ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 941/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova reclamantul I.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor obligarea acesteia din urmă la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferente imobilului situat în Craiova, str. P., jud. Dolj și, de asemenea, la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale și daune cominatorii de 100 RON pe zi de întârziere începând cu data pronunțării hotărârii și până la executarea efectivă a acesteia.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția din 02 februarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a stabilit cu titlu de măsuri reparatorii suma de 1.152.000.000 ROL pentru imobilul situat în Craiova, str. P., jud. Dolj preluat abuziv, că dosarul a fost înaintat de Primăria Craiova către Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților sub nr. X/CC și că deși au trecut mai mult de 3 ani nu s-a emis decizia privind titlurile de despăgubire. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 274 din data de 9 iulie 2009 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.N., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor și, pe cale de consecință, a obligat-o la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. P. Totodată, a respins capetele de cerere având ca obiect daunele morale și cele pentru întârziere. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Reclamantul a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str. P., imobil expropriat și demolat.

Prin Dispoziția din 02 februarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a stabilit cu titlu de măsuri reparatorii suma de 1.152.000.000 ROL, în același timp dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul Comisiei Centrale din cadrul Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP). A mai arătat prima instanță că, din Adresa din 27 martie 2009 a Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților se constată că dosarul reclamantului a fost retransmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Municipiului Craiova fiind înregistrat sub nr. X/CC. Ulterior după transmiterea dosarului către Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor reclamantul a formulat mai multe demersuri pentru ca cererea acestuia să fie soluționată, în acest sens fiind răspunsul Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Arată instanța că reclamantul a introdus acțiunea la data de 12 iunie 2009, astfel că între data depunerii cererii și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 8 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii. În consecință, instanța a constat că s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze. Termenul rezonabil la care se referă art. 6 parag. I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.

Între acestea se înscrie Legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, lege care a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea consideră că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Concluzionând, Curtea apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 6 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește cererea de obligare la acordarea daunelor morale, instanța a respins-o ca nedovedită, iar, în ceea ce privește cererea de obligare la plata daunelor cominatorii, a constat că, prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare. 3. Calea de atac exercitată. Împotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs pârâta Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor criticile formulate vizând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În esență, memoriul de recurs în care nu sunt sistematizate criticile formulate și reluând apărările de le fond, recurenta a susținut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.

și a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, precum și a jurisprudenței Curții de la Strasbourg. În cuprinsul acestui motiv recurenta dezvoltă teza potrivit căreia Legea nr. 247/2005 astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 81/2007 este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă ce presupune mai multe etape obligatorii, finalizându-se cu aprobarea raportului de evaluare în Ședința Comisiei Centrale și emiterea deciziei. Învederează împrejurarea că dosarele sunt luate în ordinea cronologică a înregistrării la Secretariatul Comisiei Centrale. În fine, în susținerea punctului său de vedere, recurenta arată că instanța ar fi trebuit să țină seama de Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale care respectă egalitatea de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubire înregistrate/neînregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale stabilind astfel o modalitate de soluționare convenabilă.

Intimatul nu a formulat apărări în cauză. 4. Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed. Intimatul-reclamant I.N. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul recurentei-pârâte de a emite decizie reprezentând titlul de despăgubire în favoarea acestuia, pentru imobilul situat în Craiova, str. Pașcani nr. 3, jud. Dolj. De asemenea, recurenta nu neagă dreptul intimatului de a fi despăgubit în numerar, ci invocă existența unor limitări introduse prin O.U.G. nr. 81/2007: emiterea titlurilor de plată în ordinea depunerii cererilor de opțiune, parcurgând astfel procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Aceste apărări ale autorității, reiterate și sub forma motivelor de recurs nu pot fi primite pentru că prelungesc excesiv procedura administrativă ce a debutat în anul 2001, prin formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Or, luând în considerare intervalul de timp scurs de la inițierea procedurii, precum și faptul că în baza legislației interne, de la data depunerii cererii și până la data introducerii acțiunii au trecut 8 ani, fără ca în această perioadă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii. Așadar, durata procedurilor administrative de aproximativ de 8 ani, în mod evident, nu poate fi considerată o durată rezonabilă. Dispozițiile legale invocate de recurentă în favoarea sa au următorul cuprins: Art. 18 1 , din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, introdus prin O.U.G.

nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, stabilește că: "(1) Titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deținătorii acestora într-una din modalitățile prevăzute în prezenta secțiune. (2) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar.

(3) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depășește 500.000 lei, titularul acestuia are două posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcție de opțiunea sa: a) să solicite primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul Proprietatea sau b) să solicite primirea de titluri de plată, în condițiile art. 14 1 și cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege și, până la concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul Proprietatea.

(4) Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea". Din interpretarea acestor texte legale, recurenta ajunge la concluzia că prin actul normativ adoptat cu scopul "accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor" s-au introdus anumite "limite" pe care nu le poate eluda. Curtea de apel a reținut însă în mod legal că în conformitate cu prevederile art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în titlul I al Convenției.

Așadar, autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului le procesul rezonabil, asta însemnând invocarea propriei culpe, încălcarea Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, Curtea de la Strasbourg a reținut, în privința existenței unui just echilibru între interesul general al comunității și imperativul salvgardării drepturilor fundamentale ale individului, că lipsa de claritate a legii și menținerea pe o perioadă îndelungată a stării de incertitudine în privința situației juridice a bunului reclamantului au determinat suportarea de către acesta a unei sarcini disproporționate și excesive. Pe cale de consecință, soluția fondului se impune a fi menținută astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ. și al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 274 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.