ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7427/2008

Asupra recursului civil de față, constată: Prin cererea înregistrată la 19 noiembrie 2004, astfel cum a fost precizată reclamanta G.F. a solicitat anularea dispozițiilor nr. 7, 8 și 9 din 21 decembrie 2006 emise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România SA, în reprezentarea expropriatorului, Statul Român și obligarea expropriatorului la plata sumei de 43.250 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubire. În motivarea cererii reclamanta a arătat că i-au fost expropriate 3 parcele de teren, în suprafață totală de 1731 mp, în scopul realizării lucrărilor de construcție a șoselei „Varianta ocolitoare a municipiului Pitești, contra unei despăgubiri în sumă de 10.801 dolari U.S.A., sumă pe care o consideră derizorie.

Prin sentința civilă nr. 239/2 noiembrie 2006, după un prim ciclu procesual, Tribunalul Argeș a admis cererea și a obligat pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA să plătească reclamantei suma de 41.973 Euro, echivalentul în lei la data plății, cu titlul de despăgubiri și 750 RON, cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței tribunalul a reținut că prejudiciul cauzat reclamantei prin exproprierea suprafeței de 1731 mp este în sumă de 40.309 Euro (23,3 Euro/mp) iar valoarea daunelor în sumă de 1664 Euro, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit în cauză. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut și că reclamanta a formulat contestație în termenul legal, caz în care nu poate fi primită excepția tardivității invocată de pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 81VA din 24 martie 2008, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat, în parte, sentința în sensul că a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 88.800 Euro, contravaloarea terenului expropriat și 2587 Euro, contravaloarea prejudiciului cauzat prin expropriere. Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român. În motivarea deciziei, instanța a reținut că de la momentul efectuării raportului de evaluare în primă instanță, lucrare efectuată cu încălcarea art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, a trecut o perioadă mare de timp fapt care impune efectuarea unei noi expertize în apel, sens în care au fost desemnați experții D.V., expert desemnat de instanță, M.L., expert desemnat de reclamantă și, respectiv, expertul D.I.

desemnat de pârât. Instanța a constat că potrivit concluziilor exprimate de primii doi experți valoarea terenului expropriat este de 51,30 Euro/mp, în timp ce potrivit părerii expertului D.I. de 35 Euro/mp, diferență fiind rezultatul faptului că primii doi experți au avut în vedere valoarea de bază a terenului, poziționarea acestuia față de utilități, coeficienții referitori la aspectul urbanistic, poluare, etc. sau coeficienții de zonă, folosind metoda comparației prin bonitate conform H.C.G.M.B. nr. 218/1997 și a recomandării C.E.T. din B.C.E. nr. 43/1998, în timp ce expertul D.I. a aplicat la valoarea stabilită prin primul raport de expertiză un coeficient de zonă de 1,5, justificat de construirea în zonă a unui Euro mall și în raport de tendința de creștere a prețurilor terenurilor.

Ca atare, instanța a admis apelul declarat de reclamantă și a stabilit că valoarea terenului expropriat se impune a fi stabilită în raport de concluziile exprimate, în comun, de primii doi experți. Totodată, instanța a reținut că se impune obligarea pârâtului și la valoarea daunelor produse contestatoarei, astfel cum acestea au fost evaluate prin același raport, anume la suma de 2587 Euro, cu mențiunea că pentru poluarea fonică, cei trei experți au aplicat același coeficient. Referitor la apelul pârâtului, instanța a reținut că atâta timp cât reclamanta a înregistrat contestația la data de 19 noiembrie 2004, anterior emiterii hotărârilor nr. 7, 8 și 9 din 21 decembrie 2004, nu poate fi primită excepția tardivității iar, referitor la critica privind cuantumul despăgubirii stabilit de prima instanță, apreciat a fi exagerat de mare, pentru considerentele mai sus arătate, că nu poate fi primită.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Î n motivarea recursului pârâtul invocă încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, susținând că cei 3 experți trebuiau să lucreze în comisie și să întocmească un singur raport tehnic de evaluare. Totodată, pârâtul susține că atâta timp cât raportul de expertiză nu i-a fost comunicat, nu putea formula obiecțiuni, cu mențiunea că prețul pe metru pătrat stabilit prin expertiză este vădit disproporționat față de valoarea de piață. Pârâtul critică hotărârea și sub aspectul reținerii unui prejudiciu care ar fi fost cauzat persoanei expropriate cu mențiunea că, eronat, s-a aplicat și un coeficient de poluare fonică.

Se invocă și faptul că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, recurentul rezumându-se să-și argumenteze această critică doar prin enunțarea dispoziției art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum și prematuritatea cererii deduse judecății, motivat de faptul că reclamanta a formulat contestație mai înainte de a se fi emis dispoziția de despăgubire. Totodată, pârâtul susține fără a argumenta că nu a fost în culpă procesuală, caz în care, în mod eronat, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, precum și faptul că se impunea reducerea cuantumului acestora de către instanțele de fond. Analizând criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu sunt fondate pentru următoarele considerente: Expertiza este un mijloc de probă a cărui particularitate rezidă în caracterul tehnic al constatărilor făcute de expert. Acest mijloc de probă de administrează în condițiile prevăzute de art. 201 și urm. C. proc. civ.

iar în scopul garantării dreptului la apărare al părților s-au prevăzut obligația expertului de a depune lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată (art. 209), îndatorirea experților de se înfățișa înaintea instanței spre a da lămuriri ori de câte ori li se va cere (art. 211) și, în cazul în care pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, îndatorirea experților de a cita părțile prin carte poștală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele și orele când începe și continuă lucrarea (art. 208). Ca regulă, mijloacele de probă administrate în cursul judecății nu se comunică părților, din oficiu, de către instanțele de judecată și nici dispozițiile procedurale menționate nu prevăd obligativitatea comunicării lucrărilor întocmite de experți, caz în care, critica formulată în acest sens de către recurent nu poate fi primită.

Referitor la acest mijloc de probă, prin dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 se arată care este compunerea comisiei de experți (un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii) iar prin dispozițiile art. 26 se arată care este conținutul despăgubirii (anume, că se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite) și, respectiv, se instituie anumite criterii ce urmează a fi avute în vedere la calcularea cuantumului despăgubirilor (de ex. prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză).

Prin dispozițiile legale menționate nu s-a instituit obligativitatea ca toți cei trei experți desemnați să lucreze împreună și/sau să-și expună părerea într-o lucrare comună, astfel cum eronat susține pârâtul, caz în care nu poate fi primită nici critica formulată în acest sens. În acest context al analizei este de menționat că în speță nu s-a constat a fi aplicate greșit nici dispozițiile art. 27 alin. (2) din lege, potrivit cărora despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată, încălcare invocată de către pârât fără însă a fi dezvoltată.

Totodată, cât timp toți cei trei experți au conchis în sensul că reclamanta este îndreptățită și la acoperirea prejudiciului rezultat ca urmare a exproprierii, fiind diferit doar cuantumul acestuia, funcție de metodele de calcul folosite de experți, critica în acest sens formulată de pârât, fără a fi în vreun mod argumentată, nu poate fi primită. De asemenea, împrejurarea că reclamanta a formulat acțiune în justiție imediat după momentul luării la cunoștință de expropriere și de cuantumul despăgubirii, aspecte care i-au fost notificate de către pârât la data de 3 noiembrie 2004, mai înainte de emiterea dispozițiilor prin care s-a confirmat această măsură, nu pune discuție excepția prematurității cererii dedusă judecății, cum greșit invocă pârâtul, excepția care presupune ca dreptul să nu se fi născut sau exercițiul său să fi fost supus unui termen care încă nu s-a împlinit, ceea ce nu mai este cazul în speța dedusă judecății.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut și că pârâtul nu și-a argumentat criticile referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în aplicarea cărora instanțele de fond l-au obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă, cheltuieli al căror cuantum este rezonabil și care, de altminteri, nu a fost contestat în cursul judecății desfășurate în fața acestor instanțe, cheltuieli pe care le datorează și pentru judecata în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Statul Român, prin Compania Națională de autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 81/A din 24 martie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie Obligă pe recurent la plata către reclamanta G.F. a sume de 1500 lei, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2008.