ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5911/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5911/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 25 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă, reclamanții

I.C.E. și I.I. au solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, la plata daunelor morale în cuantum de 150.000 euro, în calitatea lor de

moștenitori ai autorului I.I.N., deținut politic și strămutat cu domiciliul forțat

din județul Mehedinți în județul Dolj, conform hotărârii din 24 octombrie 1995.

Prin sentința civilă nr. 95 din 5 martie 2010

Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata către reclamantul I.I. a sumei

de 3.000 euro, echivalent în RON la data plății și la plata către reclamantul I.C.E.,

a sumei de 1.000 euro echivalent în RON la data plății, precum și la 400 RON cheltuieli

de judecată către ambii reclamanți.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a reținut că I.I.N., autorul reclamanților, a fost strămutat din localitatea

S.C. în Craiova, situație în urma căreia familia reclamanților a întâmpinat greutăți

sub aspectul spațiului de locuit și al cursurilor profesionale, iar apoi a locului

de muncă, reclamanții au avut neplăceri la școala din cauza situației tatălui lor,

fiind amenințați că vor fi dați afară din școală, măsura abuzivă având un efect

negativ asupra vieții personale, familiale și sociale a acestora.

În ceea ce privește reprezentarea

în bani a acestor neplăceri și greutăți întâmpinate de reclamanți, instanța a apreciat

că trebuie avute în vedere vârsta reclamanților și perioada în care aceștia au trăit

în regimul anterior, stabilind sume diferențiate de bani pentru fiecare reclamant.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel cei doi reclamanți, pârâtul și Ministerul Public, Parchetul de

pe lângă Tribunalul Dolj.

Apelul reclamantului I.I.

nu a fost motivat, astfel încât, potrivit prevederilor art. 292 alin. (2) C.

proc. civ., a fost analizat în raport de susținerile făcute de parte în fața primei

instanțe.

Apelul reclamantului I.C.E.

a vizat cuantumul despăgubirilor acordate, susținându-se că suma de bani este prea

mică, nu reprezintă o justă despăgubire față de suferințele provocate de strămutarea

într-o altă localitate și că nu are relevanță faptul că unul dintre reclamanți era

mai mare, impactul negativ al măsurii abuzive fiind același.

Apelul Parchetului de

pe lângă Tribunalul Dolj a vizat faptul că despăgubirile se pot acorda doar în cazul

condamnărilor și sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare,

potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, iar autorul reclamanților a făcut obiectul

unei măsuri administrative cu caracter politic, în sensul art. 3 din Legea nr. 221/2009.

A arătat că motivarea

Tribunalului vizează preponderent suferințele proprii ale moștenitorilor, iar din

interpretarea art. 5 din Legea nr. 221/2009 rezultă că se pot solicita despăgubiri

numai pentru suferințele avute de autor.

Parchetul a susținut că

în cuprinsul sentinței s-au săvârșit erori materiale în ce privește numele părților.

Apelul pârâtului Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a vizat faptul că reclamanții nu au precizat

motivul pentru care împotriva autorului lor s-a luat măsura strămutării, nu au dovedit

ce pregătire profesională avea acesta, în ce mod a fost afectată starea materială

a familiei și sursele de venit, așa încât nu a fost dovedit prejudiciul moral. S-a

făcut referire la declarația martorului audiat în cauză, s-a arătat că de la data

aplicării măsurii până în prezent a trecut o perioadă mare de timp, reclamanții

nefiind beneficiari în mod direct ai despăgubirilor solicitate în numele autorului.

S-a criticat cuantumul

prejudiciului acordat, susținându-se că suma este prea mare, deși nu a fost dovedită,

s-a arătat că nu s-a făcut raportarea la eventualele despăgubiri primite în temeiul

Decretului-Lege nr. 118/1990 și s-au invocat aspecte de practică judiciară.

Prin decizia civilă

nr. 260 din 20 septembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins apelurile pârâților și a admis apelul reclamantului,

în sensul că a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

la plata către reclamanți a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plății,

reprezentând daune morale și 500 RON cheltuieli de judecată în apel în favoarea

reclamantului I.C.E.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a reținut că atât condamnările, cât și măsurile administrative

au avut un caracter politic, sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, vizează

persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar și

care au suferit prejudicii materiale și morale, iar a distinge între cele două categorii,

sub aspectul daunelor materiale și morale, ar însemna negarea rațiunii adoptării

actului normativ și crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele

aflate în situații similare.

Instanța de apel a concluzionat

că sunt îndreptățite la repararea prejudiciului moral și persoanele care au fost

victima unor măsuri administrative cu caracter politic, dacă prejudiciul nu a fost

satisfăcut adecvat prin legea veche, și cum art. 3

lit. e)

din Legea nr. 221/2009

stabilește că printre măsurile administrative cu caracter politic

se

înscrie și dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități

și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate

și pe decizia nr. 200/1951 a M.A.I., iar în cauză, reclamanții au făcut dovada că

autorul lor a fost dislocat într-o altă localitate decât cea de domiciliu, timp

de 4 ani, în perioada 1951-1955, în temeiul art. 5 aceștia pot solicita obligarea

statului la acordarea unor despăgubiri morale.

Instanța

de apel a mai reținut că după

pronunțarea sentinței civile, Legea nr. 221/2009

a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, iar prin art. II din actul normativ modificator

s-a prevăzut că dispozițiile sale se aplică și

proceselor și cererilor

pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă

până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, astfel încât pretențiile

și apărările părților urmează a fi analizate în raport de dispozițiile actuale ale

legii modificate.

Prin

art. I din O.U.G. nr. 62/2010 s-au modificat prevederile art. 5 din lege, în sensul

că s-a recunoscut expres dreptul la daune morale, într-un anumit cuantum, pentru

persoana

care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic sau pentru

moștenitorii acesteia, situație față de care nu se pot reține criticile formulate

de pârât și de parchet privitoare la netemeinicia acțiunii, la imposibilitatea acordării

daunelor morale și la faptul că reclamanții nu au dovedit în ce a constatat prejudiciul

suferit, care a fost modul în care măsura strămutării a afectat pe autor și familia

sa, deoarece dreptul acestora decurge din lege, fiind suficient a se dovedi că autorul

a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, legea prezumând

existența unui prejudiciu.

Cuantumul

despăgubirilor se stabilește pentru toți moștenitorii care au formulat cererea,

iar nu separat, diferențiat în raport de vârsta moștenitorilor sau de orice alt

criteriu.

Dislocarea din localitatea

de domiciliu și mutarea forțată într-o altă localitate, lipsirea de bunurile personale,

obligarea de a trăi în condiții materiale precare și de a munci forțat produce suferințe

pe plan moral, social și profesional, astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea,

dar și libertatea individuală, drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de lege

și are drept consecințe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații

materiale.

Întinderea acestei compensații

se stabilește pe baza unor criterii aflate la îndemâna instanței, cum ar fi durata

măsurii abuzive, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei,

fără a constitui un preț al durerii, ci o reparație a unor prejudicii greu de cuantificat

la nivel material.

Instanța de apel și-a

raportat soluția și la cuantumul stabilit ca indemnizație prin Decretul-Lege nr.

118/1990, apreciind că față de perioada de timp cât tatăl reclamanților a fost strămutat

se impune fi acordate daune morale în cuantum de 5.000 euro sau echivalentul în

RON.

A înlăturat critica Parchetului

privind consemnarea greșită a numelor reclamanților, pe care a apreciat-o că nu

constituie motiv de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței, fiind posibilă îndreptarea

erorilor în condițiile art. 281 C. proc. civ., dacă există interesul părții în acest

sens.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul I.C.E., arătând că instanța de apel a acordat suma

de 5.000 euro cu titlu de despăgubiri morale ambilor moștenitori ai autorului I.N.,

deținut politic și strămutat forțat din județul Mehedinți în județul Dolj, neținând

cont de prejudiciul suferit de fiecare în nume propriu.

Recurentul-reclamant a

mai arătat că, la data promovării recursului se afla pe rolul Curții Constituționale

sesizarea Avocatului Poporului privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009, situație ce trebuie avută în vedere la soluționarea recursului.

Recursul este nefondat

pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009 „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter

politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei

măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane,

soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței

…” obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

prin condamnare ori prin măsura administrativă suferită.

Legiuitorul a instituit

astfel dreptul la măsuri reparatorii atât în favoarea persoanei ce a fost supusă

în mod direct, condamnării penale cu caracter politic sau măsurii abuzive a deportării,

cât și în favoarea soțului supraviețuitor și descendenților până la gradul II inclusiv,

în caz de deces a acesteia, fără a distinge între categoriile de moștenitori astfel

stabilite, singurul criteriu fiind încadrarea solicitanților în clasa de moștenitori

arătată.

Prin cererea introductivă

de instanță înregistrată la data de 25 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Dolj,

reclamanții I.C.E. și I.I. au solicitat, în calitate de moștenitori ai autorului

lor, I.N., acordarea de daune morale în cuantum de 150.000 euro, pentru prejudiciul

suferit de tatăl lor ca urmare a strămutării forțate din localitatea de domiciliu.

Având în vedere că cererea

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 nu a fost formulată în nume propriu,

ci în considerarea calității de moștenitori ai persoanei supusă măsurii abuzive

a strămutării, cuantificarea prejudiciului moral se raportează exclusiv la suferințele

autorului și nu la persoana moștenitorilor, iar sumele de bani acordate cu titlu

de despăgubire se vor raporta la toți moștenitorii care au formulat cerere, și nu

separat, în funcție de vârstă sau alte criterii, astfel încât sub acest aspect critica

recurentului-reclamant nu poate fi primită, hotărârea instanței de apel fiind conformă

legii.

Criteriile de acordare

a daunelor morale în cazul deportării forțate a autorului solicitantului se raportează

la durata măsurii abuzive, consecințele produse asupra persoanei sau familiei, afectarea

libertății individuale prin obligarea de a trăi și munci forțat într-o altă localitate

decât cea de domiciliu, în condiții materiale precare, afectarea drepturilor personale

nepatrimoniale ocrotite de lege, cuantumul eventualelor indemnizații acordate în

temeiul unor alte acte normative de reparație, etc, și nicidecum la persoana moștenitorului.

Susținerea recurentului-reclamant

conform căreia instanța de apel a acordat suma de 5.000 euro „…neținând cont de

prejudiciul suferit de fiecare în nume propriu…” nu poate fi primită, întrucât,

așa cum s-a arătat, aceștia nu au formulat cerere de acordare a daunelor morale

pentru prejudicii proprii, ci în numele și pentru prejudiciile suferite de autorul

lor, așa cum rezultă, dealtfel, din acțiunea înregistrată la instanța de fond.

Nu pot fi primite nici

referirile recurentului-reclamant la declararea ca neconstituționale, prin Decizia

nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a dispozițiilor art. I

pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii

nr. 221/2009.

Potrivit art. 31

alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate

ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul,

după caz, pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept”.

Prin urmare, în situația

în care puterea legiuitoare sau executivul nu își respectă această obligație, sancțiunea

care intervine este încetarea efectelor juridice ale dispoziției constatate ca fiind

neconstituționale, pentru viitor.

În speță însă, Decizia

Curții Constituționale nr. 1354 din 20 octombrie 2010 nu produce nici un efect în

privința situației reclamantului, având în vedere că aceasta a intervenit în cursul

soluționării recursului, în condițiile în care această decizie, prin care au fost

declarate ca neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din O.U.G.

nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, a fost pronunțată

la data de 20 octombrie 2010 și publicată în M. Of. al României la data de 15 noiembrie

2010.

Cum în termenul de 45

de zile autoritățile competente nu au intervenit în scopul compatibilizării prevederilor

arătate cu dispozițiile Constituției, față de efectul ex nunc al deciziilor Curții

Constituționale, care înseamnă aplicarea lor doar pentru viitor, urmează a se reține

că prezumția de constituționalitate a textului de lege atacat este înlăturată numai

odată cu publicarea deciziei Curții Constituționale.

Pentru acest motiv, aplicarea

legii în perioada dintre intrarea ei în vigoare și constatarea neconstituționalității

nu poate fi înlăturată, iar Decizia Curții Constituționale nr. 1354 din 20

octombrie 2010, care a intervenit în timpul soluționării cauzei în recurs, nu se

poate aplica în această etapă procesuală.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul reclamantului I.C.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul I.C.E. împotriva Deciziei nr. 260 din 20 septembrie 2010

a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 iulie 2011.