ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 181/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 316/F din 18 iulie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Camera de Consiliu, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut sentința penală nr. 178 din 26 mai 2011 a Tribunalului Verbania, definitivă prin sentința penală nr. 793 din 12 iulie 2010 a Tribunalului Ancona și a sentinței penale din 11 februarie 2011 a Curții de Apel Ancona, definitivă la 24 februarie 2012 privind condamnarea numitului L.V. (fost Z.), pentru comiterea infracțiunilor de furt, tâlhărie și ultraj, infracțiuni ce își găsesc corespondența în legislația penală romană în art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen.; art. 211 alin. (1), alin. (2) 1 C. pen.

și art. 239 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani, 6 luni închisoare și 1.200 euro amendă astfel cum rezultă după contopirea pedepselor aplicate prin Ordonanța nr. 206/12 S.I.E.P. din 21 august 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ancona. A luat act de acordul persoanei transferabile de a executa restul de pedeapsă într-un penitenciar din România. A dispus transferarea persoanei L.V. (fost Z.) într-un penitenciar din România pentru continuarea executării restului de pedeapsă începute la 10 iunie 2010, cu aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. A computat perioada executată de la 10 iunie 2010 la zi. Instanța a reținut, în esență, următoarele: La data de 21 iunie 2013 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București,- secția a II-a penală, sesizarea formulată în art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 rep.

de Procurorul general al Parchetului de lângă această instanță, vizând recunoașterea unor sentințe penale pronunțate de instanțele italiene împotriva cetățeanului român L.V. (fost Z.), în procedura soluționării cererii de transferare a celui în cauză într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei. Instanța a dispus citarea condamnatului, prin intermediul Ministerului Justiției și i-a desemnat avocat din oficiu, care a fost prezent la dezbateri, punând concluzii de admitere a sesizării.

. A fost atașat Dosarul nr. 1128/11-5/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în care s-a emis Rezoluția Procurorului general din 18 iunie 2013. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de apel a reținut că, la data de 14 mai 2013, Ministerul Român al Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, a trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, potrivit prevederilor Legii nr. 302/2004 rep., solicitarea Ministerului Justiției al Republicii Italiene vizând transferarea condamnatul .V. (fost Z.), deținut în Penitenciarul Cassino, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată de instanțele italiene.

Cererea a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, inclusiv declarația celui în cauză, de consimțământ la transfer. În urma verificărilor efectuate, a rezultat că L.V. (fost Z.), din com. Colbuc, județul Bistrița - Năsăud, este cetățean român. S-a constatat astfel că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția de la Strasbourg 1983 și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, rep. Curtea a mai reținut, în privința situației juridice a celui în cauză, că acesta: - prin sentința penală nr. 178 din 26 mai 2011, pronunțată de judecătorul pentru cercetări preliminare de la Tribunalul Verbania, rămasă definitivă la 23 iunie 2011, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și 400 euro amendă pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 110, 624, 625 pct. 2, 5 C. pen.

italian, întrucât la 04 februarie 2010, împreună cu alte persoane, noaptea, prin efracție, a pătruns în birourile unei societăți, de unde a sustras un memory stick și un IPod. - prin sentința penală nr. 793 din 12 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Ancona, menținută prin sentința din 11 februarie 2011 a Curții din Ancona, a fost condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare și 800 euro amendă pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 81, 110, 628, 582 și 585 C. pen. italian, constând în aceea că la data de 10 iunie 2010, împreună cu altă persoană, a pătruns prin spargerea ușii de la intrare în Centrul Sportiv Eschilo Conero din Ancona, de unde a sustras o sumă de bani, apoi a folosit violențe față de agenții de poliție pentru a păstra suma furată și a fugit de la locul faptei; - prin Ordonanța nr. 206 S.I.E.P.

din 21 august 2012 a Parchetului Republicii de pe lângă Tribunalul din Ancona s-au contopit pedepsele concurente și s-a dispus să fie executată pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 1200 euro amendă, luându-se și măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Italiene. Curtea de apel a constatat astfel îndeplinită și cerința prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană (Strasbourg, 1983) și de art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată. Referitor la situația executării pedepsei închisorii, a avut în vedere că aceasta expiră la data de 12 decembrie 2015, astfel încât sunt incidente prevederile art. 3 lit. c) din Convenție și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În privința cerinței dublei incriminări (art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenție), instanța a avut în vedere că faptele reținute în sarcina condamnatului L.V. (fost Z.), au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de: furt calificat (art. 208 alin. 1-209 alin. (1) lit. a), i) C. pen.), pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani, tâlhărie (art. 211 alin. (1), alin. (2) 1 C. pen.), sancționată cu închisoarea de la 7 la 20 de ani și ultraj (art. 239 alin. (2) C. pen.), pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. A mai rezultat din dosarul cauzei că statul italian, prin declarația dată, folosindu-se de dreptul acordat de art. 3 parag.

3 din Convenția de la Strasbourg, a exclus procedura conversiei condamnării, prevăzută de art. 159 din Legea nr. 302/2004, republicată. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 395 9 pct. 172 C. proc. pen. solicitând, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând, admiterea cererii formulate, transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei unice de 6 ani închisoare și 1.200 euro amendă. Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul intimatei persoană transferabilă au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Examinând actele de executare emise împotriva condamnatului persoană transferabilă L. (fost Z.) V. rezultă că acesta a fost condamnat astfel - prin sentința penală nr. 178 din 26 mai 2011, pronunțată de judecătorul pentru cercetări preliminare de la Tribunalul Verbania, rămasă definitivă la data de 23 iunie 2011, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și 400 euro amendă pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 110, 624, 625 pct. 2, 5 C. pen.

italian (comise la data de 04 februarie 2010), pedeapsă suspendată- beneficiu revocat prin ordonanța din data de 04 mai 2012 de Tribunalul Ancona. - prin sentința penală nr. 793/2010 din data de 2 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Ancona, menținută prin sentința din data de 11 februarie 2011 a Curții din Ancona, a fost condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare și 800 euro amendă pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 81, 110, 628, 582 și 585 C. pen. italian (comise la data de 10 iunie 2010). - prin măsura de executare a pedepselor concurente S.I.E.P.

din data de 21 august 2012 a Parchetului Republicii de pe lângă Tribunalul din Ancona s-a stabilit în sarcina inculpatului, pedeapsa unică totală de 6 ani închisoare și 1200 euro amendă și că această pedeapsă a început a fi executată la data de 10 iunie 2010 și că va înceta la data de 12 decembrie 2015, ținând cont de cele 180 zile eliberare anticipată acordate prin Ordonanța din data de 17 iulie 2012 a magistratului cu atribuții de supraveghere din Frosinone. Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată - privind obiectul transferării persoanelor condamnate, o persoană condamnată definitiv pe teritoriul României poate fi transferată pe teritoriul statului al cărui resortisant este în vederea executării pedepsei, iar în alin. (3) al aceluiași articol este folosită sintagma (pentru a fi transferată în vederea executării pedepsei).

Deoarece textul de lege nu precizează expres că transferul persoanelor condamnate se dispune cu privire la pedeapsa rămasă de executat se apreciază că instanță de fond era obligată să recunoască și să dispună transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei finale de 6 ani și 1.200 euro amendă, așa cum a fost ea stabilită de către autoritatea judiciară străină prin Ordonanța nr. 206/2012 S.I.E.P. din data de 21 august 2012 a Parchetului Republicii de pe lângă Tribunalul din Ancona și nu restul rămas de executat de 4 ani și 6 luni. De asemenea, în mod greșit s-a constatat prin hotărârea atacată că pedeapsa expiră la data de 12 decembrie 2015, întrucât autoritățile italiene au avut în vedere cele 180 zile de liberare anticipată, ce nu pot avea efect în ceea ce privește pedeapsa ce se execută conform legii penale române.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 316/F din 18 iulie 2013 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală.

Va casa, în parte, sentința atacată și, rejudecând: Va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București: Va recunoaște sentința penală nr. 178 din 26 mai 2011 a Tribunalului Verbania, definitivă la 23 iunie 2011, prin care persona transferabilă L. (fost Z.) V. a fost condamnată la 1 an și 6 luni închisoare și 400 euro amendă; Va recunoaște sentința penală nr. 739/10 din 12 iulie 2010 a Tribunalului Ancona, menținută prin Decizia nr. 240 din 11 februarie 2011 a Curții de Apel Ancona, definitivă la 24 februarie 2011 prin care L. (fost Z.) V. a fost condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare și 800 euro amendă; Va dispune transferarea condamnatului L. (fost Z.) V. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei unice de 6 ani închisoare și 1.200 euro amendă, astfel cum a fost stabilită prin Măsura de executare a pedepselor concurente aplicate prin Ordonanța nr. 206 S.I.E.P.

din data de 21 august 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ancona. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană-transferabilă, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 316/F din 18 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe condamnatul persoană transferabilă L. (fost Z.) V., casează, în parte, sentința penală și, rejudecând: Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București: Recunoaște sentința penală nr. 178 din 26 mai 2011 a Tribunalului Verbania, definitivă la 23 iunie 2011, prin care persona transferabilă L. (fost Z.) V. a fost condamnată la 1 an și 6 luni închisoare și 400 euro amendă; Recunoaște sentința penală nr. 739 din 12 iulie 2010 a Tribunalului Ancona, menținută prin Decizia nr. 240 din 11 februarie 2011 a Curții de Apel Ancona, definitivă la 24 februarie 2011prin care L. (fost Z.) V. a fost condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare și 800 euro amendă; Dispune transferarea condamnatului L. (fost Z.) V. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei unice de 6 ani închisoare și 1.200 euro amendă, astfel cum a fost stabilită prin măsura de executare a pedepselor concurente aplicate prin Ordonanța nr. 206 S.I.E.P.

din 21 august 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ancona. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2014.