ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3421/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 aprilie 2011 revizuentul M.L. a formulat cerere de revizuire potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând că există contrarietate de hotărâri între sentința civilă nr. 3207 din 26 martie 1999 a Judecătoriei Sector 3 București, pronunțată în dosarul nr. 11040/1998 și decizia comercială nr. 546/R din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pronunțată în dosarul nr. 5768.5/3/2008 și a solicitat anularea ultimei hotărâri. În motivarea cererii de revizuire a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 3207 din 26 martie 1999 a Judecătoriei Sector 3 București, pronunțată în dosarul nr. 11040/1998 SC S.T.X.

SA a fost obligată să îi vândă camera nr. 5 a imobilului situat în București, sector 3, prin negociere directă. Contrar celor dispuse prin această hotărâre, ulterior, prin decizia comercială nr. 546/R din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pronunțată în dosarul nr. 5768.5/3/2008, s-a respins recursul formulat de revizuent împotriva sentinței comerciale nr. 1084 din 8 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, în dosarul nr. 5768/3/2008, prin care judecătorul sindic a respins ca neîntemeiate contestațiile formulate de M.L. la fișa tehnică de evaluare a camerei nr. 5, situată în imobilul din sector 3, la suma de pornire a licitației oferită de administratorul judiciar P.C.I.

I.P.U.R.L., precum și a procesului – verbal de licitații nr. 750 din 30 iulie 2009, de SC B.T.M. SA și C.E. la licitația din 30 iulie 2009 privind imobilul din Iași, precum și contestația SC F. SA la aceeași licitație privind imobilul din sector 3, București. Instanța de recurs a confirmat hotărârea primei instanțe ca legală, având în vedere că în ceea ce privește camera nr. 5 din imobilul situat în București, sector 3, în legătură cu care au fost formulate contestațiile numitului M.L., în procedura falimentului, aceasta a fost evaluată la suma de 9.409 dolari SUA și a fost scoasă la licitație publică, ținându-se cont de Hotărârea Adunării creditorilor debitoarei SC S.T.X. SA cu privire la modalitatea de vânzare.

Din analiza proceselor – verbale întocmite cu prilejul demersurilor făcute de către administratorul judiciar în procedura de vânzare prin licitație publică a imobilelor deținute de către debitoarea SC S.T.X. SA, Curtea a constatat că la data de 2 iulie 2009 a avut loc prima ședință de vânzare în legătură cu imobilul situat în București, sector 3. La acea dată s-a prezentat recurentul contestator M.L. care a adus la cunoștința administratorului judiciar că nu mai este salariat la debitoarei, dar că, prin sentința civilă nr. 3207 din 26 martie 1999 a Judecătoriei Sectorului 3 București, societatea debitoare a fost obligată să îi vândă camera 5 prin negociere directă.

Administratorul judiciar a adus la cunoștința recurentului faptul că este de acord cu modalitatea de vânzare și i-a comunicat că prețul la care a fost evaluată locuința este de 9.409 Euro; contestatorul a înștiințat pe administrator că a depus o cerere adresată judecătorului sindic prin care a cerut exceptarea de la vânzare prin licitație publică a camerei și vânzarea acesteia conform sentinței, prin vânzare directă (fila 293 vol.I dosar recurs). În data de 22 iulie 2009 a avut loc o nouă ședință de vânzare a bunurilor imobile ale debitoarei, prilej cu care contestatorul s-a arătat interesat de achiziționarea camerei, dar nu a făcut o ofertă în acest sens (fila 299 vol.I dosar recurs). La 29 iulie 2009 recurentul a fost notificat să se prezinte pentru vânzarea imobilului în data de 30 iulie 2009. Prin motivele de recurs contestatorul a criticat caracterul neprocedural al notificării, însă Curtea a observat că M.L.

s-a prezentat la data de 30 iulie 2009 la sediul debitoarei; cu referire la împrejurarea potrivit căreia contestatorul nu ar fi găsit nicio persoană la ora indicată, aspect reclamat prin motivele de recurs, instanța a sesizat că, așa cum rezultă din cuprinsul procesului – verbal nr. 750 din 30 iulie 2009, administratorul judiciar a consemnat prezența contestatorului la ora 11,03 la biroul său, ocazie cu care a informat că a depus contestație la raportul de evaluare tehnică. Același document menționează că recurentul s-a prezentat și în timpul licitației organizate la ora 14,00, dar a afirmat că nu dorește să achiziționeze bunul la prețul evaluat, și nici să participe la licitație. Criticile formulate de către recurent cu privire la faptul că judecătorul sindic nu a soluționat toate cererile sale, respectiv cererea de exceptarea de la vânzare la licitație, respectiv cererea de efectuare a unei expertize prețuitoare nu au fost primite.

Din verificarea considerentelor hotărârii, Curtea a remarcat faptul că instanța fondului a analizat aceste cereri și a motivat respingerea lor, invocând natura dreptului născut în patrimoniul recurentului ca urmare a pronunțării sentinței civile anterior amintite, precum și lipsa calității acestuia de a contesta evaluarea imobilului și, pe cale de consecință, pertinența cererii sale de a se efectua o expertiză prețuitoare. Astfel, din situația de fapt reținută de către judecătorul fondului, Curtea a observat că administratorul judiciar a înțeles să accepte varianta de vânzare propusă de către recurent; în plus, în ceea ce privește dreptul contestatorului născut în temeiul sentinței civile nr. 3207/1999 a Judecătoriei Sectorului 3 București, Curtea a remarcat faptul că în mod corect judecătorul sindic a apreciat asupra acestuia, raportat la situația intimatei SC S.T.X.

SA; în opinia instanței, cererile contestatorului trebuie raportate la incidența procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 asupra societății debitoare. Este fără de tăgadă faptul că sentința evocată recunoaște contestatorului recurent dreptul de a cumpăra imobilul în discuție de la societatea intimată, prin vânzare cu negociere directă a prețului; hotărârea invocată de reclamant a generat în sarcina intimatei SC S.T.X. SA obligația de a vinde, la un preț ce urma a fi negociat de părți, iar nu la un preț determinat. Pe cale de consecință, la momentul deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, contestatorul era titularul unui drept de creanță corelativ obligației de a face stabilite în sarcina societății, drept care putea fi valorificat de către acesta în condițiile speciale ale procedurii insolvenței.

Contestatorul nu este și nu poate fi considerat un creditor privilegiat, care poate obține de la intimată valorificarea dreptului său în afara procedurii în care se regăsește societatea debitoare și cu ignorarea principiilor ce guvernează această procedură. De altfel, așa cum a reținut și instanța fondului, administratorul judiciar a făcut demersuri pentru punerea în aplicare a sentinței, sens în care a încercat negocierea prețului de vânzare cu contestatorul, anterior vânzării prin licitație publică; faptul că părțile nu au căzut de acord asupra prețului nu reprezintă o nerecunoaștere a efectelor sentinței civile.

Or, față de argumentele de fapt și de drept avute în vedere de către instanța de recurs, revizuentul consideră că ultima hotărâre este contrară dispozițiilor celei dintâi în privința dreptului său consacrat cu putere de lucru judecat de a cumpăra locuința în temeiul Legii nr. 85/1992 prin negociere directă și nu la licitație publică, astfel că trebuie anulată. Intimata a formulat întâmpinare la cererea de revizuire arătând în privința condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire că hotărârile s-au pronunțat în cauze având un obiect și părți diferite, nefiind, astfel, întrunite cerințele legale prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Analizând cererea de revizuire din perspectiva condițiilor de admisibilitate rezultate din interpretarea art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., temei legal invocat în susținerea cererii de față, se constată următoarele: Revizuirea este admisibilă dacă sunt întrunite următoarele condiții: existența unor hotărâri definitive, hotărârile în cauză să fie potrivnice, să existe triplă identitate de obiect, părți și cauză și în cel de al doilea proces să nu se invocat excepția puterii de lucru judecat sau dacă a fost ridicată, să nu fi format obiect de dezbatere. Aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ finalitatea revizuirii fiind remedierea erorilor determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat, în astfel de situații executarea hotărârilor fiind imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte s-ar putea prevala de hotărârea care îi este favorabilă.

Or, se constată că prin prima hotărâre s-a admis obligația de a face, într-un litigiu de drept comun, respectiv pârâta SC S.T.X. SA a fost obligată să vândă revizuentului din cauza de față imobilul nr. 5, din sector 3, București, iar prin cea de a doua hotărâre, pronunțată în procedura falimentului, s-a respins contestația formulată de revizuent în contradictoriu cu SC S.T.X. SA și adjudecatara imobilului S.M., împotriva licitației organizată de lichidatorul judiciar, privind anularea acesteia, invocându-se drept cauză a acestei contestații încălcarea regimului juridic al imobilului și împrejurarea pronunțării hotărârii celei dintâi. Prin urmare, chiar dacă este vorba de același imobil, obiectul, cauza și părțile sunt diferite, neputându-se invoca autoritatea de lucru judecat în raport cu prima hotărâre pentru a se putea dispune, astfel, anularea celei din urmă.

Față de această situație și având în vedere, totodată, și dispozițiile art. 326 C. proc. civ. cererea de revizuire urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de M.L. , împotriva deciziei comerciale nr. 546/R din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2011.