ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3652/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3652/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 4576 din 29 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității
și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamantul B.I., în
contradictoriu cu pârâții Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu
Handicap pentru Adulți și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ca
inadmisibilă.
Pentru
a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit art. 13 alin.
(5) din HG nr. 430/2008 (emisă în temeiul art. 87 alin. (3) din Legea nr. 448/2006,
conform căruia organizarea și metodologia de funcționare a Comisiei de evaluare
se reglementează prin hotărâre a Guvernului), în vigoare la data emiterii
actului administrativ atacat în cauză, deciziile emise de Comisia Superioară în
exercitarea atribuției de soluționare a contestațiilor pot fi atacate potrivit
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Trimiterea normei speciale la
dispozițiile-cadru ale Legii contenciosului administrativ face ca Decizia emisă
de Comisia Superioară în soluționarea unei contestații administrative să poată
fi atacată la instanța de contencios administrativ numai sub condiția de
admisibilitate a urmării procedurii prealabile prin care se solicită revocarea
actului administrativ, procedură obligatorie prevăzută de art. 7 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004.
Art. 90
2
alin.
(2) și 4 din Legea nr. 448/2006, așa cum a fost modificată prin OUG nr. 84/2010,
prevede, la rândul său că, în exercitarea atribuției de soluționare a
contestațiilor, Comisia Superioară emite decizii care pot fi atacate potrivit
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Instanța de fond a
apreciat că în cauza de față, reclamantul a solicitat instanței de contencios
administrativ anularea Deciziei nr. 11705 din 7 octombrie 2009 emisă de Comisia
Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți care
funcționează în prezent în cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției
Sociale, fără să fi urmat anterior procedura prealabilă administrativă
obligatorie prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva hotărârii
instanței de fond reclamantul B.I. a declarat recurs, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului,
se arată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă
pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Recurentul susține că
a îndeplinit această procedură prin contestația formulată la Comisia de
Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap în data de 9 iulie 2009.
Examinând cauza și
sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale
incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru
considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 7 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004: „Înainte de a se adresa
instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act
administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau
autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile
de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
Din analiza
legislației aplicabile în materia plângerii prealabile rezultă că s-a instituit
în sarcina persoanei vătămate obligația de a se adresa cu reclamație organului
administrativ emitent sau autorității ierarhic superioare, mai înainte de a
sesiza instanța de judecată cu anularea actului considerat nelegal.
Procedura prealabilă,
sub forma recursului grațios sau ierarhic, reprezintă un mijloc de remediere a
eventualei nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea
actului de către organul emitent sau de către organul superior.
Atât în literatura de
specialitate, cât și în jurisprudența Curții Constituționale, s-a arătat că
legiuitorul poate institui în considerarea unor situații deosebite, reguli
speciale de procedură.În cauza de față,împotriva certificatului de încadrare în
grad de handicap s-a exercitat recursul ierarhic ca modalitate a procedurii
prealabile reglementată expres în cuprinsul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Din redactarea
textului art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că obiectul
procedurii prealabile îl constituie actul administrativ, procedura prealabilă
vizează actul autorității emitente, cererea de revocare adresându-se fie
autorității emitente, fie autorității ierarhic superioare.
Potrivit art. 13 alin.
(2) din H.G. nr. 430 din 16 aprilie 2008 pentru aprobarea Metodologiei privind
organizarea și funcționarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu
handicap, certificatele de încadrare în grad de handicap se contestă, în termen
de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Superioară de evaluare a persoanelor
adulte cu handicap.
Contestațiile,
potrivit art. 13 alin. (4) din același act normativ, se soluționează prin
decizii de către Comisia superioară și, potrivit art. 13 alin. (5), pot fi
atacate potrivit Legii nr. 554/2004.
Astfel, în cazul
persoanelor cu handicap, actul administrativ vătămător este certificatul de
încadrare în grad de handicap, iar legea a prevăzut expres obligativitatea
recursului ierarhic și el poate fi contestat la Comisia superioară care poate
să-l confirme sau să-l anuleze, fiind organul ierarhic superior emitentului
actului.
În cauză, reclamantul
a efectuat procedura prealabilă sub forma recursului ierarhic, astfel cum este
prevăzută de H.G. nr. 430/2008
Reclamantul-recurent
s-a adresat autorității ierarhic superioare sub aspectul stabilirii calității
de persoană cu handicap și al gradului de handicap, situație în care au fost
respectate cerințele art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte are în
vedere faptul că plângerea prealabilă reprezintă un remediu legal pus la
dispoziția persoanelor vătămate și nu o cale excesivă care ar fi de natură să
restrângă accesul la justiție, într-un termen rezonabil, conform cerințelor art.
6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Formularea plângerii
prealabile sub forma recursului ierarhic sau grațios reprezintă în opinia
legiuitorului român o condiție specială de exercitare a acțiunii în contencios
administrativ, sancțiunea neîndeplinirii acestei condiții fiind aceea a
respingerii acțiunii, ca inadmisibilă.
În cauză, s-a aplicat
greșit această sancțiune deoarece reclamantul a parcurs procedura prealabilă
sesizării instanței de judecată, pentru că aceasta a formulat contestație la
Comisia Superioară, ceea ce reprezintă recursul ierarhic.
Procedura prealabilă
nu a fost concepută ca un mijloc de împiedicare sau restrângere a accesului la
justiție, ci dimpotrivă ca o posibilitate de remediere a eventualei
nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către
organul emitent sau organul ierarhic superior.
În cauză, această
condiție a fost îndeplinită prin exercitarea contestației împotriva
certificatului, astfel că greșit s-a respins acțiunea ca inadmisibilă, condiția
procedurii prealabile fiind îndeplinită.
Pentru considerentele
arătate și în conformitate cu art. 312 Cod procedura civilă, recursul va fi
admis și se va casa sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare
aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul
declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 4576 din 29 iunie 2011 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată
și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.