ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4309/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4309/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5650
din 125 iunie 2010, revizuenta Sindicatul pentru Drepturile Salariaților din Societatea
Națională de Radiocomunicații București, a solicitat revizuirea deciziei nr.
3487 din 03 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și
de proprietate intelectuală, indicând dispozițiile art. 322-328 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire se arată
că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra
legalității funcționării Federației Sindicatelor din Radiocomunicații în raport
cu prevederile art. 56 din Legea nr. 54/2003, prin care s-a dispus „la data intrării
în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 54/1991, cu privire la sindicate,
publicată în M. Of. al României Partea I nr. 164/07.08.1991, precum și orice alte
dispoziții contrare”, dispoziții de care decizia nr. 553/2009 a Curții de Apel,
a ținut cont, dovedind funcționarea nelegală a federației.
În același sens se susține că instanța
a admis ca o persoană juridică constituită și ființând sub imperiul unei legi organice,
să ființeze neschimbată, chiar după 12 ani când legea este integral abrogată, iar
noua lege organică dispune condiții noi de constituire și funcționare a respectivelor
persoanei juridice.
Se arată că decizia supusă revizuirii nu
a dovedit legalitatea funcționării Federației Sindicatelor din Radiocomunicații
și nu s-a pronunțat nici față de această cerere soluționată corect prin decizia
nr. 553/2009 a Curții de Apel.
Revizuenta susține că instanța a dat mai
mult recurentei Federația Sindicatelor din Radiocomunicații decât s-a cerut, prin
depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
În acest sens se susține că instanța de
recurs a statuat că nu poate fi admis „că intenția legiuitorului a fost aceea ca
de la intrarea în vigoare a noii legi, toate federațiile sindicale care nu sunt
formate din organizații sindicale constituite la nivelul unor unități cu personalitate
juridică diferită, să fie dizolvate”.
Susține revizuenta că hotărârea revizuită
nu are la baza motivării punctul de vedere al legiuitorului formulat oficial astfel
că, unde legea nu distinge nici instanța nu putea să o facă, astfel că instanța
de recurs și-a atribuit prerogative ale legiuitorului.
În același sens se arată că instanței de
recurs nu i s-a cerut să îi dea recurentei mai mult decât îi permit atribuțiile
puterii judecătorești.
Revizuenta susține că instanța de recurs
a dat recurentei mai mult decât s-a cerut și în sensul că „nu pot fi primite susținerile
formulate de intimat prin întâmpinare, vizând viciile hotărârii prin care a fost
înregistrată Federația Sindicatelor din Radiocomunicații”.
Revizuenta a susținut principiul disponibilității
învederând că instanța a încălcat cadrul legal stabilit de către reclamantă.
Cu toate că revizuenta nu a contestat dreptul
la asociere a sindicatelor, ci a solicitat numai folosirea lui în condițiile prevăzute
de lege, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.
Referitor la noțiunea de unitate se arată
că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unor lucruri cerute de partea adversă
susținând că cererea excede conținutului textului de lege invocat.
Cu toate că niciuna dintre părți nu s-a
referit la conținutul de organizații sindicale, deși acest lucru nu s-a cerut, instanța
s-a pronunțat asupra acestei noțiuni, în sens juridic procedând la separarea acestei
noțiuni de noțiunea de federație sindicală.
În final, revizuenta mai arată că, deși
în întâmpinarea pe care a depus-o vis-a-vis de cererea de intervenție admisă a invocat
excepția lipsei de interes prin hotărârea instanței de recurs, instanța nu s-a pronunțat
asupra respingerii excepției lipsei de interes a celor 873 de intervenienți, astfel
că nu s-a pronunțat asupra unei cererii formulate de către una dintre părți.
Prin întâmpinarea formulată de intimata
Federația Sindicatelor din Radiotelecomunicații a fost invocată excepția nulității
cererii de revizuire, având în vedere că motivarea acesteia s-a făcut în afara termenului
de o lună de la pronunțare prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,
solicitând în principal admiterea excepției, iar în subsidiar s-a solicitat respingerea
cererii de revizuire ca nefondată.
Examinând cererea de revizuire, se rețin
următoarele:
Prin decizia nr. 3487 din 03 iunie 2010,
a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală:
- A fost admis recursul declarat de pârâta
Federația Sindicatelor din Radiocomunicații împotriva deciziei nr. 553 din 05 noiembrie
2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și cererea de intervenție
accesorie formulată în interesul recurentei-pârâte.
- A fost modificată decizia în sensul că
a fost respins apelul declarat de Sindicatul pentru Drepturile Salariaților din
Societatea Națională de Radiocomunicații împotriva sentinței civile nr. 469 din
01 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, ca nefondat.
- A fost obligat intimatul-reclamant Sindicatul
pentru Drepturile Salariaților din Societatea Națională de Radiocomunicații la plata
sumei de 30.555 RON, cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă Federația
Sindicatelor din Radiocomunicații.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța
de recurs a reținut că Federația Sindicatelor din Radiocomunicații a fost înregistrată
ca persoană juridică prin sentința civilă nr. 4/1991 a Tribunalului București, fiind
înscrisă în registrul special al acestei instanțe. Federația cuprinde în structura
sa patru organizații sindicale, respectiv Sindicatul Liber DRTv București, Sindicatul
Liber DRTv Cluj, Sindicatul Liber DRTv Iași și Sindicatul Liber DRTv Timișoara,
fiecare din această organizație sindicală fiind, la rândul său, înregistrată ca
persoană juridică în baza unei hotărâri judecătorești.
Petentul susține funcționarea ilegală a
federației, solicitând dizolvarea ei pentru încălcarea art. 41 alin. (2) din
Legea nr. 54/2003.
La data înființării Federației, legea în
vigoare - Legea nr. 54/1991 - prevedea la art. 42 că „două sau mai multe sindicate
din aceeași ramură de activitate sau profesie se pot asocia în vederea constituirii
unei federații profesionale”.
Acest act normativ a fost expres abrogat
prin art. 56 al Legii nr. 54/2003. Totodată, legea nouă aplicabilă în materie, a
prevăzut că „două sau mai multe organizații sindicale constituite la nivelul unor
unități diferite din aceeași ramura de activitate sau profesiune se pot asocia în
vederea constituirii unei federații sindicale”.
Pornind de la interpretarea ce ar trebui
dată, în opinia reclamantului, noțiunii de „unitate” folosită de legiuitor în cuprinsul
textul de lege menționat, prin cererea de chemare în judecată se susține că Federația
Sindicatelor din Radiocomunicații funcționează ilegal, fiind constituită din organizații
sindicale din aceeași unitate, respectiv Societatea Națională de Radiocomunicații,
iar nu din unități diferite în sensul noii legi a sindicatelor. Cum, susține reclamantul,
recurenta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 55 din Legea nr. 54/2003
și anume aceea de a-și pune de acord statutul propriu cu prevederile noii legi,
sancțiunea care intervine este dizolvarea, urmând ca aceasta să fie constatată prin
hotărâre judecătorească.
Pretențiile petentului au fost în mod greșit
apreciate ca fiind fondate prin decizia pronunțată de instanța de apel.
Într-adevăr, potrivit art. 55 din Legea
nr. 54/2003, în termen de 90 de zile de la data publicării legii în M. Of., „organizațiile
sindicale” existente la data intrării în vigoare a legii vor pune de acord statutele
proprii cu prevederile acesteia.
Textul invocat de petent are în vedere,
așa cum în mod expres o dispune, „organizațiile sindicale”, pentru aceste subiecte
de drept, legiuitorul instituind obligația de a-și pune de acord statutele proprii
cu prevederile noii legi. Legiuitorul nu face însă referire la federațiile sindicale,
subiecte de drept distincte de organizațiile sindicale care le compun și, prin urmare,
aplicarea în cauză a textului de lege unui subiect de drept, pe care norma legală
nu-l vizează, ar excede voinței legiuitorului.
În plus, aplicarea prevederilor menționate
anterior în ceea ce privește o federație sindicală ar fi una nelegală și pentru
că, așa cum susține și recurenta prin motivele de recurs, Federația
Sindicatelor din Radiocomunicații funcționează legal.
În interpretarea pe care petentul o propune
noțiunii de unitate din cuprinsul art. 41 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 (interpretare
însușită de instanța de apel), aplicarea prevederilor art. 55 din același act normativ,
respectiv adaptarea statului federației la noile prevederi legale, nu ar fi realizabilă.
Admițând că organizațiile sindicale ce compun Federația Sindicatelor din
Radiocomunicații ar funcționa, așa cum susține reclamantul, la nivelul unei singure
unități și având în vedere că noile reglementări impun condiția ca o federație sindicală
să fie formată din două sau mai multe organizații sindicale constituite la nivelul
unor unități diferite, pentru recurentă nu ar exista posibilitatea adaptării statului.
Interpretarea propusă de reclamant și îmbrățișată de instanța de apel ar determina
dizolvarea federației pentru imposibilitatea de plano a acesteia de a respecta prevederile
art. 55 din Legea nr. 54/2003, ar conduce la situația la care federația sindicală
să nu mai poată exista ca subiect de drept. Aceasta deoarece nu există posibilitatea
ca federația să-și păstreze actuala componență sub aspectul organizațiilor sindicale
ce o compun și, în același timp, să-și adapteze statutul pentru respectarea prevederilor
art. 41 alin. (2) din Lege, în sensul dat de instanța de apel acestor din urmă norme
legale.
Prin urmare, dacă ar fi respectată obligația
de a-și adapta statutul noilor prevederi legale și dacă aceste prevederi legale
ar fi interpretate în sensul că o federație poate fi alcătuită din organizații sindicale
constituite la nivelul unor unități juridice distincte, atunci pentru recurenta
Federația Sindicatelor din Radiocomunicații nu ar exista decât posibilitatea dizolvării,
actuala sa compunere nefiind conformă noilor reglementări în interpretarea dată
de instanța de apel acestora, sau obligația de a atrage în compunerea sa cel puțin
o nouă organizație sindicală, constituită la nivelul unei alte unități cu personalitate
juridică.
Aceste modalități de respectare a prevederilor
legale nu pot fi primite, ele atrăgând încălcarea unor principii de drept și fiind
contrare scopului urmărit de legiuitor.
Astfel, nu se poate admite că intenția
legiuitorului a fost aceea ca, de la intrarea în vigoare a noii legi, toate federațiile
sindicale care nu sunt formate din organizații sindicale constituite la nivelul
unor unități cu personalitate juridică diferite, să fie dizolvate.
Recurenta a dobândit personalitate juridică
în temeiul unei hotărâri judecătorești ale cărei efecte nu pot fi înlăturate prin
instituirea unor condiții noi de acordare a personalității juridice, care nu erau
legal reglementate la data pronunțării acelei hotărâri judecătorești.
În plus, dreptul la asociere al subiectelor
de drept care compun federația, reglementat constituțional și respectat prin hotărârea
judecătorească de înființare a federației nu poate fi încălcat prin obligarea federației
la dizolvare sau obligarea organizațiilor sindicale ce o compun la asociere cu alte
organizații sindicale în situația în care, la data constituirii federației o astfel
de asociere nu s-a dorit și nici nu era legal obligatorie.
Legea trebuie interpretată în sensul aplicării
sale și, în respectarea în cauză a acestui principiu, precum și a aceluia al interpretării
sistematice a dispozițiilor legale, trebuie admis că prevederile art. 41 din Legea
nr. 54/2003 care instituie condiții de fond pentru constituirea unei federații sindicale,
indiferent de interpretarea dată noțiunii de unitate din cuprinsul alin. (2) al
art. 41, sunt aplicabile acelor federații care doresc să dobândească personalitate
juridică după intrarea în vigoare a Legii nr. 54/2003. Tocmai de aceea, art. 42
prevede, în continuare, condițiile formale pe care federațiile constituite conform
art. 41 din lege trebuie să le îndeplinească pentru a dobândi personalitate juridică,
iar nu pentru a-și continua activitatea, excluzând astfel federațiile sindicale
care au dobândit deja personalitate juridică până la intrarea în vigoare a legii.
Adaptarea statutelor existente la noile
prevederi legale, obligație reglementată prin art. 55 din Lege, nu poate avea ca
obiect decât acele prevederi statutare care pot fi modificate fără ca prin aceasta
să fie afectată existența subiectului de drept căruia, prin hotărâre judecătorească
anterioară, i s-a recunoscut personalitatea juridică.
De aceea, interpretarea prevederilor
art. 41 alin. (2) și art. 55 din Legea nr. 54/2003, în sensul reținut de instanța
de apel nu este legală în cazul recurentei, federație sindicală a cărei personalitate
juridică a fost acordată prin hotărâre judecătorească anterior intrării în vigoare
a acestei legi.
Susținerile formulate de intimat prin întâmpinare
vizând viciile hotărârii prin care a fost înregistrată Federația Sindicatelor
din Radiocomunicații și ale hotărârilor prin care au fost admise cererile de modificare
a statutului, nu pot fi primite, ele putând fi invocate numai în căile de atac exercitate
împotriva respectivelor hotărâri.
În baza art. 274 C. proc. civ., intimatul-reclamant
Sindicatul pentru Drepturile Salariaților din Societatea Națională de Radiocomunicații
a fost obligat la plata sumei de 30.555 RON, cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă
Federația Sindicatelor din Radiocomunicații, reprezentând onorariul de avocat.
Cererea de revizuire va fi analizată în
primul rând sub aspectul excepțiilor invocate.
Conform art. 137 C. proc. civ., „instanța
se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a excepțiilor
de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii”.
Intimata în cauză a invocat excepția nulității
cererii de revizuire având în vedere că motivarea acesteia s-a făcut în afara termenului
de o lună de la pronunțare prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Este adevărat că potrivit art. 324 alin.
(1) pct. 1 C. proc. civ. se prevede că termenul de revizuire este de o lună și se
socotește în cazul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., ca în speța de față,
de la comunicarea hotărârii definitive, fără să prevadă în cazul nerespectării acestui
termen sancțiunea nulității pentru nemotivare.
De fapt, în ședința din 23 mai 2011, când
a fost pusă în discuția părților această excepție, reprezentantul intimatei a învederat
că de fapt excepția invocată este cea de tardivitate a cererii de revizuire, în
raport de dispozițiile art. 324 C. proc. civ., când reprezentantul revizuentului
a arătat că motivarea este formulată în urma diligențelor depuse pentru obținerea
deciziei revizuite și că motivarea a depus-o în raport de obținerea acestei hotărâri,
considerând că este motivată în termen.
În condițiile arătate, reținându-se că
art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu prevede sancțiunea nulității revizuirii
pentru nemotivarea în termenul de o lună a cererii de revizuire, urmează să respingă
excepția invocată.
Referitor la soluționarea cererii de revizuire
întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., se reține că cererea este
nefondată în raport de cele ce urmează:
Revizuirea este o cale de atac extraordinară
de retractare care urmărește înlăturarea unor situații excepționale ce au făcut
ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.
Art. 322 pct. 2 C. proc. civ. prevede că
„instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat
asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut”.
Nemulțumirea revizuentului exprimată față
de pretinsa depășire de către instanța de recurs a limitelor motivelor de recurs
cu care a fost învestită, nu poate constitui obiect de analiză în cadrul acestei
căi extraordinare de atac, prin prisma motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C.
proc. civ., care în speță are în vedere pronunțarea instanței extra petita în raport
de pretențiile deduse judecății – care alcătuiesc fondul cauzei – și nu în raport
de motivele pentru care se exercită o cale de atac.
Prevederile art. 322 pct. 2 C. proc.
civ., nu se pot aplica în speța de față, deoarece instanța de recurs nu a depășit
limitele obiectului acțiunii sau al celorlalte cererii accesorii, pronunțându-se
asupra acțiunii deduse judecății.
Acest motiv este nefondat și poate fi invocat
atunci când, dintr-o eroare, instanța nu a soluționat o cerere cu care a fost legal
învestită. Prin „lucru cert” trebuie să se înțeleagă numai cererile care au format
obiectul unui litigiu dedus judecății și care a determinat cadrul și limitele acestuia.
Eventuala nepronunțare a instanței de recurs
asupra unor excepții invocate pe parcursul soluționării unei cauze, nu echivalează
cu nepronunțarea instanței asupra unui lucru cert, în sensul avut în vedere de legiuitor
prin dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., întrucât excepțiile invocate în
cursul procesului civil nu reprezintă cereri principale formulate în proces, ci
doar mijloace de apărare folosite cu scopul tergiversării soluționării cauzei.
Federația Sindicatelor din
Radiocomunicații a fost înregistrată ca persoană juridică prin sentința civilă
nr. 4/1991 a Tribunalului București, fiind înscrisă în registrul special al acestei
instanțe, cuprinzând în structura sa 4 organizații sindicale, fiecare organizație
fiind la rândul său înregistrată ca persoană juridică în baza unei hotărâri judecătorești.
Revizuientul a susținut că federația funcționează
ilegal și a solicitat dizolvarea ei pentru încălcarea art. 41 alin. (2) din Legea
nr. 54/2003.
Trebuie observat că această federație a
fost înființată în temeiul Legii nr. 54/1991, care a prevăzut în art. 42 că „două
sau mai multe sindicate din aceeași ramură de activitate sau profesie se pot asocia
în vederea constituirii unei federații profesionale”.
Astfel, instanța de recurs a reținut corect
că pretențiile revizuientei de față au fost greșit apreciate ca fondate, prin decizia
instanței de apel.
Textul pe care revizuienta l-a invocat
are în vedere „organizațiile sindicale pentru care legiuitorul a instituit obligația
de a-și pune de acord statutele proprii cu prevederile noii legi.”
Se impune a fi reținut că legiuitorul nu
a făcut referire la federațiile sindicale ca subiecte de drept distincte de organizațiile
sindicale care le compun, astfel că aplicarea în cauză a textului de lege unui subiect
de drept pe care legea nu îl vizează, excede voinței legiuitorului.
Instanța, corect a reținut că nu se poate
admite că intenția legiuitorului a fost aceea ca de la intrarea în vigoare a noii
legi, toate federațiile sindicate, care nu sunt formate din organizații sindicale
constituite la nivelul unor unități cu personalitate juridică diferite, să fie dizolvate.
Intimata din cauză a dobândit personalitate
juridică în temeiul unei hotărâri judecătorești ale cărei efecte nu pot fi înlăturate
prin instituirea unor condiții noi de acordare a personalității juridice, care nu
erau legal reglementate la data pronunțării respectivei hotărâri.
Orice legea, trebuie interpretată în sensul
aplicării sale și în respectarea în cauză a acestui principiu, precum și al aceluia
al interpretării sistematice a dispozițiilor legale. Trebuie admis că, prevederile
art. 41 din Legea nr. 54/1991, care instituie condiții de fond pentru constituirea
unei federații sindicale, indiferent de interpretarea dată noțiunii de unitate din
cuprinsul alin. (2) al art. 41, sunt aplicate acelor federații care doresc să dobândească
personalitate juridică după intrarea în vigoare a acestei legi.
Dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
nu se aplică în speța de față, iar motivele invocate de revizuient, că instanța
nu s-a pronunțat asupra unui lucru cert, sau că instanța a dat mai mult decât s-a
cerut, prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sau că instanța de recurs
nu s-ar fi pronunțat pe excepția lipsei de interes a celor 873 de intervenienți
sunt nefondate, instanța de recurs nedepășind obiectul acțiunii sau al celorlalte
cererii accesorii, pronunțându-se strict asupra acțiunii deduse judecății.
Sindicatul pentru Drepturile Salariaților
din Societatea Națională de Radiocomunicații a solicitat dizolvarea unei entități
constituite în urma verificării legalității sale de către o instanță judecătorească,
atât cu ocazia înființării sale, cât și cu ocazia modificării aduse statutului său,
intimata supunându-se prevederilor legale, iar instanțele competente i-au admis
cererea de înregistrare, cât și cererile privind diferitele modificări ce au fost
aduse ulterior statutului.
Revizuienta din cauză apreciază că intimata
nu mai corespunde cerințelor legii, în condițiile în care dă o interpretare proprie
dispozițiilor legii, așa cum în mod corect a fost reținut de către instanța de recurs.
Este de netăgăduit că intimata s-a constituit
cu respectarea dispozițiilor legale, funcționează legal, iar cele patru sindicate
care o compun, aparținând în fapt unor unități distincte, este firesc să se unească
făcând parte din cadrul acelorași entități, cu scopul de a nu se crea diferențe
de opinie.
Afirmațiile revizuientei în ceea ce privește
cheltuielile de judecată sunt nefondate, pentru că au fost solicitate de Federația
Sindicatelor din Radiocomunicații care, potrivit dispozițiilor Legii nr. 54/1991
și a statutului propriu, apără drepturile și interesele membrilor săi în orice acțiune
întreprinsă de aceștia.
Cheltuielile sunt justificate, astfel că
în mod corect au fost acordate.
Pentru considerentele de mai sus, reținându-se
că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., urmează
ca cererea de revizuire formulată de revizuientul Sindicatul pentru Drepturile Salariaților
din Societatea Națională a Radiocomunicațiilor, să fie respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității cererii de
revizuire invocată de intimata Federația Sindicatelor din Radiocomunicații.
Respinge ca nefondată cererea de revizuire
formulată de revizuientul Sindicatul pentru Drepturile Salariaților din Societatea
Națională de Radiocomunicații împotriva deciziei nr. 3487 din 03 iunie 2010 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23
mai 2011.