ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2637/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2637/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată:

Prin Sentința penală nr. 59 din 7 februarie

2011 pronunțată în Dosarul nr. 11691/2/2010 Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

A recunoscut Sentința

penală nr. 771/08 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul din Bergamo,

definitivă la data de 19 aprilie 2008 prin care C.F. a fost condamnat la

pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare și 1.200 euro și Sentința penală nr. 189

din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul din Bergamo, definitivă la data

de 05 iunie 2009 prin care aceeași persoană a fost condamnată la pedeapsa

închisorii de 6 ani, la pedepsele accesorii constând în interzicerea de a ocupa

și exercita funcții publice pe perioada executării pedepsei și la pedepsele

complementare de interzicere perpetuă de a ocupa și exercita funcții publice,

interzicerea perpetuă de la orice exercițiu de tutelă și de curatelă și

interzicerea perpetuă de la orice însărcinare în interiorul școlilor de orice

natură și grad și de la orice sarcină sau serviciu în interiorul instituțiilor

sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori,

adaptând, conform art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 pedepsele

complementare aplicate, la pedepsele complementare ale interdicției de a ocupa

și exercita funcții publice, de a fi tutore sau curator și de a ocupa o

funcție, de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate în interiorul

școlilor de orice natură și grad și în interiorul instituțiilor sau altor

structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori, pe durată

de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A dispus transferarea

condamnatului C.F. pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani, 6 luni și

29 de zile închisoare, a pedepselor complementare ale interdicției de a ocupa

și exercita funcții publice, de a fi tutore sau curator și de a ocupa o

funcție, de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate în interiorul

școlilor de orice natură și grad și în interiorul instituțiilor sau altor

structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori, pe durată

de 3 ani după executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii a

interdicției de a de a ocupa și exercita funcții publice pe perioada executării

pedepsei, într-un penitenciar din România.

A dedus din pedeapsă

perioadele executate, respectiv detenția de 1 zi din data de 17 iulie 2007 și

perioada executată de la 28 februarie 2008 la zi.

S-a dispus ca

cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (4) din

Legea nr. 302/2004, recunoașterea sentințelor penale ale autorității judiciare

a Republicii Italiene respectiv a Sentinței penale nr. 771/2008 din 20 martie

2008 a Tribunalului din Bergamo și nr. 189/2009 din 19 februarie 2009 a

Tribunalului din Bergamo, și punerea în executare a acestora în procedura

soluționării cererii de transferarea condamnatului într-un penitenciar din

România pentru continuarea executării pedepsei.

Curtea, examinând

actele și lucrările dosarului, a reținut că prin Sentința penală nr. 771 din 20

martie 2008, pronunțată de Tribunalul din Bergamo, cetățeanul român C.F. a fost

condamnat la 1 an și 7 luni închisoare și 1.200 euro amendă, pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat și tăinuire, prevăzute și pedepsite de art. 110,

624, 625, alin. (2), (5), (7), art. 648 C. pen. italian.

Sentința a rămas

definitivă prin sentința la data de 19 aprilie 2008. În fapt, s-a reținut că

persoana condamnată împreună cu alte persoane a sustras spoilerul

autoturismului marca Mercedes parcat pe o stradă publică cu nr. de

înmatriculare CE272BR, proprietatea lui A.M.C. De asemenea, s-a mai reținut că

a achiziționat o furgonetă cunoscând că provine din săvârșirea unei infracțiuni

de furt.

Prin Sentința penală

nr. 189 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul din Bergamo, cetățeanul

român C.F. a fost condamnat la 6 ani închisoare și la pedepsele accesorii de

interzicere de a ocupa și exercita funcții publice și interzicerea perpetuă de

la orice exercițiu de tutelă și de curatelă și interzicerea perpetuă de la

orice însărcinare în interiorul școlilor de orice natură și grad și de la orice

sarcină sau serviciu în interiorul instituțiilor sau altor structuri publice

ori private frecventate în mod prevalent de minori, pentru săvârșirea pentru

săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, corupție sexuală

și viol, prevăzute și pedepsite de art. 609 rap. la art. 609 bis alin. (1) și

(2), art.

609 ter

alin. (1), art. 61 alin. (2),

art. 110,  art. 574, C. pen. italian.

În fapt, s-a reținut

că persoana condamnată împreună cu alte persoane în data de 28 februarie 2008

au răpit-o pe minora A.N. în vârstă de 12 ani, care suferea de o patologie

psihiatrică de tipul „disfuncții emoționale din copilărie" și au

determinat-o să săvârșească acte cu caracter obscen precum și să întrețină

raporturi sexuale.

Sentința a rămas

definitivă prin Sentința la data de 05 iunie 2009.

Instanța de fond a

constatat că faptele reținute în sarcina condamnatului au corespondent în

legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de

furt calificat, favorizarea infractorului, lipsire de libertate în mod ilegal

și viol, prevăzute de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), i),

art. 221, art. 189 alin. (2), art. 202 alin. (1) și art. 197 alin. (2) lit. a)

C. pen., toate cu aplicarea art. 33 C. pen., sancționate cu pedeapsa închisorii

de la 3 la 15 ani închisoare, de la 3 luni la 7 ani închisoare, de la 7 la 15

ani, de la 6 luni la 5 ani și de la 5 la 18 ani.

La data de 23

ianuarie 2011 numitul C.F. și-a manifestat consimțământul în vederea

transferării în România pentru continuarea executării pedepsei, astfel cum

rezultă din declarația aflată la dosar.

S-a mai reținut că

prin actul procedural de cumulare a pedepselor concurente întocmit de

Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Bergamo la data de 24 iulie

2009 au fost contopite pedepsele aplicate condamnatului, dându-i-se spre

executare, în concret, pedeapsa de 7 ani, 6 luni și 29 zile închisoare și

amenda de 1.200 euro.

Constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 și art. 141, din Legea nr.

302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Curtea

a admis sesizarea și a recunoscut cele două sentințe pronunțate de autoritățile

italiene.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a

criticat-o ca nelegală sub două aspecte:

- greșita deducere a

prevenției;

- greșita adaptare a

pedepsei complementare, solicitând înlăturarea deducerii de o zi din data de 17

iulie 2007, care a fost deja scăzută când s-a stabilit pedeapsa rămasă de

executat și a pedepsei complementare constând în interdicția de a exercita o

profesie ori de a desfășura o activitate în interiorul școlilor de orice natură

și grad și în interiorul instituțiilor sau altor structuri publice ori private

frecventate în mod prevalent de minori întrucât nu este prevăzută de legea

română.

Examinând decizia

atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat în

considerarea următoarelor argumente:

Prin actul procedural

de cumulare a pedepselor concurente emis de Procuratura Republicii de pe lângă

Tribunalul din Bergamo pedepsele aplicate condamnatului C.F. prin cele două

hotărâri de condamnare au fost cumulate aritmetic, stabilindu-se spre executare

o pedeapsă de 7 ani și 7 luni închisoare și amendă de 1.200 euro.

Din această pedeapsă

a fost scăzută o zi de închisoare, din data de 17 iulie 2007, care a fost

executată în arest preventiv în cauza în care a fost pronunțată Sentința din 20

martie 2008 a Tribunalului din Bergamo, astfel că s-a stabilit că pedeapsa

rămasă de executat este aceea de 7 ani, 6 luni și 29 de zile închisoare și

amendă de 1.200 euro, din care se deduce perioada executată începând cu data de

28 februarie 2008.

În mod nelegal

instanța de fond, dispunând transferarea condamnatului pentru continuarea

executării pedepsei de 7 ani, 6 luni și 29 de zile închisoare a dedus încă o

dată detenția de o zi, din data de 17 iulie 2007, care a fost scăzută atunci

când s-a stabilit pedeapsa ce urmează a fi executată.

Înalta Curte constată

ca fiind întemeiată și cea de a doua critică formulată în recursul declarat în

cauză.

Se reține, astfel, că

prin Sentința emisă de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul

Tribunalului din Bergamo din data de 19 februarie 2009, devenită executorie la

05 iunie 2009, în afara pedepsei principale, condamnatului C.F. i-au fost

aplicate următoarele pedepse accesorii:

- interzicerea

perpetuă de la ocuparea și exercitarea funcțiilor publice;

- interzicerea

perpetuă de la exercițiul tutelei și curatelei;

- interzicerea

perpetuă de la orice însărcinare în interiorul școlilor, de orice ordin sau

grad și interzicerea însărcinării sale cu diverse funcții în orice birou sau

serviciu, în instituții sau alte structuri publice ori private, frecventate în

mod prevalent de minori.

Curtea de Apel

București, în urma recunoașterii acestei hotărâri, a adaptat, conform art. 146

alin. (1) din Legea nr. 302/2004 pedepsele de mai sus la pedepsele

complementare ale interdicției de a ocupa și exercita funcții publice, de a fi

tutore sau curator și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie ori de a

desfășura o activitate în interiorul școlilor, de orice natură și grad și în

interiorul instituțiilor altor structuri publice ori private, frecventate în

mod prevalent de minori, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei

principale; de asemenea, a aplicat pedeapsa accesorie a interdicției de a ocupa

și exercita funcții publice pe perioada executării pedepsei principale.

Într-adevăr, potrivit

art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, dacă felul pedepsei aplicate sau

durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, statul român poate,

prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută

de legea română pentru faptele care au atras condamnarea.

Înalta Curte

constată, însă, că interdicția de a exercita o profesie ori de a desfășura o

activitate în interiorul școlilor de orice natură și grad și în interiorul

instituțiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod

prevalent de minori nu este o pedeapsă complementară prevăzută de legea română,

astfel că instanța de fond în mod nelegal a menținut această pedeapsă,

adaptând-o la legea română în ceea ce privește durata, dispunând aplicarea

acestei pedepse pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

Întrucât acest tip de

pedeapsă complementară nu este prevăzută de legea română, aceasta nu trebuia

menținută de Curtea de Apel București cu ocazia adaptării pedepsei.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva Sentinței penale nr. 59 din 7 februarie 2011 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală, privind pe persoana condamnată C.F.

Va casa în parte

sentința atacată și, rejudecând:

Va înlătura deducerea

detenției de o zi din data de 17 iulie 2007 și va înlătura pedeapsa

complementară care nu are corespondent în legea română, respectiv, interdicția

de a exercita o profesie, ori a desfășura o activitate în interiorul școlilor

de orice natură și grad și în interiorul instituțiilor sau altor structuri

publice ori private frecventate în mod prevalent de minori.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În conformitate cu

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate

de stat vor rămâne în sarcina acestuia, urmând ca onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru persoana condamnată să fie plătit din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 59 din 7 februarie 2011

a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe persoana

condamnată C.F.

Casează în parte

sentința atacată și rejudecând:

Înlătură deducerea

detenției de o zi din data de 17 iulie 2007și înlătură pedeapsa complementară

care nu are corespondent în legea română, respectiv, interdicția de a exercita

o profesie, ori a desfășura o activitate în interiorul școlilor de orice natură

și grad și în interiorul instituțiilor sau altor structuri publice ori private

frecventate în mod prevalent de minori.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

Onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu a intimatei persoane condamnate C.F., în sumă de 320

RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 30 iunie 2011.