ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4277/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2935 din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul I.M. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Din probele administrate în cauză, se apreciază că informațiile din notele depuse la dosarul cauzei de către reclamant nu sunt de natură să îndeplinească cerințele legii referitoare la scopul comunicării acestor date, respectiv denunțarea activităților sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist, sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, s-a reținut de către instanță că în mod evident din niciunul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese că informațiile furnizate de pârât au periclitat în vreun mod integritatea fizică sau psihică a persoanelor, despre care acesta a menționat în notele oferite, mai mult aceste relatări făcându-se cu știința și acceptul acelor persoane care, la rândul lor, dădeau note informative aceluiași organ de securitate despre împrejurări care oricum erau de notorietate, întrucât toți deținuții erau opozanți ai regimului comunist, fiind condamnați politic. Instanța de fond a mai reținut faptul că, fiind condamnat politic, pârâtului i se pot aplica dispozițiile art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G.

nr. 24/2008, potrivit cu care „persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procese-verbale de interogatorii sau de confruntare date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere sau arest, pentru motivele politice privind cauze pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității”. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., precum și cele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ. Susține, în esență, prin motivele de recurs formulate, următoarele: - în mod eronat instanța de fond a reținut că pârâtului i se pot aplica dispozițiile art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G.

nr. 24/2008. Textul de lege este de strictă interpretare și el se referă la îndeplinirea unor condiții cumulative: 1. informațiile să fie furnizate de către o persoană aflată sub anchetă și 2. informațiile furnizate să nu se refere decât la „cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată” persoana verificată, iar nu la situații similare. Or, informațiile furnizate de intimatul-pârât erau date în condițiile în care acesta era condamnat definitiv și avea misiunea din partea Securității de a urmări discuțiile dintre colegii din celulă, acestea fiind străine de împrejurările care au condus la condamnarea sa. - contrar celor reținute în considerentele hotărârii primei instanțe, informațiile despre anumite persoane (colegi de celulă) se refereau la atitudini potrivnice regimului comunist și deci vizau producerea unor consecințe, neplăcute pentru cei la care s-au referit, intimatul-pârât conștientizând posibilele urmări ale delațiunilor.

- instanța de fond nu a analizat activitatea intimatului-pârât în raport de definiția legală dată de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 referitor la persoana „colaborator al Securității”, citând în hotărâre doar notele informative olografe provenite de la pârât, nu și pe cele dactilografiate, deși acesta nici măcar nu a încercat să le înlăture. Ambele modalități de evidențiere a informațiilor furnizate Securității se bucură de același tratament, având o valoare probantă în mod independent. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul de a se admite acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată și de a se constata calitatea de colaborator al Securității în privința intimatului-pârât.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Recursul este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securității este acea persoană care „a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile, potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar”. Incontestabil, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, intimatul-pârât I.M.

a fost recrutat de organele Securității în timp ce se afla în executarea unei pedepse de 6 ani și 8 luni în Penitenciarul Aiud, fiind condamnat politic pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmiterea de secrete, prin sentința civilă nr. 75/1981 a Tribunalului Militar Teritorial București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 86/1981, concomitent acesta având și calitatea de urmărit, fiind titular al dosarului informativ cu nr. 1393. Recrutarea acestuia s-a făcut de către „Direcția a IV-a Penitenciarul Aiud - Contrainformații pentru supravegherea informativă a deținuților condamnați pentru infracțiuni contra securității statului”, atât intimatul-pârât, cât și ceilalți colegi de detenție fiind practic obligați să dea Securității informații cu privire la activitatea din penitenciar.

Practic, statutul său de deținut politic l-a determinat să accepte propunerea ce i s-a făcut, aceea de a oferi informații cu privire la colegii săi de detenție, aceeași propunere făcându-li-se și colegilor, prin această modalitate realizându-se de fapt supravegherea deținuților în ceea ce privește comportamentul și manifestările ostile pe care le-ar fi avut în continuare la adresa regimului totalitar. Astfel, cum susține recurentul-reclamant, textul de lege – art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, instituie într-adevăr două condiții pentru ca o persoană să nu fie considerată colaborator al Securității, însă contrar susținerilor acestuia, textul nu este de strictă interpretare.

Instanța de fond a considerat în mod just că intimatului-pârât nu i se poate atribui calitatea de colaborator al Securității, de vreme ce acesta a fost constrâns să accepte calitatea de informator, determinat de faptul că era condamnat pentru infracțiuni politice, el însuși alături de ceilalți colegi de penitenciar fiind supus unor tratamente inumane, pe toată durata detenției politice familia sa fiind persecutată, amenințată și supusă unui tratament discriminatoriu. Ba mai mult se poate aprecia că informațiile furnizate aveau o anumită legătură cu cauza pentru care a fost condamnat, el însuși fiind condamnat politic, ca opozant al regimului comunist. Pe de altă parte, astfel cum în mod corect, reține și instanța de fond, la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte că prin acțiunile întreprinse de el, intimatul-pârât ar fi adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. Martorii audiați la fond au precizat că se cunoștea faptul că toți deținuții erau chemați periodic și erau obligați să declare tot ce se discuta în celulă de către ceilalți colegi, fapt pentru care cu toții au hotărât să relateze aspecte lipsite de importanță și pentru care nu erau recompensați, singura mulțumire fiind aceea că sperau ca familiile lor să beneficieze de protecție. Chiar recurentul-reclamant în cuprinsul acțiunii formulate menționează că nu cade în sarcina sa probarea încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, pentru că textul de lege lasă a se înțelege doar constatarea calității de colaborator al Securității în sarcina persoanei care, prin informațiile furnizate, face posibilă suprimarea sau îngrădirea acestor drepturi.

În plus, astfel cum susține intimatul-pârât, aspectele pe care a fost constrâns să le transmită organelor fostei Securități nu puteau fi de natură a încălca drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului, de vreme ce ele erau aduse la cunoștința persoanelor a căror vătămare se invocă în speță, ba mai mult, toate aspectele relatate erau discutate în prealabil cu acestea. Cât privește critica recurentului-reclamant referitoare la neluarea în calcul de către instanța de fond a modalității de evidențiere a informărilor furnizate Securității prin relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității și aceasta este neîntemeiată. În considerentele sentinței atacate s-a reținut că la dosar s-au depus doar două note informative olografe semnate cu numele conspirativ C.F., restul notelor informative fiind dactilografiate și nesemnate, purtând doar mențiunea că sunt primite de la sursa C.F.

și mențiunile efectuate de ofițerii responsabili cu supravegherea. Prin modul în care au fost întocmite (dactilografiate și nesemnate) în mod corect instanța a considerat că nu au o valoare probantă, astfel cum pretinde recurenta-reclamantă. Pentru considerentele expuse se constată că instanța de fond a dat o interpretare corectă textului de lege – art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informațiile furnizate de pârât nefiind urmate de periclitarea în vreun mod a integrității fizice sau psihice a persoanelor despre care a dat note informative și nici nu au fost de natură a încălca drepturile și libertățile fundamentale ale acestora, apreciindu-se în mod corect și faptul că fiind condamnat politic, intimatului-pârât i se pot aplica dispozițiile art. 2 lit. b) teza a II-a din ordonanță.

Sentința instanței de fond fiind legală și temeinică, urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamant să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 2935 din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.