ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6218/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6218/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la data de 20 aprilie 2011 pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. 7902/280/2011, petenta SC S.S.S. SRL a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat la data de 08 aprilie 2011. Prin sentința civilă nr. 11489 din 29 noiembrie 2011, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței teritoriale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Pentru a hotărî astfel, instanța inițial învestită a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G.
nr. 2/2001, plângerea se soluționează de judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția și, cum societatea angajatoare are sediul în București, sector 1, acesta fiind de fapt locul săvârșirii contravenției, care este distinct de locul constatării faptei contravenționale, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sectorului 1 București. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat sentința civilă nr. 10433 din 05 iunie 2012, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Judecătoria Pitești și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție contestat în cauză, s-a constatat că locul săvârșirii contravențiilor reținute în sarcina petentei a fost la obiectivele din județul Argeș ale petentei, aflate în raza teritorială a Judecătoriei Pitești. Astfel, s-a reținut că locul săvârșirii contravențiilor nu este sediul societății petente, întrucât nu contează pentru determinarea competenței locul unde nu s-au încheiat contractele de muncă, ci locul unde munca a fost prestată fără a se încheia contract de muncă și fără a se respecta prevederile legale incidente în materie. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc.
civ., Înalta Curte reține următoarele: În prezenta cauză, prin plângerea contravențională formulată de petentă s-a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat la data de 08 aprilie 2011. Potrivit mențiunilor cuprinse în procesul-verbal contestat, cele 3 fapte contravenționale, constând în primirea la muncă a 8 persoane fără contract individual de muncă și încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte și munca suplimentară, au fost săvârșite la obiectivele din județul Argeș ale societății petente. În raport de această împrejurare și de dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, se constată că, în cauză, competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale revine Judecătoriei Pitești.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., instanța competentă teritorial să judece pricina este Judecătoria Pitești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.