ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 985/2009

Asupra recursului civil de față, constată: Prin cererea înregistrată la 19 noiembrie 2004, astfel cum a fost precizată reclamanta T.V. a contestat hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 24 din 21 decembrie 2004 emisă de C.N.A.D.N.R. SA, în reprezentarea expropriatorului, Statul Român, și obligarea acesteia la plata sumei de 521.244.000 lei (ROL), echivalentul sumei de 18.000 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubire. În motivarea cererii reclamanta a arătat prin hotărârea menționată i s-a acordat o despăgubire de 331.226.280 lei pentru suprafața de 2000 mp teren care i-a fost expropriată de stat, sumă pe care o consideră derizorie. Prin sentința civilă nr. 125 din 23 aprilie 2007, după un prim ciclu procesual, Tribunalul Argeș a admis cererea și a obligat pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA să plătească reclamantei sumele de 168.668 lei (RON), contravaloare teren și de 1548 lei, contravaloare prejudiciu, precum și suma de 800 lei, cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței tribunalul a reținut că prin exproprierea suprafeței de 2000 mp (2007 mp, conform măsurătorilor), în scopul realizării lucrărilor de construcție a șoselei „Varianta ocolitoare a municipiului Pitești, reclamantei ii se cuvine o despăgubire în sumă de 168.668 lei, contravaloare teren și de 1548 lei, contravaloare prejudiciu, valori stabilite în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin expertiza efectuată în cauză. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C.N.A.D.N.R.

SA susținând că există neconcordanțe între sumele stabilite cu titlu de despăgubiri de către expert și cele acordate de instanță, că la desemnarea experților evaluatori nu au fost respectate dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, cu mențiunea că prin hotărârea contestată a propus reclamantei o despăgubire Într-un cuantum rezonabil care a fost stabilit printr-un raport de evaluare întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Pârâta critică și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că în cauză nu era dată culpa sa procesuală. Prin decizia civilă nr. 316/A din 17 septembrie 2007, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat sentința primei instanțe și a reținut cauza pentru rejudecare, stabilind un nou termen de judecată pentru refacerea raportului de expertiză.

În motivarea deciziei instanța a reținut că se impune anularea sentinței întrucât nu au fost respectate, cu ocazia efectuării expertizei de evaluare, cerințele prevăzute de art. 25 din Legea nr. 33/1994, anume la efectuarea lucrării (26 februarie 2007) au participat expertul numit de instanță și cel desemnat de reclamantă nu și de cel desemnat de pârâtă, care înștiințat ulterior efectuării lucrării, anume la 19 martie 2007. Prin decizia civilă nr. 117/A din 27 mai 2008, Curtea de Apel Pitești a admis cererea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 164.574 lei, despăgubiri pentru suprafața de teren expropriată și suma de 1548 lei, contravaloarea prejudiciului cauzat prin expropriere.

Instanța a reținut că majorarea despăgubirii datorată reclamantei se impune în acord cu concluziile raportului de evaluare întocmit de experții M.L., D.N. și C.P., dată fiind valoarea de circulație a unor terenuri similare cu cel expropriat din patrimoniul reclamantei. Referitor la contravaloarea lipsei de folosință, evaluată la suma de 1864 lei, instanța de apel a reținut că nu poate agrava situația pârâtei în propria cale de atac, sens în care va menține valoarea stabilită în primă instanță, anume 1548 lei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în numele Statului Român, prin invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta arată că înțelege să supună atenției instanței de recurs prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 (prezentând textul de lege) și afirmă că instanțele aveau a se raporta cu ocazia stabilirii cuantumului despăgubirilor la „raportul tehnic de expertiză" întocmit la momentul exproprierii, cu mențiunea că valoarea despăgubirii stabilită prin raportul întocmit în cursul judecății este vădit disproporționat de mare. Cu această argumentare, recurenta conchide în sensul că în cauză ar fi fost încălcate dispozițiile art. 25 și art. 26 din legea exproprierii. Se invocă și faptul că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, anume mai mult decât suma de 18.000 de dolari cerută prin cererea de chemare în judecată, sens în care apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Totodată, pârâtul susține fără a argumenta că nu a fost în culpă procesuală, caz în care, în mod eronat, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, precum și faptul că se impunea reducerea cuantumului acestora de către instanțele de fond. Analizând criticile care se circumscriu formal motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate „instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii' iar, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din aceiași lege „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după ca% altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia". Prin dispozițiile legale menționate nu se instituite obligativitatea reținerii de către instanță a valorii despăgubirii stabilită prin raportul tehnic de expertiză întocmit de expropriator la momentul exproprierii, astfel cum dezvoltă recurenta, într-o manieră confuză, critica de nelegalitate formulată.

Așa fiind, cât timp prin dispozițiile pretins încălcate nu se instituie cerința invocată de recurentă (ci, dimpotrivă se autoriză instanța să constituie o comisie de experți care să calculeze despăgubirea funcție de prețul de circulație al imobilului la data întocmirii raportului), pe cale de consecință, critica de nelegalitate se dovedește a fi străină în raport de textul legii și, ca atare, nefondată. Totodată, potrivit art. 27 alin. (2) din lege, "despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată" D eși invocă dispoziția legală menționată, recurenta nu dezvoltă critica pe care înțelege să o fundamenteze pe acest text de lege, rezumându-se să arate care era valoarea despăgubirii solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată (formulată la data de 31 ianuarie 2005), anume echivalentul în lei a sumei de 18.000 dolari SUA.

În cauza supusă analizei se constată că, urmare a multiplelor cicluri procesuale pe care pricina le-a suferit ca urmare a exercitării de către pârâtă a căilor de atac, pricina a fost rejudecată în fond de către instanța de apel care a anulat sentința dată de tribunal și a dispus la cererea pârâtei refacerea expertizei, noul raport de evaluare, însușit și de către reclamantă, fiind întocmit la data de 14 aprilie 2008. Nici pe parcursul judecății și nici prin raportul de expertiză nu s-a realizat o corelație între suma de 18.000 de dolari și valoarea în lei a despăgubirii stabilită prin raportul de expertiză, chestiune de fapt care nu fost supusă analizei instanțelor de fond. Așa fiind, cât timp instanțele de fond nu s-au pronunțat asupra acestei chestiuni de fapt, instanța de recurs este imposibilitate să exercite controlul judiciar cu privire la acest aspect.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut și că pârâtul nu și-a argumentat criticile referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în aplicarea cărora instanțele de fond l-au obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă, cheltuieli al căror cuantum este rezonabil și care, de altminteri, nu a fost contestat în cursul judecății desfășurate în fața acestor instanțe, cheltuieli pe care, pentru aceleași considerente le datorează și pentru judecata în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 117 A din 27 mai 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă conflicte de muncă și asigurări sociale pentru minori și de familie. Obligă pe recurenta pârâtă C.N.A.D.N.R. la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată către reclamanta T.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2009.