Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7519/2012

HOTĂRÂRE
10.12.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7519/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Cărbunești la data de 16 iulie 2012 Biroul Executorului Judecătoresc D.C.R. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună încuviințarea executării silite a dispozițiilor din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 186 din 19 ianuarie 2012 pronunțată de judecătoria Tg. Cărbunești în Dosarul nr. 689/317/2011, modificată prin încheierea de ședință din data de 13 martie 2012, definitivă prin neapelare, privind bunurile imobile situate în localitatea Prigoria, sat Zorlești, județul Gorj. Prin sentința nr. 330 din 19 iulie 2012 Judecătoria Tg. Cărbunești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu, reținând incidența art. 373 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece în circumscripția acestei judecătorii se va face executarea, prin raportare la împrejurarea că domiciliul debitoarei este în comuna Slătioara, Sat Ruget, jud. Vâlcea, iar petentul nu a făcut dovada existenței bunurilor urmăribile pe raza de competență a Judecătoriei Tg. Cărbunești. Prin încheierea nr. 346 din 22 august 2012 Judecătoria Horezu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg. Cărbunești, iar prin sentința civilă nr. 49 din 15 octombrie 2012 s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, dosarul fiind înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a reținut că din sentința civilă invocată drept titlu executoriu rezultă că debitoarei i s-au atribuit bunurile ce formează lotul II, conform raportului de expertiză omologat de instanța care a soluționat partajul judiciar, bunurile cuvenite debitoarei fiind imobile situate în comuna Prigoria, sat Zorlești, județul Gorj, caz în care conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 13 C. proc. civ. competența de soluționare a cauzei revine instanței în circumscripția căreia se află situate bunurile imobile, respectiv Judecătoria Tg. Cărbunești. Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între două instanțe, care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel - în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc.

civ. - stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Cărbunești pentru considerentele ce succed. Executarea silită este acea fază a procesului civil în cadrul căreia creditorul își poate realiza în mod efectiv drepturile statornicite într-un titlu executoriu prin constrângerea patrimonială a debitorului. Această ultimă fază a procesului civil se caracterizează prin existența unor norme procesuale destinate a institui mijloace eficiente pentru realizarea dispozițiilor cuprinse într-un titlu executor. Așadar, normele procedurale ce reglementează competența teritorială de soluționare a unei cereri având ca obiect „încuviințare executare silită” sunt cele prevăzute în Cartea a V-a Despre Executare Silită.

Este adevărat că debitoarea are domiciliul în comuna Slătioara, Sat Ruget, jud. Vâlcea, dar Judecătoria Tg. Cărbunești a reținut greșit că petentul nu a făcut dovada existenței bunurilor urmăribile pe raza de competență a Judecătoriei Tg. Cărbunești, deoarece, în speță, prin cererea formulată executorul judecătoresc a arătat că executarea se va face asupra imobilelor situate în comuna Prigoria, Sat Zorlești, jud. Gorj, primite de debitoare prin titlul a cărui executare s-a solicitat. Potrivit art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ. cererea de încuviințare a executării silite se transmite prin intermediul executorului judecătoresc instanței de executare. Potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ. instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

În speță, s-a solicitat să se dispună încuviințarea executării silite a dispozițiilor din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 186 din 19 ianuarie 2012 pronunțată de judecătoria Tg. Cărbunești, din care rezultă că imobilele asupra cărora se va face executarea sunt situate în comuna Prigoria, Sat Zorlești, jud. Gorj. Așa fiind, față de dispozițiile procedurale anterior menționate instanța competentă în soluționarea cauzei este Judecătoria Târgu Cărbunești

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Cărbunești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6005/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Cărbunești la data de 22 mai 2012 Biroul Executorului Judecătoresc D.C.R. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună î
ÎCCJ 2012-12-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7594/2012
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 10 iulie 2012, B.E.J. T.N.T., a solicitat, încuviințarea executării silite a sentinței penale nr. 141 din 07 martie
ÎCCJ 2016-09-29
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1712/2016
2016. La termenul de judecată din 27 iulie 2016, constatând că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, instanța, din oficiu, a inv
ÎCCJ 2012-12-05
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7459/2012
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung sub nr. 3951/205/2011, creditoarea M.A., prin B.E.J. M.I.M., Câmpulung, jud. Argeș, a solicitat încuviințarea executării silite a sentințe
ÎCCJ 2012-10-05
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6083/2012
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova, sub nr. 637/274/2012, executorul judecătoresc D.E.L. a solicitat încuviințarea executării silite în temeiul titlului ex
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă