ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2824/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2824/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor
penale de față;
Pe baza lucrărilor
din dosar constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din data de 22
iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 27754/301/2009 (1680/2010), Curtea de
Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a
dispus, în baza art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (3)
C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpaților S.F.V. și V.Ș.
În motivarea acestei
încheieri s-a reținut că cei doi inculpați au fost condamnați în primă instanță
la câte 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208
alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (2) lit. b) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnare menținută prin Decizia penală
nr. 410/A din 7 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în
prezent cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel București pentru judecarea
recursurilor declarate de inculpați împotriva deciziei sus-menționate.
În ceea ce privește
măsura arestării preventive, instanța de recurs a apreciat că temeiurile care
au determinat arestarea inițială se mențin și impun în continuare privarea de
libertate a acestora pentru buna desfășurare a procesului penal.
Împotriva acestei
încheieri au declarat recurs inculpații S.F. și V.Ș. criticând-o pentru
netemeinicie.
La termenul din 4
august 2010, stabilit pentru judecarea recursului, în conformitate cu
dispozițiile art. 302 rap. la art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. a)
teza a II-a C. proc. pen. comb. cu art. 141 alin. (1) teza I C. proc. pen.,
Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea recursului declarat de inculpat.
Examinând recursurile
declarate în cauză sub aspectul admisibilității, Înalta Curte reține că
potrivit dispozițiilor art. 385
1
alin. (2) C. proc. pen.,
încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia
recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu
recurs.
În materia măsurilor preventive, calea de atac
împotriva încheierilor pronunțate de instanță în cursul judecății este
reglementată prin dispozițiile art. 141 C. proc. pen.
Potrivit alin. (1) al
textului de lege invocat „încheierea dată în primă instanță și în apel, prin
care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau
încetarea de drept a măsurii preventive, precum și încheierea prin care se
dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs, de
procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei
prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă".
Controlul legalității
măsurii arestării preventive în cursul judecății nu poate fi exercitat decât în
limitele stabilite de lege, legiuitorul instituind mijloacele procesuale
necesare exercitării acestui control atât în ceea ce privește legalitatea
măsurii dar și sub aspectul justificării ei.
Din analiza
dispozițiilor legale enunțate, coroborate și cu prevederile art. 23 alin. (4)
din Constituție rezultă că împotriva încheierilor de menținere a măsurii
arestării preventive pronunțate de instanța de recurs nu poate fi exercitată
calea de atac a recursului.
Potrivit
dispozițiilor de procedură generale, Înalta Curte nu are competența de a
soluționa fondul prezentei cauzei și, prin urmare, nu se poate pronunța nici cu
privire la cereri incidentale, cum sunt cele vizând măsurile preventive. A
proceda altfel, ar echivala cu o extindere nelegală a competenței sale
materiale.
Este adevărat că
potrivit dispozițiilor art. 300
2
cu referire la art. 160
b
alin. (4) C. proc. pen., încheierile prin care se menține arestarea preventivă
în cursul judecății pot fi atacate cu recurs, însă aceste articole cuprind
reglementări generale privind obligativitatea controlului periodic al măsurii
preventive, norma specială în materia căilor de atac împotriva încheierilor
pronunțate în cursul judecății privind măsurile preventive fiind cuprinsă în
dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., aceasta fiind, de altfel, și
denumirea marginală a textului de lege menționat.
Așadar, încheierea
dată în cursul judecății recursului prin care se dispune menținerea măsurii
arestării preventive în baza art. 300
2
C. proc. pen. nu poate fi atacată
cu recurs.
Recunoașterea unei
căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o
încălcare a principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din
Constituția României.
Nici prin prisma dispozițiilor Convenției Europene a
Drepturilor Omului nu se poate vorbi de admisibilitatea recursului împotriva
încheierii prin care s-a statuat asupra menținerii stării de arest preventive
de către instanța de recurs. Astfel, art. 5 parag. 4 din Convenție potrivit
căruia „orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are
dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să
statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună
eliberarea sa dacă deținerea este ilegală", instituie obligativitatea
efectuării controlului de legalitate și garantează cel puțin un grad de
jurisdicție reprezentat de o instanță independentă, negarantând însă niciun
drept la o cale de atac împotriva deciziei de luare a măsurii sau de prelungire
a acesteia (Deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului Jecius c. Lituaniei
din 31 iulie 2000 și Stasaitis c. Lituaniei din 21 martie 2002).
Cum, în speță,
încheierea recurată prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților
a fost pronunțată în cursul judecării recursurilor declarate de aceștia
împotriva Deciziei penale nr. 410 din 7 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul
București, secția a II-a penală, recursurile declarate în cauză sunt
inadmisibile și vor fi respinse ca atare, în temeiul art. 385
15
pct.
1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192
alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor
judiciare către stat, în care se va include și plata onorariilor apărătorului
desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibile, recursurile declarate de inculpații S.F.V. și V.Ș. împotriva
Încheierii din 22 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală
și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 27754/301/2009
(1680/2010).
Obligă recurenții
inculpați la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile
apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică azi, 4 august 2010.