ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2620/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

13 august 2012 pronunțată în dosarul nr. 244/116/2012 (2407/2012), Curtea de

Apel București, secția I penală, printre altele, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1), (3) C. proc. pen. a menținut

arestarea preventivă a inculpatului Z.C.

A respins ca

neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut următoarele:

Temeiurile de fapt și

de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au

schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.

S-a mai reținut că

există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. din care rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea

penală astfel cum a fost descrisă în hotărârea apelată reținută în sarcina

acestuia.

Totodată, Curtea a

reținut că și la acest moment sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse

de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Împotriva acestei

încheieri în termen legal a declarat recurs inculpatul Z.C.

Analizând legalitatea

și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât

și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub toate

celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este

fondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 101 din

21 iunie 2012, Tribunalul Călărași – secția penală, în baza art. 13 alin. (1)

din Legea nr. 678/2001 a condamnat pe inculpatul Z.C., la 5 ani și 6 luni

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

teza a II-a și lit. b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a

hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 350 alin.

(1) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului Z.C. și, în baza art.

88 C. pen. a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la

9 decembrie 2011, la zi.

A luat act că partea

vătămată A.Ș.C. nu are pretenții civile în cauză.

În baza art. 19 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001 a dispus confiscarea specială în folosul statului a

sumei de 200 lei de la inculpatul Z.C.

A obligat inculpatul,

în baza art. 191 C. proc. pen. la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare

către stat (suma incluzând onorariile apărătorilor din oficiu în faza de

judecată - fond și recurs pe prevenție - și cheltuieli judiciare în recurs.

În fapt s-a reținut

că în perioada 2010-2011 inculpatul a recrutat-o și cazat-o pe partea vătămată

minoră A.Ș.C. în scopul exploatării sexuale a acesteia.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel inculpatul Z.C., cauza aflându-se în prezent pe rolul

Curții de Apel București – secția I penală înregistrată sub nr. 244/116/2012.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

C.

proc. pen.

Conform dispozițiilor

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța

dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Procedând la

verificarea legalității măsurii arestării preventive se constată că în mod

corect Curtea de Apel București – secția I penală a apreciat ca legală și

temeinică măsura arestării preventive a inculpatului Z.C. reținând în esență că

în cauză subzistă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive prevăzută de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f)

C. proc. pen.

În ceea ce privește

condiția prev. de art. 143 C. proc. pen. se constată că la dosar există probe

temeinice în sensul art. 68

1

C. proc. pen. din care rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta prevăzută de legea penală,

ce constituie obiect al cercetării.

Și condițiile

cumulative prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite cumulativ în

cauză, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care

este judecat este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În analiza celei de-a

doua condiții se are în vedere modalitatea și împrejurările concrete de

săvârșire a faptei presupus a fi fost comise de inculpat, gravitatea acesteia,

sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în

rândul societății civile având în vedere și amploarea acestui fenomen

infracțional, aspecte care denotă periculozitate și impun și justifică în

continuare o reacție fermă din partea autorităților statului, lăsarea

inculpatului în libertate prezentând un pericol social concret pentru ordinea

publică.

Infracțiunea de

trafic de minori aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori

ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei și chiar a sănătății

acesteia, reprezentând totodată una dintre cele mai grave forme ale criminalității

organizate cu impact social deosebit iar lăsarea inculpatului în stare de

libertate ar echivala cu încurajarea tacită a sa și a altora la săvârșirea unor

fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a

justiției și, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății

ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorului impresia că poate

persista în sfidarea legii.

Faptul că în cauză a

intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă face necesară în

continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfășurare a

procesului penal, menținerea stării de arest fiind justificată prin prisma art.

5 paragraful 1 lit. a) C.E.D.O.

Față de

considerentele arătate apreciind că soluția de menținere a arestării preventive

dispusă față de inculpat, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I

penală este legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul Z.C. împotriva încheierii din 13 august 2012 a Curții de Apel

București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 244/116/2012 (2407/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 august

2012.