ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 985/2009

Asupra recursului

civil de față, constată:

Prin cererea

înregistrată la 19 noiembrie 2004,

astfel cum a fost precizată reclamanta T.V. a contestat hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 24 din 21 decembrie 2004 emisă de C.N.A.D.N.R. SA,

în reprezentarea expropriatorului, Statul Român, și obligarea acesteia la plata

sumei de 521.244.000 lei (ROL), echivalentul sumei de 18.000 dolari S.U.A., cu

titlu de despăgubire.

În motivarea

cererii reclamanta a arătat prin hotărârea menționată i s-a acordat o

despăgubire de 331.226.280 lei pentru suprafața de 2000 mp teren care i-a fost

expropriată de stat, sumă pe care o consideră derizorie.

Prin sentința civilă nr. 125 din 23 aprilie 2007, după un prim ciclu

procesual,

Tribunalul Argeș

a admis cererea și a obligat pe pârâtul

Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA să plătească reclamantei sumele de 168.668

lei (RON), contravaloare teren și de 1548 lei, contravaloare prejudiciu, precum

și suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea

sentinței tribunalul a reținut că prin exproprierea suprafeței de 2000 mp (2007

mp, conform măsurătorilor), în scopul realizării lucrărilor de construcție a

șoselei „Varianta ocolitoare a municipiului Pitești, reclamantei ii se cuvine o

despăgubire în sumă de 168.668 lei, contravaloare teren și de 1548 lei,

contravaloare prejudiciu, valori stabilite în conformitate cu prevederile art.

9 din Legea nr. 198/2004 și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin

expertiza efectuată în cauză.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta C.N.A.D.N.R. SA susținând că există

neconcordanțe între sumele stabilite cu titlu de despăgubiri de către expert și

cele acordate de instanță, că la desemnarea experților evaluatori nu au fost

respectate dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, cu mențiunea că prin

hotărârea contestată a propus reclamantei o despăgubire Într-un cuantum

rezonabil care a fost stabilit printr-un raport de evaluare întocmit cu

respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Pârâta critică și

obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că în cauză nu era

dată culpa sa procesuală.

Prin decizia

civilă nr. 316/A din 17 septembrie 2007, Curtea de Apel Pitești

a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat

sentința primei instanțe și a reținut cauza pentru rejudecare, stabilind un nou

termen de judecată pentru refacerea raportului de expertiză.

În motivarea

deciziei instanța a reținut că se impune anularea sentinței întrucât nu au fost

respectate, cu ocazia efectuării expertizei de evaluare, cerințele prevăzute de

art. 25 din Legea nr. 33/1994, anume la efectuarea lucrării (26 februarie 2007)

au participat expertul numit de instanță și cel desemnat de reclamantă nu și de

cel desemnat de pârâtă, care înștiințat ulterior efectuării lucrării, anume la

19 martie 2007.

Prin decizia

civilă nr. 117/A din 27 mai 2008, Curtea de Apel Pitești

a admis cererea și a obligat pe pârâtă să plătească

reclamantei suma de 164.574 lei, despăgubiri pentru suprafața de teren

expropriată și suma de 1548 lei, contravaloarea prejudiciului cauzat prin

expropriere.

Instanța a

reținut că majorarea despăgubirii datorată reclamantei se impune în acord cu

concluziile raportului de evaluare întocmit de experții M.L., D.N. și C.P.,

dată fiind valoarea de circulație a unor terenuri similare cu cel expropriat

din patrimoniul reclamantei. Referitor la contravaloarea lipsei de folosință,

evaluată la suma de 1864 lei, instanța de apel a reținut că nu poate agrava

situația pârâtei în propria cale de atac, sens în care va menține valoarea

stabilită în primă instanță, anume 1548 lei.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în numele Statului

Român, prin invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului pârâta arată că înțelege să supună atenției instanței de recurs

prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 (prezentând textul de lege) și afirmă

că instanțele aveau a se raporta cu ocazia stabilirii cuantumului

despăgubirilor la „raportul tehnic de expertiză" întocmit la momentul

exproprierii, cu mențiunea că valoarea despăgubirii stabilită prin raportul

întocmit în cursul judecății este vădit disproporționat de mare. Cu această

argumentare, recurenta conchide în sensul că în cauză ar fi fost încălcate

dispozițiile art. 25 și art. 26 din legea exproprierii.

Se invocă și faptul

că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, anume mai mult decât suma

de 18.000 de dolari cerută prin cererea de chemare în judecată, sens în care

apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Totodată, pârâtul

susține fără a argumenta că nu a fost în culpă procesuală, caz în care, în mod

eronat, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, precum și faptul că

se impunea reducerea cuantumului acestora de către instanțele de fond.

Analizând

criticile care se circumscriu formal motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru

următoarele

considerente:

În drept, potrivit

art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate „instanța

va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert

numit de instanță, unul desemnat de expropriator

și un al treilea din partea persoanelor care

sunt supuse exproprierii' iar,

potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din aceiași lege „despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele

aduse

proprietarului sau, după ca% altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile

prezentate de aceștia".

Prin

dispozițiile legale menționate nu se instituite obligativitatea reținerii de

către instanță a valorii despăgubirii stabilită prin raportul tehnic de

expertiză întocmit de expropriator la momentul exproprierii, astfel cum

dezvoltă recurenta, într-o manieră confuză, critica de nelegalitate formulată.

Așa fiind, cât timp

prin dispozițiile pretins încălcate nu se instituie cerința invocată de

recurentă (ci, dimpotrivă se autoriză instanța să constituie o comisie de

experți care să calculeze despăgubirea funcție de prețul de circulație al

imobilului la data întocmirii raportului), pe cale de consecință, critica de

nelegalitate se dovedește a fi străină în raport de textul legii și, ca atare,

nefondată.

Totodată, potrivit

art. 27 alin. (2) din lege, "despăgubirea acordată de către instanță

nu va putea fi mai mică decât cea oferită de

expropriator și nici mai mare decât cea solicitată

de expropriat sau de

altă persoană interesată"

D

eși invocă dispoziția legală menționată, recurenta nu

dezvoltă critica pe care înțelege să o fundamenteze pe acest text de lege,

rezumându-se să arate care era valoarea despăgubirii solicitată de reclamantă

prin cererea de chemare în judecată (formulată la data de 31 ianuarie 2005), anume

echivalentul în lei a sumei de 18.000 dolari SUA.

În cauza

supusă analizei se constată că, urmare a multiplelor cicluri procesuale pe care

pricina le-a suferit ca urmare a exercitării de către pârâtă a căilor de atac,

pricina a fost rejudecată în fond de către instanța de apel care a anulat

sentința dată de tribunal și a dispus la cererea pârâtei refacerea expertizei,

noul raport de evaluare, însușit și de către reclamantă, fiind întocmit la data

de 14 aprilie 2008.

Nici pe parcursul

judecății și nici prin raportul de expertiză nu s-a realizat o corelație între

suma de 18.000 de dolari și valoarea în lei a despăgubirii stabilită prin

raportul de expertiză, chestiune de fapt care nu fost supusă analizei

instanțelor de fond.

Așa fiind,

cât timp instanțele de fond nu s-au pronunțat asupra acestei chestiuni de fapt,

instanța de recurs este imposibilitate să exercite controlul judiciar cu

privire la acest aspect.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății

se dovedește a fi nefondat.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte a reținut și că pârâtul nu și-a argumentat criticile

referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în

aplicarea cărora instanțele de fond l-au obligat la plata cheltuielilor de

judecată avansate de reclamantă, cheltuieli al căror cuantum este rezonabil și

care, de altminteri, nu a fost contestat în cursul judecății desfășurate în

fața acestor instanțe, cheltuieli pe care, pentru aceleași considerente le

datorează și pentru judecata în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 117 A

din 27 mai 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă conflicte de muncă și

asigurări sociale pentru minori și de familie.

Obligă pe

recurenta pârâtă C.N.A.D.N.R. la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de

judecată către reclamanta T.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie

2009.