ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5789/2011

A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea pronunțata la 14 octombrie 2010 în Dosar nr. 8583/3/2006 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de îndreptare eroare materială cu privire la decizia nr. 376/A din 17 iunie 2010 pronunțată de această instanță, cerere formulate de apelantele-reclamante L.C., S.F.C. și P.V. în contradictoriu cu intimatele SC E. SA Ploiești și cu A.V.A.S. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, potrivit cererii înregistrate la 21 septembrie 2010 reclamantele L.C., S.F.C. și P.V. au solicitat îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei civile menționate, în sensul că terenul deținut de SC E. SA în str. V., Ploiești și care a mai rămas din suprafața de 15.000 m.p., inițial deținută de autorul reclamantelor, este de 10.247 m.p.

și nu de 3.247 m.p., așa cum din eroare a reținut instanța de apel. S-a făcut referire, în susținerea cererii, la concluziile raportului de expertiză întocmit de expert D.Z., care ar fi avut în vedere însă, numai suprafața de teren de 8.000 m.p. ce făcea parte din întregul de 15.000 m.p. inițiali și doar din această suprafață de 8.000 m.p. au rămas 3.247 m.p.; cealaltă suprafață de 7000 m.p. a rămas tot în deținerea SC E. SA urmând a fi avută în vedere la stabilirea celor 67% restituiți petentelor, din imobil. Instanța a apreciat că cererea formulată pe temeiul art. 281 C. proc. civ. nu poate fi primită întrucât, verificându-se raportul de expertiză la care s-a făcut trimitere, a reieșit că statuările din cuprinsul deciziei nr. 376/A din 17 iunie 2010 sunt în deplină concordanță cu statuările expertizei, care explicitează schițele anexă și în care se arată neechivoc faptul că în prezent se mai găsește SC E. SA.

doar suprafața de 3.247 m.p., o parte din suprafața de 16.000 m.p. aflându-se în proprietatea S.N., în proprietatea U.J.C.C. Prahova și respectiv în posesia/folosința altor persoane fizice sau juridice pe care expertul nu le-a putut identifica. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs petenții, care au susținut nelegalitatea soluției din perspectivi motivam prev de art 304 pct 7 C. proc. civ., dezvoltând următoarele argumente: Instanța a reținut într-o singură frază că, din schițele anexate raportului de expertiză nu ar rezulta inadvertențele indicate cu privire la suprafața de teren. Or, din actele dosarului rezultă că suprafața totală inițială a fost de 15.000 m.p., din care 7.000 m.p.

au fost aferenți morii iar 8.000 m.p. au avut destinația de grădină de zarzavat, din această din urmă suprafață rezultând că au mai rămas doar 3.247 m.p., restul fiind acaparați de diferite întreprinderi în timpul regimului comunist. Curtea de Apel trebuia să compare schițele anexă la raportul de expertiză iar din suprapunerea celor trei anexe rezulta cu ușurință că poziția terenului este aceeași. De asemenea, trebuia să se observe că raportul de expertiză a răspuns la două obiective - identificarea întregii suprafețe, de 15.000 m.p. și stabilirea destinației actuale, de 8.000 m.p. - și că referindu-se strict la cel de-al doilea obiectiv, expertul topo a stabilit că din cei 8.000 m.p. teren au mai rămas doar 3.247 m.p.

Cealaltă suprafață, de 7.000 m.p., a rămas tot în deținerea SC E. SA., urmând a fi avută în vedere în stabilirea celor 67% restituiți din întregul imobil. Deși instanța de apel a ținut seama de raportul de expertiză, totuși, a comis o gravă eroare materială în ce privește suprafața terenului rămasă din cea inițială, a autorului recurentelor. Cu referire la dispoz. art. 312 alin. (4) C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a deciziei, pe aspectul vizând suprafața terenului restituit și trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la dimensiunea suprafeței în cauză. Intimații nu au depus întâmpinare, SC E. SA., prin lichidator judiciar, solicitând prin concluziile scrise, respingerea recursului.

Analizând criticele deduse judecății prin intermediul recursului promovat, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potriiit următoarelor considerente: Contrar susținerii recurentelor care, invocând dispoz. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., apreciază că încheierea atacată conține motive insuficiente și străine pricinii, în realitate, soluția instanței este argumentată în limitele unui cadru procesual fixat prin deducerea judecății a unei cereri de îndreptare eroare materială. În acest sens, instanța precizează expres că analiza pricinii se realizează în limitele înscrise în art. 281 C. proc. civ., text care a reprezentat fundamentul juridic al pretenției recurentelor.

În continuare, pentru că petentele și-au întemeiat cererea pe concluziile raportului de expertiză din care ar fi rezultat o altă situație în legătură cu suprafața de teren ocupată de SC E. SA., instanța face referire strict la această expertiză, trăgând o concluzie contrară susținerii petentelor. Această analiză punctuală a instanței a fost determinată de împrejurarea că ceea ce se solicita, era îndreptarea unei erori materiale, iar aceasta nu permitea decât verificarea unor elemente pur formale (de exemplu, a unor cifre care ar fi fost greșit reținute, din conținutul raportului de expertiză) iar nu o devoluare a fondului în cadrul unei proceduri, menite să îndrepte doar inadvertențele de ordin formal.

Or, prin aspectele deduse judecății, pretinzând instanței să observe care au fost obiectivele raportului de expertiză, să coroboreze anexele la raport și să tragă concluzii în legătură cu identificarea întregii suprafețe, cu destinația unei părți din aceasta și cu întinderea terenului rămas în deținerea unei societăți, recurentele se îndepărtează de noțiunea de eroare materială așa cum este ea dată de reglementarea art. 281 C. proc. civ. În realitate, se tinde la o analiză a fondului raportului juridic din punct de vedere al întinderii dreptului (suprafața de teren care trebuie să intre în calculul cotei de 67% a cărei restituire s-a dispus), la obținerea unei alte evaluări asupra unui mijloc de probă (raportul de expertiză) ceea ce nu se poate realiza însă, pe calea îndreptării de eroare materială.

Rezultă că, ceea ce se urmărește prin demersul reclamantelor nu se încadrează, pentru a fi astfel sancționat, pe dispozițiile art. 281 C. proc. civ. și de aceea, soluția instanței anterioare, de respingere a cererii formulate în afara condițiilor procedurale, este legală. Pentru considerentele menționate anterior este nejustificată și solicitarea de desființare a încheierii cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se suplimenta materialul probator în legătură cu dimensionarea suprafeței de teren. Formulând o astfel de solicitare, o dată în plus, recurentele-reclamante ignoră cadrul procesual pe care l-au determinat prin cererea de îndreptare eroare materială, a cărei soluționare nu poate presupune administrare de probe necesare tranșării fondului raporturilor juridice întrucât prin intermediul acestei proceduri nu se pot regla erori de judecată.

Pentru toate aceste considerente, criticile deduse judecății au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele L.C., S.F.C. și P.V. împotriva încheierii de ședință din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2011.