ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4205/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4205/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 81/P/2010 din 9

septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea s-a respins ca nefondată plângerea

formulată de petiționarul L.A.F. împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea din 16 februarie 2010 și 24 martie 2010.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea

înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea la 6 noiembrie

2009, petentul L.A.F. a solicitat cercetarea făptuitorilor G.V.G.,

prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și P.M.L., pentru

săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de denunțare calomnioasă

prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 259 C. pen., iar

pentru G.V.G. și săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanei și tentativă la favorizarea infractorului (art. 246 C.

pen. raportat la art. 248

1

C. pen. și art. 20 - art. 264 C. pen.).

În motivarea plângerii sale petentul arată că,

profitând de calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Bihor, făptuitorul G.V.G. s-a deplasat, în ziua de 26 octombrie

2009, împreună cu făptuitorul P.M.L., la Penitenciarul Oradea. Făptuitorul G. a

solicitat să i se pună la dispoziție deținutul G.l. zis „B.S.", persoană

față de care s-a dispus de către D.N.A.S.T. Oradea, la începutul acestui an,

trimiterea în judecată în stare de arest preventiv pentru pretinsa săvârșire a

unor infracțiuni cu caracter economic în perioada anilor 2003 - 2004. Față de

acest demers, în care făptuitorul G. s-a folosit de calitatea lui oficială de

prim-procuror, lucrătorii penitenciarului Oradea s-au conformat cererii sale,

permițându-le ambilor făptuitori să aibă o discuție cu deținutul G.l., fără să

se mai preocupe însă și de existența sau inexistența unei justificări oficiale

pentru prezența infractorului P. într-o asemenea locație cu regim special și

nici dacă i-a fost autorizată acestuia contactarea unei persoane aflate în

regim de detenție, acorduri „prezumate" însă de împrejurarea că-l însoțea

pe procurorul G. De menționat, însă că angajații Penitenciarului Oradea și-au

îndeplinit sarcina de serviciu de a înregistra prezența ambilor făptuitori în

evidențele penitenciarului precum și scoaterea deținutului G. din secție.

În cursul discuției,

purtată timp de circa o oră în incinta Penitenciarului Oradea, făptuitorii au

încercat să-l convingă pe deținutul G.l. să-l denunțe, sugerându-i să dea

declarație scrisă împotriva sa din care să rezultă că i-ar fi pretins și i-ar

fi dat bani și alte foloase materiale.

Petentul precizează

că l-a cunoscut pe G.l. abia în cursul anului 2006 în perioada în care - fiind

suspendat din magistratură, colabora cu contract civil de cesiune a drepturilor

de autor, la săptămânalul G.O. G. a fost trimis la el de către conducerea

publicației pentru a documenta o anchetă jurnalistică despre modul în care

poliția și parchetele din Bihor desfășurau tendențios și abuziv cercetările

penale în dosarele ce aveau ca obiect infracțiuni legate de comercializarea

nelegală a combustibililor. G. îi cunoștea foarte bine pe mulți dintre cei care

au fost implicați în aceste activități frauduloase, inclusiv pe funcționarii,

polițiștii și magistrații care îi favorizau.

Petentul arată că a

aflat despre acest demers abuziv al unui procuror ajutat de un infractor din

relatările unor angajați ai Penitenciarului Oradea, oripilați de mizeria în

care se complace un magistrat cu pretenții de șef peste un județ și i-a rugat

să nu se adreseze presei ci să urmeze calea unei sesizări oficiale către

organele competente să cerceteze astfel de fapte. Întrucât această deplasare și

întâlnire sunt consemnate în registrele penitenciarului, este foarte la

îndemână probarea lor în momentul în care se va declanșa urmărirea penală în

cauză, pentru a se lua măsurile legale corespunzătoare în vederea curmării unor

astfel de practici, la care G. s-a dedat și cu alte ocazii.

Prin Rezoluția din 16

februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori.

În motivarea rezoluției

sale Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea arată că, s-a solicitat

Penitenciarului Oradea la data de 11 noiembrie 2009 să se comunice dacă în data

de 26 octombrie 2009 prim-procurorul G.V.G. este înregistrat că a intrat în

penitenciar împreună cu numitul P.M.L. și în ce scop. De asemenea, s-a

solicitat să se comunice dacă la data sus-menționată ori în altă zi

prim-procurorului G. i-a fost prezentat arestatul preventiv G.l.

La data de 18

noiembrie 2009, Penitenciarul Oradea a comunicat faptul că la data de 26

octombrie 2009, prim-procurorul G.V.G. nu a intrat în penitenciar și că de la

încarcerarea în Penitenciarul Oradea, la data de 11 iunie 2009 și până la data

comunicării deținutul G.l. nu a fost audiat de către prim-procurorul G.V.G.

La data de 22

decembrie 2009, petentul L. a depus o precizare la plângerea penală arătând că

deținutul G.l. a fost dus în locul numit „filtru" pentru a se întâlni cu

prim-procurorul G. și numitul P. în data de 29 octombrie 2009, mențiuni făcute

în registrul secției de către agentul S.F., iar deținutul a fost însoțit de

către agentul A.M.

La data de 4

februarie 2010 a fost audiat numitul A.M.A., care a arătat că în toamna anului

trecut, la dispoziția dispeceratului, I-a însoțit pe deținutul G. în camera de

„filtru nr. 1" și a rămas în spatele ușii de sticlă și nu a auzit ce se

vorbea. Nu-și amintește cine a avut întrevederea cu deținutul, dar crede că era

o femeie. A arătat că nu-și amintește detalii, dar că atâta timp cât el I-a

însoțit pe deținut la camera respectivă de filtru, el este cel care a semnat în

registru și a scris unde însoțește deținutul, aceasta fiind regula internă în

penitenciar, cel care preia deținutul, face mențiunea corespunzătoare.

În raport de această

declarație, nu s-a mai impus audierea agentului S.F., dar la data de 4

februarie 2010, s-a solicitat Penitenciarului Oradea să se comunice dacă în

data de 29 octombrie 2009 deținutul G. a fost însoțit în camera „filtru nr.

1" pentru a avea vorbitor și cine sunt persoanele care au avut întrevederea

cu deținutul, la data și locul menționate.

Penitenciarul Oradea

a comunicat faptul că la data de 29 octombrie 2009 deținutul G. a avut o

întrevedere cu membrii personalului aparținând Biroului pentru prevenirea

criminalității în mediul penitenciar, angajați ai Penitenciarului Oradea.

În raport de aceste

comunicări primite de la penitenciar nu s-a mai impus audierea deținutului G.,

atâta timp cât întrevederea indicată în plângere nu a existat.

A reieșit astfel că

faptele pentru care s-a depus plângerea penală nu există în materialitatea lor.

Împotriva acestei

rezoluții, în termenul prevăzut de lege a formulat petentul o plângere adresată

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Prin Rezoluția din 24

martie 2010 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea

a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului L.A.F.

Împotriva acestor

rezoluții, în termenul prevăzut de lege, petentul L.A.F. a formulat plângere

adresată Curții de Apel Oradea solicitând admiterea acesteia și desființarea

rezoluțiilor atacate ca fiind nelegale și netemeinice și a se trimite cauza

procurorului pentru reluarea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de

făptuitorii G.V.G. și P.M.L., urmând să se administreze în cauză o probațiune

completă și într-un termen rezonabil pentru tragerea lor la răspundere penală.

Din actele și

lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

În ședința publică

din 9 septembrie 2010, instanța a solicitat petentului să depună la dosar

înscrisuri noi dacă le deține.

A fost depusă o

scrisoare în copie xerox și un „bon de primire" eliberat de Penitenciarul

Oradea, pe numele deținutului G.l.

Deși petentul a

afirmat în aceeași ședință publică că se află în posesia altor înscrisuri ce

pot dovedi susținerile sale, nu a înțeles să se folosească de ele și nu Ie-a

depus la dosarul cauzei.

Așa fiind, instanța,

în conformitate cu dispozițiile art. 278

13

alin. (7) C. proc. pen.,

a verificat rezoluțiile parchetului, pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei și a înscrisurilor noi prezentate de către petent, iar în

conformitate cu dispozițiile art. 278

13

alin. (8) C. proc. pen., a

respins, ca nefondată, plângerea menținând întrutotul rezoluțiile atacate.

Parchetul a depus

toate diligențele necesare soluționării plângerii, a solicitat adrese de la

Penitenciarul Oradea, a audiat martori când a considerat că se impune, pentru a

verifica toate susținerile petentului din plângerea sa.

Nici înscrisurile noi

depuse în instanță nu au menirea de a aduce clarificări susținerilor

petentului.

Actele premergătoare

la care s-a făcut referire au fost efectuate de către parchet cu respectarea

dispozițiilor legale și din întreg acest material probator rezultă cu claritate

că rezoluțiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea sunt legale și

temeinice.

Împotriva Sentinței

penale nr. 81/P/2010 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, în termen

legal, a declarat recurs petiționarul L.A.F., solicitând casarea acesteia,

desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea

începerii urmăririi penale față de intimați.

În motivarea

recursului se arată de către petiționar că organele de urmărire penală au

verificat superficial și punctual plângerea sa, nu s-au cercetat toate

aspectele reclamate, nu s-au solicitat relații de la Penitenciarul Oradea

pentru a se comunica în ce context și pentru ce motiv i s-a permis intimatului

P.M. să ia legătura cu deținutul G.l., nu a fost audiat acesta, precum și

avocații M.M. și Ș.P., nu s-au lămurit contradicțiile între declarațiile

agentului de pază A.M. și răspunsul Penitenciarului Oradea, nu au fost

identificați și audiați alți deținuți cu care G. a fost coleg de celulă și

cunosc despre cele reclamate, depunând în acest sens o declarație notarială a

numitului S.T.F.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele conform dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este

nefondat pentru considerentele ce urmează:

La data de 6

noiembrie 2009 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

plângerea penală formulată de persoana vătămată L.A.F. împotriva făptuitorilor

G.V.G. - prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și P.M.L.,

solicitând tragerea la răspundere penală a acestora sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 259 C. pen. și-n

plus numai față de făptuitorul G. - a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C.

pen. raportat la art. 248

1

C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art.

264 C. pen.

În fapt, persoana vătămată a arătat că la data de 26

octombrie 2009, cei doi făptuitori s-au deplasat la Penitenciarul Oradea, unde

făptuitorul G. a solicitat să i se pună la dispoziție deținutul G.l., persoană

față de care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv

pentru infracțiuni cu caracter economic.

În cursul discuției

purtată timp de o oră în incinta penitenciarului, făptuitorii au încercat să îl

convingă pe deținutul G.l. să îl denunțe, sugerându-i să dea o declarație

scrisă împotriva sa din care să rezulte că i-ar fi pretins și că i-ar fi dat

bani și alte foloase materiale.

Ulterior, la 22

decembrie 2009, persoana vătămată revine cu o precizare și arată că deținutul

G.l. a fost dus pentru a se întâlni cu făptuitorii la data de 29 octombrie 2009

între orele 9,25 - 11,30.

În raport cu actele

premergătoare efectuate în cauză în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de intimați întrucât faptele reclamate nu există, fiind incidente

dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că rezoluția atacată este

temeinică și legală.

Așa cum rezultă din

adresa nr. A2/37508 din 13 noiembrie 2009 a Penitenciarului Oradea la data de

26 octombrie 2009 intimatul G.G. nu a intrat în Penitenciarul Oradea, la data

de 29 octombrie 2009 acesta a avut o întrevedere cu membrii personalului

aparținând Biroului pentru prevenirea criminalității în mediul penitenciar,

angajați ai Penitenciarului Oradea, fapt comunicat la 8 februarie 2010 de

penitenciar.

Numitul A.M.A. -

agent în cadrul Penitenciarului Oradea a arătat că în toamna anului 2009, din

dispoziția dispeceratului, l-a însoțit pe deținutul G.l. în camera de „filtru

nr. 1". Agentul a rămas în spatele ușii de sticlă, nu a auzit ce se

vorbea, nu își amintește cu cine a avut întrevederea deținutul, dar crede că

era o femeie.

Din declarația

numitului S.T.F., depusă de către petiționar cu prilejul soluționării

recursului, reiese că acesta a fost coleg de celulă cu G.l. în arestul I.P.J.

Bihor în perioada 13 mai 2009 - 11 iunie 2009, deci anterior datei când se

reclamă presupusele fapte, iar susținerile acestuia în sensul că a aflat de la

G.l. că intimații l-au vizitat la penitenciar și au făcut presiuni asupra lui

pentru a face declarații împotriva recurentului nu se coroborează cu aspectele

rezultate din cele două adrese ale Penitenciarului Oradea și cu declarația

agentului A.M.A.

Față de

considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționar.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul L.A.F. împotriva Sentinței penale nr. 81/P din 9 septembrie 2010 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 noiembrie 2010.