ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4303/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, la data de 12 februarie 2011, contestatorul Ș.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de pensie din 20 decembrie 2010 emisă de intimată Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și obligarea acesteia la plata pensiei stabilite prin decizia nr. 096100 din 17 octombrie 2008, începând cu data de 01 ianuarie 2011. Prin sentința civilă nr. 1867/F din 17 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că instanța competentă se stabilește potrivit Legii nr. 19/2000, lege în vigoare la data emiterii deciziei contestate emisă în decembrie 2010 și aplicabilă în speță conform principiului tempus regit actum, pentru că abia din data de 01 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, lege ce nu poate retroactiva. Astfel, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva Caselor Teritoriale de Pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Cum, în cauză, contestația formulată nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva Caselor Teritoriale de Pensii pentru a atrage competența instanței de la domiciliul reclamantului ci este o contestație îndreptată împotriva intimaților Ministerul Administrației și Internelor și Casa de Pensii a Ministerul Administrației și Internelor, ce au sediul în București, Tribunalul Bistrița-Năsăud, a reținut că instanța competentă teritorial să judece cauza este Tribunalul București, în a cărei rază teritorială își au domiciliul sau sediul pârâții. După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, iar la termenul de judecată din data de 07 decembrie 2011, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 1548 din 17 februarie 2011, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, reținând că în speță au aplicabilitate dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență. S-a avut în vedere că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 la data de 23 decembrie 2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010. Prin legea nouă, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de Casele de Pensii Sectoriale, a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Asupra conflictului negativ de competență ivit, Înalta Curte, reține următoarele: Dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială a Tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Într-o primă ipoteză se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva Caselor Teritoriale de Pensii și a Cselor de Pensii Sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Din contră, în situația în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, la data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din lege, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de Casele de Pensii Sectoriale, care sunt fostele Case de Pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. La data sesizării instanței, și anume 12 februarie 2011, dispozițiile Legii nr. 263/2010 erau în vigoare. Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, se va reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei Case de Pensii Sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Bistrița-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Bistrița-Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2012.