ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4303/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra

conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud,

la data de 12 februarie 2011, contestatorul Ș.C. a solicitat,

în contradictoriu cu intimații Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării

Naționale și Ministerul Apărării Naționale, ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună anularea deciziei de pensie din 20 decembrie 2010 emisă de intimată

Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și obligarea acesteia la plata

pensiei stabilite prin decizia nr. 096100 din 17 octombrie 2008, începând cu data

de 01 ianuarie 2011.

Prin sentința civilă nr. 1867/F din 17 octombrie 2011,

Tribunalul Bistrița-Năsăud

a admis excepția

necompetenței teritoriale invocată din oficiu, declinând competența de soluționare

a contestației în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că instanța competentă

se stabilește potrivit Legii nr. 19/2000, lege în vigoare la data emiterii deciziei

contestate emisă în decembrie 2010 și aplicabilă în speță conform principiului tempus

regit actum, pentru că abia din data de 01 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea

nr. 263/2010, lege ce nu poate retroactiva.

Astfel, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 156 din

Legea nr. 19/2000, potrivit cărora cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau

împotriva Caselor Teritoriale de Pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Cum, în cauză, contestația formulată nu este îndreptată

împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva Caselor Teritoriale de Pensii pentru a atrage

competența instanței de la domiciliul reclamantului ci este o contestație îndreptată

împotriva intimaților Ministerul Administrației și Internelor și Casa de Pensii

a Ministerul Administrației și Internelor, ce au sediul în București, Tribunalul

Bistrița-Năsăud, a reținut că instanța competentă teritorial să judece cauza este

Tribunalul București, în a cărei rază teritorială își au domiciliul sau sediul pârâții.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, iar la termenul

de judecată din data de 07 decembrie 2011, instanța, din oficiu, a invocat excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 1548 din 17 februarie 2011, Tribunalul

București

a admis excepția necompetenței

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Bistrița-Năsăud, reținând că în speță au aplicabilitate dispozițiile art. 154

alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție

cu soluționarea conflictului negativ de competență.

S-a avut în vedere că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost

abrogată, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 la data de 23 decembrie

2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile

în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu privire la deciziile emise de Casele de Pensii Sectoriale, a fost

modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța

de la domiciliul reclamantului.

Asupra conflictului negativ de competență ivit,

Înalta Curte, reține următoarele:

Dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 reglementează

două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială a Tribunalului

în litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Într-o primă ipoteză se prevede

că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva Caselor Teritoriale de Pensii

și a Cselor de Pensii Sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul reclamantul. Din contră, în situația în care pârâtul

este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabilește

că va fi competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază își are domiciliul

sau sediul pârâtul.

Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,

la data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din lege, competența

teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de Casele de

Pensii Sectoriale, care sunt fostele Case de Pensii ale Ministerului Apărării Naționale,

Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că

aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

La data sesizării instanței, și anume 12 februarie 2011,

dispozițiile Legii nr. 263/2010 erau în vigoare.

Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 725 alin.

(1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată

aplicare, se va reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă

în art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva

unei Case de Pensii Sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010,

o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța

competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului,

respectiv Tribunalul Bistrița-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2012.