ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 215/2013

Asupra conflictului de

competență constată următoarele:

Tribunalul Iași, secția civilă, prin sentința

nr. 1180 din 25 mai 2011 a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat

în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cererii formulată

de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în

numele și pentru P.D., în contradictoriu cu Casa de Pensii Sectorială a

Ministerului Apărării Naționale.

S-a reținut, în

raport de art. 156 din Legea nr. 19/2000, prevederi aplicabile având în vedere

că obiectul cauzei îl reprezintă contestarea unei decizii de recalculare a

pensiei emisă în temeiul unei legi speciale, că voința legiuitorului a fost ca

litigii de acest tip să fie soluționate de instanța de la sediul pârâtului.

S-a constatat că deși

Legea nr. 263/2010 a abrogat în totalitate Legea nr. 19/2000, aceasta din urmă

nu a rămas fără efecte juridice, continuând să guverneze cu depline efecte

toate raporturile juridice născute sub imperiul său. Ca atare, tribunalul a

apreciat că decizia de pensionare din 31 decembrie 2010 a rămas guvernată, inclusiv în ceea ce privește procedura de contestare, de legea sub imperiul

căreia a fost dată, neputându-se crea o lex tertia.

A înțeles a se

prevala și de dispozițiile art. 174 din Legea nr. 263/2010, precum și de

decizia Curții Constituționale nr. 1420 din 2 noiembrie 2010.

În consecință,

întrucât cererea nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau a casei

teritoriale de pensii, potrivit legii în vigoare la data emiterii deciziei

contestate, Legea nr. 19/2000, tribunalul a considerat că revine instanței în a

cărei rază teritorială își are sediul pârâta competența teritorială de

soluționare a acesteia.

Tribunalul București,

Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr.

6779 din 7 septembrie 2012 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată

din oficiu. A declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Iași. A constatat ivit conflictul negativ de competență

și a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

S-a reținut, în

raport de prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, care a intrat în vigoare

la 1 ianuarie 2011 și a abrogat Legea nr. 19/2000, că sub imperiul noii

reglementări au fost înființate casele de pensii sectoriale, conform art. 3 lit.

b), legiuitorul instituind norma de competență teritorială și în ipoteza

cererilor formulate în contradictoriu cu aceste subiecte de drept.

S-a mai constatat că

acțiunea dedusă judecății a fost formulată la data de 18 mai 2011, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.

Împrejurarea că Legea

nr. 119/2010, în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată, trimite, în

privința procedurii de contestare, la dispozițiile Legii nr. 19/2000 nu a fost

considerată de tribunal ca fiind un argument pentru stabilirea competenței

jurisdicționale în baza unui act normativ abrogat la data promovării acțiunii

în justiție. Pe de altă parte, nu a fost găsit relevant faptul că Legea nr. 19/2000

era în vigoare la data emiterii deciziei contestate câtă vreme la data formulării

acțiunii acest act normativ era abrogat printr-o lege care instituie o altă

normă de competență teritorială, de imediată aplicare.

Prin urmare, s-a

reținut că interpretarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte

scopul urmărit de legiuitor, respectiv cel al aplicării aceleiași proceduri în

privința tuturor deciziilor de pensionare, principiu care, de altfel, a stat și

la baza edictării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin urmare, instanța

competentă teritorial este cea determinată conform art. 154 alin. (1) din Legea

nr. 263/2010, respectiv instanța de la domiciliul ori sediul reclamantului,

care în speță este în Iași.

Regulatorul de

competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Iași, în

considerarea argumentelor ce succed.

În

stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză,

trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în

timp, în funcție de succesiunea acestora.

Astfel,

este adevărat că art.

156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare

se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menționat mai

sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin

dispozițiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a

reglementat

competența de soluționare a c

ererilor

îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva

caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi

reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege

menționat, conform cărora “celelalte cereri se adresează instanței în a cărei

rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita

accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.

Trebuie

precizat totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a

introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt,

succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu

pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și

Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) și Serviciului Român de Informații,

structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135

din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.

În ceea

ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni

formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o

decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că p

otrivit art. 725 alin.

(1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea

nr. 263/2010 stipulează că prevederile

legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu

dispozițiile

Codului

de procedură civilă)

, dispozițiile legii

noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv

proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor

silite începute sub acea lege.

În considerarea celor

ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul în județul Iași,

competența

soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2013.