ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4271/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosarul, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 12818 din 10 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea principală formulată de reclamantul S.N.L.R., în contradictoriu cu pârâta C.N.L.R. SA, ca neîntemeiată și a respins, de asemenea, cererea conexă, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, examinând probatoriul administrat, tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 9 din 25 iulie 2008 a A.G.E. a A.C.N.L.R. SA s-a decis desființarea unui număr de 37 de unități teritoriale fără personalitate juridică ale C.N.L.R. SA. Justificându-și calitatea procesuală activă din perspectiva dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 54/2003 și ale art. 132 din Legea nr. 31/1990 rep., reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A.

menționate, invocând încălcarea de către pârâtă a dispozițiilor art. 40 alin. (2) lit. e) C. muncii și ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, care instituie obligația angajatorului de a invita și respectiv, de a se consulta cu organizațiile sindicale reprezentative cu privire la problemele de interes economic, social, cultural sau sportiv. Tribunalul a apreciat că pârâta nu a încălcat dispozițiile legale invocate, deoarece atât la data analizei în Consiliul de Administrație al referatului privind „Programul de restructurare și reorganizare teritorială a C.N.L.R. pe perioada 2008-2013" (15 aprilie 2008), cât și la data adoptării hotărârii A.G.E.A. (25 iulie 2009) reclamantul nu a probat că îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivelul de unitate, pentru a solicita să participe la consultări în temeiul normelor legal citate.

Prin urmare, hotărârea nr. 9 din 25 iulie 2009 a A.G.E.A. este legală, considerent pentru care tribunalul a respins cererea principală ca neîntemeiată. Cu privire la cererea conexă având ca obiect opoziția formulată la Hotărârea nr. 9 din 25 iulie 2008 a A.G.E.A., tribunalul a reținut dispozițiile art. 61 conform cărora creditorii sociali și oricare alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la notificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile. S-a observat însă că reclamantul nu a indicat și nu a dovedit în concret care este prejudiciul cert rezultat din adoptarea hotărârii atacate, cererea sa cuprinzând considerații de ordin general referitoare la regimul juridic al sindicatelor.

În consecință tribunalul a respins cererea conexă ca neîntemeiată. Prin Decizia comercială nr. 225 din 10 mai 2010, Curtea de apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.N.L.R. împotriva sentinței mai sus menționate. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele: Astfel, în ceea ce privește îndeplinirea condiției de reprezentativitate a sindicatului la nivel de unitate potrivit art. 17 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, se constată că sunt necesare îndeplinirea următoarelor condiții: 1) să aibă statut legal de organizație sindicală; 2) numărul de membrii ai sindicatului reprezintă cel puțin o treime din numărul salariaților unității; și 3) îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate să se constate de către o instanță judecătorească dintre cele arătate de lege.

Față de aceste prevederi legale, a constatat că nu era îndeplinită condiția reprezentativității la data de 25 iulie 2008 a adoptării hotărâri nr. 9 a A.G.A., deoarece condiția privind recunoașterea prin hotărâre judecătorească a reprezentativității a fost îndeplinită ulterior, abia prin Sentința civilă nr. 11 din 10 decembrie 2008 a Judecătoriei Sect. 4 București. Art. 18 alin. (3) din Legea nr. 130/1996 dispune că „organizațiile sindicale din unitate sunt reprezentative, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. c), precum și dacă sunt afiliate la o organizație sindicală reprezentativă". Apelantul a făcut dovada afilierii la o organizație sindicală reprezentativă cu copia adresei nr. 96 din 4 aprilie 2008 emisă de C.N.S.

„C.A.". Acesta invocă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 7/2008 publicată în M. Of. al României nr. 691 din 10 octombrie 2008. Potrivit acestei decizii, „organizațiile sindicale din unitate sunt reprezentative dacă îndeplinesc, în mod alternativ, fie condițiile prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, respectiv să aibă statut legal de organizație sindicală și numărul de membrii ai sindicatului să reprezinte cel puțin o treime din numărul salariaților unității, fie condiția prevăzută de art. 18. alin. (3) teza finală din lege, în sensul de a fi afiliate la o organizație sindicală reprezentativă". Este adevărat că, potrivit art. 329 alin. (3) teza a II-a C. proc.

civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe. Însă, deciziile pronunțate în interesul legii dobândesc acest caracter obligatoriu pentru instanțe numai de la data publicării lor în M. Of. al României. Or, Decizia nr. 7/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost publicată în M. Of. al României ulterior adoptării hotărârii A.G.A. a cărei nulitate absolută se cere a se constata. Ca urmare, în mod întemeiat a considerat prima instanță că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condiției de reprezentativitate la nivel de unitate la data adoptării hotărârii A.G.A. a cărei nulitate absolută a invocat-o. Pentru aceste motive, a constatat că apelul nu este fondat, astfel că, în baza art. 296 C. proc.

civ., l-a respins,ca nefondat. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamantul S.N.L.R., întemeindu-se pe dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea în întregime a deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii principale și constatării nulității absolute a Hotărârii nr. 9 din 25 iulie 2008 a A.G.E. a A.C.N.L.R., cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat. Recurentul, invocând ca principal motiv al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia atacată în sensul că greșit au reținut atât instanța de apel, ca și cea de fond, de altfel că nu a probat condițiile de reprzeentativitate la nivel de unitate pentru a solicita participările la consultările obligatorii prevăzute de actele normative.

Astfel, S.N.L.R. s-a constituit legal prin Sentința civilă nr. 577/ CC din 14 martie 2008 și a devenit organizație sindicală reprezentativă prin afilierea la C.N.S. „C.A.” începând cu 27 martie 2008, conform art. 18 din Legea nr. 130/1996. Prin adresa nr. 96 din 4 aprilie 2008, C.N.S. „C.A.”, în numele și pe seama apelantului, a notificat C.A. al C.N.L.R. cu privire la afilierea Sindicatului care a devenit astfel reprezentativ raportat la prevederile art. 18 din legea nr. 130/1996 și la Decizia nr. 7/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată la 21 ianuarie 2008. În data de 15 aprilie 2008 este analizat în C.A. al C.N.L.R., referatul privind „Programul de restructurare și reorganizare teritorială al C.N.L.R.

pe perioada 2008-2013” fără consultarea recurentului. În data de 25 iulie 2008 este adoptată Hotărârea nr. 9 a A.G.E.A. al C.N.L.R. prin care a fost aprobată măsura desființării unor unități fără personalitate juridică. Recurentul susține că deținea reprezentativitatea cerută de lege pentru a fi invitat și pentru a participa la consultările obligatorii prevăzute de art. 40 alin. (2) C. muncii și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, fapt notificat C.A. al Companiei anterior datei la care au fost analizate și adoptate hotărârile contestate. Conturând un al doilea motiv de recurs, recurentul susține că instanța de apel a dat o interpretare greșită prevederilor legale invocate, întrucât: Conform prevederilor art. 329 alin. (2) C. proc.

civ., deciziile pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, se publică în M. Of., partea I, iar conform art. 329 alin. (3) teza finală C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate n cadrul recursului în interesul legii este obligatore pentru instanță, or, din analiza acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul nu a înțeles să condiționeze obligativitatea deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii de publicarea acestora în M. Of.; Deciziile în interesul legii nu reprezintă acte normative noi și nici modificări ale acestora și, ca atare, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 10 și 11 din Legea nr. 24/2000 care reglementează condițiile în care se publică actele normative în M. Of.

și data la care intră în vigoare actele normative. În fine, arată că S.N.L.R., respectând prevederile legale în vigoare la acea dată, a dobândit reprezentativitatea cerută de lege prin afilierea la o confederație sindicală reprezentativă și a notificat acest fapt angajatorului, la o dată anterioară nașterii obligației imperative a acestuia de a-l consulta cu privire la măsura desființării unor unități fără personalitate juridică și prin urmare, fiind o organizație reprezentativă la acea dată, neîndeplinirea obligației de consultare atrage nulitatea absolută a măsurii adoptate, în speță a Hotărârii nr. 9 din 25 iulie 2008 a C.N.L.R. Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în speță, se constată următoarele: În ce privește primul motiv de recurs, se observă că acesta nu poate fi primit, întrucât din actele dosarului, contrar susținerilor recurentului, rezultă fără dubiu că reclamantul-recurent nu a probat că are calitatea de organizație sindicală reprezentativă la data de 15 aprilie 2008, când a avut loc ședința Consiliului de Administrație în care s-au analizat Programul de restructurare și reorganizare teritorială a C.N.L.R. SA pe perioada 2008-2013 și nici la data de 25 iulie 2008, când a fost adoptată de către A.G.E.A. Hotărârea nr. 9 din aceeași dată.

Aceasta, deoarece, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 130/1996, reclamantul nu îndeplinea condiția reprezentativității la data de 25 iulie 2008, această condiție fiind îndeplinită doar ulterior, prin Sentința nr. 11 din 10 decembrie 2008 a Judecătoriei Sector 4 București. De asemenea, la data mai sus menționată reclamantul nu îndeplinea condiția reprezentativității nici din perspectiva dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 130/1996 coroborate cu cele ale art. 17 alin. (1) lit. c) din lege, atâta vreme cât adresa emisă de C.N. „C.A.” nu poate fi luată în considerare în raport de data de 10 decembrie 2008, numai de la această ultimă dată putându-se vorbi de îndeplinirea condiției reprezentativității, așa cum era cerută de lege.

Prin urmare, față de dispozițiile legale menționate și de situația existentă la data de 25 iulie 2008, data aprobării Hotărârii A.G.E.A. nr. 9, a cărei nulitate se solicită de ătre reclamant, nu se poate considera că instanța de apel, ca și instanța de fond, ar fi aplicat greșit legea, în sensul susținut de recurentul-reclamant în primul motiv de recurs. În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs referitor la faptul că instanța de apel a dat o interpretare greșită a dispozițiilor art. 329 alin. (2) precum și a celor ale alin. (3) teza finală ale aceluiași articol, ce vizează aplicabilitatea, în speță, cu caracter obligatoriu a celor stipulate în Decizia nr. 7/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii se constată că este de asemenea neîntemeiat și nu poate fi primit.

Aceasta deoarece potrivit dispozițiilor art. 5 lit. 1) din Legea nr. 202/2008 R deciziile pronunțate de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmare soluționării recursurilor în interesul legii, se publică în M. Of. Partea I și au efecte numai pentru viitor; prin urmare, momentul de la care deciziile pronunțate în procedura recursului în interesul legii produc efecte juridice este cel al publicării în M. Of. Cum în speță Decizia nr. 7/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost publicată în M. Of. al României la data de 10 octombrie 2008, în mod evident, având în vedere cele mai sus arătate, această decizie nu poate fi opozabilă cu caracter obligatoriu unei situații existente anterior și anume, a celei create prin Hotărârea A.G.E.A.

nr. 9 din 25 iulie 2008, a cărei nulitate a fost solicitată de către reclamant. În consecință, se constată că instanțele au procedat în mod legal apreciind că în speță nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției reprezentativității și, drept urmare, nu se justifică constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 9 din 25 iulie 2008 a A.G.E.A. a pârâtei ca urmare a nerespectării de către aceasta a obligației legale și imperative de consultare a Sindicatelor reprezentative constituite la nivelul societății, - astfel cum a solicitat și susținut reclamantul. Așa fiind, reținându-se că reclamantul nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 să conducă la modificarea sau casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul S.N.L.R.,împotriva Deciziei comerciale nr. 225 din 10 mai 2010 a Curții de Apel bucurești, secția a IV-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 decembrie 2010