ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4309/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5650 din 125 iunie 2010, revizuenta Sindicatul pentru Drepturile Salariaților din Societatea Națională de Radiocomunicații București, a solicitat revizuirea deciziei nr. 3487 din 03 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, indicând dispozițiile art. 322-328 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire se arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra legalității funcționării Federației Sindicatelor din Radiocomunicații în raport cu prevederile art. 56 din Legea nr. 54/2003, prin care s-a dispus „la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 54/1991, cu privire la sindicate, publicată în M. Of.

al României Partea I nr. 164/07.08.1991, precum și orice alte dispoziții contrare”, dispoziții de care decizia nr. 553/2009 a Curții de Apel, a ținut cont, dovedind funcționarea nelegală a federației. În același sens se susține că instanța a admis ca o persoană juridică constituită și ființând sub imperiul unei legi organice, să ființeze neschimbată, chiar după 12 ani când legea este integral abrogată, iar noua lege organică dispune condiții noi de constituire și funcționare a respectivelor persoanei juridice. Se arată că decizia supusă revizuirii nu a dovedit legalitatea funcționării Federației Sindicatelor din Radiocomunicații și nu s-a pronunțat nici față de această cerere soluționată corect prin decizia nr. 553/2009 a Curții de Apel.

Revizuenta susține că instanța a dat mai mult recurentei Federația Sindicatelor din Radiocomunicații decât s-a cerut, prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. În acest sens se susține că instanța de recurs a statuat că nu poate fi admis „că intenția legiuitorului a fost aceea ca de la intrarea în vigoare a noii legi, toate federațiile sindicale care nu sunt formate din organizații sindicale constituite la nivelul unor unități cu personalitate juridică diferită, să fie dizolvate”. Susține revizuenta că hotărârea revizuită nu are la baza motivării punctul de vedere al legiuitorului formulat oficial astfel că, unde legea nu distinge nici instanța nu putea să o facă, astfel că instanța de recurs și-a atribuit prerogative ale legiuitorului.

În același sens se arată că instanței de recurs nu i s-a cerut să îi dea recurentei mai mult decât îi permit atribuțiile puterii judecătorești. Revizuenta susține că instanța de recurs a dat recurentei mai mult decât s-a cerut și în sensul că „nu pot fi primite susținerile formulate de intimat prin întâmpinare, vizând viciile hotărârii prin care a fost înregistrată Federația Sindicatelor din Radiocomunicații”. Revizuenta a susținut principiul disponibilității învederând că instanța a încălcat cadrul legal stabilit de către reclamantă. Cu toate că revizuenta nu a contestat dreptul la asociere a sindicatelor, ci a solicitat numai folosirea lui în condițiile prevăzute de lege, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.

Referitor la noțiunea de unitate se arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unor lucruri cerute de partea adversă susținând că cererea excede conținutului textului de lege invocat. Cu toate că niciuna dintre părți nu s-a referit la conținutul de organizații sindicale, deși acest lucru nu s-a cerut, instanța s-a pronunțat asupra acestei noțiuni, în sens juridic procedând la separarea acestei noțiuni de noțiunea de federație sindicală. În final, revizuenta mai arată că, deși în întâmpinarea pe care a depus-o vis-a-vis de cererea de intervenție admisă a invocat excepția lipsei de interes prin hotărârea instanței de recurs, instanța nu s-a pronunțat asupra respingerii excepției lipsei de interes a celor 873 de intervenienți, astfel că nu s-a pronunțat asupra unei cererii formulate de către una dintre părți.

Prin întâmpinarea formulată de intimata Federația Sindicatelor din Radiotelecomunicații a fost invocată excepția nulității cererii de revizuire, având în vedere că motivarea acesteia s-a făcut în afara termenului de o lună de la pronunțare prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., solicitând în principal admiterea excepției, iar în subsidiar s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată. Examinând cererea de revizuire, se rețin următoarele: Prin decizia nr. 3487 din 03 iunie 2010, a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală: - A fost admis recursul declarat de pârâta Federația Sindicatelor din Radiocomunicații împotriva deciziei nr. 553 din 05 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul recurentei-pârâte.

- A fost modificată decizia în sensul că a fost respins apelul declarat de Sindicatul pentru Drepturile Salariaților din Societatea Națională de Radiocomunicații împotriva sentinței civile nr. 469 din 01 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, ca nefondat. - A fost obligat intimatul-reclamant Sindicatul pentru Drepturile Salariaților din Societatea Națională de Radiocomunicații la plata sumei de 30.555 RON, cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă Federația Sindicatelor din Radiocomunicații. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că Federația Sindicatelor din Radiocomunicații a fost înregistrată ca persoană juridică prin sentința civilă nr. 4/1991 a Tribunalului București, fiind înscrisă în registrul special al acestei instanțe.

Federația cuprinde în structura sa patru organizații sindicale, respectiv Sindicatul Liber DRTv București, Sindicatul Liber DRTv Cluj, Sindicatul Liber DRTv Iași și Sindicatul Liber DRTv Timișoara, fiecare din această organizație sindicală fiind, la rândul său, înregistrată ca persoană juridică în baza unei hotărâri judecătorești. Petentul susține funcționarea ilegală a federației, solicitând dizolvarea ei pentru încălcarea art. 41 alin. (2) din Legea nr. 54/2003. La data înființării Federației, legea în vigoare - Legea nr. 54/1991 - prevedea la art. 42 că „două sau mai multe sindicate din aceeași ramură de activitate sau profesie se pot asocia în vederea constituirii unei federații profesionale”.

Acest act normativ a fost expres abrogat prin art. 56 al Legii nr. 54/2003. Totodată, legea nouă aplicabilă în materie, a prevăzut că „două sau mai multe organizații sindicale constituite la nivelul unor unități diferite din aceeași ramura de activitate sau profesiune se pot asocia în vederea constituirii unei federații sindicale”. Pornind de la interpretarea ce ar trebui dată, în opinia reclamantului, noțiunii de „unitate” folosită de legiuitor în cuprinsul textul de lege menționat, prin cererea de chemare în judecată se susține că Federația Sindicatelor din Radiocomunicații funcționează ilegal, fiind constituită din organizații sindicale din aceeași unitate, respectiv Societatea Națională de Radiocomunicații, iar nu din unități diferite în sensul noii legi a sindicatelor.

Cum, susține reclamantul, recurenta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 55 din Legea nr. 54/2003 și anume aceea de a-și pune de acord statutul propriu cu prevederile noii legi, sancțiunea care intervine este dizolvarea, urmând ca aceasta să fie constatată prin hotărâre judecătorească. Pretențiile petentului au fost în mod greșit apreciate ca fiind fondate prin decizia pronunțată de instanța de apel. Într-adevăr, potrivit art. 55 din Legea nr. 54/2003, în termen de 90 de zile de la data publicării legii în M. Of., „organizațiile sindicale” existente la data intrării în vigoare a legii vor pune de acord statutele proprii cu prevederile acesteia. Textul invocat de petent are în vedere, așa cum în mod expres o dispune, „organizațiile sindicale”, pentru aceste subiecte de drept, legiuitorul instituind obligația de a-și pune de acord statutele proprii cu prevederile noii legi.

Legiuitorul nu face însă referire la federațiile sindicale, subiecte de drept distincte de organizațiile sindicale care le compun și, prin urmare, aplicarea în cauză a textului de lege unui subiect de drept, pe care norma legală nu-l vizează, ar excede voinței legiuitorului. În plus, aplicarea prevederilor menționate anterior în ceea ce privește o federație sindicală ar fi una nelegală și pentru că, așa cum susține și recurenta prin motivele de recurs, Federația Sindicatelor din Radiocomunicații funcționează legal. În interpretarea pe care petentul o propune noțiunii de unitate din cuprinsul art. 41 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 (interpretare însușită de instanța de apel), aplicarea prevederilor art. 55 din același act normativ, respectiv adaptarea statului federației la noile prevederi legale, nu ar fi realizabilă.

Admițând că organizațiile sindicale ce compun Federația Sindicatelor din Radiocomunicații ar funcționa, așa cum susține reclamantul, la nivelul unei singure unități și având în vedere că noile reglementări impun condiția ca o federație sindicală să fie formată din două sau mai multe organizații sindicale constituite la nivelul unor unități diferite, pentru recurentă nu ar exista posibilitatea adaptării statului. Interpretarea propusă de reclamant și îmbrățișată de instanța de apel ar determina dizolvarea federației pentru imposibilitatea de plano a acesteia de a respecta prevederile art. 55 din Legea nr. 54/2003, ar conduce la situația la care federația sindicală să nu mai poată exista ca subiect de drept.

Aceasta deoarece nu există posibilitatea ca federația să-și păstreze actuala componență sub aspectul organizațiilor sindicale ce o compun și, în același timp, să-și adapteze statutul pentru respectarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Lege, în sensul dat de instanța de apel acestor din urmă norme legale. Prin urmare, dacă ar fi respectată obligația de a-și adapta statutul noilor prevederi legale și dacă aceste prevederi legale ar fi interpretate în sensul că o federație poate fi alcătuită din organizații sindicale constituite la nivelul unor unități juridice distincte, atunci pentru recurenta Federația Sindicatelor din Radiocomunicații nu ar exista decât posibilitatea dizolvării, actuala sa compunere nefiind conformă noilor reglementări în interpretarea dată de instanța de apel acestora, sau obligația de a atrage în compunerea sa cel puțin o nouă organizație sindicală, constituită la nivelul unei alte unități cu personalitate juridică.

Aceste modalități de respectare a prevederilor legale nu pot fi primite, ele atrăgând încălcarea unor principii de drept și fiind contrare scopului urmărit de legiuitor. Astfel, nu se poate admite că intenția legiuitorului a fost aceea ca, de la intrarea în vigoare a noii legi, toate federațiile sindicale care nu sunt formate din organizații sindicale constituite la nivelul unor unități cu personalitate juridică diferite, să fie dizolvate. Recurenta a dobândit personalitate juridică în temeiul unei hotărâri judecătorești ale cărei efecte nu pot fi înlăturate prin instituirea unor condiții noi de acordare a personalității juridice, care nu erau legal reglementate la data pronunțării acelei hotărâri judecătorești.

În plus, dreptul la asociere al subiectelor de drept care compun federația, reglementat constituțional și respectat prin hotărârea judecătorească de înființare a federației nu poate fi încălcat prin obligarea federației la dizolvare sau obligarea organizațiilor sindicale ce o compun la asociere cu alte organizații sindicale în situația în care, la data constituirii federației o astfel de asociere nu s-a dorit și nici nu era legal obligatorie. Legea trebuie interpretată în sensul aplicării sale și, în respectarea în cauză a acestui principiu, precum și a aceluia al interpretării sistematice a dispozițiilor legale, trebuie admis că prevederile art. 41 din Legea nr. 54/2003 care instituie condiții de fond pentru constituirea unei federații sindicale, indiferent de interpretarea dată noțiunii de unitate din cuprinsul alin. (2) al art. 41, sunt aplicabile acelor federații care doresc să dobândească personalitate juridică după intrarea în vigoare a Legii nr. 54/2003.

Tocmai de aceea, art. 42 prevede, în continuare, condițiile formale pe care federațiile constituite conform art. 41 din lege trebuie să le îndeplinească pentru a dobândi personalitate juridică, iar nu pentru a-și continua activitatea, excluzând astfel federațiile sindicale care au dobândit deja personalitate juridică până la intrarea în vigoare a legii. Adaptarea statutelor existente la noile prevederi legale, obligație reglementată prin art. 55 din Lege, nu poate avea ca obiect decât acele prevederi statutare care pot fi modificate fără ca prin aceasta să fie afectată existența subiectului de drept căruia, prin hotărâre judecătorească anterioară, i s-a recunoscut personalitatea juridică.

De aceea, interpretarea prevederilor art. 41 alin. (2) și art. 55 din Legea nr. 54/2003, în sensul reținut de instanța de apel nu este legală în cazul recurentei, federație sindicală a cărei personalitate juridică a fost acordată prin hotărâre judecătorească anterior intrării în vigoare a acestei legi. Susținerile formulate de intimat prin întâmpinare vizând viciile hotărârii prin care a fost înregistrată Federația Sindicatelor din Radiocomunicații și ale hotărârilor prin care au fost admise cererile de modificare a statutului, nu pot fi primite, ele putând fi invocate numai în căile de atac exercitate împotriva respectivelor hotărâri. În baza art. 274 C. proc. civ., intimatul-reclamant Sindicatul pentru Drepturile Salariaților din Societatea Națională de Radiocomunicații a fost obligat la plata sumei de 30.555 RON, cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă Federația Sindicatelor din Radiocomunicații, reprezentând onorariul de avocat.

Cererea de revizuire va fi analizată în primul rând sub aspectul excepțiilor invocate. Conform art. 137 C. proc. civ., „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a excepțiilor de fond care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii”. Intimata în cauză a invocat excepția nulității cererii de revizuire având în vedere că motivarea acesteia s-a făcut în afara termenului de o lună de la pronunțare prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Este adevărat că potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se prevede că termenul de revizuire este de o lună și se socotește în cazul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., ca în speța de față, de la comunicarea hotărârii definitive, fără să prevadă în cazul nerespectării acestui termen sancțiunea nulității pentru nemotivare.

De fapt, în ședința din 23 mai 2011, când a fost pusă în discuția părților această excepție, reprezentantul intimatei a învederat că de fapt excepția invocată este cea de tardivitate a cererii de revizuire, în raport de dispozițiile art. 324 C. proc. civ., când reprezentantul revizuentului a arătat că motivarea este formulată în urma diligențelor depuse pentru obținerea deciziei revizuite și că motivarea a depus-o în raport de obținerea acestei hotărâri, considerând că este motivată în termen. În condițiile arătate, reținându-se că art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu prevede sancțiunea nulității revizuirii pentru nemotivarea în termenul de o lună a cererii de revizuire, urmează să respingă excepția invocată.

Referitor la soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., se reține că cererea este nefondată în raport de cele ce urmează: Revizuirea este o cale de atac extraordinară de retractare care urmărește înlăturarea unor situații excepționale ce au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. Art. 322 pct. 2 C. proc. civ. prevede că „instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut”. Nemulțumirea revizuentului exprimată față de pretinsa depășire de către instanța de recurs a limitelor motivelor de recurs cu care a fost învestită, nu poate constitui obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac, prin prisma motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., care în speță are în vedere pronunțarea instanței extra petita în raport de pretențiile deduse judecății – care alcătuiesc fondul cauzei – și nu în raport de motivele pentru care se exercită o cale de atac. Prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., nu se pot aplica în speța de față, deoarece instanța de recurs nu a depășit limitele obiectului acțiunii sau al celorlalte cererii accesorii, pronunțându-se asupra acțiunii deduse judecății. Acest motiv este nefondat și poate fi invocat atunci când, dintr-o eroare, instanța nu a soluționat o cerere cu care a fost legal învestită. Prin „lucru cert” trebuie să se înțeleagă numai cererile care au format obiectul unui litigiu dedus judecății și care a determinat cadrul și limitele acestuia.

Eventuala nepronunțare a instanței de recurs asupra unor excepții invocate pe parcursul soluționării unei cauze, nu echivalează cu nepronunțarea instanței asupra unui lucru cert, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., întrucât excepțiile invocate în cursul procesului civil nu reprezintă cereri principale formulate în proces, ci doar mijloace de apărare folosite cu scopul tergiversării soluționării cauzei. Federația Sindicatelor din Radiocomunicații a fost înregistrată ca persoană juridică prin sentința civilă nr. 4/1991 a Tribunalului București, fiind înscrisă în registrul special al acestei instanțe, cuprinzând în structura sa 4 organizații sindicale, fiecare organizație fiind la rândul său înregistrată ca persoană juridică în baza unei hotărâri judecătorești.

Revizuientul a susținut că federația funcționează ilegal și a solicitat dizolvarea ei pentru încălcarea art. 41 alin. (2) din Legea nr. 54/2003. Trebuie observat că această federație a fost înființată în temeiul Legii nr. 54/1991, care a prevăzut în art. 42 că „două sau mai multe sindicate din aceeași ramură de activitate sau profesie se pot asocia în vederea constituirii unei federații profesionale”. Astfel, instanța de recurs a reținut corect că pretențiile revizuientei de față au fost greșit apreciate ca fondate, prin decizia instanței de apel.

Textul pe care revizuienta l-a invocat are în vedere „organizațiile sindicale pentru care legiuitorul a instituit obligația de a-și pune de acord statutele proprii cu prevederile noii legi.” Se impune a fi reținut că legiuitorul nu a făcut referire la federațiile sindicale ca subiecte de drept distincte de organizațiile sindicale care le compun, astfel că aplicarea în cauză a textului de lege unui subiect de drept pe care legea nu îl vizează, excede voinței legiuitorului. Instanța, corect a reținut că nu se poate admite că intenția legiuitorului a fost aceea ca de la intrarea în vigoare a noii legi, toate federațiile sindicate, care nu sunt formate din organizații sindicale constituite la nivelul unor unități cu personalitate juridică diferite, să fie dizolvate.

Intimata din cauză a dobândit personalitate juridică în temeiul unei hotărâri judecătorești ale cărei efecte nu pot fi înlăturate prin instituirea unor condiții noi de acordare a personalității juridice, care nu erau legal reglementate la data pronunțării respectivei hotărâri. Orice legea, trebuie interpretată în sensul aplicării sale și în respectarea în cauză a acestui principiu, precum și al aceluia al interpretării sistematice a dispozițiilor legale. Trebuie admis că, prevederile art. 41 din Legea nr. 54/1991, care instituie condiții de fond pentru constituirea unei federații sindicale, indiferent de interpretarea dată noțiunii de unitate din cuprinsul alin. (2) al art. 41, sunt aplicate acelor federații care doresc să dobândească personalitate juridică după intrarea în vigoare a acestei legi.

Dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. nu se aplică în speța de față, iar motivele invocate de revizuient, că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cert, sau că instanța a dat mai mult decât s-a cerut, prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sau că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat pe excepția lipsei de interes a celor 873 de intervenienți sunt nefondate, instanța de recurs nedepășind obiectul acțiunii sau al celorlalte cererii accesorii, pronunțându-se strict asupra acțiunii deduse judecății.

Sindicatul pentru Drepturile Salariaților din Societatea Națională de Radiocomunicații a solicitat dizolvarea unei entități constituite în urma verificării legalității sale de către o instanță judecătorească, atât cu ocazia înființării sale, cât și cu ocazia modificării aduse statutului său, intimata supunându-se prevederilor legale, iar instanțele competente i-au admis cererea de înregistrare, cât și cererile privind diferitele modificări ce au fost aduse ulterior statutului. Revizuienta din cauză apreciază că intimata nu mai corespunde cerințelor legii, în condițiile în care dă o interpretare proprie dispozițiilor legii, așa cum în mod corect a fost reținut de către instanța de recurs.

Este de netăgăduit că intimata s-a constituit cu respectarea dispozițiilor legale, funcționează legal, iar cele patru sindicate care o compun, aparținând în fapt unor unități distincte, este firesc să se unească făcând parte din cadrul acelorași entități, cu scopul de a nu se crea diferențe de opinie. Afirmațiile revizuientei în ceea ce privește cheltuielile de judecată sunt nefondate, pentru că au fost solicitate de Federația Sindicatelor din Radiocomunicații care, potrivit dispozițiilor Legii nr. 54/1991 și a statutului propriu, apără drepturile și interesele membrilor săi în orice acțiune întreprinsă de aceștia. Cheltuielile sunt justificate, astfel că în mod corect au fost acordate. Pentru considerentele de mai sus, reținându-se că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., urmează ca cererea de revizuire formulată de revizuientul Sindicatul pentru Drepturile Salariaților din Societatea Națională a Radiocomunicațiilor, să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității cererii de revizuire invocată de intimata Federația Sindicatelor din Radiocomunicații. Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul Sindicatul pentru Drepturile Salariaților din Societatea Națională de Radiocomunicații împotriva deciziei nr. 3487 din 03 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.