ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4213/2012

HOTĂRÂRE
07.06.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4213/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1672/F

din 19 septembrie 2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția

civilă

a

declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul

I.F.,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și

Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale,

având ca obiect recalculare

pensie, în favoarea Tribunalului București,

reținând că în stabilirea

competenței sunt

aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în

vigoare la momentul emiterii deciziei contestate,

care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, în

favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului

pentru contestațiile împotriva deciziilor

de recalculare a pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 119/2010, cum

este

cazul în speță.

Investit prin declinare, Tribunalul București, secția a

Vlll-a conflicte

de muncă și asigurări

sociale a pronunțat sentința civilă nr. 1387 din 13 februarie 2012,

prin

care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe

sesizate, Tribunalul Bistrița - Năsăud și,

constatând ivit conflict negativ de

competență, a înaintat dosarul

înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de

competență.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță

a reținut că, întrucât

Legea nr. 19/2000

a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se

face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume

art. 154

din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu

privire la deciziile emise

de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii

ale Ministerului

Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și

Internelor și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în

această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul

reclamantului.

În raport de norma

de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în

art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de

soluționare a cauzei revine

instanței

de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Bistrița Năsăud.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a

fost legal

sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta

Curte reține următoarele:

Cererea dedusă

judecății are natura unei contestații împotriva deciziei

de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010,

emisă de o casă sectorială

de pensii,

și anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Este adevărat că la

data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea

nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că

„Cererile îndreptate împotriva

sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul reclamantul. Celelalte cereri

se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtului".

Legea nr. 19/2000 a

fost, însă, abrogată odată cu intrarea în vigoare a

Legii nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv

începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit.

a) din Legea

nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 16

februarie 2011, era în

vigoare Legea nr. 263/2010,

care cuprinde dispoziții privitoare la competență

în art. 154.

Astfel, potrivit alin. (1)

al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile

îndreptate împotriva C.N.P.P.,

a caselor teritoriale de pensii sau împotriva

caselor

de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul reclamantul", iar

potrivit alin. (2) al aceluiași articol,

„Celelalte cereri se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul."

Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,

competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise

de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale

Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.,

s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de

la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează

a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art.

154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere

împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din

Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul

reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la

domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița - Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-07
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4214/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1839/F din 10 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul M.V., în contradictoriu
ÎCCJ 2012-03-22
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2100/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1644/F din 19 septembrie 2011, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul C.E.L., în contradictori
ÎCCJ 2012-05-10
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3232/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1832/F din 10 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul M.E., în contradictoriu c
ÎCCJ 2012-09-20
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5521/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1850/F din 17 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul M.G. și pe pârâții Casa
ÎCCJ 2012-05-24
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3743/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1798/ F din 03 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul H.P., în contradictoriu
Sursă