ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4926/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 13 februarie 2009, reclamanții Ș.V., Ș.I. și Ș.A. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe solicitând: - obligarea pârâtului să le comunice actele care trebuie anexate la cererea de redobândire a cetățeniei române în baza art. 10 1 din Legea cetățeniei nr. 21/1991 republicată și modificată, pentru reclamanți și copilul lor minor; - obligarea pârâtului să le comunice data la care să se prezinte în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române; - să li se achite cheltuielile de judecată; - să li se achite despăgubiri morale în valoare de 300 RON pentru fiecare dintre reclamanți.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că solicitanții (re)dobândirii cetățeniei române în baza art. 10 1 din Legea cetățeniei nr. 21/1991, conform art. 12 alin. (3) din lege, dacă au domiciliul sau reședința în străinătate, depun cererea de acordare a cetățeniei române întemeiată pe dispozițiile art. 10 1 din lege la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României. Secția consulară a Ambasadei României la Chișinău cere solicitanților întâi să trimită prin scrisori recomandate cereri de programare în vederea depunerii cererii și abia după ce solicitantul va fi primit invitația din partea instituției respective, la data indicată, acesta se va prezenta personal pentru a depune cererea.

Reclamanții, cetățeni ai Republicii Moldova, de etnie română, au trimis prin poștă, prin scrisoare recomandată, cereri de programare în vederea depunerii cererii la secția consulară a Ambasadei României din Chișinău, petiții care au fost primite de instituție în următoarea ordine: Ș.I. la data de 12 septembrie 2003; la 20 septembrie 2006 și 27 decembrie 2008, câte o petiție pentru cei trei reclamanți; În cererile de programare, în susținerea petițiilor, s-a argumentat că reclamanții sunt eligibili conform criteriilor enunțate la art. 10 1 din lege (în baza faptului că bunicii lor au avut cetățenie română până în 1940) să depună cererea și să obțină cetățenia română și au solicitat să li se comunice actele justificative, care trebuie anexate în sprijinul cererilor lor și data la care trebuie să se prezinte la secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, în vederea depunerii lor.

Prin adresa din 21 ianuarie 2009, li se comunică faptul că cererea lor a fost înregistrată și că vor primi o invitație pentru depunerea actelor. Atitudinea pârâtului este ilegală, iar conform art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pentru nesoluționarea petițiilor în termenul legal de 30 de zile, trebuie acționată în judecată instituția competentă în vederea apărării intereselor lor legitime. În susținerea pretențiilor înaintate argumentează că: 1. Atitudinea instituției încalcă prevederile Ordonanței nr. 27/2002 cu privire la termenul în care trebuie rezolvată o petiție și cad sub incidența art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pârâtul nu a răspuns la cererile de programare în termenul legal; conform art. 2 din Ordonanța nr. 27/2002 cererea de programare este o petiție care trebuie soluționată în termenii stabiliți de art. 8 (maxim 30 de zile) și art. 9 (un supliment de încă maxim 15 zile) din aceasta.

Iar conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 o astfel de atitudine negativă a autorității poate fi contracarată de către petiționari prin adresarea în instanțele judecătorești. 2. Conform art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei din 1997 ratificată prin Legea nr. 396/2002, Statul, prin instituțiile competente, trebuie să creeze niște condiții prin care cererile solicitanților să fie prelucrate în termen rezonabil, ceea ce implică și atitudinea Statului de a nu crea impedimente suplimentare în exercitarea dreptului la cetățenie, nici chiar în fazele incipiente, de depunere a cererii de acordare a cetățeniei, atâta timp cât persoana este deja eligibilă pentru a cere cetățenia. În speță, deoarece solicitanții deja sunt eligibili conform criteriilor legale, cererea de programare reprezintă o etapă din procedura dobândirii cetățeniei și deci cade sub incidența prevederilor art. 10 din convenție.

Cât despre practica Curții Europene a Drepturilor Omului în sensul că „supraîncărcarea temporară a robului unei instituții nu angajează răspunderea internațională a Statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsuri de natură să remedieze o asemenea situație" nu se poate aplica în cauză, iar instituția este în culpă întrucât nu s-au făcut suficiente demersuri pentru eficientizarea procesului și au fost încălcați termenii legali de soluționare a cererilor de programare. 3. Practica Curții de Apel București și a Înaltei Curți de Casație și Justiție se pronunță în sensul soluționării cererilor de programare a petiționarilor de către Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de reprezentant al misiunii diplomatice din speță, într-un termen rezonabil de maxim 3-6 luni de la data depunerii cererii inițiale de programare la secția consulară.

Astfel, de la data respectivă, s-a scurs o perioadă de timp de aproximativ 2 ani și 3 luni, fiind depășită orice accepțiune a noțiunii de termen rezonabil și deci pârâtul urmează a fi obligat să primească imediat cererile de redobândire a petiționarilor.

Consideră că pârâtul, prin atitudinea sa, creează impedimente pentru reclamanți în încercarea acestora de a-și realiza drepturile legitime și anume: - dreptul la petiționare care înseamnă și dreptul petiționarului de a primi de la instituția competentă un răspuns întemeiat sau o satisfacție a pretențiilor legitime conform prescripțiilor legale, într-un termen pre definit sau rezonabil; - dreptul la cetățenie care înseamnă și dreptul solicitantului eligibil de a dobândi cetățenia altui stat, de a cere de la autoritățile competente primirea și procesarea într-un termen rezonabil a cererii sale, dar și obligația corelativă a instituțiilor de a nu crea impedimente suplimentare solicitantului întru exercitarea acestui drept.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1689 din 17 aprilie 2009, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât să comunice reclamanților data la care trebuie să se prezinte la secția consulară a Ambasadei României din Chișinău în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor anexe și să comunice reclamanților actele ce trebuie anexate la cererea de redobândire a cetățeniei române. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanților privind plata daunelor morale.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că soluția se impune, deoarece termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii a început să curgă de la 27 ianuarie 2009, când s-a împlinit termenul de 30 de zile de la data depunerii ultimei cereri (27 decembrie 2008). Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că, întrucât reclamanții au depus prima cerere în septembrie 2003, iar aceasta nu a fost soluționată în termen de 6 ani, s-a depășit termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, și a făcut aplicarea prevederilor art. 1, 2 și 18 din Legea nr. 554/2004 privind cererea principală. Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, s-a considerat că trebuie respinsă, întrucât un caz fortuit, determinat de volumul de activitate al pârâtului, a împiedicat această autoritate să-și îndeplinească obligația legală în termen.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respingerea acțiunii, în principal, ca prescrisă și în subsidiar, ca nefondată.

Recurentul a susținut că, în mod greșit, prima instanță a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, prin interpretarea eronată a art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că prima cerere ale reclamanților (și pe care instanța nu a avut-o în vedere) a fost formulată în 20 septembrie 2006. A mai arătat că nu ne aflăm nici în situația unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere în sensul prevederilor art. 2 lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004, pentru că acest refuz nejustificat presupune o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea, or, în speță, factori obiectivi au generat imposibilitatea de a organiza spații adecvate pe teritoriul Republicii Moldova, pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei și pentru procesarea lor.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În mod corect, prima instanță a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată. Astfel, intimații reclamanți au adresat autorității recurente mai mult cereri, solicitând prin acțiunea în cauză să se constate refuzul nejustificat de soluționare de către autoritate a ultimei petiții, nerezolvată și la momentul formulării acțiunii. Prin urmare, față de cererea depusă la data de 27 decembrie 2008, depunerea acțiunii la data de 13 februarie 2009 s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Soluția instanței de fond este corectă și în ceea ce privește fondul cauzei. Astfel, art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public”.

Așa cum corect reține și instanța de fond, reclamanții-intimanți s-au adresat în mai multe rânduri secției consulare din Chișinău, solicitând a fi programați la o anumită dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cererile lor n-au fost însă soluționate de autoritatea respectivă, care în mod nejustificat a invocat motive de ordin administrativ organizatoric pentru a nu putea rezolva cererea reclamanților-intimați. Ne aflăm așadar, în ipoteza „nesoluționării în termenul legal a unei cereri”, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, cererea formulată de intimații-reclamanți fiind aceea de a li se stabili o dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, a cărei soluționare se încadrează în competența de judecată a instanței de contencios administrativ.

Prin urmare, în mod corect și legal, instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului Ministerului Afacerilor Externe, secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, de a soluționa cererea reclamanților-intimați și l-a obligat la stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române. Așa fiind, instanța de fond, a dat o rezolvare corectă cauzei, respingând excepția prescripției acțiunii, invocate de pârât și pronunțându-se pe fond prin admiterea în parte a acțiunii. Pentru toate aceste considerente, recursul formulat de pârât se privește ca nefondat și va fi respins, cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1689 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2009.