- Dosarul nr.
- 12017/2/2009
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 29 septembrie 2010
Decizia nr. 3391/2010 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 12017/2/2009 — recurs
Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Dosarul nr. 12017/2/2009 (nr. 3009/2009) al Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, are ca obiect plângerea formulată de petentul C.V. împotriva ordonanței nr. 434/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.C. și alții. Prin Încheierea de ședință din 28 iunie 2010, Curtea de Apel a dispus respingerea, ca nefondată, a excepției lipsei calității procesuale active a petentului C.V., excepție ridicată de recurenta intimată P.C. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs P.C. Înalta Curte, constată că recursul este inadmisibil, deoarece hotărârea recurată nu poate fi atacată decât odată cu fondul, în conformitate cu disp.
art. 385 1 C. proc. pen. De altfel, această situație a fost arătată în încheierea atacată, consemnându-se în mod corect că este supusă recursului odată cu fondul. Pentru aceste considerente, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să se respingă, ca inadmisibil, recursul formulat de P.C. împotriva Încheierii din 28 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu obligarea, totodată a recurentei, conform art. 192 C. proc. pen. la plata cheltuielilor de judecată către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara P.C. împotriva Încheierii din 28 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 12017/2/2009 (3009/2009). Obligă recurenta petiționară la 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2010.