ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4230/2011

Prin Sentința penală nr. 128 din data de 05 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă plângerea formulată în baza art. 278

1

C. proc. pen., de petenta P.S.C., împotriva Rezoluțiilor nr. 163/p/2008 din data de 14 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, Ploiești și nr. 1143/11/2/2008 din 18 iulie 2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, au fost desființate în parte soluțiile dispuse prin aceste rezoluții, în sensul că a fost schimbat temeiul juridic al neînceperii urmăririi penale a petentei, pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., din dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., în dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., fiind menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat că în ceea ce privește admisibilitatea în drept a unei astfel de soluții, dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., indică în mod expres care sunt soluțiile ce pot fi pronunțate în urma supunerii controlului judecătoresc a rezoluțiilor procurorului și cu toate acestea, schimbarea temeiului juridic al neurmăririi penale, poate fi dispusă de către instanța de judecată și sub acest aspect este o omisiune evidentă a textului de lege.

Atâta vreme cât legea a înțeles să confere instanței de judecată prerogativul în ceea ce privește analizarea soluțiilor de neurmărire penală, cu atât mai mult principiul accesului liber la justiție, nu poate limita soluțiile pronunțate în cadrul acestui control judecătoresc, o astfel de limitare constituind practic tocmai o încălcare a acestui principiu.

A motivat instanța că în aceste condiții, prin pronunțarea unei soluții de schimbare a temeiului juridic al neînceperii urmăririi penale, nu se încalcă dispozițiile cuprinse în textul de lege precizat mai sus, ci dimpotrivă, se conferă o transpunere practică situațiilor impuse de practica judiciară, dar și voinței legiuitorului de exercitare deplină de către părți a drepturilor lor procesuale, cu respectarea efectivă a principiului invocat mai sus.

Persoana vătămată I.N. a solicitat cercetarea penală a numitei P.S.C., că în calitate de magistrat i-a încălcat drepturile, iar prin rezoluțiile atacate s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prev. de art. 246 și art. 264 C. pen., în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.

La data de 29 aprilie 2011, persoana vătămată I.N. s-a adresat cu un memoriu Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care solicita revizuirea Sentinței penale nr. 128 din 05 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de apel Ploiești și rămasă definitivă prin nerecurare.

În cererea formulată, petentul a învederat faptul că hotărârea judecătorească este nelegală și netemeinică, punctul de vedere al parchetului fiind acela de respingere de către instanță a cererii de revizuire ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 393 C. proc. pen.

Prin Sentința penală nr. 122 din 16 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 128 din 05 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, formulată de petentul I.N., cu obligarea acestuia la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a constatat că cererea de revizuire formulată de petentul I.N. este inadmisibilă, întrucât, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. XVIII/2007 prin admiterea recursului declarat în interesul legii de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibil".

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul I.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că în mod greșit nu au fost identificate încălcări ale legii de către intimată, deși aceasta se face vinovată de săvârșirea faptelor pentru care a formulat plângere penală.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuent este inadmisibil.

În cauza de față, revizuentul a a formulat cerere de revizuire împotriva unei hotărâri având ca obiect plângere împotriva unei ordonanțe de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul art. 279

1

C. proc. pen. însă în raport de prevederile art. 393 și art. 394 C. proc. pen. și de condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a constitui motive de revizuire, rezultă că hotărârile judecătorești care nu rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii. Pot fi supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive în care s-a pronunțat o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 prin care s-a statuat că „ în raport de soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei deoarece nici una din aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal".

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași articol este definitivă.

Potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Întrucât în cauza de față, revizuetul a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte constată că recursul apare ca inadmisibil, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a fi respins.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul I.N. împotriva Sentinței penale nr. 122 din 16 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 decembrie 2011.