ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2528/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2528/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamanții au solicitat, în contradictoriu

cu

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

obligarea pârâtului la soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române,

într-un termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și

la plata către reclamanți a sumei de 1000 RON cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că au depus la autoritatea

pârâtă cerere pentru redobândirea cetățeniei române, însoțită de actele care

dovedesc îndeplinirea condițiilor legale, încă din anul 2003, primind număr de

înregistrare, astfel cum rezultă din dovada depusă la dosar, și, în lipsa unui

răspuns, au revenit în data de 19 august 2009 cu o noua cerere de urgentare a

soluționării dosarului, însă paratul nu și-a îndeplinit obligația legală de a

analiza și soluționa cererea, în pofida depășirii termenului de 30 de zile

prevăzut de Legea nr. 554/2004, cât și a celui stipulat în art. 10 din

Convenția Europeana asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

susținând astfel că le-au fost vătămate drepturile fundamentale la petiționare

și la cetățenie.

Prin sentința nr.

792 din 12 februarie 2010, Curtea de

Apel București – secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal a admis

acțiunea formulată de reclamanții și a obligat pârâtul să soluționeze cererea

acestora într-un termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

prezentei hotărâri.

Prin aceeași sentință, a obligat

pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 1000 RON daune morale și a sumei

de 8110 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut, în esență, că

reclamanții, cetățeni

ai Republicii Moldova, și-au exprimat intenția de a redobândi cetățenia română,

în temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, sens în care au depus cerere, înregistrată

din anul 2003 și încă nesoluționată.

În speță, prima instanță a reținut

că au trecut aproape 7 ani de la înregistrarea cererii de redobândire a

cetățeniei, depășindu-se astfel termenul rezonabil de soluționare a cererii

reclamanților, prevăzut de art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, ratificată

prin Legea nr. 396/2002, existând un refuz nejustificat al pârâtului în

soluționarea acestei cereri.

Dreptul de

soluționare a unei cereri în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru

soluționarea echitabilă atât în procedura prealabilă, cât și în contencios,

fiind statuat ca atare în Convenția Europeana a Drepturilor Omului - art. 6,

iar potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu care Legea nr.

21/1991 se completează în mod corespunzător, prin nesoluționarea cererii

reclamanților într-un termen rezonabil, prima instanță constată că aceștia au

fost vătămați în drepturile lor legate de aplicarea dispozițiilor legale

privind redobândirea cetățeniei, cât și în dreptul de petiționare.

În privința daunelor

morale solicitare, prima instanță a reținut

că sunt

întrunite prevederile art. 998-999 C. civ. pentru acordarea acestora.

Prima

instanță a avut în vedere că, î

n literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate ca

reprezentând o atingere adusă existenței fizice a persoanei, integrității

corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului

profesional, iar potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în

cererea privind acordarea daunelor morale revine reclamantului, conform

principiului de drept actori incumbit onus probandi.

În speță, prima instanță a reținut

că dreptul la acordarea daunelor morale este prevăzut de art. 18 din Legea nr. 554/2004,

apreciind că prejudiciul moral invocat de reclamant subzistă fată de atitudinea

pârâtului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, pentru motive încadrate în drept în art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ.

În dezvoltarea

primului motiv de recurs, recurentul-pârât a arătat că prima instanță a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., prin aceea că i s-a respins cererea de acordare a unui nou

termen de judecată, refuzul instanței de a amâna cauza la cererea sa motivată, aducând

atingere dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, încălcându-se

astfel și principiul contradictorialității, care impune ca nicio măsură să nu

fie ordonată de instanță înainte ca aceea să fie pusă în discuția

contradictorie a părților.

Referitor la

cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-pârât a susținut că hotărârea

pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, a

arătat că

în ședința din

data de 15 octombrie 2009 cererea de redobândire a cetățeniei care a format

obiectul dosarului nr. 5593/RD/2003 a fost examinată și avizată pozitiv de

Comisia pentru cetățenie, care a întocmit raportul prevăzut de art. 17 din

Legea nr. 21/1991, așa încât nu se putea reține refuzul autorității de a

soluționa cererea reclamanților, soluționare ce a avut loc anterior pronunțării

sentinței recurate.

Cu privire la

cheltuielile de judecată solicitate în cauză, recurentul-pârât a susținut că

deși în practicaua hotărârii se face referire la suma de 5,90 lei reprezentând

taxă poștală și la suma de 800 lei cu titlu de onorariu de avocat, în

dispozitiv este obligat la plata acestor cheltuieli în valoare de 8110 RON, pe

lângă daunele morale în cuantum de 1000 RON.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurentul-pârât, a prevederilor art. 304 pct. 5 și 9

și ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este fondat, pentru motivele arătate în continuare.

relevante

Intimații-reclamanți au

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative

de a le soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit art. 156

alin. (1) C. proc. civ., instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de

apărare, temeinic motivată; (2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru

acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de

concluzii scrise.

Din analiza

acestui text de lege rezultă cu evidență că instanța nu este obligată să acorde

în orice împrejurare un nou termen de judecată, admiterea sau respingerea unei

astfel de cereri constituie o facultate prevăzută de lege, lăsată la

latitudinea instanței în funcție de convingerile sale, astfel că acest motiv de

recurs apare ca nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Înalta constată că reclamanții s-au

adresat autorității pârâte cu o cerere prin care au solicitat

redobândirea cetățeniei române încă din anul 2003, în

temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, iar în data de 19 august 2009 au revenit

cu o noua cerere, cu același conținut, cu toate acestea pârâtul nu a dat curs

solicitării reclamanților.

Pornind de la această situație de

fapt, soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a

legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr.

262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un

act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se

poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr. 21/1991 nu

prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei

române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod

obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea specială nu

prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă

autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a

cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei,

adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr.

396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, impune fiecărui stat să

facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind

dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau

eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce privește criteriile de

apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu

numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face

abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii se

apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei

cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau

petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului.

Or, din această perspectivă,

instanța de fond a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de aproape 7

ani de la data formulării cererii de către reclamanți este în măsură să

lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a

face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de

autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși

rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de

depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului

nerezonabil al duratei procedurii.

Prin urmare, prima instanță a dat o

rezolvare corectă cauzei constatând nesoluționarea în termenul legal a cererii

reclamantei privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române.

Referitor la daunele morale la care

a fost obligat recurentul-pârât, Înalta Curte constată că acestea nu se

justifică.

Astfel, pentru acordarea de daune

morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci reclamantul trebuie

să dovedească daunele suferite, iar cererea formulată de reclamanți reprezintă

o procedură prealabilă admiterii solicitării de redobândire a cetățeniei

române.

Indiferent dacă suma solicitată de

reclamanți este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea

judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească

producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu

și fapta autorității, or, în speță, acestea nu au fost dovedite, cererea

reclamanților fiind deja examinată și avizată pozitiv, fără a se crea un

prejudiciu/suferință acestora.

În privința cuantumului

cheltuielilor de judecată, constată că acestea sunt în cuantum de 810,00, fiind

evident că suma de

8110 RON

inserată

în dispozitiv reprezintă o eroare de dactilografiere.

adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în

temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată în sensul că

înlătură daunele morale și constată că suma cheltuielilor de judecată este în

valoare de 810,00 lei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 792 din 12 februarie 2010 a Curții

de Apel București – secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că înlătură daunele morale și constată că suma cheltuielilor de judecată este

în valoare de 810,00 lei.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 5 mai 2011.