ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5789/2011

A supra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțata la 14

octombrie 2010 în Dosar nr. 8583/3/2006

Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins cererea de îndreptare eroare materială cu privire la decizia nr. 376/A

din 17 iunie 2010 pronunțată de această instanță, cerere formulate de apelantele-reclamante

L.C., S.F.C. și P.V. în contradictoriu cu intimatele SC E. SA Ploiești și cu A.V.A.S.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța a reținut că, potrivit cererii înregistrate la 21

septembrie 2010 reclamantele L.C., S.F.C. și P.V. au solicitat îndreptarea erorii

materiale din dispozitivul deciziei civile menționate, în sensul că terenul deținut

de SC E. SA în str. V., Ploiești și care a mai rămas din suprafața de 15.000 m.p.,

inițial deținută de autorul reclamantelor, este de 10.247 m.p. și nu de 3.247 m.p.,

așa cum din eroare a reținut instanța de apel.

S-a făcut referire, în susținerea cererii,

la concluziile raportului de expertiză întocmit de expert D.Z., care ar fi avut

în vedere însă, numai suprafața de teren de 8.000 m.p. ce făcea parte din întregul

de

15.000

m.p. inițiali și doar din această suprafață de 8.000 m.p. au rămas 3.247 m.p.; cealaltă

suprafață de 7000 m.p. a rămas tot în deținerea SC E. SA urmând a fi avută în vedere

la stabilirea celor 67% restituiți petentelor, din imobil.

Instanța a apreciat că cererea formulată

pe temeiul art. 281 C. proc. civ. nu poate fi primită întrucât, verificându-se raportul

de expertiză la care s-a făcut trimitere, a reieșit că statuările din cuprinsul

deciziei nr. 376/A din 17 iunie 2010 sunt în deplină concordanță cu statuările expertizei,

care explicitează schițele anexă și în care se arată neechivoc faptul că în prezent

se mai găsește SC E. SA. doar suprafața de 3.247 m.p., o parte din suprafața de

16.000 m.p. aflându-se în proprietatea S.N., în proprietatea U.J.C.C. Prahova și

respectiv în posesia/folosința altor persoane fizice sau juridice pe care expertul

nu le-a putut identifica.

Împotriva acestei încheieri au declarat

recurs petenții, care au susținut nelegalitatea soluției din perspectivi motivam

prev de art 304 pct 7 C. proc. civ., dezvoltând următoarele argumente:

Instanța a reținut într-o singură frază

că, din schițele anexate raportului de expertiză nu ar rezulta inadvertențele indicate

cu privire la suprafața de teren.

Or, din actele dosarului rezultă că suprafața

totală inițială a fost de 15.000 m.p., din care 7.000 m.p. au fost aferenți morii

iar 8.000 m.p. au avut destinația de grădină de zarzavat, din această din urmă suprafață

rezultând că au mai rămas doar 3.247 m.p., restul fiind acaparați de diferite întreprinderi

în timpul regimului comunist.

Curtea de Apel trebuia să compare schițele

anexă la raportul de expertiză iar din suprapunerea celor trei anexe rezulta cu

ușurință că poziția terenului este aceeași.

De asemenea, trebuia să se observe că raportul

de expertiză a răspuns la două obiective - identificarea întregii suprafețe, de

15.000 m.p. și stabilirea destinației actuale, de 8.000 m.p. - și că referindu-se

strict la cel de-al doilea obiectiv, expertul topo a stabilit că din cei 8.000 m.p.

teren au mai rămas doar 3.247 m.p.

Cealaltă suprafață, de 7.000 m.p., a rămas

tot în deținerea SC E. SA., urmând a fi avută în vedere în stabilirea celor 67%

restituiți din întregul imobil.

Deși instanța de apel a ținut seama de

raportul de expertiză, totuși, a comis o gravă eroare materială în ce privește suprafața

terenului rămasă din cea inițială, a autorului recurentelor.

Cu referire la dispoz. art. 312 alin.

(4) C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a deciziei, pe aspectul vizând

suprafața terenului restituit și trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la

dimensiunea suprafeței în cauză.

Intimații nu au depus întâmpinare,

SC E. SA., prin lichidator judiciar, solicitând

prin concluziile scrise, respingerea recursului.

Analizând criticele deduse judecății prin

intermediul recursului promovat, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora,

potriiit următoarelor considerente:

Contrar susținerii recurentelor care, invocând

dispoz. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., apreciază că încheierea atacată conține motive

insuficiente și străine pricinii, în realitate, soluția instanței este argumentată

în limitele unui cadru procesual fixat prin deducerea judecății a unei cereri de

îndreptare eroare materială.

În

acest sens, instanța precizează expres că analiza pricinii

se realizează în limitele înscrise în art. 281 C. proc. civ., text care a reprezentat

fundamentul juridic al pretenției recurentelor.

În

continuare, pentru că petentele și-au întemeiat cererea pe

concluziile raportului de expertiză din care ar fi rezultat o altă situație în legătură

cu suprafața de teren ocupată de SC E. SA., instanța face referire strict la această

expertiză, trăgând o concluzie contrară susținerii petentelor.

Această analiză punctuală a instanței a

fost determinată de împrejurarea că ceea ce se solicita, era îndreptarea unei erori

materiale, iar aceasta nu permitea decât verificarea unor elemente pur formale (de

exemplu, a unor cifre care ar fi fost greșit reținute, din conținutul raportului

de expertiză) iar nu o devoluare a fondului în cadrul unei proceduri, menite să

îndrepte doar inadvertențele de ordin formal.

Or, prin aspectele deduse judecății, pretinzând

instanței să observe care au fost obiectivele raportului de expertiză, să coroboreze

anexele la raport și să tragă concluzii în legătură cu identificarea întregii suprafețe,

cu destinația unei părți din aceasta și cu întinderea terenului rămas în deținerea

unei societăți, recurentele se îndepărtează de noțiunea de eroare materială așa

cum este ea dată de reglementarea art. 281 C. proc. civ.

În

realitate, se tinde la o analiză a fondului raportului juridic

din punct de vedere al întinderii dreptului (suprafața de teren care trebuie să

intre în calculul cotei de 67% a cărei restituire s-a dispus), la obținerea unei

alte evaluări asupra unui mijloc de probă (raportul de expertiză) ceea ce nu se

poate realiza însă, pe calea îndreptării de eroare materială.

Rezultă că, ceea ce se urmărește prin demersul

reclamantelor nu se încadrează, pentru a fi astfel sancționat, pe dispozițiile

art. 281 C. proc. civ. și de aceea, soluția instanței anterioare, de respingere

a cererii formulate în afara condițiilor procedurale, este legală.

Pentru considerentele menționate anterior

este nejustificată și solicitarea de desființare a încheierii cu trimiterea cauzei

spre rejudecare pentru a se suplimenta materialul probator în legătură cu dimensionarea

suprafeței de teren.

Formulând o astfel de solicitare, o dată

în plus, recurentele-reclamante ignoră cadrul procesual pe care l-au determinat

prin cererea de îndreptare eroare materială, a cărei soluționare nu poate presupune

administrare de probe necesare tranșării fondului raporturilor juridice întrucât

prin intermediul acestei proceduri nu se pot regla erori de judecată.

Pentru toate aceste considerente, criticile

deduse judecății au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantele L.C., S.F.C. și P.V. împotriva încheierii de ședință din 14 octombrie

2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6

iulie 2011.