ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5299/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5299/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului
Bistrița-Năsăud la data de 24 februarie 2011, reclamantul M.I. a chemat în
judecată Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței
ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze Decizia de pensie nr. 4768
din data de 31 decembrie 2010, să dispună să i se mențină drepturile de pensie
stabilite prin Decizia nr. 080148 din data de 10 septembrie 2009, să se
plătească diferența dintre pensia stabilită inițial și pensia stabilită în anul
2010, cu dobânda legală de la data de 1 ianuarie 2011 și până la repunerea în
plată a primei decizii. Suspendarea efectelor deciziei atacate.
Tribunalul
Bistrița-Năsăud, prin Sentința civilă nr. 1680 F din 19 septembrie 2011, a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pentru a se pronunța
astfel instanța a reținut că potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 164/2001
„Deciziile comisiilor de pensii pot fi atacate în instanță potrivit Legii nr.
19/2000”. În materie de competență teritorială Legea nr. 19/2000 prevede în
art. 156 și urm.: „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva
Caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se
adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
pârâtul”.
Potrivit art. 156 din
Legea nr. 19/2000 „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva
caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se
adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
pârâtul”.
Competența materială
în soluționarea contestației revine Tribunalului București, ca instanță în a
cărei rază teritorială își are sediul intimatul.
Astfel învestit,
Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,
prin Sentința civilă nr. 1388 din 13 februarie 2012, a admis excepția
necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat
competența în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud și, constatând ivit
conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și
Justiție în vederea soluționării conflictului.
În motivarea soluției
sale, Tribunalul București a reținut că, având în vedere obiectul cererii de
chemare în judecată, se pune problema legii aplicabile referitoare la instanța
competentă teritorial a o soluționa, dat fiind că în timp au existat
reglementări diferite.
Domiciliul
contestatorului este în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.
La data sesizării
instanței Legea nr. 19/2000 era abrogată, normele de procedură referitoare la
competență fiind modificate începând cu data de 1 ianuarie 2011 în sensul că
aceasta revine instanței de la domiciliul reclamantului.
Potrivit art. 725
alin. (1) C. proc. civ. „dispozițiile legii noi de procedură se aplică din
momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub
legea veche”.
Norma de imediată
aplicare este art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența revenind instanței de
la domiciliul reclamantului, deși decizia contestată a fost emisă sub imperiul
legii vechi: Legea nr. 19/2000 care prevedea ca instanță competentă în această
situație instanța de la domiciliul pârâtului.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de
competență ivit între două instanțe, care nu se găsesc în circumscripția
aceleiași curți de apel - în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ. -
stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
Bistrița-Năsăud, pentru considerentele ce succed:
În stabilirea
instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză este necesar a se
stabili care sunt dispozițiile legale aplicabile, în raport de momentul
introducerii acțiunii și nu de cel al emiterii deciziei de recalculare a
pensiei.
Astfel, este adevărat
că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei
anulare se solicită, prevedea că cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau
împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, celelalte cereri
adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau
sediul pârâtul, însă prin noile reglementări, cuprinse în art. 196 lit. a) din
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care au intrat în
vigoare la data de 1 ianuarie 2011, dispozițiile Legii nr. 19/2000 au fost
abrogate expres.
Prin urmare, la data
sesizării instanței, respectiv 24 februarie 2011, erau în vigoare prevederile
art. 154 din Legea nr. 263/2010, conform cărora „(1) Cererile îndreptate
împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de
pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are
domiciliul sau sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri
se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau
sediul pârâtul”.
Prevederile potrivit
cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul
reclamantului reprezintă o derogare atât de la dispozițiile alin. (2) al
textului de lege menționat, cât și de la cele ale dreptului comun.
Trebuie precizat
totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus
noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de
drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din
Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și
Serviciului Român de Informații, structuri care au fost desființate și ale
căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de
Guvern.
În ceea ce privește
aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după
intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza
legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin.
(1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie, dispozițiile legii
noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv
proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor
silite începute sub acea lege.
Față de
considerentele expuse, având în vedere că reclamantul M.I. are domiciliul în
județul Bistrița-Năsăud, competența soluționării acțiunii formulată de acesta
revine Tribunalului Bistrița-Năsăud.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AS