ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1514/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 236 din 2 februarie 2012 Tribunalul Mureș, secția I civilă,

a respins excepția

inadmisibilității acțiunii formulată de reclamanta F.I., în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș; a admis în parte acțiunea, în sensul că

a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei cu luarea

în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani; a obligat pârâta la

plata, în favoarea reclamantei, a diferenței de pensie rezultate în urma

recalculării pensiei, începând cu data de 20 mai 2009 și până la 31 decembrie 2010;

a respins restul pretențiilor, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această hotărâre prima

instanță a reținut, în esență, că reclamanta a respectat procedura prealabilă a

adresării unei cereri de necalculare a pensiei înregistrată la unitatea pârâtă,

astfel încât acțiunea este admisibilă, fiind culpa pârâtei pentru nerespectarea

termenelor de răspuns, neputându-se impune reclamantei să aștepte un răspuns pe

un termen nedefinit.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut

că, așa cum în mod judicios a constatat instanța supremă prin decizia nr. 40

din 2008, persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977 nu li se poate aplica

retroactiv stagiul complet de cotizare de 30 de ani prevăzut de Legea nr. 19/2000.

Însă, în baza principiului legal al diferențierii

în stabilirea pensiei, prin excepție și derogare de la regula generală, prin

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, se instituie ipoteza specială a persoanelor

care au lucrat în grupa I sau II de muncă, cărora li se cere pentru nașterea dreptului

de pensie o vechime „efectivă" integrală de numai 20 de ani lucrați (pentru

grupa I) sau de 25 de ani (pentru grupa II).

Ca atare, având în vedere că potrivit

art. 14 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (2) și (3) și art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 3/1977, pentru stabilirea vechimii integrale (în vederea pensionării) trebuie

luate în considerare, de la caz la caz, grupa de muncă și numărul de ani efectiv

lucrați, rezultă fără nici un dubiu că în ipoteza persoanelor încadrate în grupa

I de muncă, vechimea integrală cerută este de 20 de ani efectiv lucrați în această

grupă, întrucât aceasta este vechimea efectivă lucrată care dă naștere dreptului

la pensie.

Noțiunea de vechime integrală efectivă

de 20 de ani în grupa I în vederea pensionării [prevăzută de art. 14 alin. (1) teza

I din Legea nr. 3/1977] nu se confundă cu noțiunea de beneficiu a sporului teoretic

de ani [reglementat de art. 14 alin. (1) teza finală din aceeași lege], instituit

printr-o ficțiune a legii, și care nu reprezintă nici vechime în muncă și nici stagiu

de cotizare, așa cum aceste concepte sunt definite chiar de lege.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș,

arătând

că reclamanta nu a parcurs procedura prevăzută de art. 149 din Legea nr. 263/2010,

aceasta având obligația, în prealabil, de a formula contestație la Comisia Centrală

de Contestații București, împotriva deciziei de respingere din 13 aprilie 2011 emisă

de Casa Județeană de Pensii, obligație neîndeplinită.

Referitor la fondul cauzei s-a arătat că

nu sunt întrunite dispozițiile art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 și ale

art. 134 din normele metodologice iar stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea

punctajului pensiei reclamantei este cel prevăzut de Legea nr. 3/1977, lege aflată

în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie.

Prin decizia civilă nr. 933/R din 31 mai

2012, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă,

a admis recursul, a modificat sentința

atacată și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

recurs a reținut că, în calitate de beneficiar a unei pensii pentru munca depusă

și limită de vârstă, stabilită în temeiul Legii nr. 3/1977, reclamanta a solicitat

recalcularea drepturilor la pensie conform deciziei nr. 40 din 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție iar prin decizia din 13 aprilie 2011 Casa Teritorială

de Pensii Mureș a respins cererea de recalculare, decizie ce nu a fost contestată

în termenul legal de 30 de zile de la comunicare la Comisia Centrală de Contestații

din Cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 149 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010.

Față de aspectele invocate de reclamantă,

că nu i-a fost comunicată decizia în termenul prevăzut de art. 106 din Legea

nr. 263/2010, se impune precizarea că textul de lege ce reglementează procedura

prealabilă obligatorie nu distinge în funcție de momentul comunicării deciziei casei

teritoriale de pensii.

Ori, prezenta acțiune a fost înregistrată

la data de 8 iunie 2011, iar decizia de respingere a cererii de recalculare a fost

comunicată la data de 7 iunie 2011.

Prin urmare, întrucât cererea de recalculare

a pensiei a fost formulată de reclamantă după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,

iar decizia dată de pârâtă nu a fost atacată la Comisia Centrală de Contestații,

și în raport de dispozițiile art. 109 alin. (3) Cod procedură civilă, sesizarea

instanțelor se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă

legea prevede în mod expres aceasta, acțiunea reclamantei este inadmisibilă.

împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta F.I.,

arătând că,

prin hotărârea pronunțată, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,

a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și că

hotărârea a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Reiterând apărările formulate în fazele

procesuale anterioare, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel, în mod

greșit a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii

prevăzute de art. 149 din Legea nr. 263/2010, în condițiile în care pârâta nu și-a

îndeplinit obligația prevăzută de art. 106 din același act normativ, în sensul că

nu a respectat termenele de răspuns prevăzute de textul legal menționat.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că decizia

nr. 169911 din 13 aprilie 2011, dată în urma cererii de recalculare a pensiei formulată,

i-a fost comunicată la data de 07.06.2011, deci, peste termenul de 5 zile de la

data emiterii prevăzut de art. 106 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, situație față

de care a promovat prezenta cerere de chemare în judecată.

De asemenea, a invocat și decizia în interesul

legii nr. 40 din 22 septembrie 2008, conform căreia pentru persoanele a căror drepturi

de pensie s-au deschis în intervalul 1 iunie 1977-31 martie 2001, stagiul de cotizare

utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de art. 14

din Legea nr. 3/1977, text prin care s-a urmărit nu doar reducerea vârstei de pensionare

a salariaților care au prestat activitate în grupele I și II de muncă, în condițiile

acestei dispoziții legale, ci și reducerea vechimii totale în muncă necesară pentru

pensionare.

Reluând argumentele de care s-a prevalat

în susținerea cererii introductive de instanță, recurenta-reclamantă a concluzionat

că se impune admiterea recursului în sensul admiterii cererii de chemare în judecată

astfel cum a fost formulată.

Examinând recursul în raport de excepția

de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat

la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta

Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii

juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității

și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite,

constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești

se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la

care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a

înlătura orice cauze care ar putea ține

în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac,

nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile

strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii

atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

„hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile

prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului",

iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același Cod „sunt hotărâri irevocabile

hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".

Prin coroborarea textelor legale anterior

citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără

drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate

jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat

împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o

asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

O asemenea concluzie derivă din regula

unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este

unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai

multe ori în aceeași cale de atac.

În speță, decizia civilă nr. 933/R din

31 mai 2012 a Curții de Apel Târgu-Mureș împotriva căreia reclamanta F.I. a declarat

prezenta cale de atac a recursului, reprezintă o decizie prin care s-a soluționat

recursul formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile

nr. 236 din 2 februarie 2012 a Tribunalului Mureș, fiind, deci, o hotărâre irevocabilă,

nesusceptibilă a fi obiectul unei asemenea căi de atac.

Pentru aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul,

ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamanta F.I. împotriva deciziei nr. 933/R din 31 mai 2012 a Curții de Apel

Târgu-Mureș, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

20 martie 2013.