ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4196/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4196/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 37/S din 26 ianuarie

2010, pronunțată de Tribunalul Brașov, în Dosarul penal nr. 2424/62/2007, în al

treilea ciclu procesual, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea

încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptelor comise de inculpatul J.R.F.

din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1),

(2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215

alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte

materiale).

În baza art. 20 C.

pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (2 acte materiale), art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. și art. 80 C.

pen., inculpatul J.R.F. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 20 C.

pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a),

c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., același inculpat a fost condamnat la o

pedeapsă de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea dreptului de a fi asociat

sau administrator al unei societăți comerciale în sensul art. 64 lit. c) C.

pen.

În baza art. 266 pct.

2 din Legea nr. 31/1990 - în forma publicată în M. Of. 33/29.01.1998 - cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 80 C.

pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, iar

în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74

lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., la o pedeapsă de 4 luni

închisoare.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., pedepsele anterior indicate au

fost contopite, inculpatului J.R.F. aplicându-i-se pedeapsa cea mai grea, de 3

ani închisoare și 3 ani interzicerea dreptului de a fi asociat sau

administrator al unei societăți comerciale, în sensul art. 64 lit. c) C. pen.

În baza art. 86

1

alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit conform art. 86

2

alin. (1) C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul J.R.F. a fost

obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov la datele fixate de

respectivul serviciu; să anunțe în prealabil serviciului indicat orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice

serviciului indicat schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov informații de natură a putea fi

verificate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86

3

alin. (3) lit. a) C. pen. inculpatului J.R.F. i-a fost impus să desfășoare o

activitate neremunerată în folosul comunității, de 150 de ore, sub

supravegherea și în locațiile indicate de Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Brașov.

În baza art. 359 C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatului J.R.F. asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub

supraveghere.

S-a făcut aplicarea

art. 13 C. pen. relativ la neaplicarea pedepsei accesorii.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Tribunalul

Brașov a dispus achitarea inculpatului J.R.F. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 37 din Legea nr.

82/1991 (în forma publicată în M. Of. 629/26.08.2002) raportat la art. 289 C.

pen.

În baza art. 14 C.

proc. pen. și art. 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 998 - 999 C. civ.,

inculpatul J.R.F. a fost obligat la plata către partea civilă Statul Român prin

A.N.A.F. a sumei de 12.386.547.369 ROL, din care 5.348.736.364 ROL reprezintă

TVA, iar 7.037.811.005 ROL reprezintă impozit pe profit.

În baza art. 348 C.

proc. pen., a fost desființată factura fiscală nr. X1 provenind de SC P.T. SRL

Brașov, dispunându-se modificarea corespunzătoare a evidenței contabile.

Prin aceeași

hotărâre, a fost respinsă cererea ce vizează constatarea nulității contractelor

de vânzare-cumpărare și antecontractului de vânzare-cumpărare încheiate între

soții J. și societățile administrate de inculpat, precum și contractele de

vânzare-cumpărare încheiate între societățile administrate de inculpat, precum

și cererea de confiscare de la inculpatul J.R.F., conform art. 118 lit. e) C.

pen., a sumei de 38.662.260.000 ROL aferentă săvârșirii infracțiunii prevăzute

de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 - în forma publicată în M. Of.

33/29.01.1998 - cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 348 C.

proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare referitor la circuitul

sumei de 38.662.260.000 ROL folosită de inculpat, în sensul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 - în forma

publicată în M. Of. 33/29.01.1998 - cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

sumă ce urmează a fi virată în contul SC D. SRL.

A fost menținut

sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 152 din 27 iunie 2003 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov asupra bunurilor mobile și

imobile ale SC D. SRL și poprirea în fondurile D.G.F.P. Brașov a sumelor de

bani solicitate cu titlu de rambursare TVA până la concurența sumei de

12.386.547.369 ROL.

În baza art. 7 din

Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea sentinței, la rămânerea definitivă,

la Oficiul Registrului Comerțului pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

În baza art. 189 C.

proc. pen., onorariile pentru avocat oficiu, în cuantum de 600 RON, se vor

înainta din fondul Ministerului Justiției, iar în baza art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., inculpatul J.R.F. a fost obligat la plata către stat a sumei de

5.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Brașov s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și

trimiterea în judecată a inculpatului J.R.F., pentru săvârșirea infracțiunilor

de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea

art. 13 C. pen.; tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și

(5) C. pen.; tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215

alin. (1) și (2) C. pen.; participație improprie la fals intelectual, prevăzută

de art. 31 alin. (2) C. pen. referitor la art. 37 din Legea nr. 82/1991,

republicată, raportat la art. 289 C. pen.; infracțiunea continuată de folosire

a creditului societății cu rea-credință prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea

nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut, în

esență, că în baza unei rezoluții infracționale unice generale, respectiv, prin

scheme financiare inițiate și derulate în perioada 2001 - 2003, având la bază

întocmirea de documente justificative scriptice, inculpatul a transferat suma

totală de 38,6 miliarde lei, prin intermediul conturilor bancare ori prin

numerar, pe relația SC R.V. SRL Brașov, SC D.P. SRL, SC D. SRL - SC D.P. SRL Brașov;

SC D. SRL - SC A.M. sau H.L. SRL.

La data de 12 aprilie

2002, inculpatul a solicitat Administrației Financiare Brașov suma totală de

5.426.184.548 lei cu titlu de rambursare TVA, solicitare pentru care s-a

folosit de documente justificative scriptice ce evidențiau realizarea unor

tranzacții comerciale între SC D.P. SRL - SC D. SRL, iar la data de 25 martie

2003, pentru a echilibra TVA-ul pe care îl avea de plătit, SC D.P. SRL ca

urmare a tranzacțiilor cu SC D. SRL a procurat și dispus înregistrarea în

contabilitatea SC D.P. SRL a facturii fiscale nr. X1 provenind de la SC P.T.

SRL Brașov, în sumă de 33.499.980.386 lei, ce nu a avut la bază o operațiune

reală, având ca urmare diminuarea TVA-ului cu suma de 5.348.736.364 lei și

neplata impozitului pe profit în sumă de 7.037.811.005 lei.

S-a mai reținut că

inculpatul, în calitate de administrator al SC D.P. SRL Brașov, cu știință, a

prezentat contabilității, după data de 25 martie 2003, factura fiscală

provenind de la SC P.T. SRL, pentru ca ulterior, contabila T.I., fără

vinovăție, să efectueze înregistrări inexacte în contabilitatea societății

pentru a echilibra TVA-ul ce-l avea de plătit SC D.P. SRL, având drept

consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și a

elementelor patrimoniale.

La datele de 26

martie 2003 și 7 mai 2003, inculpatul, în calitate de administrator al SC D.

SRL Brașov, a solicitat Administrației Financiare Brașov suma totală de

1.286.338.779 lei cu titlu de rambursare TVA, solicitare pentru care s-a folosit

de documente justificative scriptice care evidențiau realizarea unor tranzacții

comerciale SC D. SRL - SC H.L. SRL sau SC D. SRL - SC A.M. SRL.

În primul ciclu

procesual, prin Sentința penală nr. 362/2004 a Tribunalului Brașov, reținând ca

și conformă cu realitatea atât încadrarea juridică, cât și situația de fapt pe

larg descrisă în rechizitoriu, s-a dispus condamnarea inculpatului J.R.F.

pentru toate faptele, la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pe o perioadă de

3 ani, după executarea pedepsei principale.

Sub aspectul laturii

civile a fost admisă acțiunea civilă a părții civile prin reprezentant legal

D.G.F.P. Brașov, fiind obligat inculpatul J.R.F., în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC D.P. SRL, la plata către Statul Român - reprezentat

prin D.G.F.P. Brașov, a sumei de 12.386.547.369 lei, reprezentând TVA -

5.348.736.364 lei și impozit pe profit 7.037.811.005 lei.

Prin Decizia penală

nr. 32 din 28 ianuarie 2005, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile exercitate

în cauză, a desființat Sentința penală nr. 362/2004 a Tribunalului Brașov și a

trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov, pentru a fi citate la

soluționarea fondului și SC "R.V." SRL Brașov, SC "T.P."

SRL, SC "H." SRL, SC "H.L." SRL, SC "A.M." SRL,

SC "D." SRL ȘI SC "P.T." SRL.

Urmare a desființării

cu trimitere pe rolul Tribunalului Brașov s-a format Dosarul cu nr. 406/P/2005,

în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 334/2005 și în al doilea ciclu

procesual, s-a dispus o nouă soluție de condamnare a inculpatului J.R.F. pentru

toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, la o pedeapsă

rezultantă de 6 ani închisoare și 6 ani interzicerea dreptului prevăzut de art.

64 lit. c) C. pen. - de a fi asociat sau administrator al unei societăți

comerciale.

Pe latură civilă, a

obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.P. SRL să

plătească Statului Român prin A.N.A.F. suma de 12.386.547.369 lei, din care

5.348.736.364 lei reprezintă TVA și 7.037.811.005 lei reprezintă impozit pe

profit.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat apel inculpatul J.R.F., Parchetul de pe lângă Tribunalul

Brașov și partea interesată SC "D." SRL.

Prin Decizia penală

nr. 102 din 4 aprilie 2006 Curtea de Apel Brașov a admis apelurile, a

desființat hotărârea instanței de fond pe latură penală și în rejudecare, în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) comb. cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat

pe inculpat pentru infracțiunile de folosire cu rea-credință a creditului unei

societăți prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art.

41 C. pen. și a dispus condamnarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.,

art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 31 alin. (2)

raportat la art. 37 din Legea nr. 82/1991 și la art. 289 C. pen., la pedeapsa

principală rezultantă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani

interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăți

comerciale.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov,

inculpatul J.R.F. și partea interesată SC D. SRL.

Prin Decizia penală

nr. 367 din 23 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursurile formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov,

inculpatul J.R.F. și SC "D." SRL, a casat Decizia penală nr. 102/2006

a Curții de Apel Brașov și Sentința penală nr. 334 din 27 iunie 2006 a

Tribunalului Brașov și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov.

În considerentele

Deciziei penale nr. 367/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a indicat

ca Tribunalul Brașov să solicite parchetului precizări scrise relativ la

încadrarea juridică a faptelor, să se aibă în vedere necesitatea întocmirii

unei contraexpertize financiar-contabile și a celei de evaluare bunuri și

necesitatea reprezentării efective în cauză a societăților comerciale implicate

în raporturi juridice legate de inculpat.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 2424/62/2007, în cursul

judecății au fost ascultați martorii T.I. și I.C., inculpatul J.R.F. înțelegând

să se prevaleze de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și nu a dorit,

la solicitarea instanței, să fie reascultat.

În cauză, s-au

solicitat "precizări scrise" de la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Brașov relativ la încadrarea juridică a faptelor, respectivul organ

judiciar comunicând la dosarul cauzei faptul că "își menține punctul de

vedere existent în dispozitivul Rechizitoriului nr. 152/P/2003", iar

"în măsura în care în desfășurarea cercetării judecătorești se vor ivi

probleme ce vizează încadrarea juridică, procurorul de ședință este liber să

prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate, conform legii, ținând

seama de probele administrate la dosarul cauzei".

Tot în considerarea

celor expuse în Decizia penală nr. 367/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție - pentru a se asigura "reprezentarea efectivă în cauză a societăților

comerciale implicate în raporturi juridice legate de inculpat - tribunalul a

numit apărători din oficiu pentru toate aceste societăți care actualmente,

potrivit datelor de la Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov,

sunt ori radiate din acest registru ori în dizolvare judiciară sau au sediul

expirat.

Referitor la

precizările făcute de către instanța supremă în considerentele deciziei și care

vizează necesitatea efectuării unei contraexpertize financiar-contabile și a

celei de evaluare a bunurilor, instanța a considerat - față de ansamblul

probelor administrate în cauză în faza de urmărire penală și de cercetare

judecătorească în decursul a aproape 7 ani de zile, probe ce vor fi pe larg

examinate în prezenta hotărâre - că nu este necesară întocmirea lor în prezența

unor probe ce permit judecătorului a formula o concluzie asupra vinovăției sau

nevinovăției inculpatului în raport cu faptele ce i se impută.

Pe de altă parte, a

apreciat că față de comportamentul procesual al inculpatului J.R.F. care a

încercat prin toate mijloacele tergiversarea judecării prezentei cauze (prin

solicitarea restituirii cauzei la parchet, invocarea unor excepții de

neconstituționalitate, schimbarea succesivă a mai multor apărători aleși etc.),

a dispune o contraexpertiză ar însemna o deturnare evidentă a procesului penal

de la principiile vizate de art. 1 alin. (1) C. proc. pen., cu atât mai mult cu

cât este aproape de a fi împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale

pentru infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (în

forma din M. Of. 33/29.01.1998), iar perioada mare de timp care a trecut de la

săvârșirea faptelor va face dificil de identificat toate înscrisurile necesare

în condițiile în care societățile comerciale implicate sunt dizolvate sau

radiate.

Instanța de fond a

avut în vedere în argumentarea deciziei și dispozițiile art. 6 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului - relativ la durata procedurilor

judiciare, văzând exemplificativ cazul "Ion Balint" contra României -

în condițiile unui proces penal în care rechizitoriul a fost întocmit în urmă

cu aproape 7 ani.

Prin urmare, a

apreciat că nu apare necesară efectuarea unor expertize la acest moment în

cauză și nici reascultarea unor persoane ce au mai fost audiate în cauză în mod

amănunțit, astfel cum a solicitat inculpatul J.R.F. în apărare.

Analizând

complexitatea materialului probator existent la dosarul cauzei prima instanță a

reținut că inculpatul J.R.F., începând cu anul 1993, a înființat mai multe

societăți comerciale cu răspundere limitată, la care era administrator, o mare

parte din aceste societăți fiind actualmente părți în procesul penal de față,

în prezent radiate, în lichidare judiciară, etc.

În acest sens,

inculpatul J.R.F. a identificat o modalitate relativ facilă de a evita plata

către stat a unor sume consistente de bani și de a obține tot de la stat - prin

solicitarea unor rambursări de TVA - sau de la diverse bănci - prin obținerea

unor credite - a unor asemenea sume de bani. Orice acte de comerț trebuie să se

circumscrie esențialmente rigorilor legislației în materie - inclusiv sub

aspectul respectării obligațiilor fiscale - dar și unor principii fundamentale,

precum obținerea unui profit material, creșterea eficienței economice etc.

Principiul libertății contractuale nu echivalează cu o permisiune absolută dată

agentului economic de a întocmi orice fel de contracte - chiar în detrimentul

propriului interes economic - și în orice fel de condiții, exemplificativ prin

plăsmuirea sau folosirea unor înscrisuri nereale ce determină micșorarea

(eventual eliminarea) unor obligații fiscale.

În esență, din punct

de vedere faptic, prima instanță a apreciat că speța de față se poate rezuma

prin aceea că inculpatul J.R.F. a încercat să-și mărească eficiența economică

(dar și, distinct, propriul patrimoniu) prin "sacrificarea" unora din

societățile deținute și prezentarea ca reale a unor contracte fictive sau prin

folosirea unor înscrisuri (facturi) ce nu aveau acoperire în realitate, toate

acestea având ca finalitate, pe de o parte, sustragerea de la plata unor

datorii către stat sau obținerea de la stat a unor sume necuvenite (T.V.A.), pe

de altă parte, obținerea unor credite pe care altfel nu le-ar fi putut

contracta.

Relativ la

infracțiunea cea mai gravă - prin prisma limitelor de pedeapsă - reținută prin

rechizitoriu în sarcina inculpatului J.R.F., cea vizată de art. 20 C. pen.

raportat la art. 215 alin. (1),  (2) și (5) C. pen., s-a reținut că una din

modalitățile prin care inculpatul J.R.F. a înțeles "să facă afaceri"

s-a manifestat prin falimentarea (lichidarea) voluntară a unora din societățile

sale ale căror bunuri (active) au fost trecute - prin voința unilaterală a

administratorului J.R.F., ce reprezenta atât cesionarul, cât și cedentul în

astfel de "tranzacții" - de la unele din societățile comerciale

deținute la alte asemenea societăți.

În acest sens, prin

intermediul a 17 facturi emise de SC "D.P." SRL o mare parte a

activelor acestei societăți au fost transferate către SC "D." SRL

având un obiect de activitate identic cu al societății cedente. Situația

facturilor de la SC "D.P." SRL la SC "D." SRL se prezintă

astfel:

nr. X2 din 3 decembrie 2001, SC D. SRL a achiziționat de la SC D.P. SRL un

teren constituit din grădină în suprafață de 4.124,67 mp, în valoare totală de

5.500.000 lei, din care T.V.A. aferentă 878.151.261 lei, teren care nu a

contribuit la realizarea de operațiuni impozabile (art. 18 lit. a), art. 19

lit. b), din O.U.G. nr. 17/2000) și nu s-a justificat la acel moment de către

inculpat, achiziționarea terenului în scopul realizării unor construcții

necesare desfășurării obiectului de activitate declarat. Mai mult, semnatarii

părților contractante sunt unul și aceeași persoană, inculpatul J.R.F.

(contract de vânare-cumpărare din 10 decembrie 2001);

21 martie 2002 - SC D. SRL a achiziționat know-how, de la SC D.P. SRL, fără ca

această din urmă societate să poată prezenta vreun titlu de proprietate,

factura având o valoare de 5.890.000.000 lei din care T.V.A. aferent

940.500.000 lei;

martie 2002, SC D. SRL a achiziționat potrivit facturii X4 de la SC D. SRL o

cantitate de piele de șarpe în valoare de 2.923.205.785 lei, din care T.V.A.

aferent de 466.730.335 lei;

10 ianuarie 2002 a fost achiziționat un sistem de încălzire, rezervor

combustibil, sistem electric pontare, în valoare de 1.024.988.281 lei, din care

T.V.A. 163.653.591 lei;

februarie 2002 SC D. SRL a achiziționat utilaje industriale pentru cusut

încălțăminte, în valoare totală de 4.276.701.254 din care T.V.A, 682.834.654

lei;

februarie 2002 au fost achiziționate utilaje industriale pentru cusut

încălțăminte, mașină pneumatică de perforat, utilaj automat pentru aplicarea accesoriilor

metalice, bandă automatizată pentru transport componente încălțăminte, în

valoare totală de 1.913.714.863, din care T.V.A. 305.551.113 lei;

februarie 2001, utilaj industrial pentru aplicat talpă, mașină aplicat paspoal,

stanță cu pod culisabil în valoare totală de 3.150.883566 lei din care T.V.A.

503.082.250 lei;

februarie 2002 transpalet, compresor industrial, presă însemnat, mobilier în

valoare totală de 498.779.480 lei, din care T.V.A. 79.637.060 lei;

februarie 2002 mese de lucru secție, sistem supraveghere video, în valoare

totală de 739.599.385 lei, T.V.A. de 115.532.675 lei;

14 februarie 2002 electrostivuitoare, mobilier birou, valoare totală de

3.902.631.935 lei, T.V.A. 623.109.285 lei;

14 februarie 2002 piele, material sintetic, ață, în valoare de 1.689.973978

lei, T.V.A. 269.827.778 lei;

21 decembrie 2001 încălțăminte iarnă în valoare totală de 71.400.000 lei din care

T.V.A. 11.400.000 lei;

noiembrie 2001 autoturism teren în valoare de 500.000.000 lei din care T.V.A.

79.831.933 lei;

decembrie 2001 articole încălțăminte în valoare totală de 32.725.000 lei din

care T.V.A. 5.225.000 lei;

ianuarie 2002 articole încălțăminte în valoare totală de 1.115.625.000 lei din

care T.V.A. 178.125.000 lei;

martie 2002 alte bunuri în valoare de 1.377.050 lei din care T.V.A. 219.865

lei;

martie 2002 alte bunuri în valoare de 2.110.000 lei din care T.V.A. 336.891

lei.

Urmare acestor

"tranzacții" între "D.P." SRL, reprezentată de inculpatul

J.R.F., și "D." SRL, reprezentată tot de inculpatul J.R.F., SC

"D.P." SRL avea de plătit bugetului de stat T.V.A. în cuantum total

de 5.426.189.548 ROL.

Pentru a evita plata

către stat a sumei anterior indicate - prin echilibrarea T.V.A.-ului ce urma a

fi virat la bugetul statului de SC "D.P." SRL - inculpatul J.R.F. a

folosit o factură, ce consemna în mod nereal achiziționarea de către SC

"D.P." SRL de la SC "P.T." SRL a unei cantități de 6.093,34

mp piele de șarpe, relativ la care a solicitat o rambursare de T.V.A. - în

cuantum de 5.348.736.364 ROL - aproximativ identică cu suma ce trebuia plătită

de "D.P." SRL aferentă tranzacțiilor efectuate cu "D." SRL.

S-a reținut că

această solicitare de rambursare de T.V.A. - aferentă unei tranzacții nereale

de achiziționare a 6.093,34 mp piele șarpe - întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de "tentativă de înșelăciune cu consecințe deosebit de

grave", prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C.

pen.

Prima instanță a

apreciat că această "tranzacție" cu piele de șarpe într-o cantitate

impresionantă (respectiv 6.093,34 mp) nu a existat în realitate și a avut ca

scop exclusiv încercarea inculpatului J.R.F. de a prejudicia bugetul de stat cu

T.V.A.-ul aferent. Din probele administrate în cauză a rezultat, fără echivoc,

că SC "D.P." SRL nu a achiziționat cantitatea de 6.093,34 mp piele

șarpe de la SC "P.T." SRL.

În acest sens,

tribunalul a observat că, după verificările efectuate în vară, niciodată nu a

intrat în România până la acel moment - anul 2002 - o asemenea cantitate de

piele de șarpe, iar martorul I.S. - administratorul SC "P.T." SRL a

învederat că nu a achiziționat și nu a comercializat un asemenea produs și nici

nu are cunoștință despre persoana care figurează ca delegat pe factura nr. X1

din 25 martie 2001 (numitul H.A.).

În plus, martorul

I.S. a arătat că topul de facturi din care face parte factura anterior indicată

a fost vândut la data de 2 iulie 2001 - deci anterior "tranzacției"

cu piele de șarpe - numitului M.A..

În susținerea

activității tranzacției s-a reținut că nu există un aviz de expediție, un

certificat de conformitate, documente de recepție a mărfii sau documente ce ar

atesta modalitatea de plată, toate cele expuse conducând instanța de judecată

la o concluzie neechivocă în sensul că această tranzacție nu a existat.

Prima instanță nu a

reținut susținerile inculpatului J.R.F. - ce apreciază ca reală tranzacția

respectivă - văzând că acestea nu se coroborează cu celelalte probe

administrate în prezentul proces penal ce relevă, fără dubiu, că în cauză este

vorba despre o relație "comercială" pur fictivă ce avea ca unic scop

denaturarea obligațiilor fiscale ce incumbă inculpatului J.R.F.

Față de probatoriul

administrat, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.

Pe de altă parte, inculpatul

J.R.F. a prezentat factura aferentă "tranzacției" cu piele de șarpe

(6.093,34 mp) contabilei T.I., martor în prezentul proces penal, care a

înregistrat acest înscris în contabilitatea SC "D.P." SRL, ceea ce a

condus pe de-o parte - așa cum s-a arătat - la echilibrarea T.V.A. datorat

statului de "D.P." SRL, dar și, pe de altă parte, la denaturarea

veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor patrimoniale ale "D.P."

SRL cu consecința neplății de către această societate a impozitelor pe profit

în cuantum de 7.037.811.005 ROL și a T.V.A. în cuantum de 5.348.736.364 ROL.

Aceste din urmă fapte

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "evaziune

fiscală" în forma vizată de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea

art. 13 C. pen. și pentru această infracțiune a fost condamnat inculpatul

J.R.F.

În ceea ce privește

fapta inculpatului J.R.F. care a determinat-o pe martora T.I. să înregistreze

în contabilitatea SC "D.P." SRL factura nr. X1 din 25 martie 2002, ce

consemna o "tranzacție" comercială fictivă, prima instanță având în

vedere Decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, care arată că "evidențierea în actele contabile a operațiunilor

comerciale sau a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale"

constituie infracțiune complexă de evaziune fiscală" nefiind incidente

dispozițiile art. 43 (fost art. 37, fost art. 40) din Legea nr. 82/1991

raportat la art. 289 C. pen., a dispus achitarea inculpatului J.R.F. pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art.

37 din Legea nr. 82/1992 raportat la art. 289 C. pen., motivat de lipsa

elementelor constitutive.

În sarcina

inculpatului s-a reținut și comiterea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen., urmare schimbării încadrării juridice,

prin solicitarea unor rambursări de T.V.A. la datele de 26 martie 2003 și,

respectiv, 7 mai 2003, în numele SC "D." SA, în sumă totală de

1.286.338.770 ROL, aferente unor "tranzacții" fictive în care au fost

implicate SC R.V. SRL, SC H.L. SRL, SC A.M. SRL, dar și persoanele fizice I.C.

și J.R.F.

În esență, inculpatul

J.R.F. a intenționat prejudicierea statului - prin solicitările de rambursare

T.V.A. la care s-a făcut referire anterior - prin realizarea unui

"circuit" prin care se lichidau activele SC "R.V." SRL ce

urmau a fi preluate finalmente de o altă societate a inculpatului, respectiv SC

"D." SRL, totodată, obținându-se de la Administrația Finanțelor

Publice o sumă consistentă de bani.

Astfel, la data de 25

noiembrie 2002, SC "R.V." SRL a vândut către SC "D." SRL o

mașină industrială de subțiat - cu prețul de 261.800.000 ROL - mașină care nici

nu figura scriptic în patrimoniul SC "R.V." SRL, ci între activele

altei societăți a inculpatului J.R.F. și anume SC "D.P." SRL.

La data de 17

noiembrie 2002, tot în realizarea intenției de "lichidare" a

patrimoniului SC "R.V." SRL, inculpatul J.R.F., ca și administrator

al societății indicate, a vândut persoanei fizice J.R.F. mai multe bunuri -

precum 26 dulapuri care, ulterior, la 25 noiembrie 2002, au fost vândute de SC

"R.V." SRL și către SC "D." SA - cu suma totală de

54.757.509 ROL, iar peste doar 3 zile toate aceste mijloace fixe au fost

vândute de inculpat către persoana fizică I.C. cu suma de 178.144 euro.

La scurt timp,

persoana fizică I.C. a înstrăinat o parte din mijloacele fixe indicate - în

număr de 8 - către SC "H.L." SRL, iar restul bunurilor către SC A.M.

SRL, pentru ca, ulterior, cele două societăți să cesioneze toate aceste active

către SC "D." SRL (la 21 aprilie 2003).

Finalitatea acestor

"relații comerciale" succesive a ținut de obținerea de la stat a unor

sume consistente de bani - cu titlu de rambursare T.V.A., în acest sens fiind

solicitările inculpatului J.R.F. din 26 martie 2003, respectiv 7 mai 2003 - în

condițiile în care bunurile ce au făcut obiectul tranzacțiilor au rămas faptic

în același loc - pe str. C., Brașov - în care bunurile au "circulat"

de la societățile inculpatului J.R.F. la altă societate a aceleiași persoane,

în care prețul acestor tranzacții nu a fost plătit etc.

Inculpatul a realizat

- pentru obținerea de la stat a rambursărilor de T.V.A. solicitate la 26 martie

2003, pentru bunurile ce au "circulat" pe relația "H.L."

SRL, și la 7 mai 2003 pentru cele ce s-au "tranzacționat" cu "A.M."

SRL - o mărire artificială "impresionantă" a valorii bunurilor, ce au

plecat și s-au întors la scurt timp în patrimoniul societăților sale,

exemplificativ o bandă automată de transport încălțăminte valora la 17

noiembrie 2002 suma de 5.751.315 ROL pentru ca după doar 3 zile să fie vândută

cu 25.00 euro, iar în final cu 915.000.045 ROL cu finalitatea evidentă a

obținerii de la stat a unei rambursări de T.V.A. consistente.

A reținut prima

instanță că principiul libertății contractuale - invocat în apărare de inculpatul

J.R.F. - nu rezidă în încheierea de către agenții economici a oricăror

contracte, în orice condiții cu finalitatea evidentă a prejudicierii bugetului

de stat. O opinie contrară ar permite oricăror persoane implicate în asemenea

activități de natură "comercială" a afecta grav veniturile Statului

Român prin invocarea principiului libertății contractuale.

Fără a proceda la o

analiză exhaustivă a principiilor ce guvernează această materie, a constatat că

una din limitele "libertății contractuale" constă în neafectarea

ordinii publice și bunelor moravuri; or, în cauza de față sunt evidente

implicațiile faptelor inculpatului J.R.F. care înțelege să facă

"afaceri" și să mărească patrimoniul propriilor societăți prin

afectarea corelativă a bugetului de stat.

În ceea ce privește

încadrarea juridică a faptelor comise, la 26 martie 2003, respectiv, 7 mai 2003

de către inculpatul J.R.F. - care a solicitat rambursări de TVA aferente

faptelor descrise prin care a lichidat patrimoniul "R.V." SRL pe care

l-a mutat în cadrul activelor "D." SRL - a reținut că acestea îmbracă

forma infracțiunii de înșelăciune "în formă continuată" - fiind vorba

de două acte materiale distincte ce au fost realizate printr-o rezoluție

infracțională unică - drept pentru care, prin prisma art. 334 C. proc. pen., a

dispus schimbarea încadrării juridice în acest sens.

A mai reținut că

inculpatul J.R.F. a săvârșit și infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din

Legea nr. 31/1997 - în forma prevăzută în M. Of. 33/29.01.1958 - cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., actualmente textul fiind publicat integral de art.

272 pct. 2 din aceeași lege.

Având în vedere

sesizările Oficiului Național de Prevenire a Spălării Banilor, a constatat că

inculpatul J.R.F. avea deschis la R.B. - Sucursala Brașov, contul X18/ROL în

care, în perioada 3 ianuarie 2020 - 31 octombrie 2002, a avut un rulaj creditor

de 33,35 miliarde ROL reprezentat de încasări de la firmele sale SC

"D.P." SRL, SC "D." SRL și SC "R.V." SRL

realizate tocmai în modalitatea prezentată și prin care inculpatul a înțeles să

facă "afaceri" cu el însuși, apărat fiind de principiul libertății

contractuale.

Astfel,

"plățile" efectuate în aceste operațiuni nereale realizate de

societățile inculpatului J.R.F. au fost făcute de aceste societăți din sumele

obținute din contractele de credit, în perioada noiembrie 2001 - octombrie

2002, doar prin contul personal de la "R.B.", fiind făcute plăți în

cuantum de 24 miliarde ROL.

Din analiza rulajelor

conturilor, a tranzacțiilor desfășurate de SC "D." SRL, a rezultat

că, SC D.P. SRL a înregistrat în perioada 16 noiembrie 2001 - 8 octombrie 2002

un rulaj creditor de 25,98 miliarde lei, majoritatea încasărilor provenind din

angajare credit de 8,6 miliarde lei, transferul soldului dintr-un subcont B. în

valoare de 6,6 miliarde, depunere numerar de 4,1 miliarde lei, transferuri de

la SC D. SRL în sumă de 4,85 miliarde lei și de la SC R.V. SRL în sumă de 2,1

miliarde lei. Rulajul debitor este de 25,98 miliarde lei, egal cu cel creditor.

Contul SC D. SRL

deschis la B., a evidențiat un rulaj creditor de 18 miliarde lei, provenind

printre altele și din transferul de la SC R.V. SRL, de 1,15 miliarde. Rulajul

debitor este egal cu cel creditor și este constituit din retrageri în numerar

de 2 miliarde, transfer factură teren de 1,65 miliarde lei, aproximativ un

miliard lei - plată avans piele de șarpe către SC D. SRL.

Întemeiat pe aceste

probatorii, instanța a reținut că inculpatul J.R.F. a fost creditat cu suma de

33,35 miliarde ROL - prin transferuri de la SC "R.V." SRL, SC D. SRL

și SC D.P. SRL - sumă ce a fost rulată de acesta și folosită contrar

intereselor societăților sale (exemplificativ SC R.V. SRL și SC D.P. SRL fiind

voit "lichidate" în modalitatea expusă), prin virarea către SC D. SRL

a sumei de 28,2 miliarde ROL, iar suma de 4,36 miliarde ROL a fost retrasă de

inculpat și folosită în interes propriu.

Pe de altă parte, în

conținutul infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 -

actualmente art. 272 pct. 2 din aceeași lege - intră și suma totală de

5.362.260.000 ROL obținută de SC D. SRL cu titlu de credit, sumă aferentă

tranzacțiilor fictive prin care această din urmă societate a inculpatului a

"administrat" mijloacele fixe aflate inițial în patrimoniul altei

societăți a inculpatului anume SC R.V. SRL.

Astfel, scopul

inculpatului J.R.F. prin realizarea acestor tranzacții fictive ține de

prejudicierea bugetului de stat - prin obținerea unor rambursări T.V.A. - dar

și din obținerea unor credite de către SC D. SRL de la diverse instituții

bancare sub acoperire scriptică a achiziționării unor bunuri necesare

activității acestei societăți. în acest sens, inculpatul J.R.F. - pentru a

cumpăra propriile bunuri, inițial aflate în patrimoniul "R.V." SRL,

iar ulterior vândute "D." SRL - a obținut credite în valoare totală

de 5.362.260.000 ROL respectiv de la B. Agenția Titulescu Brașov pentru

bunurile achiziționate pe relația "H.L." SRL și de la E. Brașov

pentru cele pe relația "A.M." SRL.

Faptele anterior

descrise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.

266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (în prezent art. 272 pct. 2) cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., apreciindu-se ca fiind evidentă afectarea intereselor

unor societăți prin acțiunile inculpatului J.R.F. - exemplificativ SC "R.V."

SRL și "D.P." SRL fiind practic "lichidate" de acesta - și

"favorizarea altei societăți în care are interese direct sau

indirect" în înțelesul textului penal menționat drept pentru care s-a

dispus condamnarea acestuia și pentru această infracțiune.

Prima instanță dând

eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora

probele nu au o valoare dinainte stabilită, a apreciat concluziile raportului

de expertiză ca nefiind conforme cu realitatea și nesusținute de ansamblul

probator administrat în cauză. Astfel, constatarea legalității - exclusiv din

punct de vedere contabil - a tranzacțiilor efectuate pe relația SC

"H.L." SRL și SC "A.M." SRL nu echivalează cu a constata

existența unor contracte comerciale, cu plata efectivă a prețului din aceste

contracte, cu existența unor manifestări de voință concordante în acest sens

sau cu a constata respectarea unor dispoziții penale.

Totodată, a mai

reținut că expertul tehnic și-a depășit atribuțiile prin aprecierea asupra

realității sau nu a anumitor "tranzacții", acesta fiind atributul

exclusiv al instanței chemate a se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției

unei persoane raportat la rigorile legii penale, prin analiza coroborată a

tuturor probelor administrate în cauză și nu doar - așa cum o face expertul - a

unor acte contabile.

În acest sens, a

arătat că nu poate primi susținerile inculpatului J.R.F. privind realitatea

"tranzacțiilor", întrucât acestea nu se coroborează cu celelalte

probe administrate în cauză ce conturează, fără dubiu, întrunirea elementelor

constitutive ale infracțiunilor pe larg descrise anterior.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen. și a dat eficiență circumstanțelor atenuante prev. de art. 74

lit. a), c) C. pen. - conduita inculpatului anterioară și ulterioară comiterii

faptelor -, apreciind că aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special

prevăzut de lege și cu suspendare sub supraveghere, ca și modalitate de

executare, este îndestulătoare pentru realizarea scopului preventiv al

pedepsei, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen.

Sub aspectul laturii

civile, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale vizate

de art. 998 - art. 999 C. civ., a dispus obligarea inculpatului J.R.F. la plata

către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. a sumei de 12.386.547.369 ROL,

din care 5.348.736.364 ROL reprezintă TVA, iar 7.037.811.005 ROL reprezintă

impozit pe profit.

Cu privire la

solicitarea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare și

antecontractului de vânzare-cumpărare încheiate de către J., a apreciat că

instanța nu a fost învestită cu soluționarea unor infracțiuni de fals, astfel

încât excede cadrului prezentului proces penal.

A mai apreciat că nu

se impune confiscarea de la inculpatul J.R.F. - în sensul art. 118 lit. e) C.

pen. - a sumei de 38.662.260.000 ROL aferentă infracțiunii prevăzute de art.

266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (în forma publicată în M. Of. 33/29.01.1998)

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât cea mai mare parte a acestei

sume nici nu a intrat în patrimoniul persoanei fizice J.R.F., ci a fost

folosită pentru "eficientizarea" societăților sale, mai precis a

ultimei societăți înființate de acesta, SC "D." SRL.

Prin urmare, a dispus

restabilirea situației anterioare referitor la circuitul sumei de

38.662.260.000 ROL folosită de inculpat în sensul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 - în forma publicată în M.

Of. 33/29.01.1998 - cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., sumă ce urma a fi

virată în contul SC D. SRL.

Față de modul de

soluționare a laturii civile a menținut sechestrul asigurător instituit prin

Ordonanța nr. 152 din 27 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov asupra bunurilor mobile și imobile ale SC D. SRL și poprirea în

fondurile D.G.F.P. Brașov a sumelor de bani solicitate cu titlu de rambursare

TVA până la concurența sumei de 12.386.547.369 ROL.

Împotriva sentinței

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, inculpatul J.R.F. și

partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Brașov, criticând-o sub aspectul nelegalității

și netemeiniciei.

Criticile parchetului

au vizat, în esență, individualizarea pedepsei (cuantumul și modalitatea de

executare) aplicată inculpatului și neaplicarea măsurii de siguranță a

confiscării speciale.

S-a susținut că prin

prisma naturii faptelor reținute în sarcina inculpatului, buna conduită

anterior comiterii faptelor pentru care este judecat nu are o relevanță atât de

importantă încât să justifice coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut

de lege, cu atât mai mult cu cât, în ceea ce privește infracțiunea de

înșelăciune, modalitatea de comitere a acesteia și scopul urmărit - chiar în

faza de tentativă - atrage incidența agravantei prevăzute la alin. (5) - cu

limitele de pedeapsă aferente. Totodată, față de conduita procesuală a

inculpatului care a încercat prin diferite modalități să amâne judecarea cauzei

nu se impunea reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prev. de

art. 74 lit. c) C. pen. cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepsei.

Cu privire la

neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen. privind suma de

38,6 miliarde ROL urmare a stabilirii vinovăției pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, sumă dobândită în mod vădit

urmare a săvârșirii acestei infracțiuni și care se impune a fi confiscată

întrucât SC D. SRL nu s-a constituit parte civilă, a menționat că în ciclurile

procesuale anterioare, în căile de atac, instanțele nu s-au pronunțat cu

privire la această cerere formulată constant în apelurile declarate de

Ministerul Public.

Apelantul inculpat

J.R.F. a solicitat în susținerea orală a apelului achitarea sa, în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis

în judecată. Prin concluziile scrise, s-a invocat ca temei al achitării art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

A mai arătat că a

fost trimis în judecată pentru fapte cu privire la care nu a fost începută

urmărirea penală și nici nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, contrar

prevederilor art. 262 pct. 1 lit. a) și art. 263 alin. (1) C. proc. pen., cu

referire la infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1),

(2) și (5) C. pen.

Astfel, în

prezentarea cronologică a actelor procedurale prin care s-a început urmărirea

penală în cauză, față de inculpatul J.R.F., a susținut, în esență, că

infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. nu se regăsește

printre faptele enumerate în cuprinsul procesului verbal din data de 7

octombrie 2002 și nici în actul de extindere a urmăririi penale pentru alte

fapte, confirmat de procuror, prin urmare, numai în dispozitivul

rechizitoriului se face mențiunea despre această faptă când se dispune punerea

în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, fapt ce

atrage nulitatea absolută a actului de extindere a urmăririi penale.

Cu privire la

netemeinicia acuzațiilor, apelantul inculpat a invocat faptul că materialul

probator pe care cercetarea judecătorească desfășurată de către Tribunalul Brașov

s-a fundamentat este confuz și profund lipsit de structurare logică.

Prin confruntarea

textelor de lege incriminatoare cu materialul de urmărire penală și cel

rezultat din cercetarea judecătorească, nu se dovedește existența elementelor

constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului. În plus,

toate operațiunile comerciale ce formează obiectul prezentei cauze au fost

efectuate cu respectarea legii, în baza principiului libertății contractuale în

desfășurarea relațiilor civile și comerciale. Din analiza tranzacțiilor

efectuate între societățile din prezenta cauză, rezultă concluzia evidentă

(exprimată și prin concluziile raportate de expertizele efectuate în cauză) că

acestea sunt legale din punct de vedere fiscal, sunt reale și fondate pe cauză

licită.

În ceea ce privește

infracțiunea continuată de folosirea creditului societății cu rea-credință,

prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu modificările și

completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., niciuna dintre

operațiile financiare prin care sumele ar fi circulat pe relațiile indicate de

rechizitoriu nu au caracterul unor operații de creditare, respectiv, de

folosire a creditului. În toate cazurile sumele au fost transferate ca urmare a

unor contracte legale de vânzare-cumpărare, aspect confirmat și de raportul de

expertiză contabilă efectuat în cauză în cursul urmăririi penale (nr.

651/2003).

Din perspectiva

laturii subiective infracțiunii a susținut că, din probatoriul administrat

rezultă în mod evident că nu se poate reține că inculpatul ar fi acționat cu

intenție directă de a crea un prejudiciu societăților sau de a-și crea o

situație materială avantajoasă. Operațiunile efectuate au fost transparente,

legale, iar alte interpretări contrarii ale situației de fapt nu se regăsesc,

sunt nefundamentate probatoriu (cu referire la tranzacțiile în baza cărora s-a

solicitat rambursarea TVA-ului în sumă totală de 1.268.338.779 lei pentru SC D.

SRL Brașov și pentru operațiunile financiare derulate în perioada 2001 - 2003).

În ceea ce privește

tentativa la infracțiunea de înșelăciune, concluziile anterioare sunt

aplicabile și în motivarea logică și faptică a inexistenței elementelor

constitutive necesare pentru reținerea acestei infracțiuni. Atâta vreme cât se

constată, fără putință de tăgadă, caracterul licit și non fictiv al unor

tranzacții comerciale, este evident, că nici tentativa la înșelăciune nu poate

fi reținută.

În ceea ce privește

achiziționarea cantității de 6.093,34 mp piele de șarpe de către SC D.P. SRL Brașov

de la SC P.T. SRL Brașov în valoare de 33.499.980.386 lei (operațiunea

înregistrată în contabilitate și pentru care s-a solicitat rambursarea TVA-ului

către SC D. SRL Brașov pentru suma de 466.730.335 lei, pentru cumpărarea de la

SC D.P. SRL a unei cantități de piele de șarpe în valoare de 2.923.205.785

lei), materialul probator nu a stabilit caracterul fictiv al unei asemenea

tranzacții. Mai mult, deși plățile au fost făcute (inclusiv TVA-ul aferent

operațiilor comerciale), s-a făcut o confuzie regretabilă între

"neidentificarea produsului piele de șarpe" și concluzia Activității

tranzacției. Este cert și dovedit că SC D. SRL a cumpărat piele de la SC D.P.

SRL la data de 28 martie 2002, că mențiunile tranzacției se regăsesc în actele

inventariate de organul fiscal la 30 august 2002 și 23 august 2002, că aceste

mențiuni sunt confirmate de ridicarea a 52 eșantioane de piele transmise spre

expertizare la SC T. SA Brașov. Or, față de aceste indubitabile stări de fapt

nu se poate aprecia că tranzacția ar fi fost fictivă.

Neidentificarea în

evidențele contabile ale SC D. SRL la 31 decembrie 2001 a utilajelor cumpărate

de la SC D.P. SRL nu se datorează inexistenței operațiilor comerciale, ci

faptului necontestat că aceste operații comerciale au avut loc ulterior, între

10 ianuarie 2002 și 14 februarie 2002. Din chiar expunerea operațiilor

comerciale generatoare de TVA deductibil rezultă cu evidență că acestea - în

privința utilajelor - au fost posterioare datei de 31 decembrie 2001, ceea ce

făcea imposibilă menționarea lor în evidențele contabile ale cumpărătorului

înainte de 10 ianuarie 2002.

De asemenea, lista

angajaților transferați de la SC D.P. SRL la SC D. SRL și Convenția din 2

martie 1999 încheiată de SC D.P. SRL cu Agenția Județeană pentru Ocupare și Formare

Profesională Brașov (din care rezultă preocuparea și cheltuielile ocazionate SC

D.P. SRL de calificare a acestora în domeniul producției ce constituia obiectul

de activitate transmis) dovedesc ca SC D.P. SRL a avut cheltuieli și cu

pregătirea profesională a angajaților, astfel încât, prin vânzarea

know-how-ului, și-a recuperat aceste cheltuieli care, în caz contrar, s-ar fi

transformat în pierdere.

Referitor la

contractul de know-how între SC D.P. și SC D., a precizat că acest termen este

definit de art. 1 lit. d) din O.G. nr. 52/1997 și de art. 7 alin. (1) pct. 15

C. fisc.

Cu privire la

alegațiile Ministerului Public pe marginea faptului că SC D.P. nu ar fi avut un

drept de proprietate intelectuală constituit printr-o formă de protecție a

proprietății intelectuale asupra procesului de fabricație pe care l-a

tranzacționat, a arătat că nici în prima reglementare din 1997 și nici în cea

din 2003 transmiterea know-how-ului nu este condiționată de deținerea

oficializată a proprietății intelectuale. Mai mult decât atât, prin prevederile

C. fisc. din 2003, prin introducerea sintagmei "în măsura în care provine

din experiență, know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate ști din

simpla examinare a produsului și din simpla cunoaștere a progresului tehnic"

se recunoaște explicit de către legiuitor că know-how-ul poate fi deținut doar

prin prisma experienței industriale, fiind supus comercializării ca orice bun

cu valoare economică.

În concluzie, este

evident, față de probele administrate, că toate înstrăinările au avut loc, că

acestea au avut loc la valoarea de piață, că pentru aceste tranzacții SC D. SRL

a achitat prețul, inclusiv TVA-ul, și că, nedesfășurând o activitate productivă

semnificativă până la 31 martie 2002, era în drept să solicite rambursarea

TVA-ului plătit, lucru ce rezultă din chiar cuprinsul Legii nr. 345/2002.

A mai arătat că

niciunul dintre actele de control efectuate de organele fiscale pe această

linie a solicitării rambursării TVA-ului de 5.462.184.548 lei sau actele de

control de fond nu au reținut vreo încălcare a normelor legale. De altfel,

cererea de restituire a TVA-ului formulată de SC D. SRL nu se fundamentează

doar pe achiziția produsului piele de șarpe.

În ceea ce privește

realitatea achiziționării de la SC D.P. SRL a celor 513,37 mp piele de șarpe a

arătat că analiza eșantioanelor de piele aflate în patrimoniul SC D. SRL a

dovedit că unul reprezenta "piele bovină imitație reptilă". Faptul că

SC D.P. SRL a fost înșelată de furnizor și că, la rândul