ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5911/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă, reclamanții I.C.E. și I.I. au solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata daunelor morale în cuantum de 150.000 euro, în calitatea lor de moștenitori ai autorului I.I.N., deținut politic și strămutat cu domiciliul forțat din județul Mehedinți în județul Dolj, conform hotărârii din 24 octombrie 1995. Prin sentința civilă nr. 95 din 5 martie 2010 Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata către reclamantul I.I. a sumei de 3.000 euro, echivalent în RON la data plății și la plata către reclamantul I.C.E., a sumei de 1.000 euro echivalent în RON la data plății, precum și la 400 RON cheltuieli de judecată către ambii reclamanți.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că I.I.N., autorul reclamanților, a fost strămutat din localitatea S.C. în Craiova, situație în urma căreia familia reclamanților a întâmpinat greutăți sub aspectul spațiului de locuit și al cursurilor profesionale, iar apoi a locului de muncă, reclamanții au avut neplăceri la școala din cauza situației tatălui lor, fiind amenințați că vor fi dați afară din școală, măsura abuzivă având un efect negativ asupra vieții personale, familiale și sociale a acestora. În ceea ce privește reprezentarea în bani a acestor neplăceri și greutăți întâmpinate de reclamanți, instanța a apreciat că trebuie avute în vedere vârsta reclamanților și perioada în care aceștia au trăit în regimul anterior, stabilind sume diferențiate de bani pentru fiecare reclamant.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel cei doi reclamanți, pârâtul și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Apelul reclamantului I.I. nu a fost motivat, astfel încât, potrivit prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., a fost analizat în raport de susținerile făcute de parte în fața primei instanțe. Apelul reclamantului I.C.E. a vizat cuantumul despăgubirilor acordate, susținându-se că suma de bani este prea mică, nu reprezintă o justă despăgubire față de suferințele provocate de strămutarea într-o altă localitate și că nu are relevanță faptul că unul dintre reclamanți era mai mare, impactul negativ al măsurii abuzive fiind același.

Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a vizat faptul că despăgubirile se pot acorda doar în cazul condamnărilor și sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare, potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, iar autorul reclamanților a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, în sensul art. 3 din Legea nr. 221/2009. A arătat că motivarea Tribunalului vizează preponderent suferințele proprii ale moștenitorilor, iar din interpretarea art. 5 din Legea nr. 221/2009 rezultă că se pot solicita despăgubiri numai pentru suferințele avute de autor. Parchetul a susținut că în cuprinsul sentinței s-au săvârșit erori materiale în ce privește numele părților.

Apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a vizat faptul că reclamanții nu au precizat motivul pentru care împotriva autorului lor s-a luat măsura strămutării, nu au dovedit ce pregătire profesională avea acesta, în ce mod a fost afectată starea materială a familiei și sursele de venit, așa încât nu a fost dovedit prejudiciul moral. S-a făcut referire la declarația martorului audiat în cauză, s-a arătat că de la data aplicării măsurii până în prezent a trecut o perioadă mare de timp, reclamanții nefiind beneficiari în mod direct ai despăgubirilor solicitate în numele autorului. S-a criticat cuantumul prejudiciului acordat, susținându-se că suma este prea mare, deși nu a fost dovedită, s-a arătat că nu s-a făcut raportarea la eventualele despăgubiri primite în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 și s-au invocat aspecte de practică judiciară.

Prin decizia civilă nr. 260 din 20 septembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelurile pârâților și a admis apelul reclamantului, în sensul că a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata către reclamanți a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând daune morale și 500 RON cheltuieli de judecată în apel în favoarea reclamantului I.C.E.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că atât condamnările, cât și măsurile administrative au avut un caracter politic, sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar și care au suferit prejudicii materiale și morale, iar a distinge între cele două categorii, sub aspectul daunelor materiale și morale, ar însemna negarea rațiunii adoptării actului normativ și crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situații similare.

Instanța de apel a concluzionat că sunt îndreptățite la repararea prejudiciului moral și persoanele care au fost victima unor măsuri administrative cu caracter politic, dacă prejudiciul nu a fost satisfăcut adecvat prin legea veche, și cum art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 stabilește că printre măsurile administrative cu caracter politic se înscrie și dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate și pe decizia nr. 200/1951 a M.A.I., iar în cauză, reclamanții au făcut dovada că autorul lor a fost dislocat într-o altă localitate decât cea de domiciliu, timp de 4 ani, în perioada 1951-1955, în temeiul art. 5 aceștia pot solicita obligarea statului la acordarea unor despăgubiri morale.

Instanța de apel a mai reținut că după pronunțarea sentinței civile, Legea nr. 221/2009 a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, iar prin art. II din actul normativ modificator s-a prevăzut că dispozițiile sale se aplică și proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, astfel încât pretențiile și apărările părților urmează a fi analizate în raport de dispozițiile actuale ale legii modificate. Prin art. I din O.U.G.

nr. 62/2010 s-au modificat prevederile art. 5 din lege, în sensul că s-a recunoscut expres dreptul la daune morale, într-un anumit cuantum, pentru persoana care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic sau pentru moștenitorii acesteia, situație față de care nu se pot reține criticile formulate de pârât și de parchet privitoare la netemeinicia acțiunii, la imposibilitatea acordării daunelor morale și la faptul că reclamanții nu au dovedit în ce a constatat prejudiciul suferit, care a fost modul în care măsura strămutării a afectat pe autor și familia sa, deoarece dreptul acestora decurge din lege, fiind suficient a se dovedi că autorul a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, legea prezumând existența unui prejudiciu.

Cuantumul despăgubirilor se stabilește pentru toți moștenitorii care au formulat cererea, iar nu separat, diferențiat în raport de vârsta moștenitorilor sau de orice alt criteriu. Dislocarea din localitatea de domiciliu și mutarea forțată într-o altă localitate, lipsirea de bunurile personale, obligarea de a trăi în condiții materiale precare și de a munci forțat produce suferințe pe plan moral, social și profesional, astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, dar și libertatea individuală, drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de lege și are drept consecințe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale. Întinderea acestei compensații se stabilește pe baza unor criterii aflate la îndemâna instanței, cum ar fi durata măsurii abuzive, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei, fără a constitui un preț al durerii, ci o reparație a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material.

Instanța de apel și-a raportat soluția și la cuantumul stabilit ca indemnizație prin Decretul-Lege nr. 118/1990, apreciind că față de perioada de timp cât tatăl reclamanților a fost strămutat se impune fi acordate daune morale în cuantum de 5.000 euro sau echivalentul în RON. A înlăturat critica Parchetului privind consemnarea greșită a numelor reclamanților, pe care a apreciat-o că nu constituie motiv de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței, fiind posibilă îndreptarea erorilor în condițiile art. 281 C. proc. civ., dacă există interesul părții în acest sens. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.C.E., arătând că instanța de apel a acordat suma de 5.000 euro cu titlu de despăgubiri morale ambilor moștenitori ai autorului I.N., deținut politic și strămutat forțat din județul Mehedinți în județul Dolj, neținând cont de prejudiciul suferit de fiecare în nume propriu.

Recurentul-reclamant a mai arătat că, la data promovării recursului se afla pe rolul Curții Constituționale sesizarea Avocatului Poporului privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, situație ce trebuie avută în vedere la soluționarea recursului. Recursul este nefondat pentru următoarele argumente: Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței …” obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ori prin măsura administrativă suferită.

Legiuitorul a instituit astfel dreptul la măsuri reparatorii atât în favoarea persoanei ce a fost supusă în mod direct, condamnării penale cu caracter politic sau măsurii abuzive a deportării, cât și în favoarea soțului supraviețuitor și descendenților până la gradul II inclusiv, în caz de deces a acesteia, fără a distinge între categoriile de moștenitori astfel stabilite, singurul criteriu fiind încadrarea solicitanților în clasa de moștenitori arătată. Prin cererea introductivă de instanță înregistrată la data de 25 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanții I.C.E. și I.I. au solicitat, în calitate de moștenitori ai autorului lor, I.N., acordarea de daune morale în cuantum de 150.000 euro, pentru prejudiciul suferit de tatăl lor ca urmare a strămutării forțate din localitatea de domiciliu.

Având în vedere că cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 nu a fost formulată în nume propriu, ci în considerarea calității de moștenitori ai persoanei supusă măsurii abuzive a strămutării, cuantificarea prejudiciului moral se raportează exclusiv la suferințele autorului și nu la persoana moștenitorilor, iar sumele de bani acordate cu titlu de despăgubire se vor raporta la toți moștenitorii care au formulat cerere, și nu separat, în funcție de vârstă sau alte criterii, astfel încât sub acest aspect critica recurentului-reclamant nu poate fi primită, hotărârea instanței de apel fiind conformă legii.

Criteriile de acordare a daunelor morale în cazul deportării forțate a autorului solicitantului se raportează la durata măsurii abuzive, consecințele produse asupra persoanei sau familiei, afectarea libertății individuale prin obligarea de a trăi și munci forțat într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în condiții materiale precare, afectarea drepturilor personale nepatrimoniale ocrotite de lege, cuantumul eventualelor indemnizații acordate în temeiul unor alte acte normative de reparație, etc, și nicidecum la persoana moștenitorului.

Susținerea recurentului-reclamant conform căreia instanța de apel a acordat suma de 5.000 euro „…neținând cont de prejudiciul suferit de fiecare în nume propriu…” nu poate fi primită, întrucât, așa cum s-a arătat, aceștia nu au formulat cerere de acordare a daunelor morale pentru prejudicii proprii, ci în numele și pentru prejudiciile suferite de autorul lor, așa cum rezultă, dealtfel, din acțiunea înregistrată la instanța de fond. Nu pot fi primite nici referirile recurentului-reclamant la declararea ca neconstituționale, prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009.

Potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”. Prin urmare, în situația în care puterea legiuitoare sau executivul nu își respectă această obligație, sancțiunea care intervine este încetarea efectelor juridice ale dispoziției constatate ca fiind neconstituționale, pentru viitor.

În speță însă, Decizia Curții Constituționale nr. 1354 din 20 octombrie 2010 nu produce nici un efect în privința situației reclamantului, având în vedere că aceasta a intervenit în cursul soluționării recursului, în condițiile în care această decizie, prin care au fost declarate ca neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, a fost pronunțată la data de 20 octombrie 2010 și publicată în M. Of. al României la data de 15 noiembrie 2010. Cum în termenul de 45 de zile autoritățile competente nu au intervenit în scopul compatibilizării prevederilor arătate cu dispozițiile Constituției, față de efectul ex nunc al deciziilor Curții Constituționale, care înseamnă aplicarea lor doar pentru viitor, urmează a se reține că prezumția de constituționalitate a textului de lege atacat este înlăturată numai odată cu publicarea deciziei Curții Constituționale.

Pentru acest motiv, aplicarea legii în perioada dintre intrarea ei în vigoare și constatarea neconstituționalității nu poate fi înlăturată, iar Decizia Curții Constituționale nr. 1354 din 20 octombrie 2010, care a intervenit în timpul soluționării cauzei în recurs, nu se poate aplica în această etapă procesuală. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantului I.C.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.C.E. împotriva Deciziei nr. 260 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iulie 2011.