ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7427/2008

Asupra

recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată la 19 noiembrie 2004, astfel

cum a fost precizată reclamanta G.F. a solicitat anularea dispozițiilor nr. 7,

8 și 9 din 21 decembrie 2006 emise de Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale România SA, în reprezentarea expropriatorului, Statul Român

și obligarea expropriatorului la plata sumei de 43.250 dolari S.U.A., cu titlu

de despăgubire.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că

i-au fost expropriate 3 parcele de teren, în suprafață totală de 1731 mp, în

scopul realizării lucrărilor de construcție a șoselei „Varianta ocolitoare a

municipiului Pitești, contra unei despăgubiri în sumă de 10.801 dolari U.S.A.,

sumă pe care o consideră derizorie.

Prin sentința civilă nr. 239/2 noiembrie 2006,

după un prim ciclu procesual, Tribunalul Argeș a admis cererea și a obligat pe

pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA să plătească reclamantei suma de

41.973 Euro, echivalentul în lei la data plății, cu titlul de despăgubiri și

750 RON, cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței tribunalul a reținut că

prejudiciul cauzat reclamantei prin exproprierea suprafeței de 1731 mp este în

sumă de 40.309 Euro (23,3 Euro/mp) iar valoarea daunelor în sumă de 1664 Euro,

astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut și

că reclamanta a formulat contestație în termenul legal, caz în care nu poate fi

primită excepția tardivității invocată de pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 81VA din 24 martie

2008, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de reclamantă și a

schimbat, în parte, sentința în sensul că a obligat pe pârât să plătească

reclamantei suma de 88.800 Euro, contravaloarea terenului expropriat și 2587

Euro, contravaloarea prejudiciului cauzat prin expropriere.

Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de pârâtul Statul Român.

În motivarea deciziei, instanța a reținut că de

la momentul efectuării raportului de evaluare în primă instanță, lucrare

efectuată cu încălcarea art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, a trecut o

perioadă mare de timp fapt care impune efectuarea unei noi expertize în apel,

sens în care au fost desemnați experții D.V., expert desemnat de instanță,

M.L., expert desemnat de reclamantă și, respectiv, expertul D.I. desemnat de

pârât.

Instanța a constat că potrivit concluziilor

exprimate de primii doi experți valoarea terenului expropriat este de 51,30

Euro/mp, în timp ce potrivit părerii expertului D.I.

de 35 Euro/mp, diferență fiind rezultatul faptului că primii doi

experți au avut în vedere valoarea de bază a terenului, poziționarea acestuia

față de utilități, coeficienții referitori la aspectul urbanistic, poluare,

etc. sau coeficienții de zonă, folosind metoda comparației prin bonitate

conform H.C.G.M.B. nr. 218/1997 și a recomandării C.E.T. din B.C.E. nr. 43/1998,

în timp ce expertul D.I.

a aplicat la

valoarea stabilită prin primul raport de expertiză un coeficient de zonă de

1,5, justificat de construirea în zonă a unui Euro mall și în raport de

tendința de creștere a prețurilor terenurilor.

Ca atare, instanța a admis apelul declarat de

reclamantă și a stabilit că valoarea terenului expropriat se impune a fi

stabilită în raport de concluziile exprimate, în comun, de primii doi experți.

Totodată, instanța a reținut că se impune

obligarea pârâtului și la valoarea daunelor produse contestatoarei, astfel cum

acestea au fost evaluate prin același raport, anume la suma de 2587 Euro, cu

mențiunea că pentru poluarea fonică, cei trei experți au aplicat același

coeficient.

Referitor la apelul pârâtului, instanța a reținut

că atâta timp cât reclamanta a înregistrat contestația la data de 19 noiembrie

2004, anterior emiterii hotărârilor nr. 7, 8 și 9 din 21 decembrie 2004, nu

poate fi primită excepția tardivității iar, referitor la critica privind

cuantumul despăgubirii stabilit de prima instanță, apreciat a fi exagerat de

mare, pentru considerentele mai sus arătate, că nu poate fi primită.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâtul, invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Î

n motivarea recursului pârâtul invocă

încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, susținând că cei 3

experți trebuiau să lucreze în comisie și să întocmească un singur raport

tehnic de evaluare.

Totodată, pârâtul susține că atâta timp cât

raportul de expertiză nu i-a fost comunicat, nu putea formula obiecțiuni, cu

mențiunea că prețul

pe metru pătrat

stabilit prin expertiză este vădit disproporționat față de valoarea de piață.

Pârâtul critică hotărârea și sub aspectul reținerii unui prejudiciu care ar fi

fost cauzat persoanei expropriate cu mențiunea că, eronat, s-a aplicat și un

coeficient de poluare fonică.

Se invocă și faptul că instanța ar fi

acordat mai mult decât s-a cerut, recurentul rezumându-se să-și argumenteze

această critică doar prin enunțarea dispoziției art. 27 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, precum și prematuritatea cererii deduse judecății, motivat de faptul

că reclamanta a formulat contestație mai înainte de a se fi emis dispoziția de

despăgubire.

Totodată, pârâtul susține fără a argumenta că

nu a fost în culpă procesuală, caz în care, în mod eronat, a fost obligat la

plata cheltuielilor de judecată, precum și faptul că se impunea reducerea

cuantumului acestora de către instanțele de fond.

Analizând criticile care se circumscriu

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Expertiza este un mijloc de probă a cărui

particularitate rezidă în caracterul tehnic al constatărilor făcute de expert.

Acest mijloc de probă de administrează

în condițiile prevăzute de art. 201 și urm. C. proc. civ. iar în scopul

garantării dreptului la apărare al părților s-au prevăzut obligația expertului

de a depune lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru

judecată (art. 209), îndatorirea experților de se înfățișa înaintea instanței

spre a da lămuriri ori de câte ori li se va cere (art. 211) și, în cazul în

care pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, îndatorirea

experților de a cita părțile prin carte poștală recomandată, cu dovada de

primire, arătând zilele și orele când începe și continuă lucrarea (art. 208).

Ca regulă, mijloacele de probă administrate în

cursul judecății nu se comunică părților, din oficiu, de către instanțele de

judecată și nici dispozițiile procedurale menționate nu prevăd obligativitatea

comunicării lucrărilor întocmite de experți, caz în care, critica formulată în

acest sens de către recurent nu poate fi primită.

Referitor la acest mijloc de probă, prin

dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 se arată care este compunerea

comisiei de experți (un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator

și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii) iar prin

dispozițiile art. 26 se arată care este conținutul despăgubirii (anume, că se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite) și, respectiv, se instituie

anumite criterii ce urmează a fi avute în vedere la calcularea cuantumului

despăgubirilor (de ex. prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză).

Prin dispozițiile legale menționate nu s-a

instituit obligativitatea ca toți cei trei experți desemnați să lucreze

împreună și/sau să-și expună părerea într-o lucrare comună, astfel cum eronat

susține pârâtul, caz în care nu poate fi primită nici critica formulată în

acest sens.

În acest context al analizei este de menționat că în

speță nu s-a constat a fi aplicate greșit nici dispozițiile art. 27 alin. (2)

din lege, potrivit cărora despăgubirea acordată de către instanță nu va putea

fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea

solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată, încălcare invocată de

către pârât fără însă a fi dezvoltată.

Totodată, cât timp toți cei trei experți au

conchis în sensul că reclamanta este îndreptățită și la acoperirea

prejudiciului rezultat ca urmare a exproprierii, fiind diferit doar cuantumul

acestuia, funcție de metodele de calcul folosite de experți, critica în acest

sens formulată de pârât, fără a fi în vreun mod argumentată, nu poate fi

primită.

De asemenea, împrejurarea că reclamanta a

formulat acțiune în justiție imediat după momentul luării la cunoștință de

expropriere și de cuantumul despăgubirii, aspecte care i-au fost notificate de

către pârât la data de 3 noiembrie 2004, mai înainte de emiterea dispozițiilor

prin care s-a confirmat această măsură, nu pune discuție excepția

prematurității cererii dedusă judecății, cum greșit invocă pârâtul, excepția

care presupune ca dreptul să nu se fi născut sau exercițiul său să fi fost

supus unui termen care încă nu s-a împlinit, ceea ce nu mai este cazul în speța

dedusă judecății.

Așa fiind, pentru considerentele arătate,

Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi

nefondat.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut și că pârâtul

nu și-a argumentat criticile referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., în aplicarea cărora instanțele de fond l-au obligat la

plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă, cheltuieli al căror

cuantum este rezonabil și care, de altminteri, nu a fost contestat în cursul

judecății desfășurate în fața acestor instanțe, cheltuieli pe care le datorează

și pentru judecata în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Statul Român, prin Compania Națională de autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA împotriva deciziei nr. 81/A din 24 martie 2008 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie

Obligă pe recurent la plata către

reclamanta G.F. a sume de 1500 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2008.