ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6084/2012

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 27 aprilie 2012, Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești M.D. și M.A.D. a solicitat Judecătoriei Târgoviște încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 2195 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 5836/120/2007, împotriva debitorului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești. Prin sentința civilă nr. 2508 din 02 mai 2012, Judecătoria Târgoviște și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București, cu motivarea că, în speță, debitor este Ministerul Justiției, care are sediul în București, iar în raport de art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., executarea se va face la sediul debitorului, judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea fiind Judecătoria Sectorului 5 București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 la data 22 mai 2012 sub același nr. Astfel învestită, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, la rândul său, prin sentința civilă nr. 5367 din 14 iunie 2012, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște și, constatând ivit conflictul negativ de competență, l-a înaintat, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut următoarele: Regulile procedurii necontencioase, care sunt aplicabile în cazul soluționării unei cereri de încuviințare a executării silite, obligă instanța sesizată cu o astfel de cerere să își verifice din oficiu competența, putând cere părții lămuririle necesare, în ipoteza în care se declară necompetentă urmând a trimite dosarul instanței în drept să hotărască (art. 334 C. proc. civ.). Potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (1) C. proc. civ., soluționarea cererii de încuviințare a executării silite este de competența instanței de executare, art. 373 alin. (2) C. proc. civ., stabilind competența materială și teritorială în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.

Executarea silită poate îmbrăca trei forme principale, și anume: executare silită mobiliară, imobiliară și prin poprire. Ca atare, în funcție de forma de executare silită aleasă de creditor, instanța de executare va fi cea de la locul situării bunurilor mobile sau imobile ce fac obiectul procedurii sau cea de la sediul/domiciliul terțului poprit. Cum în prezenta cauză creditorul, prin executor, nu a indicat în cererea de încuviințare a executării silite forma de executare, acesta putând opta pentru oricare dintre cele trei forme, în mod neîntemeiat Judecătoria Târgoviște a prezumat că executarea va avea ca obiect doar bunurile aflate la domiciliul debitorului. S-a apreciat că o prezumție rezonabilă privind locul în care urmează a se efectua executarea este cea care izvorăște din însăși voința părții, în virtutea principiului disponibilității.

În acest sens, se poate presupune în mod rezonabil că creditorul, prin executorul judecătoresc, a dorit să declanșeze executarea silită în raza teritorială a instanței sesizate cu cererea de încuviințare a executării silite, din moment ce încheierea de încuviințare pronunțată de aceasta se limitează la raza sa de competență teritorială, iar cu excepțiile prevăzute de art. 373 alin. (1) C. proc. civ., din dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 rezultă că executorul judecătoresc nu poate realiza acte de executare silită decât în circumscripția Curții de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă care funcționează, prevedere ce are un caracter imperativ de vreme ce, conform dispozițiilor art. 373 alin. (4) pct. 1 C. proc.

civ., instanța este obligată să verifice respectarea ei în procedura sumară a încuviințării executării silite). În cazul în care instanța sesizată nu era lămurită în legătură cu locul executării silite și, implicit, cu chestiunea competenței teritoriale, era obligată să solicite precizări părții creditoare în acest sens, astfel cum o impun dispozițiile art. 334 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. Având în vedere argumentele menționate, instanța a apreciat că în mod nelegal s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București și, ca atare, având în vedere dispozițiile art. 373 C. proc.

civ., a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Târgoviște, aceasta fiind instanța de executare sesizată de creditoare, conform dispozițiilor legale menționate. Analizând conflictul negativ de competență, cu a cărui soluționare a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul considerentelor care succed, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. Potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

„Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, alin. (3) dispunând că „Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.” Conform art. 373 1 C. proc. civ., „Cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv.” Alin. (3) al art. 373 1 C .proc.

civ. prevede că „În temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege (...)”. Chiar în ipoteza în care s-ar determina competența instanței de executare în funcție de sediul biroului executorului judecătoresc, astfel cum a reținut instanța Judecătoriei Sectorului 5 București și cum prevede, de exemplu, noul C. proc.

civ., ce urmează a intra în vigoare, nu pot fi ignorate normele imperative ce reglementează competența acestuia în efectuarea executării silite, concepute de legiuitor în interesul general al societății și de la care nu se poate deroga prin voința vreunuia dintre participanții la executarea silită (reglementarea viitoare fiind conturată de o manieră similară celei actuale,competența teritorială a executorului judecătoresc stabilindu-se, ca regulă, în raport de locul situării bunurilor urmăribile). Astfel, împrejurarea că, în fapt, creditorul apelează la un alt executor judecătoresc decât cel competent să efectueze diferitele acte de executare - asumându-și riscurile unei asemenea decizii - nu poate conduce la determinarea instanței de executare pe baza acestei alegeri, deoarece s-ar ajunge ca, prin voința părții, să se deroge de la caracterul imperativ al normei de competență în materia executării silite.

În cauză s-a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului Ministerul Justiției , cu sediul în București, sector 5, și chiar dacă nu s-a indicat expres vreuna din formele de executare, în raport de textele de lege menționate, sintagma „judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea” are înțelesul ca fiind instanța domiciliului debitorului, respectiv Judecătoria Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2012.