ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3000/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3000/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 24/C/2011 de la 9 mai 2011, Curtea de Apel Oradea a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta B.I.R.S. - Agenția Oradea împotriva pârâților SC R.C.G. SRL și Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară în favoarea Judecătoriei Oradea, cu motivarea că această instanță a stabilit în mod greșit că litigiul nu este patrimonial, iar valoarea la care se impune cuantificarea obiectului cererii nu vizează dreptul de ipotecă în ansamblul său (1.600.000 euro), ci imobilul asupra căruia a fost constituită garanția și raportat la care se solicită rectificarea înscrierilor de CF. Împotriva acestei sentințe, pârâta SC R.C.G.
SRL a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și stabilirea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Bihor. În argumentarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că este vorba de o acțiune patrimonială, evaluabilă în bani, iar valoarea depășește criteriul valoric de 500.000 RON, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.
În speță, recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei, iar, până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, nu a depus dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul stabilit. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 6 octombrie 2011, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G.
nr. 32/1995, modificată, și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtă. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta SC R.C.G. SRL împotriva Sentinței nr. 24/C/2011 de la 9 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC R.C.G. SRL împotriva Sentinței nr. 24/C/2011 de la 9 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2011. Procesat de GGC - AZ
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.