recurentului inculpat a reținut ca temei în drept prevederile art. 148 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen., respectiv, „inculpatul a săvârșit o infracțiune

pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică".

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că măsura arestului preventiv a fost

legal dispusă, iar temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv

nu s-a schimbat.

Din probatoriul

administrat în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că recurentul inculpat a

săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța

de fond.

În cauză sunt

îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., temei avut în vedere și la luarea măsurii arestării preventive împotriva

apelantului-inculpat.

Luarea și menținerea

măsurii arestului preventiv se face ținându-se seama de scopul acestei măsuri,

de gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpatul este

cercetat.

În raport de

gravitatea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată recurentul

inculpat (Hotărârea Kusyk c Polonia), Înalta Curte constată că temeiul avut în

vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, așa încât se impune

menținerea acestei măsuri (Hesse c Austria).

În aprecierea

persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a

recurentului inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub

acest aspect prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, în

câteva cauze împotriva Franței (Cauza Letellier, Hotărârea din 26 iunie 2001),

prin care a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin

gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite

infracțiuni pot suscita o „tulburare a societății" de natură să justifice

o detenție preventivă.

Este adevărat că

privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se

justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în

considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului

public care ar impune detenția preventivă (Hotărârea din data de 23 august

2008.Vrencev contra Serbiei. Hotărârea din 29 ianuarie 2008. Saadi contra

Regatul Unit. Hotărârea din 04 aprilie 2000 Witold contra Poloniei. Hotărârea

din 08 iunie 2004. Hilda Hafsteinsdottir contra Islandei).

Menținerea stării de

arest a inculpatului poate fi justificată dacă există indicii precise în sensul

unei necesități reale și de interes public, care în pofida prezumției de

nevinovăție, să prevaleze asupra regulilor privind libertatea.

În cauza dedusă

judecății, având în vedere gravitatea faptelor săvârșite, împrejurările

concrete în care se presupune că au fost comise, Înalta Curte apreciază că

recurentul inculpat prezintă un pericol concret și actual pentru ordinea

publică, lăsarea acestuia în libertate ar genera creșterea sentimentului de

nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii

populației în capacitatea de ripostă a organelor statului, creând un sentiment

de neîncredere în actul de justiție.

Într-o societate democratică

dreptul oricărei persoane la viață, integritate corporală, libertate și

demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate.

În acest context,

neluarea sau nemenținerea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în

condițiile în care există indicii cu privire la presupusa implicare a acestora

în încălcarea gravă a acestor drepturi, ar justifica o sporire a neîncrederii

opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu

principiile unei societăți democratice.

În jurisprudența sa

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale

acceptabile pentru arestarea și desigur menținerea acestei măsuri a unui

inculpat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă

(Stogmuller împotriva Austriei Hotărârea din 10 noiembrie 1969), riscul ca

acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff

împotriva Germaniei. Hotărârea din 27 iunie 1968), riscul să comită noi

infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică

(Letellier împotriva Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991 și Hendriks împotriva

Olandei, Hotărârea nr. 43701 din 05 iulie 2007).

Înalta Curte constată

că, în raport de aspectele mai sus arătate, în cauză este îndeplinită una dintre

aceste condiții, respectiv, pericolul ca „acuzatul” să tulbure ordinea publică.

Potrivit practicii

Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau

Neumeister contra Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp

cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi

adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a

regulii generale a cercetării în stare de libertate.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, evaluând gravitatea infracțiunilor, modalitatea și

circumstanțele în care au fost săvârșite reacția publică declanșată datorită

presupuselor fapte săvârșite de inculpat, starea de nesiguranță care ar putea

fi declanșată prin punerea în libertate a inculpatului, constată că temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă, astfel că

privarea sa de libertate, în această fază a procesului penal e necesară,

punerea în libertate prezentând un pericol concret, actual și real pentru

ordinea publică.

Astfel, conform art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2010

a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și

de familie

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva Încheierii din 4

noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1327/36/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 decembrie 2010.