ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2786/2012

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția

a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamanții Consiliul Local

Ștei și Primarul Orașului Ștei au solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Guvernul României,

suspendarea executării H.G. 212 din 9 martie 2011 pentru aprobarea Programului

de interes național „Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele

vârstnice”, în ce privește Spitalul Orășenesc Ștei, respectiv art. 12 din

Hotărâre raportat la Anexa 2, poziția 12 din listă, până la soluționarea

cererii privind anularea parțiala a H.G. 212/2011.

Totodată, au solicitat suspendarea

executării H.G. nr. 345 din 31 martie 2011 privind aprobarea pentru anul 2011 a

Raportului comisiei de selecție a unităților sanitare cu paturi care nu pot

încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum și a listei

acestor unități sanitare, în ce privește aceeași instituție spitalicească,

respectiv art. 1 si 2 din Hotărâre raportat la anexele 1 și 2 capitolul IV,

poziția 12 și anexa 2, pct. 12 din listă, până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii in anulare.

În motivarea cererii de suspendare,

reclamanții au arătat că pentru a preîntâmpina posibila cuprindere a Spitalului

Orășenesc Ștei în lista unităților reorganizate din sistemul spitalicesc,

reprezentanții orașului Ștei și ai localităților limitrofe, împreună cu

reprezentanții Spitalului Orășenesc Ștei, au depus la Ministerul Sănătății

Memoriul nr. 5711 din 10 ianuarie 2011, acesta fiind înregistrat cu nr. 279 din

12 ianuarie 2011.

În concluzie, au susținut, față de

perturbarea previzibila gravă a funcționării Spitalului Orășenesc Ștei și având

în vedere aspectele de fapt și de drept invocate, constând în încălcarea

dispozițiilor privind transparența decizională și descentralizarea sistemului

sanitar (cu consecința încălcării atribuțiilor autorităților publice locale),

că sunt îndeplinite condițiile legale ce justifică necesitatea suspendării

executării actelor administrative atacate.

Indiciile de nelegalitate ale

hotărârilor atacate rezultând și din faptul că pârâții au ignorat avizele

favorabile acordate de Prefectul Județului Bihor, Consiliul Județean Bihor și

Direcția de Sănătate Publica Bihor, pentru menținerea funcționării Spitalului

Orășenesc Ștei.

Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul

României a solicitat respingerea cererii de suspendare, apreciind că nu sunt

îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Spitalul Orășenesc Ștei a formulat

cerere de intervenție, calificată ca fiind în interesul reclamanților, prin

care a solicitat admiterea cererii de suspendare.

Prin încheierea din 31 ianuarie

2011, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și

fiscal a respins cererea de suspendare, precum și cererea de intervenție

formulată de intervenient în interesul reclamanților.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

H.G. nr. 345/2011 privind aprobarea

pentru anul 2011 a Raportului comisiei de selecție a unităților sanitare cu

paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum

și a listei acestor unități sanitare, a cărei suspendare parțială s-a solicitat

de către reclamanți, a fost emisă în aplicarea dispozițiilor legale ale O.U.G. nr.

32/2011. În anexa acestei hotărâri, în rândul unităților sanitare cu paturi

care în anul 2011 nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate

figurează și Spitalul Orășenesc Ștei aflat în administrarea reclamanților.

H.G. nr. 212/2011 a cărei suspendare

s-a solicitat, a aprobat Programului de interes național „Dezvoltarea rețelei

naționale de cămine pentru persoanele vârstnice”.

Prima instanță a reținut că, în

speță, nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cazul bine justificat

a reținut că acesta nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin

de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului,

care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Dintr-o analiză sumară a

documentației care a stat la baza adoptării H.G. nr. 345/2011, prima instanță a

reținut că nivelul parametrilor de performanță ai Spitalului Orășenesc Stei din

punct de vedere al specializării serviciilor medicale asigurate și al

complexității cazurilor care pot fi tratate în cadrul acestui spital se înscrie

în limitele indicate pentru celelalte unități sanitare pentru care s-a decis a

nu se mai asigura finanțarea din fondurile aflate la dispoziția Casei Naționale

de Asigurări de Sănătate, împrejurare în raport de care nu se poate reține

existența unor indicii puternice de nelegalitate cu privire la decizia de a

înscrie Spitalul Orășenesc Ștei în rândul unităților care nu mai pot încheia contracte

cu C.N.A.S.

Nici condiția referitoare la paguba

iminentă nu poate fi reținută, conform aceleiași documentații, activitatea

Spitalului Orășenesc Stei putând fi preluată de Spitalul Beiuș care se află la

o distanță de 24 de Km de orașul Ștei, iar cât privește o eventuală aglomerare

a Serviciului de Ambulanță Județean Bihor, Substația Ștei nu s-a făcut dovada perturbării

grave a activității acestui serviciu de ambulanță.

În ceea ce privește H.G. nr. 212/2011,

prima instanță a reținut că acest act normativ creează pentru autoritățile

administrației publice locale (Consilii locale/județene) posibilitatea de a

accesa fonduri în situația în care decid prin hotărâre de Consiliul

județean/local să înființeze cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea

unor unități sanitare cu paturi aflate în rețeaua proprie a acestora.

Or, chiar dacă Spitalul Orășenesc

Ștei apare în anexa nr. 2 a H.G. nr. 212/2011, transformarea acestuia în cămin

pentru persoane vârstnice este condiționată de luarea unei hotărâri în acest

sens de către organele administrației locale și cum o astfel de hotărâre nu a

fost luată de către reclamanți, care dimpotrivă doresc menținerea în funcțiune

a spitalului, nu se poate reține că această hotărâre ar produce vreun efect

susceptibil de suspendare în ceea ce îi privește pe reclamanți.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs Unitatea Administrativă Teritorială Ștei, Consiliul Local al

orașului Ștei și Primarul orașului Ștei, criticând-o ca nelegală și

netemeinică.

În motivarea recursului formulat,

recurentul-reclamant a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a

apreciat în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, faptul că nu ar fi îndeplinite

condițiile legale prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, pentru a

se dispune suspendarea executării actelor administrative contestate.

Recurentul a susținut că în ceea ce

privește hotărârile de guvern contestate au fost încălcate principiile

consacrate de dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională

în administrația publică, prin neîndeplinirea regulilor procedurale stabilite

de art. 6 din lege, respectiv obligația autorității administrației publice de a

aduce la cunoștința publicului anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act

normativ, cu cel puțin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare și

adoptare a acestuia.

Consideră recurentul că aparența de nelegalitate

transpare din criteriile de selecție care au caracter de generalitate și sunt lipsite

de obiectivitate, iar identificarea unităților sanitare cu paturi care nu mai

pot încheia contracte de finanțare cu C.N.A.S. s-a făcut în baza acestora,

selecția realizându-se anterior prin H.G. nr. 212/2011.

Totodată, recurentul a susținut că

unitatea sanitară este strict necesară pentru asigurarea serviciilor medicale

locuitorilor orașului și a comunelor limitrofe fiind singura unitate cu profil

sanitar general din zonă iar indicii de nelegalitate a hotărârilor atacate

rezultă și din faptul că intimații au ignorat avizele favorabile acordate de Prefectul

Județului Bihor, Consiliul Județean Bihor și Direcția de Sănătate Publică Bihor

pentru menținerea funcționării Spitalului Orășenesc Ștei.

În ceea ce privește cazul bine justificat,

recurentul a apreciat că prezintă relevanță baza materială de care dispune Spitalul

Orășenesc Ștei, în care s-au investit sume importante de bani pentru achiziționarea

de aparatură medicală și reparații capitale.

Referitor la cea de-a doua condiție

de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actelor administrative

atacate, recurentul o apreciază ca fiind îndeplinită prin lipsirea unui număr

mare de cetățeni de serviciile medicale la care sunt îndreptățiți potrivit legii.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., art. 14 și 15

din Legea n r. 554/2004, art. 22, 34 și 35 din Constituția României.

Examinând sentința atacată, în

raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât

și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul formulat în cauză, este nefondat.

Pentru a se dispune, în temeiul art.

15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea parțială

a executării Hotărârii nr. 212 din 9 martie 2011 pentru aprobarea Programului de

interes național „Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoane

vârstnice” emisă de Guvernul României - anexa 1 și anexa 2 – poziția 12 cu

privire la Consiliul Local Ștei și Spitalul Orășenesc Ștei și a Hotărârii nr.

345 din 31 martie 2011 privind aprobarea pentru anul 2011 a Raportului comisiei

de selecție a unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele

de asigurări de sănătate, precum și a listei acestor unități sanitare,

recurentul-reclamant avea obligația de a dovedi îndeplinirea cumulativă a condițiilor

prevăzute de lege, respectiv un caz bine justificat, în sensul existenței unei îndoieli

puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ,

de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu

din oficiu și prevenirea unei pagube iminente, a unui prejudiciu material viitor,

dar previzibil cu evidență, sau a unei perturbări previzibile grave a

funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Contrar criticilor formulate de recurentul-reclamant,

instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin

sentința atacată, neîndeplinirea cumulativă a condițiilor legale pentru suspendarea

executării actelor administrative atacate.

Astfel, în ceea ce privește cazul

bine justificat, argumentele invocate de recurentul-reclamant privind

nerespectarea principiilor de transparență decizională în administrația

publică, a procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative ca și respectarea

termenelor legale în ceea ce privește publicarea criteriilor de selecție, sunt

aspecte care vizează legalitatea actelor administrative atacate, asupra cărora

instanța de fond nu se putea pronunța cu ocazia soluționării cererii de

suspendare formulate, întrucât condiția cazului bine justificat nu poate fi dovedită

prin invocarea acestor aspecte care urmează a fi analizate numai în cadrul acțiunii

în anulare.

Nici cea de-a doua condiție legală privind

paguba iminentă nu este dovedită în cauză întrucât astfel cum rezultă din probatoriul

administrat în cauză, serviciile medicale asigurate ca și al complexității cazurilor

care pot fi tratate în cadrul spitalului în cauză se încadrează în limitele prevăzute

și pentru celelalte unități sanitare stabilite prin actul administrativ atacat,

pentru care s-a decis a nu se mai asigura finanțarea prin Casa Națională de Asigurări

de Sănătate.

În ceea ce privește cel de-al doilea

act administrativ atacat a cărui suspendare a executării s-a solicitat,

respectiv H.G. nr. 212/2011 având în vedere faptul că acesta vizează crearea pentru

autoritățile publice locale posibilitatea de a accesa fonduri pentru a înființa

cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unități sanitare aflate

în rețeaua proprie, în baza hotărârilor proprii ale acestora, nu pot fi

reținute ca fiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 14 din Legea

contenciosului administrativ, accesarea fondurilor respective fiind la latitudinea

autorităților locale, respectiv a recurentului-reclamant.

Având în vedere toate aceste considerente,

Înalta Curte reține că încheierea atacată este legală și temeinică, urmând a fi

menținută și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul

formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Administrația Publică locală a Orașului Ștei, Primăria orașului Ștei și

Consiliul local al orașului Ștei împotriva încheierii din 31 ianuarie 2011 a

Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 5 iunie 2012.