ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5426/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul B.V. a solicitat

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia să

primească cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele doveditoare

și la transmiterea de îndată a acestora către Comisia pentru Cetățenie din cadrul

Ministerului Justiției.

În motivarea acțiunii

reclamantul a învederat instanței că s-a adresat Secției Consulare a Ambasadei României

la Chișinău în noiembrie 2008, în vederea depunerii cererii sale de redobândire

a cetățeniei, dar, dat fiind refuzul de primire a actelor, în 10 noiembrie 2008

a solicitat, printr-o cerere scrisă, primirea cererii sale și a actelor doveditoare,

solicitând să-i fie comunicată data la care urma să depună actele, însă nu a fost

invitat, cu toate că termenul legal de 30 de zile a expirat.

Prin sentința civilă

nr. 1257 din 25 martie 2009 Curtea de Apel București, a admis acțiunea reclamantului,

a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei

române, însoțită de actele doveditoare, și să le înainteze de îndată Comisiei pentru

Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și a obligat pârâtul să achite reclamantului

suma de 4,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că nimeni nu contestă numărul covârșitor

de astfel de cereri, de ordinul sutelor de mii, nici greutățile inerente în gestionarea

unui asemenea număr de cereri, în condițiile personalului redus al secției consulare

și al insuficienței spațiului, însă astfel de aspecte nu pot amâna la nesfârșit

depunerea cererilor de către solicitanți.

Termenul de aproape 5

luni cât a trecut de la formularea cererii și până în momentul pronunțării prezentei

hotărâri poate fi considerat mai mult decât rezonabil. În accepțiunea art. 10 din

Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997

și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002. „Fiecare stat parte trebuie să

facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie".

Or, această obligație

de soluționare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale

ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii, cât

timp aceasta din urmă e condiționată de anumite proceduri și termene.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că nu se poate constata refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri,

potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cum neîntemeiat

a apreciat judecătorul fondului.

Recurentul-pârât a susținut

că instanța de fond a reținut greșit existența unei culpe administrative, fără a

avea în vedere situația specifică a derulării activității în exteriorul României,

astfel că se impunea aprecierea justă a gradului în care ministerul poate dimensiona

structura sa administrativă (sedii și resurse umane) într-un teritoriu care nu se

află sub suveranitatea statului român.

Modificarea hotărârii

atacate și respingerea ca nefondată a acțiunii a fost solicitată și față de împrejurarea

că, Ia data introducerii cererii de chemare în judecată, nu era îndeplinită condiția

depășirii unui termen rezonabil de soluționare a cererilor depuse de intimații-reclamanți.

Recurentul-pârât a arătat

că solicitantul s-a adresat instanței de judecată, imediat după primirea răspunsului,

pretins nesatisfăcător, din partea autorității administrative, fără ca, de lege

lata să fie prevăzut un termen pentru primirea cererilor de redobândire a cetățeniei

și fără a mai acorda autorității administrative un interval rezonabil de timp în

care să emită invitațiile pentru depunerea dosarelor de redobândire a cetățeniei.

Din acest motiv, s-a susținut că singurul element care se impunea a fi cercetat

era acela al verificării comunicării unui răspuns în termen de 30 de zile de la

data primirii cererii la autoritatea administrativă, răspuns care să nu conțină

o exprimare explicită, cu exces de putere a refuzului administrativ, deoarece simpla

trecere a timpului nu poate fi asimilată ipotezei cuprinse în definiția dată în

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzului de soluționare a unei

cereri.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul

este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Reclamantul este cetățean

al Republicii Moldova care și-a exprimat intenția de a redobândi cetățenia română

în temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, sens în care, în luna noiembrie a anului

2008, s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău pentru

a depune cerere în acest sens unde i s-a recomandat să facă o cerere scrisă de programare/intenție,

prin poștă, recomandat, cu confirmare de primire, pentru a fi programat ulterior

în vederea depunerii actelor pentru redobândirea cetățeniei române.

Această cerere scrisă

a fost adresată secției consulare în data de 10 noiembrie 2008, conform avizului

de recepție din 10 noiembrie 2008.

Prin adresa primită de

la secția consulară, din 20 noiembrie 2008, reclamantul a fost invitat să aștepte

până în momentul în care cererea sa va fi procesată, având în vedere numărul foarte

mare de cereri în acest sens, moment în care reclamantul a ales calea acțiunii în

justiție în vederea realizării dreptului său.

Se constată că Ministerul

Afacerilor Externe, prin Secția Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova,

a respectat dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002,

care prevăd că, autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice

petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul,

indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

Nefiind dovedită încălcarea

drepturilor de petiționare al reclamantului reglementat prin art. 51 din Constituție

și art. 8 din O.G. nr. 27/2002, care au fost indicate de altfel ca temei juridic

al cererii de chemare în judecată, se constată că în mod greșit s-a reținut în hotărârea

atacată răspunderea ministerului pârât pentru nesoluționarea cererilor în termen

legal.

În conformitate cu dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri semnifică faptul de a

nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii,

dacă prin lege nu se prevede un alt termen, ceea ce nu se poate constata în cazul

cererilor formulate de reclamanți, pentru care a fost respectat acest termen cu

caracter general, în absența unei prevederi derogatorii în materie de cetățenie.

De asemenea, nu se poate

constata existența în cauză a unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, definit

în art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege ca fiind exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane sau nepunerea în executare

a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau,

după caz, a plângerii prealabile.

Răspunsul comunicat reclamantului

exprimă dimpotrivă voința ministerului pârât de a le rezolva cererea de redobândire

a cetățeniei române, iar amânarea unei decizii a fost justificată în mod obiectiv

de volumul extrem de mare al cererilor similare în raport de condițiile concrete

de care dispun autoritățile române pentru înregistrarea și procesarea lor pe teritoriul

altui stat, întrucât aceste cereri nu au fost depuse la Comisia de cetățenie din

Ministerul Justiției, ci la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente

ale României, ca o facilitate acordată prin art. 12 din Legea nr. 21/1991 republicată,

cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele care au domiciliul

sau reședința în străinătate.

Față de data și conținutul

răspunsului comunicat reclamantului se constată că până la formularea acțiunii în

justiție nu a existat o încălcare a dispozițiilor art. 10 din Convenția europeană

asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002.

Conform acestei reglementări,

fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Elementele de fapt ale

situației expuse anterior nu justifică aprecierea depășirii termenului rezonabil

pentru examinarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române este

lipsită de temei legal și contrară dispozițiilor art. 5 din Convenția europeană

asupra cetățeniei, care interzic expres reglementările sau practicile discriminatorii.

Reclamantul a susținut

neîntemeiat că i-a fost încălcat dreptul la redobândirea cetățeniei române, dat

fiind că nu a fost emisă o decizie referitoare la acest drept recunoscut de

art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 republicată, cu modificările și completările

ulterioare, iar regulile cuprinse în art. 6 din Convenția europeană asupra cetățeniei

nu sunt incidente în cauză, fiind prevăzute pentru alte categorii de persoane decât

cetățenii altui stat care domiciliază în mod legal și obișnuit pe teritoriul acelui

stat.

În consecință, nefiind

dovedite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite

recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, va modifica hotărârea atacată

în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 1257 din 25 martie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantului B.V., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 noiembrie 2009.