ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2824/2010

Asupra recursurilor

penale de față;

Pe baza lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 22

iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 27754/301/2009 (1680/2010), Curtea de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

dispus, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpaților S.F.V. și V.Ș.

În motivarea acestei

încheieri s-a reținut că cei doi inculpați au fost condamnați în primă instanță

la câte 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208

alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (2) lit. b) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnare menținută prin Decizia penală

nr. 410/A din 7 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în

prezent cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel București pentru judecarea

recursurilor declarate de inculpați împotriva deciziei sus-menționate.

În ceea ce privește

măsura arestării preventive, instanța de recurs a apreciat că temeiurile care

au determinat arestarea inițială se mențin și impun în continuare privarea de

libertate a acestora pentru buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs inculpații S.F. și V.Ș. criticând-o pentru

netemeinicie.

La termenul din 4

august 2010, stabilit pentru judecarea recursului, în conformitate cu

dispozițiile art. 302 rap. la art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a)

teza a II-a C. proc. pen. comb. cu art. 141 alin. (1) teza I C. proc. pen.,

Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea recursului declarat de inculpat.

Examinând recursurile

declarate în cauză sub aspectul admisibilității, Înalta Curte reține că

potrivit dispozițiilor art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen.,

încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia

recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu

recurs.

În materia măsurilor preventive, calea de atac

împotriva încheierilor pronunțate de instanță în cursul judecății este

reglementată prin dispozițiile art. 141 C. proc. pen.

Potrivit alin. (1) al

textului de lege invocat „încheierea dată în primă instanță și în apel, prin

care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau

încetarea de drept a măsurii preventive, precum și încheierea prin care se

dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs, de

procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei

prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă".

Controlul legalității

măsurii arestării preventive în cursul judecății nu poate fi exercitat decât în

limitele stabilite de lege, legiuitorul instituind mijloacele procesuale

necesare exercitării acestui control atât în ceea ce privește legalitatea

măsurii dar și sub aspectul justificării ei.

Din analiza

dispozițiilor legale enunțate, coroborate și cu prevederile art. 23 alin. (4)

din Constituție rezultă că împotriva încheierilor de menținere a măsurii

arestării preventive pronunțate de instanța de recurs nu poate fi exercitată

calea de atac a recursului.

Potrivit

dispozițiilor de procedură generale, Înalta Curte nu are competența de a

soluționa fondul prezentei cauzei și, prin urmare, nu se poate pronunța nici cu

privire la cereri incidentale, cum sunt cele vizând măsurile preventive. A

proceda altfel, ar echivala cu o extindere nelegală a competenței sale

materiale.

Este adevărat că

potrivit dispozițiilor art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (4) C. proc. pen., încheierile prin care se menține arestarea preventivă

în cursul judecății pot fi atacate cu recurs, însă aceste articole cuprind

reglementări generale privind obligativitatea controlului periodic al măsurii

preventive, norma specială în materia căilor de atac împotriva încheierilor

pronunțate în cursul judecății privind măsurile preventive fiind cuprinsă în

dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., aceasta fiind, de altfel, și

denumirea marginală a textului de lege menționat.

Așadar, încheierea

dată în cursul judecății recursului prin care se dispune menținerea măsurii

arestării preventive în baza art. 300

2

C. proc. pen. nu poate fi atacată

cu recurs.

Recunoașterea unei

căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o

încălcare a principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din

Constituția României.

Nici prin prisma dispozițiilor Convenției Europene a

Drepturilor Omului nu se poate vorbi de admisibilitatea recursului împotriva

încheierii prin care s-a statuat asupra menținerii stării de arest preventive

de către instanța de recurs. Astfel, art. 5 parag. 4 din Convenție potrivit

căruia „orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are

dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să

statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună

eliberarea sa dacă deținerea este ilegală", instituie obligativitatea

efectuării controlului de legalitate și garantează cel puțin un grad de

jurisdicție reprezentat de o instanță independentă, negarantând însă niciun

drept la o cale de atac împotriva deciziei de luare a măsurii sau de prelungire

a acesteia (Deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului Jecius c. Lituaniei

din 31 iulie 2000 și Stasaitis c. Lituaniei din 21 martie 2002).

Cum, în speță,

încheierea recurată prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților

a fost pronunțată în cursul judecării recursurilor declarate de aceștia

împotriva Deciziei penale nr. 410 din 7 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, recursurile declarate în cauză sunt

inadmisibile și vor fi respinse ca atare, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și plata onorariilor apărătorului

desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibile, recursurile declarate de inculpații S.F.V. și V.Ș. împotriva

Încheierii din 22 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 27754/301/2009

(1680/2010).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile

apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 4 august 2010.