ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3920/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3920/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra recursului declarat de condamnatul - persoană transferabilă A. împotriva Sentinței penale nr. 52/F din 8 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, constată următoarele; Prin Sentința penală nr. 52/F din 8 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Au fost recunoscute Sentințele penale de condamnare a numitului A., în prezent deținut în Penitenciarul din Torino - Republica Italia, după cum urmează: - nr. 1108/2008 din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Pisa, secția penală, rămasă definitivă la 13 mai 2009, de condamnare la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) și lit. e) C. pen.
(dreptul de a fi tutore sau curator); - nr. 1388/2010 din 9 februarie 2012, pronunțată de Judecătorul Unic din Florența, secția a doua, rămasă definitivă la 30 septembrie 2010, de condamnare la pedeapsa de 3 luni închisoare; - nr. 1163/2011 din 30 noiembrie 2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29 decembrie 2011, de condamnare la pedeapsa de 4 luni închisoare. S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei totale de 9 ani și 1 (una) lună închisoare și a pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) și lit. e) C. pen.
(dreptul de a fi tutore sau curator), aplicate prin sentințele penale mai sus-menționate. S-a constatat că sus-numitul a executat din pedeapsă perioada de la 16 noiembrie 2007 la zi. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 RON, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrată pe rolul Curții de Apel București în data de 18 ianuarie 2013, în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a solicitat recunoașterea Sentințelor penale nr. 1108/2008 din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Pisa, rămasă definitivă la 13 mai 2009; nr. 1388/2010 din 9 februarie 2012, pronunțată de Judecătorul Unic din Florența, secția a doua, rămasă definitivă la 30 septembrie 2010; nr. 1163/2011 din 30 noiembrie 2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29 decembrie 2011, privind pe persoana condamnată A. și transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
Au fost atașate la dosar: Adresa Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art. 162 din Legea nr. 302/2004, copia certificată pentru conformitate de pe hotărârile de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, fișa de executare cu indicarea duratei condamnării deja executate, declarația prin care persoana condamnată își exprimă consimțământul pentru transfer într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 1108/2008 din 29 octombrie 2008 dată de Tribunalul din Pisa, rămasă definitivă la 13 mai 2009 la Curtea de Apel Florența, a fost condamnat numitul A. la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și interzicerea perpetuă a dreptului de a exercita funcții publice, interzicerea dreptului de a deține bunuri și de a administra bunuri pe durata executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 609 bis alin. (1), 609 alin. (1), nr. 2, 582, 585, 576, 61 2 C. pen. italian. Prin Sentința penală nr. 1388/2010 din data de 9 februarie 2010 pronunțată de Judecătorul unic din Florența, secția a doua, rămasă definitivă la 30 septembrie 2010, a fost condamnat numitul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 337, 582, 585, 576, 61 2 C. pen.
italian. Prin Sentința penală nr. 1163/2011 din 30 noiembrie 2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29 decembrie 2011 a condamnat pe numitul A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. italian. Prin Ordonanța nr. 18/2012 din 23 ianuarie 2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Pesaro - Biroul Executări Penale, a stabilit cumularea pedepselor aplicate numitului A., rezultând o pedeapsă de 9 ani și o lună închisoare. S-a reținut că numitul A. a început executarea pedepsei la data de 16 noiembrie 2007. În fapt, prin Sentința penală nr. 1108/2008 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Pisa, s-a reținut că numitul A. a comis infracțiunile de viol și vătămare corporală asupra numitei B. în vârstă de 21 ani.
Prin Sentința penală nr. 1388/2010 din data de 9 februarie 2010 pronunțată de Judecătorul unic din Florența, secția a doua, s-a reținut că numitul A. a agresat cu ajutorul unei furculițe un agent din cadrul poliției penitenciarului. Prin Sentința penală nr. 1163/2011 din 30 noiembrie 2011 emisă de Judecătorul Unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29 decembrie 2011, s-a reținut că numitul A., fiind deținut în Penitenciarul din Pesaro a folosit prin violență și amenințare față de funcționarul public C., în calitate de asistent șef în cadrul Corpului de Poliție a penitenciarului. Față de cele reținute, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 155, 156 și 162 din Legea nr. 302/2004, privind admiterea sesizării.
Astfel, este îndeplinită condiția dublei incriminări, deoarece faptele pentru care numitul A. a fost condamnat în Republica Italia, au corespondent în legislația penală română, fiind vorba despre infracțiunile de ultraj prev. de art. 239 alin. (1), (2) C. pen. - două fapte; două fapte de viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen.; vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. român. De asemenea, s-a constatat că numitul A. este cetățean român cu domiciliul în România, și-a exprimat acordul în vederea transferării, hotărârea de condamnare este definitivă, iar la data primirii cererii de transferare, condamnatul avea de executat o perioadă mai mare de 6 luni din durata pedepsei ce i-a fost aplicată.
Pe de altă parte, s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 165 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006 și republicată în M. Of. nr. 377/31.05.2011, privind refuzul opțional al transferării. Drept urmare, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004, prima instanță a admis sesizarea, a recunoscut hotărârile de condamnare și a dispus transferarea condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani și 1 (una) lună închisoare. De asemenea, a dispus să execute și pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) și lit. e) C. pen. (dreptul de a fi tutore sau curator), aplicate prin sentințele penale mai sus-menționate, adaptată conform dispozițiilor C. pen.
român. S-a dedus din pedeapsă perioada de la 16 noiembrie 2007 la zi. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana transferabilă A. solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârii atacate și rejudecând, respingerea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, întrucât dorește să-și execute pedeapsa într-un loc de detenție din Italia, întrucât familia sa se află în această țară. Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.
pen., apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Prima instanță în mod riguros a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, potrivit cărora, "transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei.
În cazuri excepționale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni; d) transferul este consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei.
Consimțământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este; e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări, în caz contrar, transferarea nu poate avea loc". Legat de condițiile prevăzute de art. 143 din Legea 302/2004, republicată, din documentele transmise de autoritățile statului de condamnare precum și din actele efectuate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au rezultat următoarele:
Condiția prevăzută de art 143 lit. a) din Legea 302/2004, republicată: Conform art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul României, prin expresia "resortisant al statului de executare" se înțelege cetățeanul român - condamnatul A. este cetățean român conform relațiilor comunicate prin adresa din 21 noiembrie 2012, de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date. Din datele comunicate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor s-a stabilit că A. este cetățean român.
Condiția prevăzută de art 143 lit. b) din Legea 302/2004, republicată: Potrivit datelor comunicate prin adresa din 26 august 2012 emisă de Ministerul Justiției al Republicii Italiene rezultă următoarele: Prin Sentința penală nr. 1108/2008 din 29 octombrie 2008 dată de Tribunalul din Pisa, rămasă definitivă la 13 mai 2009 la Curtea de Apel Florența, a fost condamnat numitul A. la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și interzicerea perpetuă a dreptului de a exercita funcții publice, interzicerea dreptului de a deține bunuri și de a administra bunuri pe durata executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 609 bis alin. (1), 609 alin. (1), nr. 2, 582, 585, 576, 61 2 C. pen. italian. Prin Sentința penală nr. 1388/2010 din data de 9 februarie 2010 pronunțată de Judecătorul unic din Florența, secția a doua, rămasă definitivă la 30 septembrie 2010, a fost condamnat numitul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 337, 582, 585, 576, 61 2 C. pen. italian. Prin Sentința penală nr. 1163/2011 din 30 noiembrie 2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29 decembrie 2011 a condamnat pe numitul A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. italian. Prin Ordonanța nr. 18/2012 din 23 ianuarie 2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Pesaro - Biroul Executări Penale, a stabilit cumularea pedepselor aplicate numitului A., rezultând o pedeapsă de 9 ani și o lună închisoare. Sentințele penale menționate mai sus sunt definitive.
Condiția prevăzută de art. 143 lit. c) din Legea 302/2004, republicată: Sub acest aspect, din datele consemnate în documentele comunicate autoritățile statului de condamnare, a rezultat că numitul A. a început executarea pedepsei la data de 16 noiembrie 2007, iar sfârșitul pedepsei este la data de 31 octombrie 2016, ținând cont de 45 de zile de eliberare anticipată acordate prin Ordonanța din 28 septembrie 2009 de Biroul de supraveghere Ancona. În consecință, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Condiția prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea 302/2004, republicată: Sub acest aspect, din datele consemnate în documentele comunicate autoritățile statului de condamnare, a rezultat că numitul A. și-a exprimat consimțământul în vederea transferării într-un penitenciar din România, declarația sa fiind atașată la dosar.
Condiția prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea 302/2004, republicată: Sub acest aspect, în cauză, corect s-a reținut că este îndeplinită condiția dublei incriminări prev. de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele pentru care numitul A. a fost condamnat în Republica Italia, își au corespondent în legislația penală română, fiind vorba despre infracțiunile de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) C. pen. român - două fapte; două fapte de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen. român; vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. român.
Condiția prevăzută de art. 143 lit. f) din Legea 302/2004, republicată: Îndeplinirea acestei condiții a rezultat din împrejurarea că cererea de transfer a fost formulată de autoritatea centrală competentă din statul de condamnare și din faptul că Ministerul Justiției din România, în calitate de autoritate centrală a statului de executare, a solicitat demararea procedurii reglementată de titlul VI din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată. Cu privire la solicitarea recurentului persoană condamnată de respingere a sesizării formulată de parchet pentru transferarea lui în vederea executării pedepsei, într-un penitenciar din România, înțelegând să revină asupra consimțământului dat, nemaifiind de acord cu desfășurarea acestei proceduri, deoarece dorește să-și execute pedeapsa într-un penitenciar din Italia, se constată că nu poate fi primită. Din examinarea actelor dosarului se constată că în cauză, consimțământul condamnatului A. a fost luat în conformitate cu prevederile art. 148 din Legea nr. 302/2004, "exprimat în mod liber și în deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în România", fiind de natură, dacă sunt întrunite și celelalte cerințe legale, să declanșeze procedurile în cadrul cooperării judiciare internaționale în materia penală, de recunoaștere a hotărârii penale și de transferare a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei. Consimțământul persoanei condamnate, exprimat în mod liber și în deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor juridice care decurg din transferarea persoanei condamnate în România, conform art. 148 din Legea nr. 302/2004, este irevocabil, având în vedere că atât actul normativ menționat, cât și dispozițiile de drept procesual penal nu prevăd posibilitatea retragerii declarației de consimțământ. Drept urmare, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004, se apreciază că în raport de situația socială și familială a persoanei condamnate, continuarea executării pedepsei în România va favoriza reinserția socială a acestuia, astfel că, se constată că în mod legal a fost admisă sesizarea, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Ca urmare, constatând ca fiind întrunite exigențele art. 143, 157, 158, 162 și 152 din Legea nr. 302/2004, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă A. împotriva Sentinței penale nr. 52/F din 8 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Va obliga recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul - persoană transferabilă A. împotriva Sentinței penale nr. 52/F din 8 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul-condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2013. Procesat de GGC - MI
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.