ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3920/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3920/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursului declarat de condamnatul - persoană transferabilă A. împotriva

Sentinței penale nr. 52/F din 8 februarie 2013 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, constată următoarele;

Prin Sentința penală nr. 52/F din 8 februarie

2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admisă sesizarea

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Au fost recunoscute

Sentințele penale de condamnare a numitului A., în prezent deținut în

Penitenciarul din Torino - Republica Italia, după cum urmează:

- nr. 1108/2008 din

29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Pisa, secția penală, rămasă

definitivă la 13 mai 2009, de condamnare la pedeapsa de 8 ani și 6 luni

închisoare și la pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.

b), lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) și lit.

e) C. pen. (dreptul de a fi tutore sau curator);

- nr. 1388/2010 din 9

februarie 2012, pronunțată de Judecătorul Unic din Florența, secția a doua,

rămasă definitivă la 30 septembrie 2010, de condamnare la pedeapsa de 3 luni

închisoare;

- nr. 1163/2011 din

30 noiembrie 2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29

decembrie 2011, de condamnare la pedeapsa de 4 luni închisoare.

S-a dispus

transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România, pentru

continuarea executării pedepsei totale de 9 ani și 1 (una) lună închisoare și a

pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c)

(dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) și lit. e) C. pen.

(dreptul de a fi tutore sau curator), aplicate prin sentințele penale mai sus-menționate.

S-a constatat că

sus-numitul a executat din pedeapsă perioada de la 16 noiembrie 2007 la zi.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în

sumă de 320 RON, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sesizarea

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrată pe

rolul Curții de Apel București în data de 18 ianuarie 2013, în conformitate cu

dispozițiile art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a

solicitat recunoașterea Sentințelor penale nr. 1108/2008 din 29 octombrie 2008,

pronunțată de Tribunalul Pisa, rămasă definitivă la 13 mai 2009; nr. 1388/2010

din 9 februarie 2012, pronunțată de Judecătorul Unic din Florența, secția a

doua, rămasă definitivă la 30 septembrie 2010; nr. 1163/2011 din 30 noiembrie

2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29 decembrie

2011, privind pe persoana condamnată A. și transferarea acestuia într-un

penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Au fost atașate la

dosar: Adresa Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate

prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art. 162 din Legea nr.

302/2004, copia certificată pentru conformitate de pe hotărârile de condamnare,

de pe dispozițiile legale aplicabile, fișa de executare cu indicarea duratei

condamnării deja executate, declarația prin care persoana condamnată își

exprimă consimțământul pentru transfer într-un penitenciar din România în

vederea executării pedepsei.

Examinând actele și

lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 1108/2008 din 29 octombrie 2008 dată de Tribunalul din Pisa, rămasă

definitivă la 13 mai 2009 la Curtea de Apel Florența, a fost condamnat numitul

A. la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și interzicerea perpetuă a

dreptului de a exercita funcții publice, interzicerea dreptului de a deține

bunuri și de a administra bunuri pe durata executării pedepsei, pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 609 bis alin. (1), 609 alin. (1), nr.

2, 582, 585, 576, 61

2

C. pen. italian.

Prin Sentința penală

nr. 1388/2010 din data de 9 februarie 2010 pronunțată de Judecătorul unic din

Florența, secția a doua, rămasă definitivă la 30 septembrie 2010, a fost

condamnat numitul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 337, 582, 585, 576, 61

2

C. pen.

italian.

Prin Sentința penală

nr. 1163/2011 din 30 noiembrie 2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro,

rămasă definitivă la 29 decembrie 2011 a condamnat pe numitul A. la pedeapsa de

4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C.

pen. italian.

Prin Ordonanța nr.

18/2012 din 23 ianuarie 2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Pesaro - Biroul

Executări Penale, a stabilit cumularea pedepselor aplicate numitului A.,

rezultând o pedeapsă de 9 ani și o lună închisoare.

S-a reținut că

numitul A. a început executarea pedepsei la data de 16 noiembrie 2007.

În fapt, prin

Sentința penală nr. 1108/2008 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Pisa, s-a

reținut că numitul A. a comis infracțiunile de viol și vătămare corporală

asupra numitei B. în vârstă de 21 ani.

Prin Sentința penală

nr. 1388/2010 din data de 9 februarie 2010 pronunțată de Judecătorul unic din

Florența, secția a doua, s-a reținut că numitul A. a agresat cu ajutorul unei

furculițe un agent din cadrul poliției penitenciarului.

Prin Sentința penală

nr. 1163/2011 din 30 noiembrie 2011 emisă de Judecătorul Unic din Pesaro,

rămasă definitivă la 29 decembrie 2011, s-a reținut că numitul A., fiind

deținut în Penitenciarul din Pesaro a folosit prin violență și amenințare față

de funcționarul public C., în calitate de asistent șef în cadrul Corpului de

Poliție a penitenciarului.

Față de cele

reținute, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 143 cu referire la art. 155, 156 și 162 din Legea nr. 302/2004, privind

admiterea sesizării.

Astfel, este îndeplinită

condiția dublei incriminări, deoarece faptele pentru care numitul A. a fost

condamnat în Republica Italia, au corespondent în legislația penală română,

fiind vorba despre infracțiunile de ultraj prev. de art. 239 alin. (1), (2) C.

pen. - două fapte; două fapte de viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen.;

vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. român.

De asemenea, s-a

constatat că numitul A. este cetățean român cu domiciliul în România, și-a

exprimat acordul în vederea transferării, hotărârea de condamnare este

definitivă, iar la data primirii cererii de transferare, condamnatul avea de

executat o perioadă mai mare de 6 luni din durata pedepsei ce i-a fost

aplicată.

Pe de altă parte, s-a

constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 165 din Legea nr. 302/2004,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006 și republicată în M. Of.

nr. 377/31.05.2011, privind refuzul opțional al transferării.

Drept urmare, în

temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004, prima instanță a admis sesizarea, a recunoscut

hotărârile de condamnare și a dispus transferarea condamnatului A. în vederea

continuării executării pedepsei de 9 ani și 1 (una) lună închisoare.

De asemenea, a dispus

să execute și pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b),

lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) și lit. e) C.

pen. (dreptul de a fi tutore sau curator), aplicate prin sentințele penale mai

sus-menționate, adaptată conform dispozițiilor C. pen. român.

S-a dedus din

pedeapsă perioada de la 16 noiembrie 2007 la zi.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs persoana transferabilă A. solicitând admiterea căii

de atac exercitate, casarea hotărârii atacate și rejudecând, respingerea

sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind

transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar

din România, întrucât dorește să-și execute pedeapsa într-un loc de detenție

din Italia, întrucât familia sa se află în această țară.

Înalta Curte, analizând

hotărârea din perspectiva motivelor invocate și, din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță în mod

riguros a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile

art. 143 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în

materie penală, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 224/2006,

potrivit cărora, "transferarea unei persoane condamnate în vederea

executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții: a)

condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este

definitivă; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat

cel puțin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepționale, în baza acordului

între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de

pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni; d) transferul este consimțit de

către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică

sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către

reprezentantul persoanei. Consimțământul nu se cere în cazul evadatului care se

refugiază în statul de executare al cărui resortisant este; e) faptele care au

atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare;

f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord

asupra acestei transferări, în caz contrar, transferarea nu poate avea

loc".

Legat de condițiile

prevăzute de art. 143 din Legea 302/2004, republicată, din documentele

transmise de autoritățile statului de condamnare precum și din actele efectuate

la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au rezultat

următoarele:

de art 143 lit. a) din Legea 302/2004, republicată:

Conform art. 2 lit.

p) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul României, prin expresia

"resortisant al statului de executare" se înțelege cetățeanul român -

condamnatul A. este cetățean român conform relațiilor comunicate prin adresa

din 21 noiembrie 2012, de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția

pentru Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Din datele comunicate

de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidență a

Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor s-a stabilit că A. este cetățean român.

de art 143 lit. b) din Legea 302/2004, republicată:

Potrivit datelor

comunicate prin adresa din 26 august 2012 emisă de Ministerul Justiției al

Republicii Italiene rezultă următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 1108/2008 din 29 octombrie 2008 dată de Tribunalul din Pisa, rămasă

definitivă la 13 mai 2009 la Curtea de Apel Florența, a fost condamnat numitul

A. la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și interzicerea perpetuă a

dreptului de a exercita funcții publice, interzicerea dreptului de a deține

bunuri și de a administra bunuri pe durata executării pedepsei, pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 609 bis alin. (1), 609 alin. (1), nr.

2, 582, 585, 576, 61

2

C. pen. italian.

Prin Sentința penală

nr. 1388/2010 din data de 9 februarie 2010 pronunțată de Judecătorul unic din

Florența, secția a doua, rămasă definitivă la 30 septembrie 2010, a fost

condamnat numitul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 337, 582, 585, 576, 61

2

C. pen.

italian.

Prin Sentința penală

nr. 1163/2011 din 30 noiembrie 2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro,

rămasă definitivă la 29 decembrie 2011 a condamnat pe numitul A. la pedeapsa de

4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C.

pen. italian.

Prin Ordonanța nr.

18/2012 din 23 ianuarie 2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Pesaro - Biroul

Executări Penale, a stabilit cumularea pedepselor aplicate numitului A.,

rezultând o pedeapsă de 9 ani și o lună închisoare.

Sentințele penale

menționate mai sus sunt definitive.

de art. 143 lit. c) din Legea 302/2004, republicată:

Sub acest aspect, din

datele consemnate în documentele comunicate autoritățile statului de

condamnare, a rezultat că numitul A. a început executarea pedepsei la data de

16 noiembrie 2007, iar sfârșitul pedepsei este la data de 31 octombrie 2016,

ținând cont de 45 de zile de eliberare anticipată acordate prin Ordonanța din

28 septembrie 2009 de Biroul de supraveghere Ancona.

În consecință, este

îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția Europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c)

din Legea nr. 302/2004 republicată.

de art. 143 lit. d) din Legea 302/2004, republicată:

Sub acest aspect, din

datele consemnate în documentele comunicate autoritățile statului de

condamnare, a rezultat că numitul A. și-a exprimat consimțământul în vederea

transferării într-un penitenciar din România, declarația sa fiind atașată la

dosar.

de art. 143 lit. e) din Legea 302/2004, republicată:

Sub acest aspect, în

cauză, corect s-a reținut că este îndeplinită condiția dublei incriminări prev.

de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din

Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strasbourg, faptele pentru care numitul A. a fost condamnat în Republica

Italia, își au corespondent în legislația penală română, fiind vorba despre

infracțiunile de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) C. pen. român -

două fapte; două fapte de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen. român;

vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. român.

de art. 143 lit. f) din Legea 302/2004, republicată:

Îndeplinirea acestei

condiții a rezultat din împrejurarea că cererea de transfer a fost formulată de

autoritatea centrală competentă din statul de condamnare și din faptul că

Ministerul Justiției din România, în calitate de autoritate centrală a statului

de executare, a solicitat demararea procedurii reglementată de titlul VI din

Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală, republicată.

Cu privire la

solicitarea recurentului persoană condamnată de respingere a sesizării

formulată de parchet pentru transferarea lui în vederea executării pedepsei,

într-un penitenciar din România, înțelegând să revină asupra consimțământului

dat, nemaifiind de acord cu desfășurarea acestei proceduri, deoarece dorește

să-și execute pedeapsa într-un penitenciar din Italia, se constată că nu poate

fi primită.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că în cauză, consimțământul condamnatului A. a

fost luat în conformitate cu prevederile art. 148 din Legea nr. 302/2004,

"exprimat în mod liber și în deplină cunoștință de cauză asupra

consecințelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în

România", fiind de natură, dacă sunt întrunite și celelalte cerințe

legale, să declanșeze procedurile în cadrul cooperării judiciare internaționale

în materia penală, de recunoaștere a hotărârii penale și de transferare a

persoanei condamnate în vederea executării pedepsei.

Consimțământul

persoanei condamnate, exprimat în mod liber și în deplină cunoștință de cauză

asupra consecințelor juridice care decurg din transferarea persoanei condamnate

în România, conform art. 148 din Legea nr. 302/2004, este irevocabil, având în

vedere că atât actul normativ menționat, cât și dispozițiile de drept procesual

penal nu prevăd posibilitatea retragerii declarației de consimțământ.

Drept urmare, în

temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004, se apreciază că în raport de situația

socială și familială a persoanei condamnate, continuarea executării pedepsei în

România va favoriza reinserția socială a acestuia, astfel că, se constată că în

mod legal a fost admisă sesizarea, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București.

Ca urmare, constatând

ca fiind întrunite exigențele art. 143, 157, 158, 162 și 152 din Legea nr.

302/2004, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă A.

împotriva Sentinței penale nr. 52/F din 8 februarie 2013 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală.

Va obliga recurentul

condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul - persoană transferabilă A.

împotriva Sentinței penale nr. 52/F din 8 februarie 2013 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală.

Obligă

recurentul-condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 decembrie 2013.

Procesat de GGC - MI