ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4304/2012

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ.,

asupra conflictului

de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud,

la data de 11 februarie 2011 și respectiv 25 mai 2011, contestatorul U.O. a solicitat,

în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale,

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de pensie din

17 decembrie 2010 emisă de intimată și obligarea acesteia la plata pensiei stabilite

prin decizia nr. 0106071 din 04 iunie 2004.

Prin sentințele civile nr. 1710/F/2011

și 1836/F/2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis excepțiile de necompetență teritorială

invocate din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzelor în favoarea

Tribunalului București.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut

că instanța competentă se stabilește potrivit Legii nr. 19/2000, lege în vigoare

la data emiterii deciziei contestate emisă în decembrie 2010.

Din oficiu, la data de 26 martie 2012,

instanța a unit cele două dosare, ca urmare a excepției litispendenței.

Astfel, s-a reținut incidența dispozițiilor

art. 156 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva Caselor Teritoriale de Pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Cum, în cauză, contestația formulată

nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva Caselor Teritoriale de Pensii

pentru a atrage competența instanței de la domiciliul reclamantului ci este o contestație

îndreptată împotriva intimaților Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii

a Ministerului Apărării Naționale, ce au sediul în București, Tribunalul Bistrița-Năsăud,

a reținut că instanța competentă teritorial să judece cauza este Tribunalul București,

în a cărei rază teritorială își au domiciliul sau sediul pârâții.

După declinare, cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări

sociale, iar la termenul de judecată din data de 26 martie 2011, instanța, din oficiu,

a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 2854 din 26

martie 2012, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud,

reținând că în speță au aplicabilitate dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea

nr. 263/2010 și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului

negativ de competență.

S-a avut în vedere că întrucât

Legea nr. 19/2000 a fost

abrogată, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 la data de 23

decembrie 2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de

dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența teritorială

de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de

Casele de Pensii Sectoriale

, a fost modificată în sensul că cererile

în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Asupra conflictului negativ de competență

ivit, Înalta Curte, reține următoarele:

Dispozițiile art. 154 din Legea nr.

263/2010 reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială

a Tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Într-o primă

ipoteză se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva Caselor

Teritoriale de Pensii și a Caselor de Pensii Sectoriale se adresează instanței în

a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Din contră,

în situația în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza

a doua a textului stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul instanța

în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Astfel, odată cu intrarea în vigoare

a Legii nr. 263/2010, la data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196

lit. a) din lege, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la

deciziile emise de Casele de Pensii Sectoriale, care sunt fostele Case de Pensii

ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și

S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța

de la domiciliul reclamantului.

La data sesizării instanței, și anume

11 februarie 2011 și respectiv 25 mai 2011 dispozițiile Legii nr. 263/2010 erau

în vigoare.

Prin urmare, în raport de dispozițiile

art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt

de imediată aplicare, se va reține că norma de competență aplicabilă în cauză este

cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Cum, în speță, instanța a fost învestită

cu o cerere împotriva unei Case de Pensii Sectoriale, iar potrivit art. 154

alin. (1) din Legea nr. 263/2010, o astfel de cerere se adresează instanței de la

domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este

cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Bistrița-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

11 iunie 2012.