Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.05.2011
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2111/2011

HOTĂRÂRE
31.05.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2111/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 199 din 19 ianuarie 2011, Înalta Curtea de Casație și Justiție a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamanții M.D. și T.I. împotriva Deciziei nr. 162 din 7 iulie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. În pronunțarea acestei soluții instanța a făcut aplicarea art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, respectiv a art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, față de faptul că recurenții-reclamanți nu și-au îndeplinit obligația legală de timbrare a recursului, astfel cum au fost înștiințați prin citație pentru termenul de judecată din 19 ianuarie 2011. Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare M.D.

și T.I. care, în temeiul art. 318 C. proc. civ., au solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei astfel atacate și rejudecarea recursului. În motivarea cererii contestatorii invocă grava eroare materială săvârșită de instanța de recurs prin pronunțarea evocatei soluții, date fiind disfuncționalitățile existente la nivelul acestei instituții. Prin precizările făcute astăzi, contestatorul, prin avocat, a arătat că dovezile de timbrare nu se aflau la dosar, înregistrate în evidențele instanței, invocând culpa unui funcționar al Poștei. Contestația în anulare este nefondată. Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Greșeala materială de care face vorbire textul citat presupune implicit culpa instanței or, în cazul de față nu se poate imputa instanței de recurs o eroare materială în sensul arătat odată ce nici la dosarul cauzei și nici în evidențele instanței nu se aflau înregistrate dovezile de timbrare a recursului depuse astăzi de apărătorul contestatorului. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 318 teza I C. proc. civ., va respinge ca nefondată contestația în anulare.

D E C I D E: Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii M.D. și T.I. împotriva Deciziei nr. 199 din 19 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2208/2011
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 5438 din 7 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a constatat nu
ÎCCJ 2011-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 133/2011
cauzei, eroarea materială netrebuind să necesite o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, fiind în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, referindu-se printre altele la neobservarea de către instanță a unui ac
ÎCCJ 2011-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1569/2011
să-i acorde un nou termen iar la data de 8 octombrie 2009 a depus taxă de timbru și timbru judiciar, însă, acestea nu au mai fost înregistrate de către serviciul de registratură al instanței. A mai susținut că, pentru a face dovada acestor
ÎCCJ 2006-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 400/2006
. 32/1995, privind timbrul judiciar, care statuează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Prin decizia nr. 2814 din 29 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție, secți
ÎCCJ 2010-06-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2193/2010
situație consideră că sunt îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ., pentru admiterea contestației în anulare astfel formulate. Contestația în anulare nu este fondată. Asupra contestației în anulare de față, se constată următoarele: Mot
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă