ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3746/2012

Asupra

recursului de față,

în baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 108 din 19 iunie 2012 a Curții de

Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul M.

C.V.

împotriva rezoluției nr. 366/P/2011 a Parchetului

de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești.

S-au reținut în esență,

următoarele:

Prin rezoluția nr. 366/P/2011

din data de 28 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) și

art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246,

247, 249 și 264 C. pen.,

față de

magistratul judecător V.B.F., deoarece faptele

reclamate nu există.

Pentru a dispune astfel s-au reținut următoarele:

Prin plângerea penală formulată, petentul M.C.V.

a solicitat să fie efectuate cercetări față de

intimatul V.B.

F., fiind nemulțumit de faptul că la data de 31 martie 2011,

prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 5351/105/2009 al Judecătoriei

Ploiești, judecătorul a respins ca neîntemeiată

cererea de scutire de

amendă formulată.

Din

actele premergătoare efectuate în cauză, au rezultat următoarele:

Prin

încheierea de ședință din data de 6 ianuarie 2011 (dosar

nr. 5351/105/2009), petentului M.C.V. i-a fost

aplicată o

amendă judiciară în

cuantum de 1.000 lei. Ulterior, petentul a formulat

cerere de scutire amendă, cerere care a fost

respinsă prin încheierea din

31 martie 2011.

S-a apreciat că, potrivit dispozițiilor legale,

respectiv art. 198 și

urm. C. proc.

pen., judecătorul este cel care este îndreptățit să

mențină

solemnitatea, ordinea și disciplina în timpul ședințelor de

judecată. în condițiile în care la data de 06

ianuarie 2011, în ședință publică,

persoana

vătămată a încălcat dispozițiile art. 198 alin. (4) lit. g) și h) C. proc. pen.

,

judecătorul a procedat la aplicarea unei amenzi judiciare, cuantumul acesteia

încadrându-se în limitele prevăzute de disp. art. 198 alin. (4) C. proc. pen.

Mai mult decât atât, respingerea ca neîntemeiată a cererii de scutire de amendă

prin

încheierea din 31 martie 2011,

pronunțată în dosarul nr. 5351/105/2009, nu se circumscrie conținutului

constitutiv al vreunei infracțiuni, persoana

vătămată încercând prin plângerea penală formulată să reformeze în alte

condiții decât cele prevăzute de lege

o soluție care îi este defavorabilă.

Referitor

la infracțiunea prev. de art. 257 C. pen., pretins

comisă de magistrat, s-a apreciat că sesizarea organelor de cercetare

abilitate să efectueze urmărire penală în cazul

unor astfel de infracțiuni ar

fi un

act pur formal atâta timp cât persoana vătămată nu precizează în

concret,

în condițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., la ce se referă.

Împotriva

rezoluției nr. 366/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

petentul a formulat plângere, care a fost

respinsă,

ca neîntemeiată, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești nr. 417/11/2/2012 din data de 4

aprilie 2012.

Verificând rezoluțiile nr. 366/P/2011 din data de 28

februarie 2012 și nr. 417/11/2/2012 din data de 4 aprilie 2012 ale Parchetului

de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești conform

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., pe

baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, instanța de fond a

constatat că plângerea formulată de petentul M.C.V. este nefondată.

Astfel, instanța de fond a reținut că rezoluția

atacată este legală și temeinică, întrucât amenda judiciară dispusă de

magistratul judecător,

președinte al completului de judecată din data de

6 ianuarie 2011 se întemeiază pe dispozițiile codului de procedură penală (art.

198), fiind deci o măsură legală.

S-a constatat astfel, din cuprinsul încheierii aflată la

dosar, că în dosarul nr. 5351/105/2009 al Judecătoriei Ploiești petentul, după

susținerea unor puncte de vedere asupra temeiniciei plângerii sale

(întemeiată tot pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.), a avut o

atitudine

care a perturbat ordinea și solemnitatea ședinței de judecată,

astfel încât instanța i-a atras atenția asupra

acestui lucru dar, pentru că

nu a găsit înțelegere, a dispus apoi

amendarea petentului M.C.V. cu suma de 1.000 lei.

Ulterior, petentul a formulat o cerere de scutire

amendă, dar prin încheierea din 31 martie 2011 instanța a respins-o (președinte

fiind același

judecător).

În aceste condiții petentului, nemulțumit de

sancțiunea suferită, a

formulat

plângere penală împotriva președintelui completului, formându-

se dosarul nr. 366/P/2011 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel

Ploiești.

Având în vedere cele

expuse, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că

rezoluția atacată este legală și temeinică, nefiind vorba în cauză de

săvârșirea infracțiunilor reclamate de petent,

motiv pentru care a respins

plângerea formulată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. ca

nefondată, dispunând

totodată și obligarea petentului la plata cheltuielilor

judiciare către

stat.

Împotriva

sentinței sus-menționate a declarat recurs petentul M.C.V.

Recursul declarat de

petiționar împotriva sentinței este inadmisibil,

pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 287

1

alin. (1)

C. proc. pen., împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau

a ordonanței ori, după

caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror,

persoana vătămată, precum

și orice

alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face

plângere la judecătorul de la instanța căreia

i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă

instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin.

(7) și (8) din același cod, judecătorul,

soluționând plângerea, pronunță una dintre soluțiile prevăzute la lit.

a),

b), c) de la alin. (8).

Conform prevederilor art. 278

1

alin. (10),

astfel cum a fost modificat

prin art.

XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M. Of. nr. 714 din

26 octombrie 2010 și intrată în vigoare la data de

25 noiembrie 2010,

hotărârea

judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.

În cauză, hotărârea recurată de petiționar a fost

pronunțată la data

de 19 iunie 2012,

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu

mai prevede posibilitatea exercitării recursului

împotriva acestor hotărâri.

În raport

de considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționar, cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul

declarat de petentul

M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 108 din 19 iunie 2012 a

Curții de

Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 noiembrie

2012