ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3326/2009

Examinând recursurile de față, constată:

Prin Sentința penală nr. 202/PI din 28 iulie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a admis, în baza art. 278

1

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., plângerea formulată de petiționarul V.D.T.  împotriva rezoluțiilor nr. 514/P/2008 din 13 martie 2009 și nr. 375/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a trimis cauza la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale.

S-a reținut că petiționarul a formulat plângere, solicitând desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul O.D. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289, art. 291 și art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii, petiționarul a invocat caracterul incomplet al actelor premergătoare în sensul că procurorul nu s-a pronunțat asupra admisibilității probei cu martori și a utilității expertizei grafologice pe care le-a solicitat.

A mai susținut petiționarul că faptele nu au fost individualizate și analizate separat și că au fost încălcate dispozițiile art. 194 alin. (3) C. proc. pen., deoarece în declarația părții vătămate nu au fost barate spațiile nescrise astfel încât se pot face adăugire.

De asemenea, s-a susținut că soluția procurorului nu are suport probator.

Instanța a mai reținut că prin rezoluția din 13 martie 2009 dispusă în Dosarul nr. 514/P/2008 se face o analiză generală, fără a se individualiza care sunt faptele reclamate și a se motiva dacă aceste fapte sunt dovedite prin probe sau nu.

S-a mai reținut că în cuprinsul rezoluției se face referire la infracțiunile prev. de art. 288, art. 289 și art. 246 C. pen., iar dispozitivul se referă la neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 246 C. pen.

S-a apreciat că procurorul a făcut o analiză greșită a elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., motivarea fiind axată pe faptul că nu este îndeplinită condiția "consecințelor juridice", iar textul de lege nu pretinde ca falsificarea să fie de natură a produce consecințe juridice.

Instanța a mai reținut că rezoluția procurorului nu face vorbire de probele solicitate de petiționar (audierea unui martor și efectuarea unei expertize grafologice) în sensul admiterii și admisibilității lor și nici în sensul respingerii ca nefiind utile sau neconcludente, fiind încălcate disp. art. 67 alin. (1) și (3) C. proc. pen. și, în sens larg, dreptul la apărare al petiționarului.

În consecință, instanța a concluzionat că urmează a se admite plângerea și, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a se desființa rezoluțiile atacate cu trimiterea cauzei la parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale, ocazie cu care va fi avută în vedere fiecare faptă reclamată, se va analiza existența sau inexistența elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate, iar procurorul se va pronunța asupra probatoriului solicitând de petiționar.

Împotriva sentinței au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și petiționarul V.D.T.

În motivarea recursului declarat de parchet hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că atâta timp cât în cauză nu s-a dispus începerea urmăririi penale soluția de a se trimite cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale este nelegală.

S-a mai susținut că au fost încălcate disp. art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., deoarece nu au fost indicate faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce anume mijloace de probă.

De asemenea, în motivarea recursului procurorul a arătat că neîntemeiat instanța a reținut că în rezoluția atacată nu au fost individualizate faptele reclamate și că în cuprinsul rezoluției se face referire la alte infracțiuni decât cele cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

S-a mai susținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 289 C. pen. este corectă, chiar dacă în motivarea rezoluției, procurorul a reținut greșită că pentru existența infracțiunii este necesar ca falsificarea să fie aptă să producă consecințe juridice.

De asemenea, este corectă soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 291 și art. 246 C. pen.

În motivarea recursului s-a susținut, de asemenea că, deoarece cauza se afla în faza actelor premergătoare, procurorul este singurul care apreciază asupra oportunității efectuării unor verificări minime pentru a se stabili dacă există indicii temeinice de săvârșire a unei infracțiuni, iar acesta nu avea obligația de a se pronunța asupra admiterii sau respingerii probelor solicitate de petiționar cât timp procesul penal nu era început.

Petiționarul a susținut în motivarea recursului că hotărârea este contrară legii, întrucât în mod greșit s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale în condițiile în care aceasta nu a fost începută în cauză.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Din examinarea actelor și lucrărilor Dosarului nr. 514/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rezultă că în cauză nu s-a început urmărirea penală față de O.D., față de care, prin rezoluția din 13 martie 2009, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) și (6

1

) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunile prev. de art. 289 și art. 291 și art. 246 C. pen.

În acest context soluția de trimitere a cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale este contrară legii, încălcând disp. art. 273 alin. (1

1

) C. proc. pen., din care rezultă explicit că judecătorul poate dispune trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale numai dacă admite, potrivit art. 278

1

C. proc. pen., plângerea împotriva ordonanței sau, după caz, a rezoluției procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a procesului penal ori de clasare și nu în cazul în care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, cum este cazul în speță.

Înalta Curte mai reține că sentința încalcă și disp. art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., întrucât prima instanță nu a indicat explicit toate faptele și împrejurările care urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.

Se constată, de asemenea, că prima instanță a apreciat greșit că un motiv de desființare a rezoluției este faptul că procurorul nu s-a pronunțat asupra probelor solicitate de petiționar, ignorând împrejurarea că în cauză, nefiind începută urmărirea penală, nu a început procesul penal și, în consecință, nu se puteau administra probe.

Tot astfel nici împrejurarea că procurorul a făcut o analiză greșită a elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. nu constituie un motiv de trimitere a cauzei la procuror.

Având în vedere actele și materialul aflate la dosar Înalta Curte apreciază că nu există motive de nelegalitate și netemeinicie care să poată determina desființarea rezoluției, astfel încât, în mod greșit instanța a admis plângerea formulată de petiționar.

Din actele premergătoare rezultă că intimatul O.D. nu a săvârșit, cu ocazia instrumentării Dosarului nr. 10/P/20089 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, fapte penale, îndeplinindu-și corespunzător atribuțiunile de serviciu, astfel încât soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror este corectă.

Neîntemeiat prima instanță a reținut că prin rezoluția atacată nu au fost individualizate faptele reclamate și că în cuprinsul rezoluției se face referire la alte infracțiuni decât cele menționate în dispozitiv, întrucât procurorul a avut în vedere toate faptele reclamate de petiționar și a dispus cu privire la acestea, respectiv cu privire la infracțiunile prev. de art. 289, art. 291 și art. 246 C. pen.

Față de toate considerentele expuse Înalta Curte va admite recursul declarat de procuror și, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. d) C. proc. pen., va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 514/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care o va menține.

Cât privește recursul declarat de petiționar, acesta urmează a fi respins, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., deși petiționarul a invocat unul dintre motivele întemeiate de casare de recursul procurorului, întrucât casarea hotărârii este determinată și de motive de netemeinicie ce impune în rejudecare, respingerea plângerii, astfel încât s-ar crea recurentului petiționar o situație mai grea în propriul recurs, ceea ce contravine prevederilor art. 385

8

alin. (1) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 202/PI din 28 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Casează sentința atacată și rejudecând, respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul V.D.T. împotriva rezoluției nr. 514/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care o menține.

Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul V.D.T. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 19 octombrie 2009.