ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.01.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 10/2012

HOTĂRÂRE
10.01.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 10/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea

formulată,

reclamantele A.D., B.A., D.G. și S.P.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

Tribunalul București, Curtea de Apel București, Ministerul Justiției,

solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună anularea Ordinului

nr. 1603/C din 10 iunie 2010 emis de Ministerul Justiției, obligarea la

emiterea unui nou Ordin cu încadrarea in treapta 2 începând cu data validării

examenului, 15 septembrie 2009, precum si la plata diferențelor de drepturi

salariale aferente perioadei 15 septembrie 2009-10 iunie 2010.

de fond

Prin sentința civilă nr.

2099 din 18 martie 2011 Curtea de Apel București – secția de contencios

administrativ și fiscal

a

admis cererea formulată de reclamantele B.A., D.G., S.P.L., A.D., a anulat

Ordinul MJ nr. 1603/C

din 10 iunie 2010, a obligat pe pârâtul M.J. să emită un nou ordin cu

încadrarea reclamantelor în treapta 2, începând cu data de 15 septembrie 2009,

de asemenea au fost obligați pârâții la plata diferențelor de drepturi

salariale pe perioada 15 septembrie 2009-10 iunie 2010.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Din probele

administrate, Curtea a reținut că în perioada 14-15 septembrie 2009,

reclamantele au susținut examenul de promovare în clasa funcționarilor publici

și în urma promovării au primit avizul Agenției Funcționarilor Publici pentru

transformarea posturilor din referent in consilier clasa I, gradul asistent,

treapta 2.

În cursul lunii

ianuarie 2010 a fost emisa Hotărârea C.S.M. pentru posturile de consilier clasa

I, gradul asistent, treapta 2.

Cu toate acestea,

Ministerul Justiției a emis Ordinul de încadrare pentru posturile de consilier

clasa I, gradul asistent, treapta 3 și nu treapta 2, transformarea posturilor

realizându-se în mod eronat începând cu data de 10 iunie 2010, data emiterii

Ordinului, iar nu începând cu data validării examenului, respectiv 15

septembrie 2009.

Curtea a considerat

că din momentul validării examenului se transformă posturile din referent în

consilier clasa I, gradul asistent, treapta 2, operând promovarea

reclamantelor, Ordinul ministrului justiției confirmând promovarea pe postul

consilier clasa I, gradul asistent, treapta 2.

Cu toate acestea,

Ministerul Justiției a emis Ordinul de încadrare pentru posturile de consilier

clasa I, gradul asistent, treapta 3 si nu treapta 2, transformarea posturilor

realizându-se în mod eronat începând cu data de 10 iunie 2010, data emiterii

Ordinului, iar nu începând cu data validării examenului, respectiv 15

septembrie 2009.

recurs

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, pentru interpretarea și aplicarea greșită a

legii, în drept invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut

că dreptul la avansarea în trepte de salarizare se naște la data transformării

postului, prin modificarea statului de funcții prin Ordin al Ministrului Justiției,

pentru emiterea căruia legislația nu prevede în termen, după obținerea avizului

conform al Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 135 alin. (1)

din Legea nr. 304/2004.

A mai învederat

recurentul că instanța de fond a extins în mod nelegal prevederile art. 38 alin.

(3) din Contractul Colectiv de muncă al personalului auxiliar, pentru perioada 2010

– 2011, care reglementează promovarea în trepte/grade superioare a acestei

categorii speciale a salariaților „de la data validării rezultatelor

concursului de promovare” și în cazul funcționarilor publici.

S-a solicitat admiterea

recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

reclamante

Prin întâmpinarea depusă

la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. intimatele au solicitat respingerea

recursului ca nefondat, deoarece:

- modificarea statutului

de funcții pentru cele patru posturi de referent consilier pentru anul 2009 a fost

prevăzută în Planul de ocupare a funcțiilor publice înaintat în anul 2008

Curții de Apel București și Agenției Naționale a Funcționarilor Publici,

nefiind vorba posturi nou înființate, ci de cele deja existente;

- art. 63 din Legea

nr. 188/1999 prevede că promovarea funcționarilor publici în grade profesionale

și avansarea în trepte de salarizare nu sunt condiționate de existența unui

post vacant;

- diferența de

salarizare lunară dintre salariile de încadrare pentru posturile de consilier cls.

I, asistent treapta 3, față de consilier cls. I treapta 2 (conform avizului favorabil

al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și Hotărârea CSM nr. 39 din 21

ianuarie 2010) este de 136 lei, reprezentând 0,0004% din fondul de salarii,

fără impact negativ asupra cheltuielilor de salarizare;

- Ordinul A.N.F.P. nr.

10280/2008 prevede la art. 14 alin. (3) obligația conducătorului autorității unei

instituții publice de a emite, în termen de 5 zile lucrătoare, de la primirea avizului

de transformare a posturilor, actul administrativ de numire în funcția publică cu

respectarea art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 6/2007 cu modificările și

completările ulterioare, nefiind greșită interpretarea instanței de fond

privind transformarea posturilor din momentul validării examenului.

Curți asupra recursului

a) Situația de fapt

Intimatele –

reclamante încadrate în postul de referent, clasa III, grad superior, treapta I

la Tribunalul București, cu studii medii, au promovat examenul organizat la 14

- 15 septembrie 2009 de instanța în cadrul căreia își desfășoară activitatea,

pentru ocuparea unei funcții publice într-o clasă superioară, ca urmare a absolvirii

studiilor superioare în specialitatea în care profesează.

La data de 24

octombrie 2009 s-a emis avizul A.N.F.P. pentru transformarea posturilor de

referent în consilier cls. I, gradul asistent, treapta 2, potrivit

Regulamentului anexă Ordinului A.N.F.P. nr. 10280/2009 și art. 9 alin. (2) din

O.G. nr. 6/2007.

Prin Ordinul

Ministrului Justiției nr. 1603/C din 10 iunie 2010 s-a dispus transformarea posturilor

de referent – funcționari publici clasa III ocupate de intimatele reclamante în

posturi de consilieri – funcționari publici, cls. I, asistent, treapta 3, fila

6 dosar fond în executarea Ordinului fiind emisă decizia nr. 294 din 11 iunie 2010

a Președintelui Curții de Apel București, iar

Consiliul Superior al Magistraturii a

avizat modificarea statului de funcții și de personal

al Tribunalului

București, în acest sens, prin Hotărârea nr. 39 din 21 ianuarie 2010, conform art.

135 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 (dosar fond).

b) Dispoziții legale

incidente cauzei

3) Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară

Art. 135 alin. (1)

„Statele de funcții

și de personal pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate,

judecătorii și parchete se aprobă cu avizul conform al Consiliului Superior al

Magistraturii, prin ordin al ministrului justiției”.

2) O.G. nr. 6/2007

privind

reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor

publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de

salarizare.

Art. 9 alin. (2):

„Promovarea, in

condițiile legii, a funcționarilor publici încadrați pe funcții publice cu

nivel de studii inferior, care au absolvit studii de nivel superior in

specialitatea în care își desfășoară activitatea, se face prin transformarea

postului pe care aceștia sunt încadrați, cu avizul Agenției Naționale a

Funcționarilor Publici”.

1) Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici

Art. 68:

„În urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior

în specialitatea în care își desfășoară activitatea, funcționarii publici de

execuție au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei

funcții publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadrați, în

condițiile legii. Promovarea în condițiile alin. (1) se face prin transformarea

postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării examenului”.

4) Legea nr. 317/2009

privind C.S.M.

Art. 37 lit. d)

„Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege

sau regulament”

c) Problemele de

drept deduse judecății prin acțiunea intimatelor – reclamante privesc:

- data de la care se

aplică măsura transformării posturilor intimatelor – reclamante: data promovării

examenului în clasă superioară de către acestea sau data emiterii actului

administrativ corespunzător, adică a Ordinului Ministrului Justiției;

- clasa și treapta de

promovare sunt cele pentru care a fost organizat examenul din 14-15 septembrie 2009

de către Tribunalul București, pentru care s-au primit avizele necesare de la A.N.F.P.

și C.S.M. sau cele menționate în Ordinul contestat, care a aplicat prevederile Legii

nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

d) Argumente pentru admiterea

recursului pârâtului

Față de dispozițiile legale

relevante, menționate anterior, Înalta Curte constată că dreptul intimatelor -

pârâte de a ocupa o funcție publică într-o clasă superioară de încadrare a fost

recunoscut prin promovarea examenului organizat de Tribunalul București la

14-15 septembrie 2009, în temeiul art. 1 alin. (2) și (3) din Regulamentul

anexă Ordinului președintelui A.N.F.P. nr. 10280/2008, art. 25 și 26 alin. (2) din

H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei

funcționarilor publici, art. 10 alin. (1) lit. n) din Regulamentul de ordine interioară

al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hot. 387/2005 a C.S.M., art. 35 și

44 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, rezultatele

concursului fiind consemnate în procesul – verbal al Comisiei de examinare

încheiat la 15 septembrie 2009, depus în copie la dosar fond.

Exercitarea dreptului

dobândit de intimatele – reclamante la data promovării examenului, de a fi

încadrate într-o funcție publică superioară celei ocupate, era condiționată de

transformarea posturilor de referent în consilier și de modificările corespunzătoare

a statului de funcții, operațiuni administrative care nu se puteau realiza decât

cu avizul A.N.F.P., conform art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 6/2007 și avizul

conform al C.S.M., prin emiterea unui Ordin al Ministrului Justiției, potrivit art.

135 alin. (1) din Legea nr. 304 privind organizarea judiciară, art. 37 lit. d)

din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., art. 6, pct. VII (1) și art. 13 din H.G.

nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Prin urmare,

procedura transformării posturilor de referent, cu studii medii, în consilier,

cu studii superioare, necesita un timp rezonabil pentru obținerea avizelor

obligatorii din partea a două instituții diferite: A.N.F.P. și C.S.M. și se

finaliza prin Ordinul Ministrului Justiției - actul administrativ prin care se

putea dispune modificarea efectivă a statului de funcții al instanței, de către

autoritatea administrativă competentă în acest domeniu .

În lipsa acestor avize

Ministrul Justiției nu putea dispune transformarea posturilor și modificarea statului

de funcții, astfel că este nelegală soluția instanței de fond de a dispune anularea

Ordinului Ministrului Justiției nr. 1603/C din 10 iunie 2010 și de a obliga

ministrul justiției să emită un nou Ordin, cu încadrarea reclamantelor în

treapta 2, începând cu 15 septembrie 2009 – data promovării examenului,când nu

existau avizele obligatorii prevăzute de lege, transformarea posturilor, ministrul

justiției neputând fi obligat la emiterea unui Ordin cu încălcarea legii.

Pe de altă parte,

intimatele nici nu ar putea fi încadrate retroactiv într-o funcție publică neprevăzută

în statul de funcții al Tribunalului București pentru perioada 15 septembrie 2009

– 10 aprilie 2010, pe care nu au exercitat-o, neavând atribuții stabilite în

acest sens și pentru care nu pot pretinde drepturi salariale.

S-ar putea pune

problema răspunderii pentru întârzierea modificării statului de funcții, prin Ordin

al Ministrului Justiției, față de împrejurarea că ultimul aviz necesar

dispunerii acestei măsuri s-a acordat prin Hotărârea nr. 39 din 21 ianuarie 2010

a C.S.M., iar Ordinul Ministrului Justiției nr. 1603/c/ s-a emis la 10 iunie 2009,

adică după 6 luni, însă aceasta excede cadrului procesual stabilit de reclamante

prin acțiunea introductivă și de altfel nu există o reglementare legală a

termenului în care ministrul justiției poate fi obligat să emită Ordinul.

Prima instanță a

extins nepermis aplicabilitatea dispozițiilor art. 38 alin. (2) din contractul

colectiv de muncă al personalului auxiliar din justiție care prevăd că

„promovarea în trepte/grade superioare a salariaților se face de la data validării

concursului de promovare” în domeniul încadrării/ promovării funcționarilor publici,

pentru care există o reglementare legală de la care nu se poate deroga.

Față de cele

prezentate, susținerile intimatelor privind menționarea modificării statutului

de funcții pentru cele 4 posturi din referent în consilier, în Planul de

ocupare a funcțiilor publice pentru anul 2009, înaintat de Tribunalul București

și A.N.F.P. dovedesc intenția instituției la care își desfășurau activitatea de

a urma procedura transformării posturilor, prin concurs, conform legii, ceea ce

s-a și realizat.

Așa cum deja s-a

arătat, dreptul intimatelor la încadrarea într-o clasă superioară ca

funcționari publici s-a născut la data promovării examenului, din 14-15

septembrie 2009, sub condiția modificării statului de funcții, prin Ordin al

Ministrului Justiției, după avizarea de către A.N.F.P. și C.S.M.

Susținerile intimatelor

privind posturile nou înființate sau condiționate de existența unui post vacant

nu au relevanță, deoarece atât Ordinul Ministrului atacat, cât și avizele prealabile

ale A.N.F.P. și C.S.M. privesc măsura „transformării posturilor de referent în

consilier”, vizând în concluzie posturi deja existente, conform prevederilor

legale la care s-a făcut deja trimitere anterior art. 68 Legea nr. 188/1999,

O.G. nr. 6/2007, art. 9 alin. (2) Legea nr. 304/2004 – art. 135 alin. (1),

Legea nr. 317/2004 – art. 37 lit. d).

Nici împrejurarea

invocată de asemenea în întâmpinarea intimatelor, care vizează diferența

salarială nesemnificativă, raportată la fondul de salarii, între treapta 2 și

treapta 3 a funcției de consilier, clasa 1, asistent nu are incidență în cauză,

deoarece o eventuală diferență și impact ar putea fi analizată prin raportare la

funcția de referent pe care intimatele au ocupat-o până la data transformării

postului și cele de consilier, la care erau îndreptățite după această

transformare, iar pe de altă parte nu are importanță diferența salarială, ci

aplicarea corectă a legii în funcție de care se vor determina și eventualele

diferențe salariale.

Termenul de 5 zile

lucrătoare prevăzut de art. 14 alin. (3) din Ordinul nr. 10280/2008 în care

conducătorul autorității publice are obligația de emitere a actului administrativ

de numire în funcția publică a celui care a promovat examenul, conform art. 9

alin. (3) din O.G. nr. 6/2007, termen care curge de la primirea avizului de transformare

a posturilor, este un termen de recomandare, legiuitorul neprevăzând sancțiuni

pentru depășirea acestuia, ceea ce nu exclude însă angajarea răspunderii autorității

pentru depășirea nejustificată și nerezonabilă a respectivului termen.

În concluzie, în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul pârâtului și se va modifica

în parte sentința, în sensul că se va înlătura obligația acestuia de a emite un

nou Ordin, începând cu 15 septembrie 2009 și de a plăti intimatelor –

reclamante diferențe salariale de la această dată.

Se constată că este

însă corectă soluția instanței de fond în privința încadrării intimatelor în

treapta 2 și nu în treapta 3 salarizare, urmând a se anula Ordinul Ministerului

Justiției nr. 1603/C din 10 iunie 2010 numai sub acest aspect, întrucât pentru

această treaptă s-a organizat concursul promovat de intimate la 15 septembrie 2009

și s-au obținut avizele obligatorii din 24 noiembrie 2009 al Agenției Naționale

a Funcționarilor Publici și prin Hotărârea nr. 39 din 21 ianuarie 2010 a C.S.M.

Astfel fiind, se va anula

numai în parte Ordinul Ministrului Justiției nr. 1603/2010, numai în privința

încadrării intimatelor în treapta 2 și nu 3, cum s-a menționat în Ordin.

Admite recursul

declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2099 din 18

martie 2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată.

Admite, în parte,

acțiunea reclamantelor și în consecință anulează, în parte, Ordinul Ministrului

Justiției nr. 1603/c din 10 iunie 2010, respectiv numai în ceea ce privește treapta

de încadrare a reclamantelor, în sensul că se va menționa treapta 2 în loc de

treapta 3 de salarizare.

Respinge, celelalte capete

de cerere privind reîncadrarea reclamantelor cu data de 15 septembrie 2009 și

plata diferențelor de drepturi salariale, pe perioada 15 septembrie 2009 - 10

iunie 2010, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-09-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4412/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 184/F/2010 pronunțată la data de 15 noiembrie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea fo
ÎCCJ 2011-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4443/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 170 din 20 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.
ÎCCJ 2016-05-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1606/2016
Decizia nr. 1606/2016 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, s
ÎCCJ 2012-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3756/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucureșt, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 1
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1860/2015
i ca neîntemeiate. La data de 11 decembrie 2012, prin adresa din 31 B. 2012 emisă de B. - G. - F., s-a depus la Compartimentul Informații Clasificate al instanței în înscris cu caracter ”secret”. Hotărârea Curții de Apel București; Prin sen
Sursă