ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3693/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3693/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

penale de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 83/A din 25 martie

2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost

admis apelul declarat de inculpata L.A. (fostă P.), împotriva sentinței penale

nr. 191 din 16 noiembrie 2010 a Tribunalului Brăila.

S-a desființat în parte

sentința penală 191 din 16 noiembrie 2010 a Tribunalului Brăila, numai în ceea ce

o privește pe inculpata L.A. și în rejudecare:

A fost redusă de la 5

ani închisoare la 4 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatei L.A.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. în ref. la art. 12

alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 reținând în favoarea acesteia dispozițiile

art. 74 alin. (1) lit. a) în ref. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

,

art. 86

2

și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere

a pedepsei principale, a pedepsei accesorii și a pedepsei complementare aplicate

inculpatei pe durata termenului de încercare de 6 ani.

În baza art. 86

3

C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata L.A. să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere:

-  să se prezinte la Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brăila la datele fixate de această instituție,

desemnată cu supravegherea inculpatei;

- să anunțe, în prealabil,

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește

8 zile, precum și întoarcerea;

-  să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

-  să comunice informații

de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.

În baza art. 359 C. proc.

pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86

4

în ref.

la art. 83 C. pen.

A fost modificată dispoziția

din sentința penală apelată în sensul că s-a dispus executarea pedepsei cu privare

de libertate doar în ceea ce-l privește pe inculpatul L.V.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

A fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul L.V. împotriva sentinței penale nr. 191 din 16

noiembrie 2010 a Tribunalului Brăila.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul L.V. la plata sumei de 100 RON

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A fost respinsă, ca nefondată,

cererea domnului avocat D.F. privind acordarea onorariului pentru activitatea de

asistență juridică din oficiu.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 191 din 16 noiembrie 2010

a Tribunalului Brăila, în baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2011 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.V.

la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen. și anume:

(a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective

publice; (b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității

de stat cu titlu de pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de persoane în formă agravată.

În baza art. 71 alin.

(1) și alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului L.V. pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C.

pen. și anume: (a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective

publice; (b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității

de stat, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până

la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă

ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

S-a dispus executarea

pedepsei prin privare de libertate.

În baza art. 26 C.

pen. raportat la art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

a fost condamnată inculpata L.A., la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare și 2

(doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza

a II-a și lit. b) C. pen. și anume: (a) dreptul de a fi ales în autoritățile

publice sau în funcții elective publice; (b) dreptul de a ocupa o funcție

implicând exercițiul autorității de stat cu titlu de pedeapsă complementară,

pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă agravată.

În baza art. 71 alin.

(1) și alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatei L.A. pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C.

pen. și anume (a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice; (b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă

și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului

de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

S-a dispus executarea

pedepsei cu privare de libertate.

În baza art. 14 și 15

C. proc. pen. s-a constatat că victima S.L. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 118 lit.

e) C. pen., art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea de

la inculpata L.A. a sumei de 100 euro sau echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale

a României la data plății, obținută prin exploatarea sexuală a victimei S.L.

În baza art. 189-191 C.

proc. pen. au fost obligați inculpații:

- L.V. la plata sumei

de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

- L.A. la plata sumei

de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 57/D/P/2005 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism din cadrul Ministerului Public - Serviciul Teritorial Brăila, înregistrat

pe rolul acestei instanțe sub nr. 3045/113/2008 s-a dispus punerea în mișcare a

acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaților:

- L.V. pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

- L.A. pentru complicitate

la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 26 C. pen. raportat

la art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În actul de sesizare a

instanței s-a reținut că inculpatul L.V. în cursul lunii decembrie 2004 a racolat-o

prin inducere în eroare pe victima S.L., a cazat-o în Spania și a exploatat-o sexual

în cursul lunii februarie 2005.

În sarcina inculpatei

L.A. s-a reținut că în cursul lunii februarie 2005, l-a ajutat pe inculpatul L.V.

să exploateze sexual pe victima S.L. prin obligarea acesteia la practicarea prostituției.

În faza cercetării judecătorești

s-a procedat la audierea inculpaților și a martorilor din acte precum și a unui

martor propus de către inculpați respectiv a martorului I.L. Inculpații au renunțat

la audierea martorei I.M. la a cărei aducere s-au obligat.

Din analiza și interpretarea

coroborată a probelor administrate în cauză, instanța a reținut o situație de fapt

asemănătoare cu cea avută în vedere prin rechizitoriu în sensul că: inculpații s-au

căsătorit în anul 2002 după care inculpata L.A. a plecat în Spania pentru a munci.

În anul 2004 s-a deplasat în Spania și inculpatul L.V. care a revenit în țară după

circa o lună și jumătate. La întoarcere a povestit victimei că soția sa se descurcă

foarte bine la hotelul la care este angajată ca menajeră.

În cursul lunii decembrie

2004 inculpatul L.V. i-a propus victimei S.L. să plece în Spania, în localitatea

T. urmând ca soția sa să-i găsească un loc de muncă.

Victima a fost de acord

să plece în Spania, decizia sa fiind influențată, pe de o parte, de faptul că avea

în întreținere un copil în vârstă de 9 ani, iar situația sa financiară era deosebit

de dificilă iar, pe de altă parte, pentru că a avut încredere în inculpatul L.V.,

care făcea, practic, parte din familia sa.

Inculpatul L.V. a plecat

din nou în Spania în cursul lunii decembrie 2004 după ce, în prealabil, a convenit

cu victima să-l urmeze în Spania, după procurarea pașaportului.

La data de 31 ianuarie

2005, victima a intrat în posesia pașaportului, iar în perioada imediat următoare

inculpatul L.V. i-a transferat acesteia prin sistem Money Gram suma de 50 euro,

pentru cheltuielile ocazionate de călătoria în Spania.

Inculpatul L.V. i-a comunicat

victimei că din Brăila până la Bistrița (de unde trebuia să ia autocarul) va fi

transportată cu mașina de către fratele său, învinuitul L.F.

La data de 15 februarie

2005 învinuitul L.F. a transportat-o pe victimă cu autoturismul lui de la Brăila

până la Bistrița, iar la data de 16 februarie 2005 victima a ieșit din țară prin

Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac și a ajuns în Spania. Prețul biletului de

călătorie a fost achitat de către inculpatul L.V.

În localitatea T., victima

a fost așteptată, conform înțelegerii, de către soții L., care au condus-o și cazat-o

în apartamentul în care aceștia locuiau cu chirie.

Abia aici, inculpatul

L.V. i-a adus la cunoștință victimei că locul ei de muncă era de fapt un club de

noapte unde se practica prostituția.

Inculpatul L.V. a amenințat-o

pe victimă că o va abandona pe stradă și o va bate dacă nu va accepta să se prostitueze.

Dat fiind că nu avea nici

o sumă de bani asupra sa, nu cunoștea limba spaniolă, fiind dependentă financiar

de inculpați, victima a fost nevoită să accepte să se prostitueze.

Aceasta a fost dusă la

clubul „S.F.”, unde inculpata L.A. practica prostituția de mai mult timp.

Conform relatărilor victimei,

în acel club se aflau 12 femei de cetățenie română, restul provenind din Brazilia

sau statele asiatice. Tarifele practicate pentru prestarea de servicii sexuale erau

următoarele: 50 euro pentru o jumătate de oră, 64 euro pentru trei sferturi de oră

și 84 euro pentru o oră.

Clienții plăteau la recepția

clubului tariful, iar fetele primeau în schimb un „bon” în care era înscrisă suma

plătită.

Victima a practicat prostituția

la acel club timp de trei nopți și a câștigat doar suma de 100 euro deoarece a încercat

să reducă cât mai mult, în măsura în care a fost posibil, numărul clienților. Astfel,

în momentul în care inculpata L.A. urca în camerele clubului pentru a întreține

relații sexuale cu clienți, victima își refuza clienții proprii. Acest lucru nu

mai era posibil dacă inculpata se afla în sală și o supraveghea pe victimă.

În fiecare dimineață victima

îi remitea inculpatei L.A. „bonurile” iar aceasta ridica de la recepția clubului

banii câștigați de către victimă, bani pe care îi dădea soțului său.

În cursul celor trei nopți

petrecute la club, victima a reușit să strângă de la clienți suma de 10 euro în

fise, astfel că, imediat și-a sunat de la un telefon public mama și fratele, martorii

F.A. și respectiv S.M., relatându-le tot ceea ce s-a întâmplat.

În momentul în care a

telefonat, victima a fost observată de către inculpata L.A. Aceasta, la rândul său,

l-a anunțat pe soțul ei. Inculpatul L.V. a insultat-o pe victimă, a amenințat-o

și i-a rupt o filă din pașaport, drept represalii că și-a anunțat familia fără acordul

său.

Inculpatul L.V. a deteriorat

parțial pașaportul victimei pentru a o determina să nu se întoarcă în țară și să

nu-l denunțe poliției. Timp de 4 zile inculpatul a amenințat-o permanent pe victimă

că o va vinde unui proxenet, a abordat o atitudine violentă și i-a adresat injurii

repetate.

Până la urmă, inculpatul

L.V. a acceptat să o lase pe victimă să plece după ce soția sa i-a explicat că există

posibilitatea ca în țară să fie denunțat la poliție de către membrii familiei victimei.

La data de 28 februarie

2005 victima a revenit în țară după ce, în prealabil, și-a recuperat de la inculpat

pașaportul și și-a lipit pagina tăiată.

După ce a ajuns acasă

și le-a povestit membrilor familiei sale ce i s-a întâmplat în Spania, timp de o

săptămână victima a primit amenințări de la inculpatul L.V. Apoi acesta i-a promis

victimei bani în schimbul tăcerii ei.

Mai mult, mama inculpatului,

martora L.G. a venit la domiciliul victimei și i-a propus să-i dea suma de 500 euro

pentru a nu-l denunța la organele judiciare pe fiul său, dar victima a refuzat aceste

„oferte”.

S-a reținut că în cursul

urmăririi penale a fost audiată numai inculpata L.A., inculpatul L.V. neprezentându-se

pentru audiere.

În cursul cercetării judecătorești

au fost audiați ambii inculpați. Nici unul nu a recunoscut fapta comisă.

S-a mai reținut că inculpatul

L.V. a recunoscut că a ajutat-o pe victima S.L. să se deplaseze în Spania dar nu

pentru a o exploata sexual ci pentru a munci. A recunoscut că a găzduit-o pe timpul

șederii în Spania dar nu a recunoscut că a fost dusă de soția sa inculpata L.A.

în Clubul S.F. (sau într-un club cu nume asemănător) și obligată să se prostitueze;

de altfel în același club se prostitua și inculpata. Evident că inculpatul nu a

recunoscut nici ruperea filei din pașaport pentru a o împiedica să plece din Spania

și nici primirea vreunei sume de bani din practicarea de către victimă a prostituției.

S-a arătat că eforturile

inculpatului de a o deplasa pe victimă în Spania, inclusiv transportarea acesteia

de către fratele său L.F. de profesie preot, de la Brăila la Bistrița, în condițiile

în care locuiește în județul Argeș, dovedesc interesul propriu pe care L.V. îl avea

în ajungerea victimei în Spania. Nici inculpata L.A. nu a recunoscut comiterea faptei,

în sensul deplasării victimei la Clubul de noapte respectiv, supravegherea acesteia

pentru racolarea de clienți și încasarea sumelor câștigate; ținerea victimei în

afara programului de club închisă în casă etc.

S-a arătat că martorul

I.L.G., propus de către inculpați a fost audiat și a făcut declarații contradictorii.

Din probele dosarului,

s-a arătat că rezultă că soții L. locuiau la etajul întâi al unei vile, iar martorul

a susținut că aceștia locuiau la parter, unde la fereastră a și văzut-o pe victimă

de patru ori fără a vorbi cu aceasta. Deși inculpatul a susținut că de trei ori

a mers la plimbare împreună cu victima și familia I., martorul a susținut că nu

a discutat niciodată cu victima. Evidentele contraziceri dintre declarațiile inculpaților

și ale martorului propus, dovedesc că acesta nu cunoaște aspecte esențiale ale cauzei

și că de fapt s-a dorit să se contureze o situație de fapt diferită de cea reală

și care să servească apărării inculpaților.

S-a reținut că, în drept:

Fapta inculpatului L.V.,

de a o racola în cursul anului 2004, prin inducere în eroare pe victima S.L., de

a-i asigura deplasarea în Spania de a o caza și a o exploata sexual în cursul lunii

februarie 2005 cu ajutorul inculpatei L.A., întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de persoane în formă agravată prevăzută de art. 12 alin.

(1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În sarcina inculpatului

L.V., s-au reținut și prevederile art. 37 lit. b) C. pen. privind starea de recidivă

postexecutorie întrucât la data comiterii faptei deduse judecății, nu se împlinise

termenul de reabilitare față de pedeapsa individuală cea mai mare de 3 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 2344/1999 a Judecătoriei Brăila și contopită prin

sentința penală nr. 768 din 28 martie 2000 a Judecătoriei Brăila.

S-a mai reținut că, fapta

inculpatei L.A. de a ajuta pe inculpatul L.V., în cursul lunii februarie 2005 să

exploateze sexual pe victima S.L. prin obligarea acesteia la practicarea prostituției,

întrunește elementele constitutive ale complicității la practicarea prostituției

prevăzută de art. 26 rap. la art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001.

Sub aspectul laturii subiective,

s-a arătat că inculpații au acționat cu vinovăție sub forma intenției directe.

Cum săvârșirea infracțiunilor

și vinovăția inculpaților au fost dovedite, instanța a dispus condamnarea.

La alegerea pedepselor,

precum și la individualizarea cuantumului acestora, instanța a arătat că, conform

art. 72 C. pen., va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei

și anume: dispozițiile Părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în

Partea specială a C.

pen., de gradul de pericol social al faptei comise, determinat atât de modul de

producere, cât și de importanța valorii sociale ocrotite, de împrejurările în care

a fost comisă fapta, de persoana și conduita procesuală a inculpaților, de antecedente

penale ale inculpatului L.V. fiind condamnat de mai multe ori la pedepse privative

de libertate și care este și recidivist, dar și de faptul că nici unul dintre inculpați

nu a recunoscut săvârșirea faptei.

Ambilor inculpați instanța

le-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa

accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, nerespectarea dispozițiilor

legale privind normele de conviețuire socială, ansamblul circumstanțelor personale

ale inculpaților duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor

de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul

de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul

de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care

exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei.

Deși în art. 71 C.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006, se prevede că drepturile

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen. se interzic de drept în cazul

condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii, s-a arătat

că este de observat că potrivit art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Constituție,

tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern și au prioritate

atunci când privesc drepturile omului și sunt mai favorabile decât legile interne.

Așadar, atâta timp cât

săvârșirea infracțiunilor comise de cei doi inculpați nu are legătură cu vreo profesie,

funcție ori activitate desfășurată de inculpați, instanța a considerat că, indiferent

de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o nu se justifică interzicerea

dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a apreciat că rămân

neinterzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., în condițiile

art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitor la asigurarea respectului

față de viața de familie.

La pronunțarea unei astfel

de soluții instanța a avut în vedere Hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunțată

de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și Pârcălab contra României,

publicată în M. Of. nr. 484/08.06.2005, prin care Statul Român a fost condamnat

la plata de despăgubiri către reclamantul S. pentru încălcarea dreptului său la

respectarea vieții de familie reglementat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, prin interzicerea automată, cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării

pedepsei închisorii, a drepturilor sale părintești.

În ceea ce privește modalitatea

concretă de executare a pedepselor aplicate, instanța a apreciat, în contextul celor

deja menționate, că scopul poate fi atins numai prin executarea efectivă a acestora

respectiv prin privarea de libertate. În cazul inculpatului L.V. dată fiind starea

de recidivă este de precizat faptul că nici nu se poate stabili o altă modalitate

de executare decât prin privare de libertate.

În temeiul art. 14 și

15 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ. instanța a constatat că victima S.L.

nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 118 lit.

e) C. pen. și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a dispus confiscarea de la

inculpata L.A. a sumei de 100 euro sau echivalentul în lei la data plății potrivit

cursului Băncii Naționale a României, obținută prin exploatarea sexuală a victimei

S.L.

S-a arătat că, determinant

pentru confiscarea sumei numai de la inculpata L.A. a fost faptul că nu se cunoaște

modul în care inculpații au împărțit banii și cum anume i-au împărțit. Este însă

o certitudine primirea acestei sume de către inculpata L.V.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel inculpații L.V. și L.A., criticând-o pe motive de nelegalitate

și netemeinicie.

Cei doi inculpați au susținut

că în mod greșit au fost condamnați pentru infracțiunea de trafic de persoane.

Inculpații au arătat că,

în afară de declarația victimei S.L. și declarațiile părinților acesteia, care sunt

evident subiective, nu mai există nici un alt mijloc de probă din care să rezulte

vinovăția lor.

Prin apelul promovat,

inculpații au solicitat, în principal, achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a)

în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpații

au susținut că pedepsele aplicate sunt prea mari, solicitând reducerea acestora.

Astfel, inculpata L.A.

a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74

lit. a) și c) C. pen., iar inculpatul L.V. a solicitat reținerea circumstanței atenuante

prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

Inculpata L.A. a învederat

instanței de apel faptul că se află la primul impact cu legea penală și a solicitat

suspendarea condiționată sub supraveghere a executării pedepsei.

Curtea a apreciat că apelul

declarat de inculpata L.A. este fondat, iar apelul declarat de inculpatul L.V. este

nefondat.

Analizând cauza prin prisma

motivelor de apel cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept a constatat

următoarele:

Prima instanță a reținut

corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția celor doi inculpați,

pe baza analizei materialului probator administrat în tot cursul procesului penal.

Contrar susținerilor inculpaților

s-a considerat că infracțiunile de trafic de persoane prev. de art. 12 alin.

(1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în ceea ce-l privește pe inculpatul L.V.

și respectiv complicitate la trafic de persoane prev. de art. 26 C. pen., în ref.

la art. 12, alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în ceea ce o privește

pe inculpata L.A., există în materialitatea lor.

Din întreg materialul

probator administrat în cauză rezultă ca situație de fapt, împrejurarea că, în cursul

anului 2004, inculpatul L.V., prin inducere în eroare, a racolat pe victima S.L.,

după care, în cursul lunii februarie 2005 i-a asigurat deplasarea în Spania, a cazat-o

și a exploatat-o sexual timp de 5 zile, cu ajutorul inculpatei L.A.

S-a mai reținut împrejurarea

că inculpata L.A. l-a ajutat pe inculpatul L.V. să exploateze sexual pe victima

S.L., obligând-o pe aceasta la practicarea prostituției.

Împrejurarea că declarațiile

victimei se coroborează cu declarațiile martorilor F.A. și S.M. (părinții victimei),

declarații apreciate drept subiective de inculpați nu poate conduce la concluzia

că faptele deduse judecății nu există.

În concret, cei doi martori

au confirmat susținerile victimei în sensul că a fost racolată, prin înșelăciune,

de inculpatul L.V., care i-a promis un loc de muncă în Spania.

De asemenea, martora F.A.

a confirmat susținerea victimei, în sensul că inculpatul i-a rupt o filă din pașaport,

pentru a o determina să rămână în Spania.

Mai mult, martorii au

confirmat susținerile victimei conform cărora, mama inculpatului, respectiv martora

L.G. a încercat să o determine să renunțe la plângerea penală, prin oferirea unei

sume de bani.

Împrejurarea că victima

nu a formulat plângere penală imediat după sosirea în țară nu înlătură existența

infracțiunilor reținute în sarcina celor doi inculpați.

Din probatoriile administrate

în cauză a rezultat împrejurarea că victima a fost amenințată de inculpatul L.V.,

după ce i-a reținut pașaportul, că va fi lăsată în stradă dacă nu va accepta propunerea

să practice prostituția.

Or, în aceste condiții,

victima a fost nevoită să practice prostituția timp de 5 zile, întrucât nu se mai

afla în posesia actului de identitate, nu avea asupra sa nicio sumă de bani și nici

nu exista posibilitatea găsirii unei locații în care să domicilieze.

Apărarea inculpatului

L.V., în sensul că în perioada 16 februarie 2005 - 23 februarie 2005 a lucrat ca

șofer al unui avocat din Spania și era imposibil să o supravegheze pe victimă, nu

poate înlătura vinovăția acestuia.

Este cert faptul că inculpatul

nu lucra 24 de ore din 24 și, mai mult, victima a precizat că era încuiată în locuință

de cei doi inculpați, nu avea la dispoziție nici un telefon, iar la club mergea

seara însoțită de inculpata L.A.

Inculpații au invocat

și în apel, în apărarea lor, declarația martorului I.L.G., însă aceasta a fost înlăturată

în mod corect de instanța de fond.

Astfel, a fost împărtășit

punctul de vedere al instanței de fond, în sensul existenței contradicțiilor între

declarația martorului și declarațiile inculpaților.

Susținerile inculpatei

L.A., în sensul că în perioada lunii februarie 2005 s-a aflat în altă localitate,

nu se coroborează cu alte mijloace de probă (cu excepția înscrisului depus la instanța

de fond) și au fost infirmate de restul materialului probator.

Față de cele de mai sus,

având în vedere probatoriile administrate în cauză, s-a considerat că faptele aduse

ca învinuire inculpaților (trafic de persoane și respectiv complicitate la trafic

de persoane) există în materialitatea lor, sunt prevăzute de lege ca infracțiuni

și au fost comise cu vinovăție de aceștia.

Pentru aceste considerente,

primul motiv de apel invocat de inculpați vizând achitarea conform art. 11 pct.

2 lit. a) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost considerat nefondat.

A apreciat Curtea că prima

instanță a realizat o corectă individualizare a răspunderii penale a inculpatului

L.V., respectând dispozițiile art. 72 C. pen., aplicându-i acestuia o pedeapsă de

5 ani închisoare, ceea ce reprezintă limita minimului special.

Curtea nu a primit solicitarea

inculpatului L.V. în sensul reținerii în favoarea sa a circumstanțelor atenuante

prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

S-a constatat că inculpatul

a avut o atitudine nesinceră pe tot parcursul procesului penal, negând comiterea

infracțiunii de trafic de persoane, situație ce face imposibilă reținerea prevederilor

art. 74 lit. c) C. pen.

S-a apreciat că pedeapsa

de 5 ani închisoare aplicată inculpatului L.V. este legală și temeinică, iar prin

raportare la dispozițiile art. 52 C. pen., s-a considerat că prin executarea efectivă

a acestei pedepse se asigură îndreptarea și reeducarea inculpatului.

S-a considerat că motivul

de apel invocat de inculpata L.A. vizând netemeinicia hotărârii primei instanțe

este fondat.

Având în vedere modalitățile

concrete în care a fost comisă infracțiunea de complicitate la trafic de persoane

- așa cum au fost arătate mai sus - perioada redusă de timp în care a fost comisă

fapta, atingerea adusă relațiilor sociale ocrotite de lege, împrejurarea că inculpata

L.A. se află la primul impact cu legea penală, s-a prezentat în instanță și după

data comiterii faptei din prezenta cauză nu a mai săvârșit alte infracțiuni, s-a

considerat că în favoarea acesteia pot fi reținute circumstanțele atenuante prev.

de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimului

special.

Față de aspectele invocate

mai sus, prin raportare la dispozițiile art. 52 C. pen., s-a considerat că îndreptarea

și reeducarea inculpatei se pot realiza în condiții optime și prin suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, ce va fi aplicată prin prezenta

hotărâre.

Împotriva acestei hotărâri

au formulat recurs inculpații, criticând soluția ca netemeinică și nelegală.

Inculpatul L.V. a arătat

că există contradicție între considerente și dispozitiv, că în pronunțarea soluției

de condamnare instanța s-a bazat doar pe declarația părții vătămate și pe declarațiile

subiective ale mamei și fratelui acestuia și a solicitat reducerea pedepsei sub

minimul special prevăzut de lege.

A invocat cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 18 și 14 C. proc. pen.

Inculpata L.A. a solicitat

achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., întrucât a fost condamnată

doar pe baza declarațiilor părții vătămate, a mamei și fratelui acesteia, iar în

subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei.

Înalta Curte, analizând

hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare invocate, cât și a celor care,

conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se iau în discuție

din oficiu, constată că recursurile formulate sunt nefondate.

Hotărârea instanței de

apel cuprinde motivele pe care este întemeiată soluția, iar considerentele nu contrazic

dispozitivul, așa cum susține inculpatul, și ca atare cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. nu este incident.

Grava eroare de fapt,

reglementată de cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen. nu poate fi confundată cu greșita apreciere a probelor. Acest caz de casare

vizează discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor

prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea

altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Între cele reținute de

prima instanță și de cea de apel și conținutul probelor administrate nu există discordanță

și este firesc ca la stabilirea situației de fapt să fie avute în vedere declarațiile

părții vătămate și ale rudelor acesteia, din moment ce ele se coroborează cu alte

probe.

Simpla negare a existenței

faptelor din partea inculpaților nu poate conduce la aplicarea cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În ceea ce privește pedepsele

aplicate inculpaților, Înalta Curte constată că ele sunt adecvate gravității faptelor

săvârșite și apte să conducă la realizarea finalităților prevăzute în art. 52

C. pen. - prevenția generală și prevenția specială.

În raport de atitudinea

inculpaților față de faptă și urmările ei, instanța de apel a dat dovadă de clemență,

aplicând inculpatei o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere, astfel

încât o nouă redozare nu se impune.

De aceea Înalta Curte,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate

recursurile formulate și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga la

cheltuieli judiciare către stat pe recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de recurenții inculpați L.A. și L.V. împotriva deciziei penale

nr. 83/A din 25 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată

L.A. la plata sumei de 800 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat

L.V. la plata sumei de 575 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 20 octombrie

2011.