ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3421/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3421/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de
revizuire de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 aprilie
2011 revizuentul M.L. a formulat cerere de revizuire potrivit art. 322 pct. 7 C.
proc. civ., susținând că există contrarietate de hotărâri între sentința civilă
nr. 3207 din 26 martie 1999 a Judecătoriei Sector 3 București, pronunțată în
dosarul nr. 11040/1998 și decizia comercială nr. 546/R din 28 martie 2011 a
Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pronunțată în dosarul nr. 5768.5/3/2008
și a solicitat anularea ultimei hotărâri.
În motivarea cererii
de revizuire a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 3207 din 26
martie 1999 a Judecătoriei Sector 3 București, pronunțată în dosarul nr. 11040/1998
SC S.T.X. SA a fost obligată să îi vândă camera nr. 5 a imobilului situat în
București, sector 3, prin negociere directă.
Contrar celor dispuse
prin această hotărâre, ulterior, prin decizia comercială nr. 546/R din 28
martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pronunțată în
dosarul nr. 5768.5/3/2008, s-a respins recursul formulat de revizuent împotriva
sentinței comerciale nr. 1084 din 8 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul
București, secția a VII-a comercială, în dosarul nr. 5768/3/2008, prin care
judecătorul sindic a respins ca neîntemeiate contestațiile formulate de M.L. la
fișa tehnică de evaluare a camerei nr. 5, situată în imobilul din sector 3, la
suma de pornire a licitației oferită de administratorul judiciar P.C.I.
I.P.U.R.L., precum și a procesului – verbal de licitații nr. 750 din 30 iulie
2009, de SC B.T.M. SA și C.E. la licitația din 30 iulie 2009 privind imobilul
din Iași, precum și contestația SC F. SA la aceeași licitație privind imobilul
din sector 3, București.
Instanța de recurs a
confirmat hotărârea primei instanțe ca legală, având în vedere că în ceea ce
privește camera nr. 5 din imobilul situat în București, sector 3, în legătură
cu care au fost formulate contestațiile numitului M.L., în procedura
falimentului, aceasta a fost evaluată la suma de 9.409 dolari SUA și a fost
scoasă la licitație publică, ținându-se cont de Hotărârea Adunării creditorilor
debitoarei
SC S.T.X. SA cu privire la modalitatea de
vânzare.
Din
analiza proceselor – verbale întocmite cu prilejul demersurilor făcute de către
administratorul judiciar în procedura de vânzare prin licitație publică a
imobilelor deținute de către debitoarea SC S.T.X. SA, Curtea a constatat că la
data de 2 iulie 2009 a avut loc prima ședință de vânzare în legătură cu
imobilul situat în București, sector 3. La acea dată s-a prezentat recurentul
contestator M.L. care a adus la cunoștința administratorului judiciar că nu mai
este salariat la debitoarei, dar că, prin sentința civilă nr. 3207 din 26
martie 1999 a Judecătoriei Sectorului 3 București, societatea debitoare a fost
obligată să îi vândă camera 5 prin negociere directă. Administratorul judiciar
a adus la cunoștința recurentului faptul că este de acord cu modalitatea de
vânzare și i-a comunicat că prețul la care a fost evaluată locuința este de
9.409 Euro; contestatorul a înștiințat pe administrator că a depus o cerere
adresată judecătorului sindic prin care a cerut exceptarea de la vânzare prin
licitație publică a camerei și vânzarea acesteia conform sentinței, prin
vânzare directă (fila 293 vol.I dosar recurs).
În data
de 22 iulie 2009 a avut loc o nouă ședință de vânzare a bunurilor imobile ale
debitoarei, prilej cu care contestatorul s-a arătat interesat de achiziționarea
camerei, dar nu a făcut o ofertă în acest sens (fila 299 vol.I dosar recurs).
La 29
iulie 2009 recurentul a fost notificat să se prezinte pentru vânzarea imobilului
în data de 30 iulie 2009. Prin motivele de recurs contestatorul a criticat
caracterul neprocedural al notificării, însă Curtea a observat că M.L. s-a
prezentat la data de 30 iulie 2009 la sediul debitoarei; cu referire la
împrejurarea potrivit căreia contestatorul nu ar fi găsit nicio persoană la ora
indicată, aspect reclamat prin motivele de recurs, instanța a sesizat că, așa
cum rezultă din cuprinsul procesului – verbal nr. 750 din 30 iulie 2009,
administratorul judiciar a consemnat prezența contestatorului la ora 11,03 la
biroul său, ocazie cu care a informat că a depus contestație la raportul de
evaluare tehnică. Același document menționează că recurentul s-a prezentat și
în timpul licitației organizate la ora 14,00, dar a afirmat că nu dorește să
achiziționeze bunul la prețul evaluat, și nici să participe la licitație.
Criticile
formulate de către recurent cu privire la faptul că judecătorul sindic nu a
soluționat toate cererile sale, respectiv cererea de exceptarea de la vânzare
la licitație, respectiv cererea de efectuare a unei expertize prețuitoare nu au
fost primite. Din verificarea considerentelor hotărârii, Curtea a remarcat
faptul că instanța fondului a analizat aceste cereri și a motivat respingerea
lor, invocând natura dreptului născut în patrimoniul recurentului ca urmare a
pronunțării sentinței civile anterior amintite, precum și lipsa calității
acestuia de a contesta evaluarea imobilului și, pe cale de consecință,
pertinența cererii sale de a se efectua o expertiză prețuitoare.
Astfel,
din situația de fapt reținută de către judecătorul fondului, Curtea a observat
că administratorul judiciar a înțeles să accepte varianta de vânzare propusă de
către recurent; în plus, în ceea ce privește dreptul contestatorului născut în
temeiul sentinței civile nr. 3207/1999 a Judecătoriei Sectorului 3 București,
Curtea a remarcat faptul că în mod corect judecătorul sindic a apreciat asupra
acestuia, raportat la situația intimatei SC S.T.X. SA; în opinia instanței,
cererile contestatorului trebuie raportate la incidența procedurii reglementate
de Legea nr. 85/2006 asupra societății debitoare. Este fără de tăgadă faptul că
sentința evocată recunoaște contestatorului recurent dreptul de a cumpăra
imobilul în discuție de la societatea intimată, prin vânzare cu negociere
directă a prețului; hotărârea invocată de reclamant a generat în sarcina
intimatei SC S.T.X. SA obligația de a vinde, la un preț ce urma a fi negociat
de părți, iar nu la un preț determinat. Pe cale de consecință, la momentul
deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, contestatorul era
titularul unui drept de creanță corelativ obligației de a face stabilite în
sarcina societății, drept care putea fi valorificat de către acesta în
condițiile speciale ale procedurii insolvenței.
Contestatorul
nu este și nu poate fi considerat un creditor privilegiat, care poate obține de
la intimată valorificarea dreptului său în afara procedurii în care se
regăsește societatea debitoare și cu ignorarea principiilor ce guvernează
această procedură. De altfel, așa cum a reținut și instanța fondului,
administratorul judiciar a făcut demersuri pentru punerea în aplicare a
sentinței, sens în care a încercat negocierea prețului de vânzare cu
contestatorul, anterior vânzării prin licitație publică; faptul că părțile nu
au căzut de acord asupra prețului nu reprezintă o nerecunoaștere a efectelor
sentinței civile.
Or, față de
argumentele de fapt și de drept avute în vedere de către instanța de recurs,
revizuentul consideră că ultima hotărâre este contrară dispozițiilor celei
dintâi în privința dreptului său consacrat cu putere de lucru judecat de a
cumpăra locuința în temeiul Legii nr. 85/1992 prin negociere directă și nu la
licitație publică, astfel că trebuie anulată.
Intimata a formulat
întâmpinare la cererea de revizuire arătând în privința condițiilor de
admisibilitate ale cererii de revizuire că hotărârile s-au pronunțat în cauze
având un obiect și părți diferite, nefiind, astfel, întrunite cerințele legale
prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Analizând cererea de
revizuire din perspectiva condițiilor de admisibilitate rezultate din
interpretarea art. 322 pct. 7 C. proc. civ., temei legal invocat în susținerea
cererii de față, se constată următoarele:
Revizuirea este
admisibilă dacă sunt întrunite următoarele condiții: existența unor hotărâri
definitive, hotărârile în cauză să fie potrivnice, să existe triplă identitate
de obiect, părți și cauză și în cel de al doilea proces să nu se invocat
excepția puterii de lucru judecat sau dacă a fost ridicată, să nu fi format
obiect de dezbatere.
Aceste condiții
trebuie îndeplinite cumulativ finalitatea revizuirii fiind remedierea erorilor
determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat, în astfel de situații
executarea hotărârilor fiind imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte
s-ar putea prevala de hotărârea care îi este favorabilă.
Or, se constată că
prin prima hotărâre s-a admis obligația de a face, într-un litigiu de drept
comun, respectiv pârâta SC S.T.X. SA a fost obligată să vândă revizuentului din
cauza de față imobilul nr. 5, din
sector 3,
București, iar prin cea de a doua hotărâre, pronunțată în procedura
falimentului, s-a respins contestația formulată de revizuent în contradictoriu
cu
SC S.T.X. SA
și adjudecatara imobilului S.M.,
împotriva licitației organizată de lichidatorul judiciar, privind anularea
acesteia, invocându-se drept cauză a acestei contestații încălcarea regimului
juridic al imobilului și împrejurarea pronunțării hotărârii celei dintâi.
Prin
urmare, chiar dacă este vorba de același imobil, obiectul, cauza și părțile
sunt diferite, neputându-se invoca autoritatea de lucru judecat în raport cu
prima hotărâre pentru a se putea dispune, astfel, anularea celei din urmă.
Față de
această situație și având în vedere, totodată, și dispozițiile art. 326 C.
proc. civ. cererea de revizuire urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
cererea de revizuire
formulată de M.L.
,
împotriva
deciziei comerciale nr. 546/R din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția
a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi,
2 noiembrie 2011.