ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6476/2012

Deliberând asupra recursului de față,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 999 din

20 mai 2011, Tribunalul Maramureș a respins contestația formulată de

contestatorul S.I. împotriva deciziei privind acordarea pensiei pentru munca

depusă și limită de vârstă din 15 aprilie 2010 emisă de intimata Casa Județeană

de Pensii Maramureș, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că prin decizia contestată s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie

de asigurări sociale de 71 RON cu începere de la data de 03 februarie 2010, reținându-se

că acesta a realizat un stagiu de cotizare de 10 ani, 7 luni și 18 zile.

Reclamantul a contestat această decizie,

solicitând obligarea intimatei la valorificarea perioadelor lucrate la Trustul de

Construcții C. SA ca stagii de cotizare.

Potrivit art. 160 alin. (5) din Legea

nr. 19/2000, „dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori

și a duratei de asigurare, realizată până la intrarea în vigoare a prezentei legi,

se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute

de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări

sociale”.

Conform înscrierilor din carnetului de

muncă depus la dosar, reclamantul a fost angajat la Trustul de Construcții C. SA

în baza contractului individual de muncă din 01 martie 1980 de la data de 01

martie 1980 până la data de 01 decembrie 1992 și apoi din nou, în baza contractului

individual de muncă din 1993, din data de 01 februarie 1993 până la data de 01

mai 1996.

Reclamantul a susținut că, în afara perioadelor

menționate, a mai lucrat la Trustul de Construcții C. SA și în perioada 01 mai 1975-01

decembrie 1979 și a depus ca dovadă adeverințele din 22 mai 2006 și din 25 mai 1997.

Nici această perioadă și nici cea înscrisă

în carnetul de muncă ca și vechime în muncă la Trustul de Construcții C. SA nu au

fost luate de intimată în considerare ca stagiu de cotizare, întrucât a avut îndoieli

în privința acestora.

Potrivit art. 7 din Decretul nr. 92/1976

în cazul când există îndoieli asupra unor date înscrise în carnetul de muncă unitatea

va cere prezentarea actelor originale în baza cărora au fost făcute înscrierile

sau după caz, informațiile de la unitățile care au înscris datele în carnetul de

muncă ori au emis actele respective, înscrierile eronate sau efectuate fara respectarea

prevederilor legale urmând a fi rectificate de unitatea care păstrează carnetul

de muncă sau, dacă cel interesat nu mai este încadrat de ultima unitate, în baza

actelor oficiale care atestă alte situații decât cele înscrise, rectificările certificându-se

în carnetul de muncă.

Procedând corespunzător acestor prevederi

legale, intimata a solicitat unității Trustul de Construcții C. SA relații referitoare

la adeverințele din 22 mai 1996 și din 25 mai 2007 care atestau perioadele pretins

lucrate de reclamant ca și muncitor necalificat, angajat al acesteia.

Prin adresa din 16 aprilie 2010, Trustul

de Construcții C. SA. a infirmat datele din aceste adeverințe, specificând că reclamantul

nu a fost angajatul ei în perioadele: 01 mai 1975-01 decembrie 1979, 01 martie 1980-01

decembrie 1992 și 01 februarie 1993-01 mai 1996, iar adeverințele nu sunt legal

întocmite și nici semnate de reprezentantul societății de la datele la care au fost

emise.

Potrivit art. 20 din Decretul nr. 92/1976,

conducerile unităților răspund de întocmirea, completarea, păstrarea și evidenta

carnetelor de muncă.

În condițiile în care angajatorul Trustul

de Construcții C. SA a infirmat împrejurarea că între el și contestator au existat

raporturi de muncă desfășurate în baza unor contracte individuale de muncă, iar

contestatorul nu a putut prezenta actele originale pe baza cărora s-au făcut înscrieri

în carnetul său de muncă, deși, potrivit art. 13 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976,

aceste acte originale i s-au restituit, instanța a apreciat că în mod corect a exclus

intimata perioadele menționate din stagiul de cotizare realizat de contestator.

Pentru a putea valorifica perioadele pretins

lucrate la Trustul de Construcții C. SA., reclamantul va trebui să obțină recunoașterea

de către acest angajator a raportului de muncă dintre ei, fie pe cale amiabilă -

prin emiterea unui act de vechime în muncă întocmit conform art. 124 din Legea

nr. 263/2010, fie pe cale judecătorească.

Față de aceste considerente, în baza

art. 87 din Legea nr. 19/2000, instanța a respins, ca nefondată, contestația formulată

de contestatorul S.I. împotriva deciziei privind acordarea pensiei pentru munca

depusă și limită de vârstă din 15 aprilie 2010.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul S.I., solicitând casarea sentinței atacate, modificarea sentinței în

sensul admiterii acțiunii formulată la instanța de fond.

Prin decizia nr. 4654/R din data de 14

noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă,

a respins, ca nefondat, recursul declarat

de reclamant împotriva sentinței Tribunalului Maramureș, pe care a menținut-o.

Pentru a decide astfel, curtea de apel

a reținut că, în condițiile în care Trustul de Construcții C. SA a comunicat Casei

Județene de Pensii Maramureș că recurentul nu a avut calitate de angajat al său,

iar acesta nu a putut prezenta actele originale pe baza cărora s-au făcut înscrieri

în carnetul său de muncă, în mod legal intimata nu a luat în considerare ca stagiu

de cotizare nici perioadele menționate în carnetul de muncă (01 martie 1980-01

decembrie 1992 și 01 februarie 1993-01 mai 1996), nici cea atestată în adeverințele

din 25 mai 2007 (respectiv 01 mai 1975-01 decembrie 1979).

Este adevărat că aceste adeverințe nu au

fost anulate, însă în condițiile în care conțin date contradictorii, iar T.C. Carpați

SA infirmă eliberarea lor, nu puteau fi avute în vedere la stabilirea pensiei recurentului,

iar împrejurarea că în alte situații intimata a valorificat astfel de adeverințe

pe lângă faptul că nu poate fi verificat, nici nu are vreo influență cu privire

la acordarea drepturilor de pensie ale recurentului.

Întrucât în conformitate cu dispozițiile

art. 316 raportat la art. 298 C. proc. civ. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea

de extindere a cadrului procesual prin chemarea în judecată a fostului pretins angajator,

iar în temeiul art. 305 C. proc. civ. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea în probațiune

formulată de reclamantul-recurent de audiere a martorilor propuși pentru a se dovedi

că a lucrat la Trustul de Construcții C. SA, instanța de recurs a apreciat că,

în raport de probele administrate în cauză, soluția pronunțată de Tribunal este

legală și temeinică.

Împotriva acestei din urmă decizii a formulat

un nou reclamantul S.I.,

arătând

că își menține toate motivele și documentația pe care a depus-o la dosar și solicită

să i se facă dreptate și să i se recunoască perioada lucrată din 1975-1979 și din

1980-1992, conform adeverințelor prezentate.

În motivarea cererii de recurs, reclamantul

a arătat că perioada lucrată la Lacul H. din anul 1975 până în anul 1979 nu i s-a

operat în carnetul de muncă, dar i-au fost trimise la domiciliu adeverințele

din 22 mai 1996. În anul 1980 a muncit la Palatul Regal până în anul 1993, când

șef de brigadă a fost C.V., care l-a angajat și i-a confirmat adeverințele menționate.

Adeverințele nu au fost anulate, așa încât reclamantul consideră că i-au fost încălcate

drepturile la pensionare. Solicită reclamantul să fie sesizat Parchetul pentru a

face verificări și totodată, arată că a făcut plângere la Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, unde este convins că va fi ascultat.

La termenul de judecată din data de 23

octombrie 2012,

Înalta

Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului; ce se impune

a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Căile de atac, respectiv condițiile în

care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică deoarece se întemeiază pe

interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit,

judecata unui proces.

Ca atare, niciuneia dintre părți nu îi

este permis să formuleze și nici instanța judecătorească nu se poate învesti cu

judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute

de lege.

Totodată, una din regulile generale privitoare

la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale

de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea

ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de

una și aceeași cale de atac.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., pot constitui obiect al recursului, „hotărârile date fără drept de apel, cele

date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe

cu activitate jurisdicțională”.

Totodată, dispozițiile art. 377 alin.

(2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile

date în recurs (pct. 4), precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu

mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5). Împotriva acestora nu se mai poate exercita

încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicității căii de atac.

Prin instituirea de către legiuitor a unor

prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor judecătorești

nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul

dispozițiilor art. 16 din Constituția României.

În speță, prin decizia nr. 4654/R din 14

noiembrie 2011, irevocabilă, Curtea de Apel Cluj a soluționat recursul declarat

de reclamantul S.I. împotriva sentinței civile nr. 999 din 20 mai 2011 pronunțată

de Tribunalul Maramureș.

Așadar, în cauză, nu poate fi admisibil

recursul declarat de reclamant împotriva deciziei irevocabile a Curții de Apel Cluj,

o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp

cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi

calea de atac.

Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri

irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul

declarat în cauză de reclamantul S.I. este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamantul S.I. împotriva deciziei nr. 4654/R din data de 14 noiembrie 2011

a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

octombrie 2012.