ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3102/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele

comuna B., prin Primar, SC R. SRL, SC C.E. SRL și SC D.C. SRL au solicitat, în contradictoriu

cu paratul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Autoritate de Management

pentru Programul Operațional Regional, anularea hotărârii de respingere a cererii

de finanțare înregistrata din 28 septembrie 2009, cod de înregistrare în S.M.I.S.

privind proiectul "Restaurare și amenajare conacul N., sat B.S., comuna B.,

județul Prahova" emisă de pârâtă; suspendarea executării hotărârii de respingere

a cererii de finanțare sus menționată până la data soluționării cauzei pe fond,

conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, anularea soluției de admitere numai în parte

a contestației formulate împotriva soluției de respingere a cererii de finanțare,

reevaluarea cererii de finanțare, admiterea dosarului la finanțare, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantele au arătat că în cauză este aplicabilă Legea nr. 554/2004, că au urmat

procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Lege și în conformitate cu precizările

Autorității de Management reținute în cuprinsul scrisorii de respingerii a cererii

de finanțare, au formulat contestație împotriva acestei soluții, iar pe fondul cererii

de anulare a actelor administrative contestate, au arătat că invocă nelegalitatea

lor raportat la dispozițiile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor

istorice, in speța art. 24, alin. (3).

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a invocat excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantelor SC R. SRL, SC C.E. SRL și SC D.C. SRL și excepția

lipsei de interes a cererii de suspendare, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii,

ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință

publică din 19 ianuarie 2011, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantelor SC R. SRL, SC C.E. SRL și SC D.C. SRL.

Prin sentința nr. 1853

din 9 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând, în esență, următoarele:

Reclamanta invocă nelegalitatea

hotărârii de respingere a cererii sale de finanțare privind proiectul “Restaurare

și amenajare conacul N., sat B.S., comuna B., județul Prahova” raportat la dispozițiile

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice

care prevăd că verificarea tehnică a proiectelor de consolidare a monumentelor istorice

se fac numai de experți și verificatori tehnici atestați de Ministerul Culturii

și Cultelor.

Prima instanță a reținut

că susținerea reclamantei se bazează, însă, pe o confuzie între activitatea de verificare

tehnică a proiectelor de consolidare, care se face numai de către acești experți

în ceea ce privește “exigențele specifice domeniului monumentelor istorice”, și

activitatea de verificare a cererii de finanțare, care se efectuează de către experții

din cadrul Organismului intermediar și care privește gradul în care proiectul răspunde

obiectivelor Programului operațional regional în domeniul restaurării și valorificării

durabile a patrimoniului cultural, a coerenței și clarității metodologiei propuse,

a fezabilității și eficienței financiare, a sustenabilității proiectului.

De asemenea, experții

din cadrul Organismului intermediar verifică eligibilitatea solicitantului sub aspectul

capacității tehnice și financiare a acestuia de a implementa proiectul propus, corelarea

bugetului cu activitățile din proiect.

În speță, în situația

în care cererea de finanțare a reclamantei obținea în cadrul analizei tehnico-financiare

un punctaj superior celui de 3, 5 puncte, aceasta urma să depună avizul Ministerului

Culturii și Cultelor pentru proiectul tehnic și se verifica grila de conformitate

a proiectului tehnic cu Ghidul solicitantului.

Referitor la susținerile

reclamantei privind îndeplinirea subcriteriului 2.8 “Dezvoltare durabilă și eficiență

energetică”, prima instanță a reținut că pârâta a admis contestația reclamantei

cu privire la acest aspect, astfel că reiterarea acestei critici prin acțiune nu

se mai justifică.

Totodată, a reținut că

nu poate fi primită nici critica referitoare la subcriteriul 1.3 “Importanța proiectului

pentru regiune”, pentru care reclamanta a primit 0 puncte, în raport cu explicațiile

din Ghidul național pentru analiza cost-beneficiu a proiectelor finanțate prin instrumentele

structurale și cu prevederile Ordinului nr. 863/2008 emis de Ministerul Dezvoltării,

Lucrărilor Publice și Locuinței privind “Instrucțiunile de aplicare a unor prevederi

din H.G. nr. 28/2008, de aprobare a conținutului cadru al documentației tehnico-economice

aferente investițiilor publice”.

Aceste acte nu fac referire

la coeficienții financiari indicați de reclamantă, ci doar la corecții fiscale,

așa cum au fost avute în vedere la examinarea cererii de finanțare.

Cât privește valoarea

factorului de conversie, acesta se regăsește cu valoarea 1 la punctul 4.5.2 din

Ghidul A.C.I.S., iar la punctul 2.2.3 din documentul de lucru al Comisiei Europene,

se prevede că în cadrul corecțiilor fiscale se deduc taxele indirecte, subvențiile

și transferurile simple (de exemplu: plata contribuțiilor de asigurări sociale),

Anexa II din Ghidul Solicitantului prevăzând obligativitatea realizării analizei

cost-beneficiu pentru toate proiectele, indiferent de valoarea acestora, cu mențiunea

că documentul de lucru reprezintă îndrumarul elaborării acestei analize.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta comuna B. – prin Primar, criticând-o ca nelegală și

netemeinică.

În dezvoltarea motivelor

de recurs formulate, recurenta-reclamantă a susținut în esență că în mod greșit

instanța de fond a apreciat ca fiind legale actele administrative atacate, respectiv

hotărârea de respingere a cererii de finanțare privind proiectul „Restaurare și

amenajare conacul N., sat B.S., comuna B., Județul Prahova” ca și admiterea numai

în parte a contestației formulate împotriva soluției de respingere a cererii de

finanțare.

Consideră recurenta că

în mod eronat s-a apreciat de către instanța de fond că în ceea ce privește întocmirea

și evaluarea competenței tehnice a cererii de finanțare care vizează restaurarea

și amenajarea unui monument istoric, experții sau verificatorii tehnici ar trebui

să fie atestați de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, conform

dispozițiilor Legii nr. 422/2001.

Totodată recurenta a criticat

respingerea probei cu expertiza contabilă, care viza clarificarea modului de evaluare

a subcriteriului 1.3. – Importanța proiectului pentru regiune, susținând că în speță

nu este aplicabil documentul reținut în considerentele sentinței atacate.

De asemenea, recurenta

a susținut că prin Ghidul Național pentru analiza cost beneficiu (proiect) emis

de Ministerul Economiei și Finanțelor – Autoritatea pentru coordonarea instrumentelor

structurale – se precizează faptul că analiza cost beneficiu este solicitată doar

pentru proiectele majore și nu în cauza de față, având în vedere că scopul principal

al proiectului inițial îl constituie lucrările de restaurare în vederea salvării

unui bun din patrimoniul național și integrarea acestuia în circuitul turistic și

nu obținerea de profit sau beneficii.

A mai susținut recurenta

că prin corecția adusă de evaluatori, respectiv prin introducerea valorii reziduale

s-a mărit costul total al investiției, influențând rata rentabilității economice

– R.I.R.E. – în sensul diminuării acesteia sub rata de actualizare de 5,5 % recomandată

pentru România.

Intimatul Ministerul Dezvoltării

Regionale și Turismului a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului

formulat de reclamantă și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate

de către instanța de fond.

Examinând sentința atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât

și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse

în continuare.

Astfel, cu privire la

criticile recurentei privind nelegalitatea actelor administrative contestate, în

raport cu prevederile art. 23-25 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor

istorice.

Contrar celor susținute

de recurenta-reclamantă, instanța de control judiciar constată că în mod corect

s-a reținut prin sentința atacată faptul că activitatea experților din cadrul Organismului

intermediar, care verifică cererea de finanțare nu este identică cu activitatea

desfășurată de către experții și verificatorii tehnici atestați de către Ministerul

Culturii și Patrimoniului Național, activitatea acestora vizând expertizarea structurală

a monumentelor istorice conform dispozițiilor art. 24 alin. (3) din lege, având

obligația verificării exigențelor specifice domeniului monumentelor istorice și

a calității lucrărilor în construcții.

În speță, experții din

cadrul Organismului Intermediar au atribuiții privind verificarea gradului în care

proiectul corespunde cu obiectivele stabilite prin Programul operațional regional

în domeniul restaurării și valorificării durabile a patrimoniului cultural cât și

celorlalte aspecte prevăzute în Ghidul solicitantului și anexe, respectiv grilelor

de evaluare și/sau de conformitate.

Având în vedere prevederile

pct. 11.4.2 din Ghidul solicitantului, atribuțiile evaluatorilor mai sus menționate

nu vizează îndeplinirea exigențelor impuse de prevederile Legii nr. 422/2001, acestea

vizând doar verificarea concordanței studiului de fezabilitate, cu cererea de finanțare

și documentația tehnico-economică, iar după depunerea proiectului tehnic, verificarea

conformității acestuia, cu anexa la Ghidul solicitantului.

În ceea ce privește criticile

recurentei referitoare la subcriteriul 1.3 intitulat „Importanța proiectului pentru

regiune”, potrivit cărora analiza cost – beneficiu se impune doar în cazul proiectelor

majore, urmează a fi respinse, întrucât obligativitatea efectuării acesteia este

prevăzută prin anexa II la Ghidul solicitantului, pentru toate proiectele indiferent

de valoarea acestora iar prin Documentul de lucru este prevăzut îndrumarul elaborării

acestei analize.

Nu pot fi reținute, întrucât

sunt nefondate nici criticile recurentei referitoare la modul de calcul al indicatorilor

R.I.R.E. și V.N.A.E., atâta vreme cât în cadrul acestui proiect nu au fost identificate

clar obiectivele socio-economice și nici indicatorii de impact, recurenta prezentând

doar beneficiile proiectului la nivel zonal și nesemnificativ la nivel local, beneficiile

obținute indicând o importanță scăzută a proiectului pentru regiune.

În ceea ce privește eliminarea

costurilor de asigurări sociale aferente salariilor, susținerile recurentei urmează

a fi înlăturate, având în vedere prevederile pct. 2.2.3 din documentul de lucru,

potrivit cărora, în cadrul corecțiilor fiscale, „se deduc taxele indirecte, subvențiile

și transferurile simple (de ex. plata contribuțiilor de asigurări sociale)”, fiind

evidentă obligația recurentei-reclamante de a aplica această corecție fiscală.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte, reținând că hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică, urmând a fi menținută în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de comuna B. împotriva

sentinței nr. 1853 din 9 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 iunie

2012.