ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2833/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din 04 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, învestită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul O.S. împotriva sentinței penale nr. 611/F din 09 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în temeiul art. 300 raportat la art. 160 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului O.S. Verificând, potrivit art. 300 în referire la art. 160 C. proc. pen., legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului O.S., Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Prin sentința penală nr. 611/F din 09 iulie 2012, în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, prima instanță a condamnat pe inculpatul O.S.

la pedeapsa de 9 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăți comerciale) pe 10 ani. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. a) și b) rap. la art. 90 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe 10 ani. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. a) și b) rap. la art. 90 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pe 10 ani. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. a) și b) rap. la art. 90 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe 10 ani. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. a) și b) rap. la art. 90 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe 10 ani. În baza art. art. 25 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. art. 25 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. art. 25 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. art. 25 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pe 10 ani. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe 10 ani. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe 10 ani. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pe 10 ani. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 296 1 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 296 1 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 296 1 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 296 1 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 296 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 296 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 296 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 296 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăți comerciale) pe 10 ani. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

(dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăți comerciale) pe 10 ani. În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăți comerciale) pe 10 ani. În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăți comerciale) pe 10 ani.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăți comerciale) pe 10 ani. În baza art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăți comerciale) pe 10 ani.

În baza art. 33 lit. a), 33 lit. b) 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o la maximul special, de 12 ani, maxim pe care l-a sporit cu 1 an, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 13 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (dreptul de a fi asociat, administrator, reprezentant al unei societăți comerciale) pe 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b), c) C. pen. și în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului; în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 14 decembrie 2010 la zi. Cu privire la temeinicia menținerii arestării preventive, instanța de apel a reținut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a recurentului inculpat O.S.

nu au încetat și nici nu s-au schimbat, ci se mențin și în prezent, impunând în continuare privarea sa de libertate. Astfel, s-a apreciat că materialul probator administrat în cauză, justifică și în prezent presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele penale pentru care este cercetat, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 68 1 C. proc. pen. Mai mult, după efectuarea cercetării judecătorești, recurentul-inculpat a fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare. A apreciat Curtea de Apel București că sunt îndeplinite în cauză și condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., având în vedere, pe de o parte, pedeapsa severă stabilită de lege pentru infracțiunile ce formează obiectul cercetărilor penale, iar pe de altă parte, existența unor date ce dovedesc pericolul concret la care ar fi expusă ordinea publică în situația lăsării în libertate a inculpatului, relevante sub aspectul analizat fiind natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina acestuia, numărul mare de infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea în primă instanță, urmările faptelor și modalitatea de săvârșire a acestora. Astfel, s-a reținut în esență în sarcina recurentului inculpat că în perioada 2009-2010, a constituit împreună cu inculpații S.V., B.C., G.V., C.V., un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunilor de contrafacere și punere în circulație de țigări contrafăcute, prin organizarea pe teritoriul României a mai multor fabrici de producere ilegală a țigaretelor.

Cât privește durata măsura arestării preventive de 1 an și 8 luni, instanța a apreciat că aceasta nu este una excesivă și nu a depășit un termen rezonabil, față de complexitatea deosebită a cauzei, dată de numărul mare de inculpați și de infracțiuni ce au făcut obiectul cercetării judecătorești, precum și față de stadiul procesual în care se află aceasta (calea de atac a apelului). Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul O.S., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 și 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 300 în referire la art. 160 alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Potrivit C. proc. pen., menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege.

Astfel, Curtea reține că pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de natura și gravitatea deosebită a acestora, de numărul mare de infracțiuni pentru care s-a și dispus condamnarea recurentului inculpat în primă instanță, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, s-a reținut în sarcina recurentului inculpat faptul că în perioada 2009-2010 , a constituit împreună cu inculpații S.V., B.C., G.V., C.V.

un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunilor de contrafacere și punere în circulație de țigări contrafăcute. De asemenea, în conivență cu inculpatul S.V., a racolat direct sau indirect și a determinat inculpații implicați în activitatea celor patru fabrici de țigări (din loc. Titu, loc. Tulgheș, loc. Preoțești și loc. Horezu) să producă țigări contrafăcute, marcate cu timbre false, deținute în afara antrepozitelor fiscale și puse în circulație în afara cadrului legal, aprovizionând acesta fabrici cu materiale auxiliare, tutun, utilaje, muncitori. În perioada aprilie 2006-noiembrie 2007, s-a reținut că recurentul-inculpat, prin intermediul SC M.T.T.

SRL București, al cărei asociat era, a realizat un număr de 10 operațiuni de import, având ca obiect un număr total de 17 utilaje pentru producerea și ambalarea țigărilor, fără ca aceste operațiuni să fie înregistrate în totalitate în evidența contabilă și declarate organelor fiscale, în același timp sustrăgându-se de la efectuarea verificărilor financiare prin declararea unui sediu fictiv. S-a mai reținut în sarcina recurentului inculpat și faptul că a determinat pe administratorii aparenți ai SC B.T. SRL București și SC T.T.G. SRL să nu evidențieze în documentele fiscale operațiunile economice realizate și să se sustragă de la verificările financiare prin declararea unor sedii fictive.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea recurentului inculpat prin sentința penală nr. 611/F din 09 iulie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 10 ani ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefmitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Totodată, nu trebuie omis din aprecierea asupra gravității faptelor săvârșite de inculpat și implicit asupra pericolului social concret pe care îl prezintă atât fapta, cât și persoana inculpatului, nici împrejurarea că acesta a acționat într-o perioadă mare de timp, aspect ce conferă infracțiunilor săvârșite caracter continuat. De asemenea, trebuie avută în vedere și valoarea extrem de mare a prejudiciului la cauzarea căruia inculpatul O.S. a participat, dar și numărul foarte mare de persoane implicate în activitatea infracțională. Față de împrejurările arătate anterior, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive au rămas aceleași și în prezent, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc.

pen., pentru a se înlocui această măsură. Astfel, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii respective. Dacă nu au intervenit elemente noi de natură a justifica susținerea că punerea în libertate a inculpatului nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, urmează a se respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate. Restrângerea libertății individuale a inculpatului este justificată în circumstanțele cazului, împrejurările invocate în favoarea acestuia fiind lipsite de relevanță și totodată insuficiente pentru a determina luarea unei măsuri mai puțin severe.

Chiar daca recurentul-inculpat O.S. se află în stare de arest din data de 14 decembrie 2010, raportat însă la datele concrete ale speței, dar și la împrejurarea că o instanță de judecată a stabilit, chiar cu caracter nedefinitiv, vinovăția acestuia, dispunând executarea pedepsei într-un cuantum însemnat (13 ani închisoare), apreciem că în concret, durata arestării preventive a inculpatului nu depășește un termen rezonabil. În raport de toate aceste aspecte, se constată că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, nerestrictivă de libertate, scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului O.S.

neputând fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate. Față de aspectele învederate anterior, în conformitate cu dispozițiile art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul parțial pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.S. împotriva încheierii din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2012.