Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.07.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2383/2012

HOTĂRÂRE
05.07.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2383/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 262/S din 30 septembrie 2011, Tribunalul Brașov a hotărât: Respingerea cererilor de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul C.M., prin apărător, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (30 acte materiale), în 3 infracțiuni prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. sau în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. - 30 fapte. În baza art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(30 acte materiale), art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. și art. 42 C. pen., pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, inculpatul C.M. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 ani, cu aplicarea art. 64 lit. a) teza a doua, b) și c) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a doua, b) și c) C. pen. pe o durată de 10 ani executabilă conform art. 66 C. pen. În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri după rămânerea definitivă Oficiului Național al Registrului Comerțului. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 46 C. proc.

pen. raportat la art. 998, 999 C. civ., au fost admise acțiunile civile promovate în procesul penal împotriva inculpatului de părțile civile: SC P. SRL Săcele, SC G.S. SRL Brașov și SC L. SRL Sinaia și în consecință obligă inculpatul să achite: - părții civile SC P. SRL Săcele suma de 32.038,40 RON, - părții civile SC G.S. SRL Brașov suma de 17.539,65 RON și - părții civile SC L. SRL Sinaia suma de 278.802,88 RON reprezentând prejudiciul nerecuperat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 12 februarie 2008, s-a încheiat un contract comercial având ca obiect vânzarea de către SC P. SRL a produselor sale către SC A.M. SRL, iar modalitatea de plată s-a convenit a fi prin file cec, în perioada 23 mai 2008 - 13 iunie 2008 au fost introduse la plată patru file cec emise de către inculpat care au fost refuzate cu motivarea lipsei totale de disponibil, prejudiciul astfel creat fiind de 32.038,40 RON.

Pentru plata facturilor fiscale emise de SC P. SRL, inculpatul a emis următoarele file CEC: - pentru plata facturii fiscale din data de 22 aprilie 2008 a fost emisă fila cec având ca dată a emiterii 22 mai 2008, în sumă de 1.158,73 RON, introdusă la plată în data de 23 mai 2008 și refuzată la data de 26 mai 2008 cu motivarea "lipsă totală disponibil, client în interdicție bancară". - pentru plata facturii fiscale din data de 24 aprilie 2008 a fost emisă fila cec având ca dată a emiterii 24 mai 2008, în sumă de 7.617,42 RON, introdusă la plată și refuzată la data de 27 mai 2008 cu motivarea "lipsă totală disponibil, client în interdicție bancară, filă cec anulată". - pentru plata facturii fiscale din data de 08 mai 2008 a fost emisă fila cec având ca dată a emiterii 08 iunie 2008, în sumă de 16.169,72 RON, introdusă la plată la data de 10 iunie 2008 când a fost și refuzată cu motivarea "lipsă totală disponibil, client în interdicție, filă cec anulată". - pentru plata facturii fiscale din data de 14 mai 2008 a fost emisă fila cec având ca dată a emiterii 20 mai 2008, în sumă de 7.092,40 RON, introdusă la plată la data de 13 aprilie 2008 când a fost și refuzată cu motivarea "lipsă totală disponibil, client în interdicție, filă cec anulată". Așadar, în perioada 22 aprilie 2008 - 24 mai 2008 a fost livrată marfă către SC A.M.

SRL în baza a patru facturi fiscale pentru care s-au emis filele cec enumerate, dar care au fost refuzate la plată. Relația comercială între cele două societăți s-a derulat în baza contractului din 12 februarie 2008 prin care s-a stabilit ca plata să se facă prin file cec și bilete la ordin. De asemenea, marfa era facturată de către SC P. SRL în baza unor comenzi ferme emise de către SC A.M. SRL, această marfă fiind ridicată în baza unor ordine de delegare. Pe fiecare dintre facturi era trecut termenul la care factura devenea scadentă, dar și seria și numărul filei cec prin care se achita contravaloarea respectivei facturi. În cazul tuturor celor patru facturi fiscale a fost trecut și numele reprezentantului SC A.M.

SRL care a ridicat marfa, respectiv inculpatul C.M. În cursul urmăririi penale s-a efectuat o recunoaștere după planșa foto în cursul căreia numita R.D.S. a recunoscut pe inculpatul C.M. ca fiind persoana care s-a prezentat la sediul SC P. SRL Săcele și a ridicat marfa pentru care a emis filele cec ce nu au putut fi decontate. Din declarația reprezentantei părții vătămate SC P. SRL, numita R.D.S. se conturează relația comercială derulată de SC P. SRL cu SC A.M. SRL administrată de către inculpatul C.M. Astfel, perioada în care s-a derulat această relație a fost între septembrie 2007 - mai 2008, iar până în luna aprilie 2008 această relație comercială s-a derulat în mod normal, fiind achitate de către inculpat facturile fiscale emise de către SC P. SRL.

Aceleași susțineri vin și din partea administratorului SC P. SRL audiat în ambele etape procesuale. La data de 20 iunie 2008 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov sub nr. 5970/P/2008 plângerea persoanei vătămate SC G.S. SRL cu sediul în mun. Brașov, prin reprezentantul său legal, F.L., plângere formulată împotriva inculpatului C.M., administrator al SC A.M. SRL cu sediul în mun. Brașov. Din plângerea formulată se reține că în luna aprilie 2008 reprezentantului legal al SC A.M. SRL C.M. a achiziționat marfă în valoare de 17.539,65 RON de la SC G.S. SRL, iar modalitatea de plată s-a convenit a fi prin file cec. Astfel, pentru plata facturilor fiscale emise de SC G.S. SRL, au fost emise de C.M.

cinci file cec, plătibile la R.B. Sucursala Brașov, care au fost refuzate la plată din cauza lipsei totale de disponibil. Relația comercială dintre SC G.S. SRL și SC A.M. SRL a avut ca obiect vânzarea de piese auto și s-a derulat începând cu luna mai 2007, singura persoană din cadrul SC A.M. SRL cu care s-au purtat negocieri fiind inculpatul C.M. Încă de la începutul relației s-a convenit ca marfa să fie livrată de către SC G.S. SRL în baza unor comenzi telefonice ale inculpatului, termenul scadent fiind la 30 de zile de la facturare și ridicarea mărfii, fără a se încheia un contract comercial în formă scrisă. Termenii în care s-a derulat însă relația comercială au fost unii fermi, în sensul că facturile fiscale emise de către SC G.S.

SRL aveau înserate seria și numărul filei cec prin intermediul căreia urma să se facă plata de către SC A.M SRL.

În luna aprilie 2008, filele cec emise de către inculpat au fost refuzate la plată astfel: - pentru plata facturii fiscale din data de 18 aprilie 2008 în valoare de 17.539,65 RON s-a emis fila cec având ca dată a emiterii 19 mai 2008, în sumă de 8.539,65 RON, introdusă la plată în data de 20 mai 2008 când a fost și refuzată cu motivarea "lipsă totală disponibil" și fila cec având ca dată a emiterii 23 mai 2008, în sumă de 9.000 RON, introdusă la plată în data de 27 mai 2008 când a fost și refuzată cu motivarea "lipsă totală disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - pentru plata facturii fiscale din data de 15 mai 2008 în valoare de 17.450,16 RON s-a emis fila cec având ca dată a emiterii 16 iunie 2008, în sumă de 8.887,27 RON, introdusă la plată în data de 17 iunie 2008 când a fost și refuzată cu motivarea "lipsă totală disponibil client în interdicție, filă cec anulată" și fila cec în sumă de 10.000 RON având ca dată a emiterii 18 iunie 2008, introdusă la plată în data de 19 iunie 2008 când a fost și refuzată cu motivarea "lipsă totală disponibil, client în interdicție, filă cec anulată". Se constată faptul că valoarea totală a facturii fiscale din 19 mai 2008 este de 17.450,16 RON, iar valoarea însumată a celor două file cec este de 18.887,27 RON, deci mai mare.

Explicația este dată de către F.L. în declarația sa din cursul urmăririi penale în care precizează faptul că fila cec acoperă și contravaloarea facturii fiscale din data de 23 aprilie 2009 în valoare de 1.437,11 RON. Însumând această valoare de 1.437,11 RON la suma de 17.450,16 RON cât reprezintă factura, rezultă exact suma de 18.887,27 RON, adică valoarea celor două file cec pentru plata facturii fiscale din data de 19 mai 2008 în valoare de 11.633,44 RON s-a emis fila cec având ca dată a emiterii 20 iunie 2008, în sumă de 11.633,44 RON, introdusă la plată în data de 23 iunie 2008 când a fost și refuzată cu motivarea "lipsă totală disponibil, client în interdicție, filă cec anulată". Toate cele cinci file cec au fost predate de către inculpatul C.M.

care a și semnat facturile fiscale emise de către SC G.S. SRL și care avea cunoștință despre scadența fiecărei facturi fiscale la momentul la care a lăsat efectiv filele cec ca și modalitate de plată a acestor facturi fiscale. La data de 08 septembrie 2010 F.L., reprezentantul SC G.S. SRL, a recunoscut după planșă foto persoana care s-a prezentat și a ridicat marfa de la SC G.S. SRL, a emis filele cec și a semnat facturile fiscale ca fiind inculpatul C.M. Din declarațiile reprezentantului legal al SC G.S. SRL la urmărire penală și instanța de fond precum și a martorei H.N. audiată de instanță rezultă că inculpatul a derulat relații comerciale anterioare foarte bune cu această societate, a câștigat încrederea partenerului comercial, iar la momentul predării filelor cec nu s-a mai discutat despre condiția existenței disponibilului în cont deoarece conform înțelegerii dintre părți aceste instrumente de plată urmau să fie decontate la un termen de 30 de zile.

La data de 16 iunie 2008 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov sub nr. 5783/P/2008 plângerea persoanei vătămate SC L. SRL Sinaia, cu sediul în loc. Sinaia, jud. Prahova, plângere formulată împotriva inculpatului C.M., administrator al SC A.M. SRL cu sediul în mun. Brașov. Din plângerea formulată se reține că în luna decembrie 2007 s-au derulat relații comerciale cu SC A.M. SRL. Reprezentantul legal al SC A.M. SRL, C.M. a achiziționat marfă în perioada 06 martie 2008 - 20 mai 2008 de la SC L. SRL Sinaia, iar modalitatea de plată s-a convenit a fi prin file cec. Astfel, pentru plata celor 23 de facturi emise de SC L. SRL Sinaia au fost emise de C.M. 21 file cec, plătibile la R.B.

sucursala Brașov, care au fost refuzate la plată din cauza lipsei totale de disponibil, prejudiciul suferit fiind în sumă de 278.802,88 RON. Relația comercială cu SC L. SRL Sinaia a debutat în luna decembrie 2007 și s-a finalizat în luna mai 2008. În această perioadă, modalitatea în care se livra marfa era în sensul unor comenzi telefonice ale inculpatului C.M. către SC L. SRL Sinaia, în lipsa unui contract scris de vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăți comerciale. În baza acestor comenzi telefonice marfa era facturată, iar ca modalitate de plată se emiteau de către inculpat file cec, termenul scadent al facturilor fiscale fiind cuprins între 30 și 45 de zile. În toate cazurile învinuitul a fost cel care s-a deplasat pentru a ridica marfa, a lăsat efectiv filele cec și a semnat facturile fiscale.

Inculpatul a emis un număr de 21 file cec către SC L. SRL SINAIA, după cum urmează: - fila cec în valoare de 10.000 RON emisă la data de 16 mai 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 20 mai 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil" - fila cec în valoare de 13.000 RON emisă la data de 19 mai 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 21 mai 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil" - fila cec în valoare de 12.447,56 RON emisă la data de 22 mai 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 23 mai 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție" - fila cec în valoare de 10.128,68 RON emisă la data de 23 mai 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 27 mai 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 28.560 RON emisă la data de 23 mai 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 27 mai 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 10.983,23 RON emisă la data de 27 mai 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 29 mai 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 14.032,23 RON emisă la data de 29 mai 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 02 iunie 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție,

filă cec anulată" - fila cec în valoare de 8.543,74 RON emisă la data de 02 iunie 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 05 iunie 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 8.000 RON emisă la data de 04 iunie 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 06 iunie 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 10.000 lei emisă la data de 06 iunie 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 10 iunie 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 9.444,60 RON emisă la data de 09 iunie 2008 introdusă la plată și refuzată cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 15.500 RON emisă la data de 11 iunie 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 13 iunie 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 15.485,88 RON emisă la data de 14 iunie 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 18 iunie 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 16.000 RON emisă la data de 17 iunie 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 20 iunie 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil,

client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 16.000 RON emisă la data de 19 iunie 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 24 iunie 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 16.388,22 RON emisă la data de 21 iunie 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 25 iunie 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 14.922,60 RON emisă la data de 24 iunie 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 26 iunie 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 11.000 RON emisă la data de 29 iunie 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 02 iulie 2008 cu motivarea "lipsă de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 11.000 RON emisă la data de 27 iunie 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 02 iulie 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată" - fila cec în valoare de 13.170,99 RON emisă la data de 02 iulie 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 04 iulie 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție,

filă cec anulată" - fila cec în valoare de 14.493,01 RON emisă la data de 04 iulie 2008 introdusă la plată și refuzată în data de 08 iulie 2008 cu motivarea "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată". Analizând cele 23 de facturi fiscale emise în perioada 06 martie 2008 - 20 mai 2008 de către SC L. SRL Sinaia în favoarea SC A.M. SRL se constată faptul că pe fiecare dintre acestea era specificată modalitatea de plată, prin filă cec și termenele scadente, ce încep cu data de 18 aprilie 2008 până la 05 iulie 2008, iar termenele în care filele cec au fost introduse la plată sunt între 20 mai 2008 și 04 iulie 2008, respectând așadar termenele de introducere la plată a filelor cec de către beneficiar, respectiv 30 și 45 de zile.

Conform reprezentantului legal al SC L. SA la fiecare filă cec pe care o preda inculpatul asigura despre existența disponibilului în cont la scadența stabilită de comun acord. Din informațiile comunicate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov se constată faptul că SC A.M. SRL a fost înființată în anul 2005 având ca asociat unic și administrator pe inculpatul C.M. și radiată în data de 20 aprilie 2010. În anul 2008 această societate nu a depus bilanț contabil. La data de 05 octombrie 2006 se înregistrează o cerere de mențiuni, în sensul că asociatul unic C.M. se retrage din societate, asociat și administrator devenind C.M., iar inculpatul rămâne numai administrator. La data de 12 ianuarie 2009 inculpatul este revocat din calitatea de administrator și se declanșează procedura falimentului.

La data de 16 martie 2007 inculpatul C.M. formulează cerere de deschidere cont bancar la R.B., depunând prima semnătură în calitate de administrator al SC A.M. SRL. Verificând activitatea desfășurată de inculpat, activitate ce implică derularea relațiilor comerciale ale SC A.M. SRL, din comunicarea BNR rezultă faptul că SC A.M. SRL la data de 11 iunie 2009 figura în Centrala Incidentelor de Plată cu un număr de 95 incidente de plată cu cecuri transmise de către MKB R.B. Sucursala Brașov, în calitate de bancă trasă.

Potrivit situației analitice pe titulari de cont privind refuzurile înregistrate la CIP în perioada 01 iulie 2005 - 11 iunie 2009, primul incident de plată a fost înregistrat la data de 20 mai 2008, când a fost refuzat la plată un cec în valoare de 15.000 RON emis de către SC S., refuz ce a determinat o perioadă de interdicție cuprinsă între 20 mai 2008 - 20 mai 2009. Se constată că, ulterior acestei date, începând cu 21 mai 2008 fiecare instrument de plată emis de SC A.M. SRL este refuzat, fapt ce determină o nouă perioadă de interdicție bancară, ultimul instrument refuzat la plată fiind în data de 21 iulie 2008. Din aceeași analiză a situației conturilor rezultă că în perioada 20 mai 2008 - 21 iulie 2008 inculpatul în calitate de administrator al SC A.M.

SRL a emis un număr total de 95 file cec ce au fost refuzate la plată, suma totală neachitată de către inculpat fiind de 1.363.712,12 RON cu care și-a prejudiciat partenerii de afaceri. Ultima plată efectuată prin contul SC A.M. SRL a fost în data de 19 mai 2008, după aceasta dată contul inculpatului nu a mai fost alimentat cu sume substanțiale, deși începând cu această dată a emis toate cele 95 de file cec refuzate la plată, inclusiv cele 30 pentru care s-au formulat plângeri penale în prezenta cauză. În același scop a fost identificat și ascultat martorul N.L., administrator al SC Z. SRL Comarnic care a precizat faptul că în perioada 2005 - 2008 a derulat relații comerciale cu SC A.M. SRL, iar în perioada aprilie - mai 2008 a achiziționat marfă de la SC A.M.

SRL în valoare de 130.538,24 RON depunând în acest sens la dosar facturi fiscale și note de recepție. Coroborând aspectele prezentate mai sus se trage concluzia că, deși în perioada aprilie - mai 2008 inculpatul C.M. a încasat sume importante de bani, numai de la SC Z. SRL Comarnic încasând suma de 130.538,24 RON, acesta nu a mai alimentat contul SC A.M. SRL deschis la R.B. pentru a asigura provizia necesară decontării instrumentelor de plată emise în această perioadă, deși în condițiile în care a emis aceste file cec, avea cunoștință de datele scadente ale instrumentelor de plată. Importantă este și atitudinea inculpatului imediat după acest moment, acesta dispărând de la adresa cunoscută, nemaiputând fi contactat de beneficiarii filelor cec pe care le-a emis.

De asemenea din procesul-verbal încheiat în data de 09 februarie 2010 de către ANAF - DGFP Brașov rezultă faptul că la sediul declarat al SC A.M. SRL nu s-a putut efectua inspecția fiscală, deoarece administratorul C.M. nu a fost găsit neputând fi preluate actele societății nici de către lichidatorul de la acel moment al societății.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel: - partea civilă SC "G.S." SRL criticile aduse vizând aspecte de netemeinicie relativ la greșita soluționare a acțiunii civile promovate de această parte, menționând că suma solicitată cu titlu de despăgubire a fost de 48.060,36 RON, iar nu de 17.539,65 RON, cum în mod greșit a reținut prima instanță, - inculpatul C.M., criticile aduse vizând aspecte de netemeinicie, învederând în concluziile scrise că nu ar fi acționat în baza unei rezoluții unice și nu a avut reprezentarea că, prin faptele sale, ar crea vreun prejudiciu în patrimoniul părților civile contractante, lipsind intenția ca formă de vinovăție specifică infracțiunii de înșelăciune, intenția sa nefiind aceea de a înșela.

În esența concluziilor scrise, inculpatul susține că fiecare parte contractantă a cunoscut la momentul încheierii tranzacțiilor că, în contul societății SC "A.M." SRL nu exista disponibil și că pe parcursul vânzării bunurilor achiziționate, urma să se facă plata acestor produse. Mai menționează inculpatul că asupra sa și a familiei sale se exercitau, la epoca respectivă, presiuni din partea cămătarilor, dar aceste aspecte nu conduc în mod automat la ideea că acesta ar fi intenționat să înșele părțile vătămate. Criticile dezvoltate pe larg se regăsesc în memoriul de la dosar apel, inculpatul solicitând admiterea apelului declarat de acesta și schimbarea încadrării juridice în 3 infracțiuni prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, pentru fiecare din cele trei părți vătămate constituite părți civile, iar în situația în care nu va fi îmbrățișat acest punct de vedere, să fie înlăturate dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

ce reglementează unitatea infracțiunii continuate și reținerea, comiterii, în concurs, a 30 de fapte calificate din punct de vedere juridic în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, în limitele efectului devolutiv, Curtea reține ca fondat doar apelul părții civile SC "G.S." SRL, pentru următoarele considerente: Curtea reține că partea vătămată SC "G.S." SRL Brașov s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale în cuantum de 48.060,36 RON, iar nu 17.539,65 RON. În acest sens, a se vedea Dosar urmărire penală nr. 1316/P/2009.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de partea civilă SC "G.S." SRL Brașov împotriva Sentinței penale nr. 262/S din 30 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a desființat-o cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate în soluționarea acțiunii civile exercitate de această parte. În cadrul rejudecării în aceste limite, a fost majorat cuantumul despăgubirilor civile cu titlu de daune materiale la care inculpatul C.M. a fost obligat să le plătească părții civile SC "G.S." SRL Brașov, de la 17.539,65 RON, la 48.060,36 RON. În continuare împotriva Deciziei penale nr. 126/AP din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în acest sens, în termen legal s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpat.

Inculpatul C.M. a arătat că lipsește intenția ca formă de vinovăție specifică infracțiunii de înșelăciune, intenția sa nefiind aceea de a înșela. În esența concluziilor, inculpatul susține că fiecare parte contractantă a cunoscut la momentul încheierii tranzacțiilor că, în contul societății SC "A.M." SRL nu exista disponibil și că pe parcursul vânzării bunurilor achiziționate, urma să se facă plata acestor produse. Mai menționează inculpatul că asupra sa și a familiei sale se exercitau, la epoca respectivă, presiuni din partea cămătarilor, dar aceste aspecte nu conduc în mod automat la ideea că acesta ar fi intenționat să înșele părțile vătămate.

Inculpatul solicită admiterea recursului declarat de acesta și schimbarea încadrării juridice în 3 infracțiuni prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, pentru fiecare din cele trei părți vătămate constituite părți civile, iar în situația în care nu va fi îmbrățișat acest punct de vedere, să fie înlăturate dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. A mai solicitat reținerea de circumstanțe atenuante, cu suspendarea executării pedepsei, are un copil minor, este singurul întreținător al familiei. S-au depus în recurs note scrise și din partea reprezentaților părților civile care s-au arătat în continuare revoltați de atitudinea inculpatului, că le-au creat prejudicii, solicitând respingerea recursului.

Examinând decizia prin prisma criticilor formulate, cazurile de casare de la pct. 17 și 14, cât și din oficiu, în limitele de la art. 385 6 C. proc. pen., sunt de consemnat următoarele considerente: Astfel, inculpatul nu contestă relațiile comerciale desfășurate de societatea al cărei administrator a fost și cele trei societăți comerciale - părți vătămate constituite părți civile. De asemenea, nu s-a contestat nici modalitatea în care s-a convenit asupra plății produselor livrate de acestea trei din urmă, respectiv prin emiterea filelor cec. Ceea ce contestă inculpatul, inclusiv în recurs, este faptul că prima instanță a reținut că acesta a acționat cu intenția de a înșela părțile vătămate constituite părți civile.

Nu se poate susține însă că inculpatul a acționat fără intenția de a induce în eroare și a prejudicia părțile vătămate, în situația în care acesta a emis un număr de 30 de file cec, cunoscând că nu are disponibil în bancă și fără ca activitățile sale, derulate în perioada respectivă, să fie urmate de o alimentare ulterioară a contului bancar al societății pe care o administra, în vederea plății facturilor la care se angajase cu filele cec emise. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, la data emiterii filelor cec, societatea administrată de inculpat nu avea proviziile necesare acoperirii sumelor înscrise în acestea. Conform declarațiilor reprezentanților legali ai celor trei părți vătămate constituite părți civile, la fiecare filă cec pe care inculpatul o preda, acesta dădea asigurări despre existența disponibilului în cont, la scadența pe care acesta o stabilirea de comun acord cu reprezentanții societăților comerciale părți vătămate.

Tot probatoriul administrat în cauză, constând în înscrisuri, relevă aspecte din care rezultă că au fost respectate termenele convenite pentru prezentarea filelor cec la tras, ocazie cu care s-a constatat lipsa totală a disponibilului și introducerea în interdicția bancară. Or, inculpatul a continuat să emită file cec și după acest moment al intrării societății comerciale pe care o administra în interdicție bancară, astfel că, procedând într-o asemenea manieră, inculpatul a acționat conștient și deliberat în scopul inducerii în eroare a reprezentanților legali ai celor trei părți vătămate.

Ultima plată efectuată prin contul SC "A.M." SRL a fost în data de 19 mai 2008, după această dată contul inculpatului nu a mai fost alimentat cu sume substanțiale, deși, începând cu această dată, a emis toate cele 95 de file cec refuzate la plată, inclusiv cele 30 pentru care s-au formulat plângeri penale în prezenta cauză, iar SC "L." SRL Sinaia a introdus la plată prima filă cec în data de 20 mai 2008, ulterior acestei date fiind introduse la plată și celelalte file cec de către toate cele trei societăți comerciale părți vătămate, refuzul la plată fiind motivat de faptul "lipsă totală de disponibil, client în interdicție, filă cec anulată". În aceste condiții, apărările inculpatului sunt infirmate, prima instanță pronunțând o soluție legală și temeinică, inclusiv sub aspectul respingerii solicitării acestuia de schimbare a încadrării juridice, chestiuni juridice menținute în integralitatea lor și la nivelul instanței de apel.

Inclusiv procesul de individualizare a cadrului punitiv aplicat inculpatului s-a derulat în parametri de legalitate, obiectivitate și echilibru avându-se în vedere atât faptele, urmările lor, cât și persoana celui în cauză. În aceste condiții, corectivele din apel survenind doar în latură civilă, total justificat, se constată o deplină legalitate și temeinicie în pronunțarea chestiunilor de fond ale cauzei din partea instanțelor ce au instrumentat pricina, alte îndreptări nu pot fi aduse, inclusiv prin abordarea cazurilor de casare tratabile din oficiu, așa încât în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.M. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.,

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 126/Ap din 02 decembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 5 iulie 2012. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4206/2012
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 275 din 12 octombrie 2011, Tribunalul Brașov, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus, schimbarea încadrării juridice a infracțiun
ÎCCJ 2012-09-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2647/2012
Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 204 din 24 iunie 2011 a Tribunalului Brașov s-a dispus: În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului C.I. din infracțiunea pr
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2623/2012
.R. privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea continuată de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea pr
ÎCCJ 2012-02-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 389/2012
, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a), b) C. pen. În baza art. 39 alin. (1) în referire la art. 34 lit. b) și art. 35
ÎCCJ 2012-09-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2784/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penala nr. 254 din 30 martie 2012, Tribunalul București, secția I penală: În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă