ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3487/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3487/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală, decizia nr. 3487 din 3 iunie 2010

Prin cererea înregistrată la data de

6 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

petentul S.D.S.S.N.R. prin reprezentant legal C.M.E. a chemat în judecată pe

intimata F.S.R. (FSR) și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să dispună dizolvarea intimatei, întrucât aceasta funcționează ilegal,

cu încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 54/2003.

În motivarea cererii, petentul a

arătat că Federația a fost constituită în anul 1991 sub incidența Legii nr.

54/1991 care prevedea în art. 42 alin. (2) că o federație se poate constitui

din două sau mai multe sindicate din aceeași ramură de

activitate sau profesie. Întrucât Legea nr. 54/1991 a fost

abrogată expres prin art. 56 din Legea nr. 54/2003, intimata, prin structura sa

efectivă de organizare și funcționare, încalcă dispozițiile art. 41 alin. (2)din

Legea nr. 54/2003 care prevăd că „două sau mai multe organizații sindicale

constituite la nivelul unor unități diferite din aceeași ramură de activitate

sau profesiune se pot asocia în vederea constituirii unei federații

sindicale".

Intimata nu s-a aliniat prin

statutul adoptat cerințelor noilor prevederi legale în termenul de 90 de zile

prevăzut de art. 55 din Legea nr. 54/2003 ceea ce face ca, în prezent, aceasta

să funcționeze în mod nelegal, motiv pentru care se solicită dizolvarea

federației.

Prin sentința civilă nr. 469 din 1

aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III - a civilă, s-au

respins ca neîntemeiate atât excepția lipsei de interes a reclamantului în

promovarea cererii, invocată de pârâta-intimată, cât și acțiunea formulată de

petentul S.D.S.S.N.R.

Sub aspectul excepției lipsei de

interes în promovarea acțiunii, invocată de intimată, tribunalul a constatat că,

în raport de motivele arătate prin cererea introductivă prin care se susține că

intimata ar funcționa în prezent cu încălcarea unor dispoziții constituționale

și ale legii organice de constituire, fapt ce afectează interesul salariaților

pe care îi reprezintă, dar și siguranța raporturilor juridice civile în care

intimata ar putea fi parte, excepția invocată este neîntemeiată.

În ceea ce privește fondul

pretențiilor deduse judecății, Tribunalul a reținut că, atâta vreme cât art. 41

alin. (2) din lege nu precizează că o condiție premisă pentru înființarea unei

federații este ca organizațiile sindicale ce o compun să facă parte din unități

juridice diferite, ci numai din unități diferite, susținerile petentului sunt

nefondate și exced textul de lege invocat.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel petentul S.D.S.S.N.R.

Prin decizia civilă nr. 563 din 05

noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat

de petent și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis cererea și

a dispus dizolvarea F.S.R. și efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul

special.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

F.S.R. a fost constituită sub

imperiul Legii nr. 54/1991 în anul 1991, iar în art. 42 alin. (2) al acestei

legi se prevedea că o federație se poate constitui din două sau mai multe

sindicate, din „aceeași ramură” de activitate sau profesie.

Această lege a fost abrogată în mod

expres prin art. 56 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor care prevede că la

data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Legea nr. 54/1991 cu

privire la sindicate, publicată în M.Of. nr. 164 din 7 august 1991, precum și

orice alte dispoziții contrare.

Legea nr. 54/2003 conține dispoziții

noi referitoare la constituirea federațiilor sindicale, și anume prin art. 41 alin.

(2) se prevede că două sau mai multe organizații sindicale, constituite la

nivelul unor „unități diferite" din aceeași ramură de activitate sau

profesiune, se pot asocia pentru constituirea unei federații sindicale.

Așadar, conform prevederilor legale

în vigoare, Federația sindicală se poate constitui prin asocierea a două sau

mai multe organizații sindicale, care fac parte din unități diferite, și nu din

aceeași unitate.

Pentru federațiile sindicale deja existente,

s-a acordat prin lege o perioadă de 90 de zile pentru intrarea în conformitate

cu cerințele noilor dispoziții legale.

Conform art. 55 din Legea nr.

54/2003, în termen de 90 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial,

organizațiile sindicale „existente la data intrării în vigoare a prezentei

legi” vor pune de acord statutele proprii cu prevederile acesteia.

În prezent, din componența

federației continuă să facă parte, cele patru organizații sindicale distincte,

care sunt constituite însă la nivelul aceleiași unități, respectiv S.N.R.

Astfel, cele patru sindicate care o compun, nu sunt constituite la nivelul unor

unități diferite din aceeași ramură de activitate sau profesie, ci sunt

constituite din patru subunități organizate după criteriul teritorial, și care

fac parte din aceeași unitate: S.N.R.

Interpretarea noțiunii de unitate,

nu trebuie ruptă de contextul legilor organice în care a fost emisă și Legea

nr. 54/2003, fiind necesar să se țină cont de ansamblul dispozițiilor legale

din materia legislației muncii și a sindicatelor.

Se impune astfel, a analiza sensul

acestui concept, în contextul analizei dispozițiilor legale privind raporturile

de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială, legi în care, prin

unitate se înțelege angajatorul - persoană juridică. Este necesară folosirea

unui sens unitar al noțiunii de unitate, atât pentru codul muncii, cât și

pentru legea contractelor colective de muncă și legea soluționării conflictelor

de muncă.

Astfel, în Legea nr. 130/1996 republicată,

în art. 1 se prevede că persoanele juridice care angajează salariați, sunt

denumite și unități, iar în art. 3 se arată că negocierea colectivă la nivel de

unitate, este obligatorie. Potrivit art. 14 al acestei legi, părțile

contractului colectiv de muncă sunt patronul și salariații, reprezentate după

cum urmează: a) patronul, la nivel de unitate, de către organul de conducere al

acesteia, iar la nivel de grup, grup de unități, de ramură și la nivel

național, de către asociațiile patronale legal constituite și b) salariații, la

nivel de unitate, sunt reprezentați de către organizațiile sindicale legal constituite,

sau prin reprezentanții aleși ai salariaților.

În art. 19 al acestei legi se arată

că la nivelul ramurilor de activitate ale economiei naționale, fiecare

organizație sindicală de tip confederativ și fiecare asociație de unități, care

sunt reprezentative la nivel național vor desemna o singură organizație

sindicală, respectiv „asociație de unități reprezentativă” să participe la

negocierea și la încheierea contractelor colective de muncă.

În art. 20 se arată că, în fapt,

contractul colectiv de muncă se poate încheia și în „unitățile” în care nu

există organizații sindicale sau acestea nu îndeplinesc condițiile de

reprezentativitate prevăzute de art. 18 alin. (2).

F.S.R. a negociat la nivel de

unitate, și nu la nivel de ramură de activitate, cuprinzând în componența sa,

organizații sindicale constituite la nivelul aceleiași unități: S.N.R. și nu la

nivel de unități diferite, conform dispozițiilor legale.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a declarat și motivat recurs intimata F.S.R.

Prin motivele de recurs, întemeiate

pe prevederile

art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate:

Petentul S.D.S.S.N.R. a învestit

instanța cu o cerere prin care solicită desființarea Federației Sindicatelor

Radiocomunicații, invocând încălcarea de către intimată a dispozițiilor art. 41

alin. (2) din Legea 54/2003.

Într-adevăr, F.S.R. s-a înființat

sub imperiul Legii nr. 54/1991, care la art. 42 prevede: „Sindicatele au

dreptul de a-și constitui structuri proprii pe unitate, ramură, profesie sau

teritoriu”.

Două sau mai multe sindicate din

aceeași ramură de activitate sau profesie se pot asocia în vederea constituirii

unei federații profesionale”.

În accepțiunea noii reglementări (Legea

nr. 54/2003), textul capătă următoarea formulare: „Organizațiile sindicale legal

constituite se pot asocia după criteriul ramurii de activitate, al profesiunii

sau după criteriul teritorial.

Două sau mai multe organizații

sindicale constituite la nivelul unor unități diferite din aceeași ramură de

activitate sau profesiune se pot asocia în vederea constituirii unei federații

sindicale”

.

Omițându-se principiul fundamental

al asocierii - și anume criteriul ramurii de activitate, al profesiunii sau

criteriul teritorial

,

- instanța de apel (preluând interpretarea S.D.S.R.

) schimbă sensul cuvântului de "unitate" utilizat de lege cu

acela de

unitate - entitate cu personalitate juridică, făcând o nouă

împărțire, ruptă de realitate a structurii organizatorice a federației.

Astfel, se ajunge paradoxal la

concluzia că recurenta este o federație în a cărei componență intră „patru

subunități...care fac parte din aceeași unitate”.

Instanțele judecătorești învestite

să analizeze menținerea structurii recurentei, ca si

legalitatea înființării acesteia, nu pot ignora un principiu

fundamental al interpretării

normelor juridice, potrivit căruia „

ubi

lex non distinguit, nec nos distinguere debemus

”.

Atâta vreme cât legea nu precizează,

în cuprinsul art. 41 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, ca o condiție premisă

pentru înființarea unei federații faptul că organizațiile sindicale care o

compun să facă parte din unități juridice diferite, ci numai din unități

diferite, nu se poate aprecia că voința legiuitorului este alta.

Or, prin

prisma unei interpretări corecte a dispozițiilor legale în materia constituirii

federațiilor, nu se

poate ajunge decât la concluzia că F.S.R. funcționează legal, sindicatele

(părți componente ale acesteia) aparținând în fapt unor unități distincte, direcții

(la înființare), sucursale (în prezent).

De altfel, este firesc ca mai multe

sindicate din cadrul aceleiași entități

juridice

să se unească, tocmai pentru a nu se crea diferențe între măsurile negociate de

salariații aceleiași societăți comerciale, dar membrii ai unor sindicate

diferite. O concluzie contrară ar nesocoti dispoziții legale (interpretându-le

arbitrar), și ar ignora scopul, efectele firești

pe care le produce o normă legală în

aplicarea ei.

Se solicită

admiterea recursului,

desființarea

deciziei atacate și, pe fond, respingerea acțiunii formulată de S.D.S.S.N.R.

Printr-un memoriu depus ulterior,

recurenta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului, în raport de prevederile art. 36 din Legea nr. 54/2003 potrivit

cu care, calitate procesuală în cererea de dizolvare a organizațiilor sindicale

o au numai membrii organizației sau delegații acesteia, petentul

neîncadrându-se în nici una din aceste categorii. Se arată totodată că România,

ca stat membru al Organizației Internaționale a Muncii are obligația de a se

supune prevederilor internaționale.

Intimatul

S.D.S.S.N.R. a formulat întâmpinare

la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea excepției lipsei

calității procesuale active și a recursului ca nefondat, cu obligarea

recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul întâmpinării

se arată că, prin prevederile art. 36 din Legea nr. 54/2003, legiuitorul a

făcut trimitere la situația unei dizolvări voluntare, fără ca textul de lege să

fie restrictiv și să excludă alte forme de dizolvare cum este cea de drept, susținută

prin cererea de chemare în judecată. În plus, funcționarea nelegală a intimatei

vizează o nulitate absolută care poate fi invocată de orice persoană

interesată.

În ceea ce privește

recursul declarat, intimatul arată că acesta este nul pentru că nu cuprinde o

încadrare în drept a criticilor formulate. Se susține și netemeinicia

criticilor formulate cu motivarea că instanței învestite cu înregistrarea F.S.R.

nu i s-a adus la cunoștință că cele patru sindicate asociate în componența

federației fac parte din aceeași unitate (sentința civilă nr. 5/2005 pronunțată

de Tribunalul București), că hotărârea judecătorească prin care instanța a

admis cererea F.S.R. de modificare a statului este lovită de dol și că

interpretarea dată de instanța de apel prevederilor art. 41 alin. (2) din Legea

nr. 54/2003 este corectă, noțiunea de unitate fiind cea care rezultă din ansamblul

dispozițiilor legale aplicabile în această materie. Se arată, totodată, că

admiterea cererii formulate nu ar însemna nerespectarea unor tratate

internaționale la care România este parte.

Prin încheierea

pronunțată la termenul de judecată din data de 22 aprilie 2010, în temeiul art.

300 alin. (2) C. proc. civ.., Înalta Curte a admis cererea recurentei și a

dispus suspendarea executării deciziei recurate până la judecarea recursului,

iar prin încheierea de la termenul de judecată din data de 06 mai 2010, a

respins cererea formulată de intimatul-petent de revenire asupra acestei

măsuri.

Deși la termenul de

judecată din data de 20 mai 2010, intimatul a formulat o nouă cerere de

revenire asupra măsurii suspendării executării anterior dispuse, față de

împrejurarea că la acel termen de judecată, instanța a acordat cuvântul în

cadrul dezbaterilor, rămânând în pronunțare asupra recursului, Înalta Curte a

apreciat că nu se mai justifică soluționarea acestei cererii, măsura

suspendării fiind dispusă până la judecarea recursului.

Înalta Curte apreciază

că recursul declarat de pârâtă cuprinde critici de nelgalitate cu privire la

decizia pronunțată de instanța de apel, ceea ce împiedică constatarea cererii

de recurs, și, analizând decizia recurată în limita acestor criticilor,

constată următoarele:

Prin memoriul depus,

recurenta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului

S.D.S.S.N.R., invocând

în susținerea acestei excepții dispozițiile art. 36 din Legea nr. 54 din 24

ianuarie 2003.

Analizând cu prioritate

această excepție, față de dispozițiile art. 316 C. proc. civ. raportat la art.

137 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este nefondată, urmând a fi

respinsă.

Potrivit art. 36 din

Legea nr. 54/2003, „organizațiile

sindicale se pot dizolva prin hotărârea membrilor sau a delegaților acestora,

adoptată conform statutelor proprii.”

În cauză, însă, nu se

solicită dizolvarea unei organizații sindicale. Obiectul cererii de chemare în

judecată l-a constituit dizolvarea unei federații sindicale, iar cauza cererii

formulate a reprezentat-o funcționarea ilegală a fundației atrasă de încălcarea

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, astfel încât excepția invocată, astfel

cum a fost întemeiată, nu poate fi primită.

În ceea ce privește

fondul recursului, Înalta Curte constată următoarele:

F.S.R. a fost înregistrată

ca persoană juridică prin sentința civilă nr. 4/1991 a Tribunalului București,

fiind înscrisă în registrul special al acestei instanțe. Federația cuprinde în

structura sa patru organizații sindicale, respectiv S.L.D.R.T.V. București, S.L.D.R.T.V.

Cluj, S.L.D.R.T.V. Iași și S.L.D.R.T.V. Timișoara, fiecare din această

organizație sindicală fiind, la rândul său, înregistrată ca persoană juridică

în baza unei hotărâri judecătorești.

Petentul susține

funcționarea ilegală a federației, solicitând dizolvarea ei pentru încălcarea

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 54/2003.

La data înființării

Federației, legea în vigoare – Legea nr. 54/1991 – prevedea la art. 42 că „două

sau mai multe sindicate din aceeași ramură de activitate sau profesie se pot

asocia în vederea constituirii unei federații profesionale.

Acest act normativ a

fost expres abrogat prin art. 56 al Legii nr. 54/2003. Totodată, legea nouă

aplicabilă în materie, a prevăzut că „două sau mai multe organizații sindicale

constituite la nivelul unor unități diferite din aceeași ramură de activitate

sau profesiune se pot asocia în vederea constituirii unei federații sindicale”.

Pornind de la

interpretarea ce ar trebui dată, în opinia reclamantului, noțiunii de „unitate”

folosită de legiuitor în cuprinsul textul de lege menționat, prin cererea de

chemare în judecată se susține că F.S.R. funcționează ilegal, fiind constituită

din organizații sindicale din aceeași unitate, respectiv S.N.R., iar nu din

unități diferite în sensul noii legi a sindicatelor. Cum, susține reclamantul,

recurenta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 55 din Legea 54/2003

și anume aceea de a-și pune de acord statutul propriu cu prevederile noii legi,

sancțiunea care intervine este dizolvarea, urmând ca aceasta să fie constatată prin

hotărâre judecătorească.

Pretențiile petentului au

fost în mod greșit apreciate ca fiind fondate prin decizia pronunțată de

instanța de apel.

Într-adevăr, potrivit

art. 55 din Legea nr. 54/2003, în termen de 90 de zile de la data publicării

legii în Monitorul Oficial, „organizațiile sindicale” existente la data

intrării în vigoare a legii vor pune de acord statutele proprii cu prevederile

acesteia.

Textul invocat de

petent are în vedere, așa cum în mod expres o dispune, „organizațiile

sindicale”, pentru aceste subiecte de drept, legiuitorul instituind obligația

de a-și pune de acord statutele proprii cu prevederile noii legi. Legiuitorul

nu face însă referire la federațiile sindicale, subiecte de drept distincte de

organizațiile sindicale care le compun și, prin urmare, aplicarea în cauză a

textului de lege unui subiect de drept pe care norma legală nu-l vizează ar excede

voinței legiuitorului.

În plus, aplicarea

prevederilor menționate anterior în ceea ce privește o federație sindicală ar

fi una nelegală și pentru că, așa cum susține și recurenta prin motivele de

recurs, F.S.R. funcționează legal.

În interpretarea pe

care petentul o propune noțiunii de unitate din cuprinsul art. 41 alin. (2) din

Legea nr. 54/2003 (interpretare însușită de instanța de apel), aplicarea

prevederilor art. 55 din același act normativ, respectiv adaptarea statului

federației la noile prevederi legale, nu ar fi realizabilă. Admițând că

organizațiile sindicale ce compun F.S.R. ar funcționa, așa cum susține

reclamantul, la nivelul unei singure unități și având în vedere că noile

reglementări impun condiția ca o federație sindicală să fie formată din două

sau mai multe organizații sindicale constituite la nivelul unor unități

diferite, pentru recurentă nu ar exista posibilitatea adaptării statului.

Interpretarea propusă de reclamant și îmbrățișată de instanța de apel ar

determina dizolvarea federației pentru imposibilitatea de plano a acesteia de a

respecta prevederile art. 55 din Legea nr. 54/2003, ar conduce la situația la

care federația sindicală să nu mai poată exista ca subiect de drept. Aceasta

deoarece nu există posibilitatea ca federația să-și păstreze actuala componență

sub aspectul organizațiilor sindicale ce o compun și, în același timp, să-și

adapteze statutul pentru respectarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Lege,

în sensul dat de instanța de apel acestor din urmă norme legale.

Prin urmare, dacă ar fi

respectată obligația de a-și adapta statutul noilor prevederi legale și dacă

aceste prevederi legale ar fi interpretate în sensul că o federație poate fi

alcătuită din organizații sindicale constituite la nivelul unor unități

juridice distincte, atunci pentru recurenta F.S.R. nu ar exista decât

posibilitatea dizolvării, actuala sa compunere nefiind conformă noilor

reglementări în interpretarea dată de instanța de apel acestora, sau obligația

de a atrage în compunerea sa cel puțin o nouă organizație sindicală,

constituită la nivelul unei alte unități cu personalitate juridică.

Aceste modalități de

respectare a prevederilor legale nu pot fi primite, ele atrăgând încălcarea

unor principii de drept și fiind contrare scopului urmărit de legiuitor.

Astfel, nu se poate admite

că intenția legiuitorului a fost aceea ca, de la intrarea în vigoare a noii

legi, toate federațiile sindicale care nu sunt formate din organizații

sindicale constituite la nivelul unor unități cu personalitate juridică

diferite, să fie dizolvate.

Recurenta a dobândit

personalitate juridică în temeiul unei hotărâri judecătorești ale cărei efecte

nu pot fi înlăturate prin instituirea unor condiții noi de acordare a

personalității juridice, care nu erau legal reglementate la data pronunțării

acelei hotărâri judecătorești.

În plus, dreptul la

asociere al subiectelor de drept care compun federația, reglementat constituțional

și respectat prin hotărârea judecătorească de înființare a federației nu poate

fi încălcat prin obligarea federației la dizolvare sau obligarea organizațiilor

sindicale ce o compun la asociere cu alte organizații sindicale în situația în

care, la data constituirii federației o astfel de asociere nu s-a dorit și nici

nu era legal obligatorie.

Legea trebuie interpretată

în sensul aplicării sale și, în respectarea în cauză a acestui principiu precum

și a aceluia al interpretării sistematice a dispozițiilor legale, trebuie admis

că prevederile art. 41 din Legea nr. 54/2003 care instituie condiții de fond

pentru constituirea unei federații sindicale, indiferent de interpretarea dată

noțiunii de unitate din cuprinsul alin. (2) al articolului, sunt aplicabile

acelor federații care doresc să dobândească personalitate juridică după

intrarea în vigoare a Legii nr. 54/2003. Tocmai de aceea, art. 42 prevede în

continuare, condițiile formale pe care federațiile constituite conform art. 41

din lege trebuie să le îndeplinească pentru a dobândi personalitate juridică,

iar nu pentru a-și continua activitatea, excluzând astfel federațiile sindicale

care au dobândit deja personalitate juridică până la intrarea în vigoare a

legii. Adaptarea statutelor existente la noile prevederi legale, obligație

reglementată prin art. 55 din Lege, nu poate avea ca obiect decât acele prevederi

statutare care pot fi modificate fără ca prin aceasta să fie afectată existența

subiectului de drept căruia, prin hotărâre judecătorească anterioară, i s-a

recunoscut personalitatea juridică.

De aceea, interpretarea

prevederilor art. 41 alin. (2) și art. 55 din Legea nr. 54/2003, în sensul

reținut de instanța de apel nu este legală în cazul recurentei, federație

sindicală a cărei personalitate juridică a fost acordată prin hotărâre

judecătorească anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Susținerile formulate

de intimat prin întâmpinare vizând viciile hotărârii prin care a fost înregistrată

F.S.R. și ale hotărârilor prin care au fost admise cererile de modificare a

statutului, nu pot fi primite, ele putând fi invocate numai în căile de atac

exercitate împotriva respectivelor hotărâri.

Prin urmare, pentru

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.. și art. 49 C.

proc. civ. Înalta Curte a admis recursul declarat și cererea de intervenție

accesorie în interesul recurentei, iar în temeiul prevederilor art. 296 C.

proc. civ., a modificat decizia recurată în sensul că a respins apelul declarat

de S.D.S.S.N.R. împotriva sentinței civile nr. 469 din 1 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, ca nefondat.

În baza art. 274 C.

proc. civ., intimatul reclamant S.D.S.S.N.R. a fost obligat la plata sumei de

30.555 lei, cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă F.S.R., reprezentând

onorariul de avocat.