ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4271/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4271/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosarul,

constată următoarele:

Prin

Sentința comercială nr. 12818 din 10 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, a respins cererea principală formulată de reclamantul S.N.L.R.,

în contradictoriu cu pârâta C.N.L.R. SA, ca neîntemeiată și a respins, de

asemenea, cererea conexă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, examinând

probatoriul administrat, tribunalul a

reținut că prin Hotărârea

nr. 9 din 25 iulie 2008 a A.G.E. a A.C.N.L.R.

SA s-a decis desființarea unui număr de 37 de unități teritoriale fără

personalitate juridică ale C.N.L.R. SA.

Justificându-și calitatea procesuală activă

din perspectiva dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 54/2003 și ale art. 132 din

Legea nr. 31/1990 rep., reclamantul a solicitat să se constate nulitatea

absolută a Hotărârii A.G.E.A. menționate, invocând încălcarea de către pârâtă a

dispozițiilor art. 40 alin. (2) lit. e) C. muncii și ale art. 30 alin. (1) din

Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, care instituie obligația angajatorului de a

invita și respectiv, de a se consulta cu organizațiile sindicale reprezentative

cu privire la problemele de interes economic, social, cultural sau sportiv.

Tribunalul a apreciat că pârâta nu a încălcat

dispozițiile legale invocate, deoarece atât la data analizei în Consiliul de

Administrație al referatului privind „Programul de restructurare și

reorganizare teritorială a C.N.L.R. pe perioada 2008-2013" (15 aprilie 2008),

cât și la data adoptării hotărârii A.G.E.A. (25 iulie 2009) reclamantul nu a

probat că îndeplinește condițiile de

reprezentativitate

la nivelul de unitate, pentru a solicita să participe la consultări

în

temeiul normelor legal citate.

Prin urmare, hotărârea nr. 9 din 25 iulie

2009 a A.G.E.A. este legală, considerent pentru care tribunalul a respins

cererea principală ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea conexă având ca obiect

opoziția formulată la Hotărârea nr. 9 din 25 iulie 2008 a A.G.E.A., tribunalul

a reținut dispozițiile art. 61 conform cărora creditorii sociali și oricare

alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la

notificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să

solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații

la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile.

S-a observat însă că reclamantul nu a indicat

și nu a dovedit în concret care este prejudiciul cert rezultat din adoptarea

hotărârii atacate, cererea sa cuprinzând considerații de ordin general

referitoare la regimul juridic al sindicatelor.

În consecință tribunalul a respins cererea

conexă ca neîntemeiată.

Prin Decizia comercială

nr. 225 din 10 mai 2010, Curtea de apel București, secția a VI-a comercială, a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.N.L.R. împotriva sentinței

mai sus menționate.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut următoarele:

Astfel, în ceea ce

privește îndeplinirea condiției de reprezentativitate a sindicatului la nivel

de unitate potrivit art. 17 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 130/1996

privind contractul colectiv de muncă, se constată că sunt necesare îndeplinirea

următoarelor condiții: 1) să aibă statut legal de organizație sindicală; 2)

numărul de membrii ai sindicatului reprezintă cel puțin o treime din numărul

salariaților unității; și 3) îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate să

se constate de către o instanță judecătorească dintre cele arătate de lege.

Față de aceste

prevederi legale, a constatat că nu era îndeplinită condiția

reprezentativității la data de 25 iulie 2008 a adoptării hotărâri nr. 9 a A.G.A.,

deoarece condiția privind recunoașterea prin hotărâre judecătorească a

reprezentativității a fost îndeplinită ulterior, abia prin Sentința civilă nr. 11

din 10 decembrie 2008 a Judecătoriei Sect. 4 București.

Art. 18 alin. (3) din

Legea nr. 130/1996 dispune că „organizațiile sindicale din unitate sunt

reprezentative, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit.

c), precum și dacă sunt afiliate la o organizație sindicală

reprezentativă".

Apelantul a făcut dovada afilierii la

o organizație sindicală reprezentativă cu copia adresei nr. 96 din 4 aprilie 2008

emisă de C.N.S. „C.A.". Acesta invocă Decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție, nr. 7/2008 publicată în M. Of. al României nr. 691 din 10 octombrie

reprezentative dacă îndeplinesc, în mod alternativ, fie condițiile prevăzute de

art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996, republicată, privind

contractul colectiv de muncă, respectiv să aibă statut legal de organizație

sindicală și numărul de membrii ai sindicatului să reprezinte cel puțin o

treime din numărul salariaților unității, fie condiția prevăzută de art. 18. alin.

(3) teza finală din lege, în sensul de a fi afiliate la o organizație sindicală

reprezentativă".

Este adevărat că, potrivit art. 329 alin.

(3) teza a II-a C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în

cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe. Însă,

deciziile pronunțate în interesul legii dobândesc acest caracter obligatoriu

pentru instanțe numai de la data publicării lor în M. Of. al României. Or, Decizia

nr. 7/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost publicată în M. Of.

al României ulterior adoptării hotărârii A.G.A. a cărei nulitate absolută se

cere a se constata.

Ca urmare, în mod întemeiat a

considerat prima instanță că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condiției de

reprezentativitate la nivel de unitate la data adoptării hotărârii A.G.A. a

cărei nulitate absolută a invocat-o.

Pentru aceste motive, a constatat că

apelul nu este fondat, astfel că, în baza art. 296 C. proc. civ., l-a

respins,ca nefondat.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamantul S.N.L.R., întemeindu-se pe dispozițiile art. 299 și

următoarele C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea în

întregime a deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii principale și

constatării nulității absolute a Hotărârii nr. 9 din 25 iulie 2008 a A.G.E. a A.C.N.L.R.,

cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe de

timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Recurentul, invocând ca principal

motiv al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia

atacată în sensul că greșit au reținut atât instanța de apel, ca și cea de

fond, de altfel că nu a probat condițiile de reprzeentativitate la nivel de

unitate pentru a solicita participările la consultările obligatorii prevăzute

de actele normative.

Astfel, S.N.L.R. s-a constituit legal

prin Sentința civilă nr. 577/ CC din 14 martie 2008 și a devenit organizație

sindicală reprezentativă prin afilierea la C.N.S. „C.A.” începând cu 27 martie

2008, conform art. 18 din Legea nr. 130/1996.

Prin adresa nr. 96 din 4 aprilie 2008,

C.N.S. „C.A.”, în numele și pe seama apelantului, a notificat C.A. al C.N.L.R.

cu privire la afilierea Sindicatului care a devenit astfel reprezentativ

raportat la prevederile art. 18 din legea nr. 130/1996 și la Decizia nr. 7/2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată la 21 ianuarie 2008. În data

de 15 aprilie 2008 este analizat în C.A. al C.N.L.R., referatul privind

„Programul de restructurare și reorganizare teritorială al C.N.L.R. pe perioada

2008-2013” fără consultarea recurentului.

În data de 25 iulie 2008 este adoptată

Hotărârea nr. 9 a A.G.E.A. al C.N.L.R. prin care a fost aprobată măsura

desființării unor unități fără personalitate juridică.

Recurentul susține că deținea

reprezentativitatea cerută de lege pentru a fi invitat și pentru a participa la

consultările obligatorii prevăzute de art. 40 alin. (2) C. muncii și art. 30 alin.

(1) din Legea nr. 54/2003, fapt notificat C.A. al Companiei anterior datei la

care au fost analizate și adoptate hotărârile contestate.

Conturând un al doilea motiv de recurs,

recurentul susține că instanța de apel a dat o interpretare greșită

prevederilor legale invocate, întrucât:

Conform prevederilor art. 329 alin.

(2) C. proc. civ., deciziile pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, se publică în M. Of., partea I, iar conform art. 329 alin.

(3) teza finală C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate n

cadrul recursului în interesul legii este obligatore pentru instanță, or, din

analiza acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul nu a înțeles să

condiționeze obligativitatea deciziilor pronunțate în recursurile în interesul

legii de publicarea acestora în M. Of.;

Deciziile în interesul legii nu

reprezintă acte normative noi și nici modificări ale acestora și, ca atare, în speță,

nu sunt incidente prevederile art. 10 și 11 din Legea nr. 24/2000 care

reglementează condițiile în care se publică actele normative în M. Of. și data

la care intră în vigoare actele normative.

În fine, arată că S.N.L.R., respectând

prevederile legale în vigoare la acea dată, a dobândit reprezentativitatea

cerută de lege prin afilierea la o confederație sindicală reprezentativă și a

notificat acest fapt angajatorului, la o dată anterioară nașterii obligației

imperative a acestuia de a-l consulta cu privire la măsura desființării unor

unități fără personalitate juridică și prin urmare, fiind o organizație

reprezentativă la acea dată, neîndeplinirea obligației de consultare atrage

nulitatea absolută a măsurii adoptate, în speță a Hotărârii nr. 9 din 25 iulie

2008 a C.N.L.R.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs, în

raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în

speță, se constată următoarele:

În ce privește primul motiv de recurs,

se observă că acesta nu poate fi primit, întrucât din actele dosarului, contrar

susținerilor recurentului, rezultă fără dubiu că reclamantul-recurent nu a

probat că are calitatea de organizație sindicală reprezentativă la data de 15

aprilie 2008, când a avut loc ședința Consiliului de Administrație în care s-au

analizat Programul de restructurare și reorganizare teritorială a C.N.L.R. SA

pe perioada 2008-2013 și nici la data de 25 iulie 2008, când a fost adoptată de

către A.G.E.A. Hotărârea nr. 9 din aceeași dată.

Aceasta, deoarece, având în vedere

dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 130/1996,

reclamantul nu îndeplinea condiția reprezentativității la data de 25 iulie

2008, această condiție fiind îndeplinită doar ulterior, prin Sentința nr. 11

din 10 decembrie 2008 a Judecătoriei Sector 4 București.

De asemenea, la data mai sus

menționată reclamantul nu îndeplinea condiția reprezentativității nici din

perspectiva dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 130/1996 coroborate

cu cele ale art. 17 alin. (1) lit. c) din lege, atâta vreme cât adresa emisă de

C.N. „C.A.” nu poate fi luată în considerare în raport de data de 10 decembrie

2008, numai de la această ultimă dată putându-se vorbi de îndeplinirea

condiției reprezentativității, așa cum era cerută de lege.

Prin urmare, față de dispozițiile

legale menționate și de situația existentă la data de 25 iulie 2008, data

aprobării Hotărârii A.G.E.A. nr. 9, a cărei nulitate se solicită de ătre

reclamant, nu se poate considera că instanța de apel, ca și instanța de fond,

ar fi aplicat greșit legea, în sensul susținut de recurentul-reclamant în

primul motiv de recurs.

În ce privește cel de-al doilea motiv

de recurs referitor la faptul că instanța de apel a dat o interpretare greșită

a dispozițiilor art. 329 alin. (2) precum și a celor ale alin. (3) teza finală

ale aceluiași articol, ce vizează aplicabilitatea, în speță, cu caracter

obligatoriu a celor stipulate în Decizia nr. 7/2008 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii se

constată că este de asemenea neîntemeiat și nu poate fi primit.

Aceasta deoarece potrivit

dispozițiilor art. 5 lit. 1) din Legea nr. 202/2008 R deciziile pronunțate de secțiile

unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmare soluționării recursurilor

în interesul legii, se publică în M. Of. Partea I și au efecte numai pentru

viitor; prin urmare, momentul de la care deciziile pronunțate în procedura

recursului în interesul legii produc efecte juridice este cel al publicării în M.

Of.

Cum în speță Decizia nr. 7/2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost publicată în M. Of. al României la

data de 10 octombrie 2008, în mod evident, având în vedere cele mai sus

arătate, această decizie nu poate fi opozabilă cu caracter obligatoriu unei

situații existente anterior și anume, a celei create prin Hotărârea A.G.E.A. nr.

9 din 25 iulie 2008, a cărei nulitate a fost solicitată de către reclamant.

În consecință, se constată că

instanțele au procedat în mod legal apreciind că în speță nu s-a făcut dovada

îndeplinirii condiției reprezentativității și, drept urmare, nu se justifică constatarea

nulității absolute a Hotărârii nr. 9 din 25 iulie 2008 a A.G.E.A. a pârâtei ca

urmare a nerespectării de către aceasta a obligației legale și imperative de

consultare a Sindicatelor reprezentative constituite la nivelul societății, -

astfel cum a solicitat și susținut reclamantul.

Așa fiind, reținându-se că reclamantul

nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 să conducă la modificarea

sau casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și

se va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul S.N.L.R.,împotriva Deciziei comerciale nr. 225 din 10

mai 2010 a Curții de Apel bucurești, secția a IV-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 8 decembrie 2010