Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
22 septembrie 2015

Decizia nr. 286/RC/2015 — ÎCCJ, Secția penală — cale de atac împotriva sentinței nr. 441/2013 a Judecătoriei Târgoviște

Decizia nr. 286/RC/2015 Deliberând asupra cauzei de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 441 din 11 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște s-au hotărât următoarele:

DECIDE Admite recursul în casație declarat de inculpata I. împotriva Deciziei penale nr. 1257 din data de 10 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/315/2009. Casează în parte decizia recurată, numai în ceea ce o privește de inculpata I. și trimite cauza spre rejudecarea apelului inculpatei la Curtea de Apel Ploiești, secția penală. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 22 septembrie 2015.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.