ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4926/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 februarie 2009,

reclamanții Ș.V., Ș.I. și Ș.A. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe solicitând:

- obligarea pârâtului

să le comunice actele care trebuie anexate la cererea de redobândire a cetățeniei

române în baza art. 10

1

din Legea cetățeniei nr. 21/1991 republicată

și modificată, pentru reclamanți și copilul lor minor;

- obligarea pârâtului

să le comunice data la care să se prezinte în vederea depunerii cererii de redobândire

a cetățeniei române;

- să li se achite cheltuielile

de judecată;

- să li se achite despăgubiri

morale în valoare de 300 RON pentru fiecare dintre reclamanți.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că solicitanții (re)dobândirii cetățeniei române în baza

art. 10

1

din Legea cetățeniei nr. 21/1991, conform art. 12 alin. (3)

din lege, dacă au domiciliul sau reședința în străinătate, depun cererea de acordare

a cetățeniei române întemeiată pe dispozițiile art. 10

1

din lege la misiunile

diplomatice sau oficiile consulare competente ale României.

Secția consulară a Ambasadei

României la Chișinău cere solicitanților întâi să trimită prin scrisori recomandate

cereri de programare în vederea depunerii cererii și abia după ce solicitantul va

fi primit invitația din partea instituției respective, la data indicată, acesta

se va prezenta personal pentru a depune cererea.

Reclamanții, cetățeni

ai Republicii Moldova, de etnie română, au trimis prin poștă, prin scrisoare recomandată,

cereri de programare în vederea depunerii cererii la secția consulară a Ambasadei

României din Chișinău, petiții care au fost primite de instituție în următoarea

ordine:

Ș.I. la data de 12

septembrie 2003; la 20 septembrie 2006 și 27 decembrie 2008, câte o petiție pentru

cei trei reclamanți;

În cererile de programare,

în susținerea petițiilor, s-a argumentat că reclamanții sunt eligibili conform criteriilor

enunțate la art. 10

1

din lege (în baza faptului că bunicii lor au avut

cetățenie română până în 1940) să depună cererea și să obțină cetățenia română și

au solicitat să li se comunice actele justificative, care trebuie anexate în sprijinul

cererilor lor și data la care trebuie să se prezinte la secția consulară a Ambasadei

României la Chișinău, în vederea depunerii lor.

Prin adresa din 21

ianuarie 2009, li se comunică faptul că cererea lor a fost înregistrată și că vor

primi o invitație pentru depunerea actelor.

Atitudinea pârâtului este

ilegală, iar conform art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, pentru nesoluționarea petițiilor în termenul legal de 30 de zile,

trebuie acționată în judecată instituția competentă în vederea apărării intereselor

lor legitime. În susținerea pretențiilor înaintate argumentează că:

încalcă prevederile Ordonanței nr. 27/2002 cu privire la termenul în care trebuie

rezolvată o petiție și cad sub incidența art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul nu a răspuns la

cererile de programare în termenul legal; conform art. 2 din Ordonanța nr. 27/2002

cererea de programare este o petiție care trebuie soluționată în termenii stabiliți

de art. 8 (maxim 30 de zile) și art. 9 (un supliment de încă maxim 15 zile) din

aceasta. Iar conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 o astfel de atitudine

negativă a autorității poate fi contracarată de către petiționari prin adresarea

în instanțele judecătorești.

Convenția europeană asupra cetățeniei din 1997 ratificată prin Legea nr. 396/2002,

Statul, prin instituțiile competente, trebuie să creeze niște condiții prin care

cererile solicitanților să fie prelucrate în termen rezonabil, ceea ce implică și

atitudinea Statului de a nu crea impedimente suplimentare în exercitarea dreptului

la cetățenie, nici chiar în fazele incipiente, de depunere a cererii de acordare

a cetățeniei, atâta timp cât persoana este deja eligibilă pentru a cere cetățenia.

În speță, deoarece solicitanții deja sunt eligibili conform criteriilor legale,

cererea de programare reprezintă o etapă din procedura dobândirii cetățeniei și

deci cade sub incidența prevederilor art. 10 din convenție. Cât despre practica

Curții Europene a Drepturilor Omului în sensul că „supraîncărcarea temporară a robului

unei instituții nu angajează răspunderea internațională a Statelor contractante

dacă acestea adoptă cu promptitudine măsuri de natură să remedieze o asemenea situație"

nu se poate aplica în cauză, iar instituția este în culpă întrucât nu s-au făcut

suficiente demersuri pentru eficientizarea procesului și au fost încălcați termenii

legali de soluționare a cererilor de programare.

Apel București și a Înaltei Curți de Casație și Justiție se pronunță în sensul soluționării

cererilor de programare a petiționarilor de către Ministerul Afacerilor Externe,

în calitate de reprezentant al misiunii diplomatice din speță, într-un termen rezonabil

de maxim 3-6 luni de la data depunerii cererii inițiale de programare la secția

consulară. Astfel, de la data respectivă, s-a scurs o perioadă de timp de aproximativ

2 ani și 3 luni, fiind depășită orice accepțiune a noțiunii de termen rezonabil

și deci pârâtul urmează a fi obligat să primească imediat cererile de redobândire

a petiționarilor.

Consideră că pârâtul,

prin atitudinea sa, creează impedimente pentru reclamanți în încercarea acestora

de a-și realiza drepturile legitime și anume:

- dreptul la petiționare

care înseamnă și dreptul petiționarului de a primi de la instituția competentă un

răspuns întemeiat sau o satisfacție a pretențiilor legitime conform prescripțiilor

legale, într-un termen pre definit sau rezonabil;

- dreptul la cetățenie

care înseamnă și dreptul solicitantului eligibil de a dobândi cetățenia altui stat,

de a cere de la autoritățile competente primirea și procesarea într-un termen rezonabil

a cererii sale, dar și obligația corelativă a instituțiilor de a nu crea impedimente

suplimentare solicitantului întru exercitarea acestui drept.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

1689 din 17 aprilie 2009, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune,

invocată de pârât prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât

să comunice reclamanților data la care trebuie să se prezinte la secția consulară

a Ambasadei României din Chișinău în vederea depunerii cererii de redobândire a

cetățeniei române și a actelor anexe și să comunice reclamanților actele ce trebuie

anexate la cererea de redobândire a cetățeniei române.

Totodată, a respins, ca

neîntemeiată, cererea reclamanților privind plata daunelor morale.

Cu privire la excepția

prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că soluția se impune, deoarece

termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii a început să curgă de la 27 ianuarie

2009, când s-a împlinit termenul de 30 de zile de la data depunerii ultimei cereri

(27 decembrie 2008).

Pe fondul cauzei, instanța

a apreciat că, întrucât reclamanții au depus prima cerere în septembrie 2003, iar

aceasta nu a fost soluționată în termen de 6 ani, s-a depășit termenul rezonabil

de soluționare prevăzut de art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, și

a făcut aplicarea prevederilor art. 1, 2 și 18 din Legea nr. 554/2004 privind cererea

principală.

Cu privire la cererea

de acordare a daunelor morale, s-a considerat că trebuie respinsă, întrucât un caz

fortuit, determinat de volumul de activitate al pârâtului, a împiedicat această

autoritate să-și îndeplinească obligația legală în termen.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ., respingerea acțiunii, în principal, ca prescrisă și în subsidiar,

ca nefondată.

Recurentul a susținut

că, în mod greșit, prima instanță a respins excepția prescripției extinctive a dreptului

la acțiune, prin interpretarea eronată a art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004,

având în vedere că prima cerere ale reclamanților (și pe care instanța nu a avut-o

în vedere) a fost formulată în 20 septembrie 2006.

A mai arătat că nu ne

aflăm nici în situația unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere în sensul

prevederilor art. 2 lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004, pentru că acest refuz

nejustificat presupune o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței de a

nu rezolva cererea, or, în speță, factori obiectivi au generat imposibilitatea de

a organiza spații adecvate pe teritoriul Republicii Moldova, pentru preluarea cererilor

de redobândire a cetățeniei și pentru procesarea lor.

Analizând recursul formulat,

prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile

în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod corect, prima instanță

a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată. Astfel,

intimații reclamanți au adresat autorității recurente mai mult cereri, solicitând

prin acțiunea în cauză să se constate refuzul nejustificat de soluționare de către

autoritate a ultimei petiții, nerezolvată și la momentul formulării acțiunii. Prin

urmare, față de cererea depusă la data de 27 decembrie 2008, depunerea acțiunii

la data de 13 februarie 2009 s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de

art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Soluția instanței de fond

este corectă și în ceea ce privește fondul cauzei.

Astfel, art. 1 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea

nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce

i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public”.

Așa cum corect reține

și instanța de fond, reclamanții-intimanți s-au adresat în mai multe rânduri secției

consulare din Chișinău, solicitând a fi programați la o anumită dată pentru depunerea

actelor necesare redobândirii cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată,

cu modificările și completările ulterioare.

Cererile lor n-au fost

însă soluționate de autoritatea respectivă, care în mod nejustificat a invocat motive

de ordin administrativ organizatoric pentru a nu putea rezolva cererea reclamanților-intimați.

Ne aflăm așadar, în ipoteza

„nesoluționării în termenul legal a unei cereri”, prevăzută de art. 1 din Legea

nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, cererea formulată

de intimații-reclamanți fiind aceea de a li se stabili o dată pentru depunerea actelor

necesare redobândirii cetățeniei române, a cărei soluționare se încadrează în competența

de judecată a instanței de contencios administrativ.

Prin urmare, în mod corect

și legal, instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului Ministerului

Afacerilor Externe, secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, de a soluționa

cererea reclamanților-intimați și l-a obligat la stabilirea datei pentru primirea

actelor necesare redobândirii cetățeniei române.

Așa fiind, instanța de

fond, a dat o rezolvare corectă cauzei, respingând excepția prescripției acțiunii,

invocate de pârât și pronunțându-se pe fond prin admiterea în parte a acțiunii.

Pentru toate aceste considerente,

recursul formulat de pârât se privește ca nefondat și va fi respins, cu aplicarea

și a dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1689 din

17 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2009.