ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1839/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1839/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 478/PI din 24

noiembrie 2011 a Tribunalului Timiș a fost condamnat inculpatul C.I. la 8 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen.

raportat la art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C.

proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv

din data de 22 iulie 2011 la zi.

În baza art. 313 din

Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2816,935 RON

despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență

Timișoara.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință penală, Tribunalul Timiș a reținut următoarele:

Victima F.M. era

concubina inculpatului C.I., ei locuind ocazional la reședința victimei din

Sânnicolau Mare.

În seara zilei de 17

iulie 2011, victima F.M. împreună cu concubinul său, inculpatul C.I. cu care

locuia ocazional la reședința victimei din Sânnicolau Mare, s-au deplasat la

Saravale, județul Timiș, la domiciliul părinților inculpatului. Acolo,

inculpatul, victima și trei frați ai inculpatului, C.P., C.D. și O.C., au băut

bere până târziu în noapte, în fața casei.

În jurul orelor 23:00

- 23:30, victima a dorit să plece către casă, la Sânnicolau Mare. Inculpatul a

dorit să rămână la părinții săi, refuzând să o însoțească pe F.M. spre casă. Cu

toate acestea victima a plecat, iar la scurt timp după aceea, inculpatul,

enervat de atitudinea concubinei sale, a pornit în urmărirea ei.

După ce a ajuns-o din

urmă pe F.M., inculpatul, fiind sub influența băuturilor alcoolice, și-a lovit

concubina cu pumnii și picioarele. În condițiile în care victima a căzut la

pământ și a început să se vaite de durere, inculpatul a chemat salvarea prin

Serviciul de Urgență 112. După ce a urcat victima în ambulanță, inculpatul a

dorit să o însoțească la spital, dar a fost refuzat de către asistenții

medicali.

S-a reținut că F.M. a

fost transportată la Spitalul din Sânnicolau Mare, dar întrucât starea ei s-a

înrăutățit, a fost adusă cu Salvarea la Spitalul Clinic Județean de Urgență

Timișoara, unde a decedat în ziua de 20 iulie 2011.

Analizând materialul

probator administrat în cauză, prima instanță a constatat că fapta inculpatului

C.I. de a aplica victimei F.M. mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, în

zona abdominală, provocându-i leziuni ce au condus în final la decesul

acesteia, întrunește, din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.

S-a reținut că nici

în faza de urmărire penală, nici în faza de cercetare judecătorească,

inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că în seara zilei de 17

iulie 2011, în jurul orei 19:30 - 20:00, s-a deplasat împreună cu victima la

domiciliul părinților săi situat în comuna Saravale. Acolo au consumat băuturi

alcoolice împreună cu frații săi (aproximativ 16 l de bere), iar în jurul orei

23:00 - 23:30 victima a plecat către casă. De asemenea, s-a reținut că acesta a

declarat că după aproximativ o jumătate de oră, observând că partea vătămată nu

a revenit, a plecat în căutarea ei până la șosea. Inculpatul a arătat că a

găsit victima pe marginea șoselei, căzută la pământ. Întrebând-o ce s-a

întâmplat, F.M. i-a spus că a lovit-o cineva, fără a-i spune cine anume.

Inculpatul a mai

arătat că a sunat la 112, iar după ce salvarea a venit la fața locului, a urcat

victima în mașină, fără a o însoți însă la spitalul din Sânnicolau Mare sau la

Timișoara.

S-a constatat că, în

final, inculpatul a precizat că a căutat-o pe concubina sa la spital însă nu a

mai putut discuta cu ea deoarece fusese operată.

Prima instanță a

constatat că susținerile inculpatului sunt contrazise de celelalte probe

administrate în cauză. Potrivit raportului întocmit la data de 20 iulie 2011 de

către organele de cercetare penală, în jurul orei 1:30, organele de poliție au

fost informate despre faptul că la Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare a fost

internată o femeie care a fost bătută.

S-a reținut că

organele de cercetare penală s-au deplasat la fața locului și au discutat cu

partea vătămată, care le-a relatat faptul că a fost bătută de către inculpatul

C.I., concubinul ei. Totodată, victima le-a povestit polițiștilor faptul că a

fost bătută de către inculpat pe raza localității Saravale.

În cauză au fost

audiați, în calitate de martori, și numiții D.D., M.D. și M.I.-C., toți

angajați ai I.S.U. Banat - Stația de pompieri Sânnicolau Mare, martorii lucrând

practic pe Ambulanța S.M.U.R.D. care au preluat victima în noaptea de 17/18

iulie 2011, prima instanță reținând faptul că martorul D.D. a precizat că el a

fost comandantul echipajului care a efectuat intervenția din Saravale. În

momentul în care a fost preluată de ambulanță, victima a fost însoțită de un

bărbat, care de altfel a și dorit să vină cu ea la spital. Inculpatul a fost

refuzat întrucât regulamentul nu permite transportul unor însoțitori, însă pe

drumul spre spital victima le-a povestit că a fost bătută de către cel care a

însoțit-o la ambulanță, respectiv de inculpat. Martorul a mai subliniat faptul

că victima a refuzat să vorbească atâta timp cât inculpatul a fost de față, ea

relatând cele întâmplate abia după ce C.I. a fost coborât din mașină, afirmând

explicit că îi este frică de inculpat.

S-a constatat că

aceleași aspecte au fost relatate și de martorii M.D. - șoferul Ambulanței

S.M.U.R.D. și M.I.C. - servant pe Ambulanța S.M.U.R.D.

S-a mai reținut că

organele de urmărire penală au procedat și la audierea martorilor S.A. și B.I.,

asistenta medicală și infirmiera care au asigurat serviciul de gardă la

Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare în noaptea de 17/18 iulie 2011, martorul

S.A. precizând că în noaptea respectivă, în jurul orei 2:00, victima a fost

adusă la spital, plângându-se că are dureri abdominale și de spate. Totodată,

victima a afirmat explicit că a fost bătută concubinul ei "L."

(porecla sub care este cunoscut inculpatul), aceleași împrejurări fiind

evidențiate și de martorul B.I., infirmieră la spitalul din Sânnicolau Mare,

aceasta menționând că victima se plângea de dureri puternice și că "L. a

omorât-o de data aceasta".

S-a constatat că la

rândul său, martora M.S.-M., asistent medical la Serviciul de Ambulanță Timiș -

Substația Sânnicolau Mare, a menționat că în dimineața zilei de 18 iulie 2011,

în jurul orei 4:00, a fost solicitată să transporte victima la spital la

Timișoara. Au preluat partea vătămată de la spitalul din Sânnicolau Mare și au

transportat-o până în localitatea Biled, unde a fost preluată de o ambulanță

venită din Timișoara, iar pe drum victima i-a povestit că a fost bătută de

inculpat, fiind lovită cu picioarele în zona abdominală și în zona spatelui.

Prima instanță a mai

reținut că victima a fost preluată în localitatea Biled de către o ambulanță în

care se afla martorul B.D.-P., asistent medical, și care a povestit faptul că i

s-a transmis de către colegii din Sânnicolau Mare că victima a fost bătută de

concubin, pe drum dându-și seama că starea victimei este gravă întrucât aceasta

se plângea de dureri.

În consecință, prima

instanță a apreciat că nu poate fi pusă la îndoială împrejurarea că victima a

fost bătută de inculpat, această concluzie întemeindu-se și pe comportamentul

adoptat de către inculpat ulterior agresării victimei.

Prima instanță a

reținut, în primul rând, că inculpatul niciodată nu a explicat motivul pentru

care a pornit în urma victimei după ce aceasta a plecat de la domiciliul

părinților săi. Inculpatul a arătat că în jurul orei 23:00 victima i-a spus că

dorește să plece acasă la Sânnicolau Mare, moment în care i-a cerut să plece

deoarece el intenționa să mai rămână. În acest context s-a apreciat că nu

există nicio explicație rezonabilă în legătură cu motivul pentru care

inculpatul, potrivit propriilor sale susțineri, după aproximativ o jumătate de

oră a plecat în căutarea părții vătămate. Inculpatul a afirmat că a pornit să o

caute pe F.M. întrucât aceasta nu se întorsese și a crezut că plecarea ei este

o glumă. O astfel de explicație nu a fost acceptată atâta timp cât nu există

nici un element din care să rezulte că dorința victimei de a pleca nu era

reală, toate persoanele prezente în acel loc, inclusiv inculpatul, observând

faptul că victima a plecat cu adevărat și nu intenționa deloc să se întoarcă.

Apoi, prima instanță

a constatat că martorii audiați în cauză, respectiv angajații Ambulanței

S.M.U.R.D., au învederat faptul că victima se temea de inculpat, refuzând să

vorbească în prezența acestuia, astfel explicându-se motivul pentru care

inculpatul a dorit să însoțească victima chiar cu ambulanța cu care numita F.M.

a fost transportată la spital, el dorind în realitate să o intimideze pe

aceasta, prin prezența sa, pentru ca victima să nu relateze asistenților

medicali împrejurările în care a fost agresată. Intenția reală a inculpatului

nu a fost aceea de a o însoți la spital fiind îngrijorat de starea de sănătate

a victimei, ci, după cum s-a arătat deja, dorința inculpatului a fost aceea de

a intimida. În situația în care ar fi dorit, cu adevărat, să se intereseze de

starea de sănătate a victimei, inculpatul, chiar dacă a fost refuzat de

angajații ambulanței, ar fi avut posibilitatea de a se deplasa la spital cu un

alt mijloc de transport.

Convingerea primei

instanțe s-a format și în urma analizării declarațiilor date de inculpat în

cursul cercetării judecătorești. Cu ocazia audierii sale în fața instanței, s-a

reținut că inculpatul a afirmat că după momentul în care s-a deplasat la spital

a discutat cu o asistentă și i-a cerut să cheme poliția întrucât dorea să fie

și el de față în momentul în care era audiată partea vătămată. S-a constatat că

inculpatul nu a oferit nicio explicație în legătură cu motivul pentru care el

trebuia să asiste la audierea părții vătămate de către organele de urmărire

penală. În opinia instanței, singura explicație plauzibilă este aceea că

victima se temea de inculpat, iar în prezența acestuia nu ar fi relatat

organelor de urmărire penală faptul că a fost bătută de el.

Concluziile instanței

de fond au fost justificate și prin raportare la aspectele consemnate în

cuprinsul referatului de evaluare întocmit pe numele inculpatului de către

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș. Consilierul de probațiune

a arătat că inculpatul este descris în comuna Saravale ca fiind o persoană

extrem de agresivă. De asemenea, s-a constatat că inculpatul a fost sancționat

contravențional în mai multe rânduri pentru acte de agresiune comise împotriva

apropiaților săi, ceea ce certifică comportamentul violent al acestuia.

S-a mai reținut

faptul că, consilierul de probațiune a evidențiat împrejurarea că, fiind

întrebat în legătură cu fapta ce formează obiectul prezentului dosar,

inculpatul a manifestat incoerență și contradicție în afirmații, fapt care a

pus sub semnul întrebării veridicitatea informațiilor oferite de el, precum și

atitudinea de sinceritate a acestuia.

La soluționarea

cauzei prima instanță nu a luat în considerare declarațiile fraților

inculpatului, respectiv ale martorilor C.C., C.D. și C.P.V.

S-a reținut că

martorul C.D. a menționat că într-adevăr, în seara zilei de 17 iulie 2011

inculpatul s-a aflat la locuința părinților săi din Saravale, unde a venit

însoțit de F.M. Martorul a arătat că cei doi au consumat băuturi alcoolice, dar

nu știe ce s-a întâmplat întrucât el a adormit și s-a trezit abia dimineață.

De asemenea, s-a

reținut că aceleași aspecte au fost relatate și de martorul C.P.V., care a

menționat faptul că inculpatul, împreună cu alți trei frați și cu partea

vătămată, au consumat băuturi alcoolice în seara zilei de 17 iulie 2011, dar nu

știe ce s-a întâmplat mai departe întrucât în jurul orei 21:30 el s-a culcat.

Și martorul C.C. s-a

reținut că a afirmat că, deși a băut împreună cu inculpatul și partea vătămată

în seara incidentului, nu știe ce s-a întâmplat întrucât s-a culcat, iar când

s-a trezit nu mai era nimeni afară.

În consecință, în

contextul în care s-a reținut că cei trei martori, potrivit susținerilor lor,

nu cunosc împrejurările în care s-a produs plecarea victimei și urmărirea

acesteia de către inculpat, s-a apreciat că declarațiile lor nu pot servi la

soluționarea prezentei cauze.

Pe de altă parte,

prima instanță a luat în considerare și concluziile referatului de evaluare

întocmit pe numele inculpatului de către Serviciul de Probațiune. Consilierul

de probațiune care a subliniat faptul că există o puternică tendință a familiei

inculpatului de a ascunde comportamentul acestuia, cu toate că există date

certe care relevă faptul că inculpatul și-a agresat fizic chiar și frații. În

acest context, instanța de fond a apreciat că declarațiile celor trei martori

sunt puțin credibile, aceste declarații fiind influențate de dorința martorilor

de a ascunde activitatea infracțională a fratelui lor.

Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel inculpatul C.I., solicitând în scris trimiterea

cauzei spre rejudecare, arătând că se consideră nevinovat, chiar dacă este

recidivist. A arătat că a avut o relație de concubinaj cu victima, el a fost

cel care a chemat ambulanța și a ajutat la salvarea victimei pe care a găsit-o

în agonie.

Cu ocazia susținerii

apelului formulat, apărătorul din oficiu al inculpatului a solicitat reducerea

pedepsei aplicate în cauză.

Prin Decizia penală

nr. 43/A din 8 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara a fost respins ca

nefondat apelul declarat de inculpat.

Instanța de

prim-control judiciar a constatat că starea de fapt dedusă judecății a fost

corect stabilită pe baza întregului material probator administrat în cauză, dar

și vinovăția inculpatului, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C.

pen., constând în aceea că în noaptea de 17/18 iulie 2011 a lovit-o cu pumnii

și picioarele pe concubina sa F.M., care ulterior, la data de 20 iulie 2011 a

decedat la spital, ca urmare a leziunilor provocate de inculpat.

Inculpatul, pe

parcursul întregului proces penal a negat vinovăția sa în ceea ce privește

săvârșirea infracțiunii de care a fost acuzat, arătând în motivele de apel că

el a fost cel care a apelat la serviciile de urgență pentru a se acorda primul

ajutor victimei aflate în agonie, însă din declarațiile martorilor D.D., M.D.

și M.I.C., lucrători la ambulanța S.M.U.R.D. care a preluat victima, a rezultat

în mod clar că victima le-a spus acestora că a fost bătută de către cel care a

însoțit-o la ambulanță, respectiv inculpatul, care a dorit să vină cu ea la

spital, însă a fost refuzat întrucât regulamentul nu permite transportul unor

însoțitori, victima refuzând să vorbească în prezența inculpatului, fiindu-i

frică de acesta.

Declarațiile

martorilor arătați mai sus se coroborează și cu declarația victimei dată

organelor de cercetare penală, dar și cu cele date de martorele S.A. și B.I.,

asistente medicale, precum infirmieră la Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare,

care au asigurat serviciul de gardă în noaptea de 17/18 iulie 2011, cărora

victima le-a spus explicit că a fost bătută de concubinul ei, inculpatul, dar

și cu declarația martorei M.S.M., care a transportat victima spre Timișoara,

iar pe drum victima i-a povestit că a fost bătută de inculpat fiind lovită cu

picioarele în zona abdominală și în zona spatelui, iar martorul B.D.P., asistent

medical, de asemenea a aflat de la victimă că a fost bătută de concubin.

Astfel, din

coroborarea tuturor probelor aflate la dosar, inclusiv concluziile raportului

de constatare medico-legală nr. 321/A/2011 întocmit de I.M.L. Timișoara, a

rezultat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., între activitatea

violentă a inculpatului și rezultatul socialmente periculos, respectiv moartea

victimei, existând un raport de cauzalitate, inculpatul acționând în forma

intenției depășite, acesta dorind să-i provoace părții vătămate o vătămare

corporală, însă s-a produs moartea acesteia, rezultat care îi poate fi imputat

inculpatului sub forma culpei simple, motiv pentru care s-a produs în mod

corect, condamnarea inculpatului.

Cu privire la

martorii C.C., C.D., și C.P.V., instanța de fond în mod judicios a înlăturat

declarațiile acestora, întrucât depozițiile acestora nu au putut servi la

descoperirea adevărului în cauză, astfel că nu au fost avute în vedere la

pronunțarea soluției.

În ceea ce privește

întărirea convingerii instanței cu privire la stabilirii vinovăției

inculpatului, a contribuit și comportamentul inculpatului, acesta neputând să

dea o explicație rezonabilă cu privire la faptul că a plecat în urma victimei

în noaptea respectivă, dar și frica victimei de inculpat în prezența

angajaților ambulanței S.M.U.R.D., precum și insistența inculpatului în ceea ce

privește prezența acestuia la audierea părții vătămate de către organul de

urmărire penală.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracțiunii,

modalitatea și împrejurările comiterii faptei, dar și circumstanțele personale

ale inculpatului, care a negat vehement participarea sa în actul infracțional,

se află în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C.

pen., fiind anterior condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare din a cărei

executare a fost liberat condiționat la 1 martie 2005, perseverând în

activități infracționale, astfel că pedeapsa de 8 ani închisoare este de natură

să conducă la reeducarea inculpatului.

Împotriva Deciziei

penale nr. 43 din 8 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara în termen legal a

declarat recurs inculpatul C.I., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul

individualizării pedepsei.

Inculpatul a

solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

să se rețină în favoarea sa circumstanțe atenuante și, pe cale de consecință,

să se reducă pedeapsa.

În drept, inculpatul

și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

Recursul este

nefondat.

Probele administrate

în cauză în ambele faze procesuale dovedesc fără dubiu că inculpatul a săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., constând în aceea că în noaptea de

17/18 iulie 2011 a lovit-o pe concubina sa F.M. cu pumnii și picioarele,

provocându-i leziuni care au dus la decesul acesteia.

Pedeapsa aplicată

inculpatului a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise,

modalitatea de săvârșire - aplicarea de lovituri multiple cu pumnii și

picioarele victimei - datele care circumstanțiază persoana inculpatului.

Astfel, inculpatul

este cunoscut cu antecedente penale, săvârșind prezenta infracțiune în stare de

recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., ceea ce dovedește

perseverența infracțională a acestuia.

Din fișa de cazier a

inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea

infracțiunilor de tâlhărie, omor deosebit de grav, lovire și alte violențe,

ceea ce denotă perseverența inculpatului în activitatea infracțională și

periculozitatea acestuia.

Pe parcursul

procesului penal, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, încercând să

acrediteze ideea că o altă persoană ar fi agresat victima.

Prin cuantumul său și

modalitatea de executare, pedeapsa de 8 ani aplicată recurentului este în

măsură să corespundă scopului educativ și preventiv al pedepsei.

Inculpatul a

solicitat în recurs aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (1) și 7

C. proc. pen., însă nu poate beneficia de aceste dispoziții legale întrucât la

data sesizării instanței prin rechizitoriu - 30 august 2011 - textele de lege

referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției erau în vigoare, iar

inculpatul nu a înțeles să recunoască fapta reținută în actul de sesizare a

instanței și să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate

la urmărirea penală.

În consecință, în

raport cu considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

Conform art. 385

16

raportat la art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 22 iulie 2011 la

zi.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Deciziei penale nr.

43/A din 8 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 iulie

2011 la 30 mai 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 30 mai 2012.

Procesat de GGC - AA